„Intercomuniunea si cazul special al împartasaniei date sotului necatolic trebuie sa se confrunte cu „o problema delicata, aceea de a echilibra în mod întelept cele doua principii: principiul necesitatii de a conferi harul cu administrarea Sacramentelor trebuie sa tina cont mereu de principiul necesitatii de a nu contrazice comuniunea ecleziala”. Astfel afirma în urmatorul interviu pentru Vatican Insider Cardinalul Francesco Coccopalmerio, presedinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative. Interviul a fost tradus de pr. Mihai Patrascu pentru ITRC.ro. Iata prima parte.
– La 20 februarie 2018, Conferinta Episcopala Germana a publicat un document despre intercomuniunea euharistica, în care în mod deosebit este luat în considerare cazul unui cuplu de soti, în care unul este catolic si celalalt necatolic, care iau parte la Liturghia celebrata în Biserica Catolica. Si se examineaza posibilitatea ca preotul catolic sa administreze Împartasania sotului necatolic. Ati studiat de câteva decenii (începând de la teza de doctorat la Universitatea Pontificala Gregoriana, publicata cu titlul „Participarea necatolicilor la cultul Bisericii catolice”, 1968) problema complexa a intercomuniunii. Ce parere aveti despre documentul Conferintei Episcopale Germane?
– Este un document important desigur si foarte interesant, redactat cu multa grija de competenti în problema intercomuniunii, în special a aceleia în Sacramente. Totusi, nu intentionez sa exprim o evaluare a mea cu privire la acest document care înca este în examinarea autoritatilor ecleziale competente. Însa cred ca acest interviu poate sa reprezinte o ocazie utila pentru a vorbi despre problema intercomuniunii, în special a aceleia în Sacramente, cu scopul de a preciza unele aspecte complexe ale acestei teme delicate.
– Deci putem începe amintind ce anume prevede exact Codul de Drept Canonic?
– Deoarece mi se cere un raspuns exact, sa îmi fie permis un raspuns articulat. Îl dau în patru puncte, facând exegeza can. 844, § 3-4. 1. Textul ia în considerare doua categorii de credinciosi, adica de crestini necatolici, si mai precis: „membri ai Bisericilor orientale” (§ 3) si „alti crestini”, adica membri ai confesiunilor crestine occidentale în sensul ca exista în Occident începând din timpul Reformei (§ 4). 2. Pentru ambele categorii de crestini textul afirma ca „slujitorii catolici administreaza în mod licit Sacramentele Pocaintei, Euharistiei si Ungerii Bolnavilor” (§ 3-4). 3. Despre ambele categorii de crestini acelasi canon afirma ca „nu au comuniune deplina cu Biserica Catolica” (§ 3-4). Ceea ce înseamna – spus în mod pozitiv – ca acesti crestini sunt în comuniune adevarata chiar daca nu deplina cu Biserica Catolica (cf. mai ales constitutia conciliara Lumen gentium, nr. 15; decretul conciliar Unitatis redintegratio, nr. 3,1; 22,2).
4. Pentru a administra licit crestinilor necatolici cele trei Sacramente indicate putin mai sus, Biserica Catolica stabileste câteva conditii: a) pentru membrii Bisericilor orientale, conditiile sunt doua: sa ceara spontan Sacramentele si sa fie bine dispusi, adica sa se caiasca pentru a cere Sacramentul Pocaintei si sa fie în stare de har sfintitor pentru a avea acces la cel al Euharistiei; b) pentru crestinii care apartin la confesiunile occidentale conditiile sunt mai multe: sa ceara spontan Sacramentele; sa fie bine dispusi; sa nu poata avea acces la slujitorul din propria confesiune; sa demonstreze ca au aceeasi credinta a Bisericii Catolice în privinta Sacramentelor pe care le cer; sa se afle în pericol de moarte sau într-o alta necesitate grava si urgenta, care trebuie evaluata ca atare din partea Episcopului diecezan sau a Conferintei Episcopale.
– Ati amintit ca în canonul 844 § 4 se cere pentru administrarea Sacramentelor din partea Bisericii Catolice crestinilor necatolici care apartin confesiunilor occidentale o necesitate grava si urgenta. Pe de alta parte, în enciclica Ut unum sint a Papei Ioan Paul al II-lea, la numarul 46 se vorbeste despre „cazuri particulare”. Si într-o alta enciclica a Papei Wojtyla, Ecclesia de Eucharistia, la numarul 45, se vorbeste despre „circumstante speciale”. Tinând cont si de aceste variante semnificative, ce înseamna exact „necesitate grava si urgenta”?
– Codul de Drept Canonic depinde în mod esential de Conciliul Vatican II. De aceea raspunsul la întrebarea ce înseamna exact necesitate grava si urgenta trebuie sa fie cautat în textele Conciliului si în documentele din perioada post-conciliara, documente care mai de aproape repropun Conciliul însusi si se angajeaza sa îl traduca în normativa canonica. Din pacate, în cadrul unui interviu trebuie sa ne limitam la referinte. Si atunci vreau sa iau în considerare textul care dupa parerea mea este cel mai important în tema noastra, adica Unitatis redintegratio, nr. 8,4, care se exprima asa: „Aceasta intercomuniune (în sacramente) depinde mai ales de doua principii: semnificatia unitatii Bisericii si participarea la mijloacele harului. Semnificarea unitatii împiedica în majoritatea cazurilor aceasta intercomuniune. Uneori, pentru obtinerea harului (gratia procuranda), este recomandabila”.
– Un text clar si în acelasi timp complex. Ne puteti ilustra cele doua principii si importanta lor pentru a întelege mai bine tema despre vorbim?
– Primul principiu este necesitatea de a exprima cu fidelitate si pentru acest motiv de a nu contrazice comuniunea ecleziala. Sa încercam sa întelegem bine. Daca Biserica Catolica administreaza Sacramentele crestinilor necatolici, adica celor care sunt în comuniune adevarata însa nu deplina cu Biserica Catolica, ajunge sa trateze în practica pe crestinii necatolici în acelasi mod ca pe catolici, adica pe cei care sunt în comuniune deplina. De aici doua pericole: cel al indiferentismului ecleziologic si cel al scandalului care urmeaza. Indiferentismul ecleziologic este afirmatia eronata ca nu exista diferenta între a fi si a nu fi în comuniune deplina cu Biserica Catolica. Scandalul care urmeaza este convingerea eronata care se formeaza în comunitate, sau si în afara ei, din cauza afirmatiei amintite mai sus.
– Este comprehensibil ca necesitatea de a nu contrazice comuniunea ecleziala interzice clar intercomuniunea în sacramente. Si al doilea principiu?
– Al doilea principiu este necesitatea de a conferi harul din partea Bisericii Catolice nu într-un mod oarecare, ci în mod specific prin administrarea Sacramentelor. Si acest lucru este valabil nu numai pentru crestinii catolici, ci pentru toti botezatii, si pentru necatolici. Aceasta este marea învatatura afirmata cu claritate si convingere de marele text al Conciliului Vatican II. Sa ne dam bine seama: crestinii necatolici au necesitatea spirituala de a primi conferirea harului prin administrarea Sacramentelor. Deci au necesitatea spirituala de a primi Sacramentele. Putem spune si ca crestinii necatolici au dreptul de a primi Sacramentele. Si Biserica Catolica are datoria de a administra Sacramentele acestor crestini. Toate acestea le putem considera ca simpla determinare a principiului „gratia procuranda” (unde sa se observe gerundivul ca semn de necesitate).
– Ce consecinte provin, pe planul normativei canonice, din aceste doua principii?
– Pe planul normativei canonice se prezinta o problema delicata, aceea de a echilibra în mod întelept cele doua principii: principiul necesitatii de a conferi harul cu administrarea Sacramentelor trebuie sa tina cont mereu de principiul necesitatii de a nu contrazice comuniunea ecleziala. Alte texte ale Conciliului Vatican II si din diferite documente post-conciliare vor sa ofere indicatii pretioase de normativa canonica. Si aici trebuie sa ne limitam la simple referinte. Cu scopul de a garanta principiul necesitatii de a nu contrazice comuniunea ecleziala cu afirmatii de indiferentism si motive de scandal, normativa canonica a prevazut limitarea administrarii Sacramentelor numai la acele cazuri care prezinta caracter de exceptionalitate, stabilind si distinctia între crestini necatolici membri ai Bisericilor orientale si cei care apartin confesiunilor occidentale (toate acestea începând de la Orientalium Ecclesiarum, nr. 26-27; Unitatis redintegratio, nr. 15,3; Directoriul ecumenic Ad totam Ecclesiam, nr. 55 pâna la can. 844 § 3-4).
Cu scopul de a garanta si, în acelasi timp, de a întelege mai bine principiul necesitatii de a conferi harul cu administrarea Sacramentelor, documentele ecleziale vor sa sublinieze unele aspecte ale problemei delicate. Indic doua. Primul aspect este ca botezatii nu pot sa ramâna pentru o lunga perioada de timp fara a primi Sacramentele si în mod cu totul special fara a primi Euharistia (vezi afirmatii importante într-un document mai putin cunoscut, însa de mare valoare, adica în instructiunea cu titlul In quibus rerum circumstantiis a Secretariatului pentru Unitatea Crestinilor, la data de 1 iunie 1972). Celalalt aspect este ca slujitorii din Biserica Catolica trebuie sa acorde atentie pastorala vie crestinilor necatolici care au în anumite momente necesitate grava sau dorinta puternica de a primi Sacramentele si le cer cu intensitate deosebita (vezi, de exemplu, Ut unum sint, nr. 46: „A administra Sacramentele altor crestini care nu sunt în comuniune deplina cu Biserica Catolica, dar care doresc cu ardoare sa le primeasca”). Observam cu usurinta ca a administra Sacramentele ca raspuns la necesitatea spirituala de a conferi harul prin Sacramente în special în cazuri de grava necesitate sau de dorinta puternica, exclude imediat sau în sine pericolul de indiferentism si de scandal. În acest caz, cele doua principii sunt garantate. În orice caz, cântarirea delicata între cele doua principii este încredintata de normativa canonica, foarte oportun, evaluarii întelepte a Episcopilor diecezani sau a Conferintelor Episcopale (astfel, începând de la Unitatis redintegratio, nr. 8,4 pâna la can. 844 § 4).

Sursa: https://www.catholica.ro