„Coposu, despre rolul preotilor în apararea fiintei nationale. „Clerul a dat nenumarate jertfe pentru apararea poporului pastorit“”,

„Invitat, în 1986, sa ia parte la sfintirea bisericii din satul natal, Seniorul a organizat un simpozion despre rolul important al preotimii în apararea fiintei nationale sub ocupatia maghiara.
În 26 octombrie 1986, de Sfântul Dumitru, era programat un eveniment deosebit pentru comunitatea din Bobota: sfintirea bisericii. De la eveniment nu puteau lipsi fiii satului, printre care si Corneliu Coposu, mai ales ca strabunicul sau dinspre mama – protopopul greco-catolic Gavril Vaida – si tatal sau, protopopul greco-catolic Valentin Coposu, slujisera în lacasul de cult, în perioada 1872-1940, pâna la Dictatul de la Viena, când familia Coposu este nevoita sa paraseasca Bobota.
Coposu a primit mai multe invitatii, una dintre ele din partea finei sale, profesoara Valeria Ciocean, si chiar s-a implicat în organizarea manifestarii, întrucât se dorea ca pe lânga sfintirea lacasului de cult sa fie organizat si un simpozion religios. În program, conform unui document al Securitatii, gasit în arhivele CNSAS de catre istoricul Marin Pop, de la Muzeul Judetean de Istorie si Arta Zalau, din cele sapte puncte ale programului, doua comunicari stiintifice urmau sa fie sustinute de catre Corneliu Coposu.
SUB ATENTA SUPRAVEGHERE A SECURITATII

Potrivit acestuia, organele de Securitate erau deranjati de demersul de sfintire a bisericii, ci de simpozion, a carui tema se referea la "contributia si modul cum au actionat preotii si românii din judetul Salaj pentru apararea fiintei nationale sub ocupatia maghiara": "Simpozionul le putea crea surprize neplacute, în sensul ca puteau iesi la iveala unele adevaruri istorice care erau interzise la vremea respectiva de comunisti". De altfel, în document se mentioneaza ca organul de partid a fost informat despre actiune si ca s-a dispus ca profesoara Cioceanu sa i se puna în vedere sa renunte la simpozion". "În ce priveste sfintirea bisericii, nu s-au ridicat obiectiuni. Continuam urmarirea informativ operativa a lui Coposu Cornel în vederea descurajarii de a întreprinde actiuni ostile", mai precizau organele Securitatii.
O criza prelungita de sciatica îi tine, însa, pe Coposu departe de evenimentul de la Bobota. În acest context, el trimite o noua scrisoare profesoarei în care îsi exprima regretul ca nu va putea participa si o roaga sa-i prezinte ea lucrarea.
"LAUDA CLERULUI"
Studiul stiintific pe care l-a intitulat "Lauda clerului" evidentiaza vastele cunostinte ale autorului în domeniul istoriei. Seniorul aduce elogii clerului, atât greco-catolic, cât si ortodox, pentru contributia esentiala pe care a avut-o la dezvoltarea cultural-nationala a românilor, sustinând ca începând din secolul al XVII-lea si pâna la "închiegarea statului national unitar român", "istoria poporului nostru se confunda cu istoria bisericei nationale si a conducatorilor ei". "Biserica a fost prezenta în toate momentele cruciale, în toate evenimentele de seama din trecutul plaiurilor românesti. Poporul român s-a zamislit la umbra crucii. Capeteniile luptei nationale s-au desprins din biserici si manastiri si au pastorit, întru cele lumesti, din resedintele arhieresti, pe fiii lor în credinta (…) Ctitorii scolilor românesti au fost arhiereii nostri. Sfetnicii domnilor si voevozilor au fost mitropolitii. Vîrhovnicii «divanurilor» si ai «sfaturilor» înalte au fost pastorii de suflete. Primele carti fundamentale de istorie au fost scrise de fete bisericesti si tiparite în manastiri. Flacara constiintei nationale a fost întretinuta de cler", considera marele om politic.
Acesta aprecia ca acceptarea, de catre o parte dintre românii transilvaneni ortodocsi a autoritatii ierarhice a catolicismului roman, la finele secolului al XVII-lea, a deschis pentru clerul românesc portile Occidentului iluminist, cu consecinte cruciale pentru evolutia poporului român: "Tinerii ardeleni, destinati pastoririi de suflete, care au dobândit acces la facultatile, arhivele si bibliotecile Vaticanului, au adus acasa, în pamântul Daciei strabune, memoria începutului românesc si au izbutit sa promoveze redesteptarea neamului asuprit, umilit si nesocotit de asuprirea venetica a vremelnicei stapâniri. Vestea glorioasa a latinitatii noastre si consecintele ei au trecut Carpatii, prin straduinta clericilor din „Scoala Ardeleana”. Cei care au semanat în rândurile iobagilor lipsiti de drepturi si apasati de coplesitoare îndatoriri, germenele mândriei nationale – au fost exponentii clerului, însufletit de vrerea de a ridica natia, pe plan civil, la rangul ce-i era contestat de «entitate politica recepta», în propria ei tara".
PREOTI CARE AU FACUT CINSTE POPORULUI
În lucrarea sa, Seniorul aminteste despre cei mai importanti preoti, care au facut cinste poporului român, evidentiindu-se prin implicarea în viata politica, sociala si culturala a României:
"Nume pretuite de preoti si arhierei au intrat în istoria românilor în cursul sbuciumatelor straduinte pentru împlinirea unitatii nationale. Scrierile din secolul al XVII-lea ale mitropolitilor Varlaam si Dosoftei, dupa spusele lui Mihail Kogalniceanu, de la deschiderea Academiei Mihailene din Iasi, «au dezvoltat duhul national al românilor» (…) Episcopul Bucovinei, Isaia Balosescu, vizionar al unitatii românesti a aderat la miscarea secreta pornita în Transilvania în 1835, pentru realizarea visului de veacuri al natiunii. (…) La 28 Martie 1848, Mitropolitul Meletie al Moldovei, a fost proclamat presedinte al obstei protestatare, iar episcopul Veniamin i-a sustinut, cu entuziasm, actiunea.
Adunarea Nationala de pe Câmpia Libertatii, de la Blaj, s-a desfasurat sub conducerea Mitropolitului Saguna de la Sibiu si a Episcopului Lemeni de la Blaj. Vicepresedinti ai Comitetului National au fost Simeon Barnutiu si Gheorghe Baritiu, iar secretari cononicul Timotei Cipariu si protopopul Brasovului Ioan Popazu.
La 21 Mai 1848, adunarea românilor întruniti la Pesta, sub presedintia lui Emanoil Gojdu s-a tinut cu participarea protopresbiterilor si preotilor din comitatele Bihor, Bichis, Torontal, Caras si Timis.
La 21 Iunie 1848, proclamatia de la Islaz a facut apel la clerul român: «Cuviosi egumeni, protopopi si preoti, voi împliniti locul apostolilor. Este sarcina si datoria voastra de a iesi cu crucea în mâna. Cu noi este Dumnezeu!». (…)
Guvernul revolutionar de la Islaz s-a constituit în Iunie 1848 sub conducerea lui Popa Sapca. «Guvernul vremelnicesc» instituit în aceeasi luna, a fost prezidat de Neofit, mitropolitul Ungro-Vlahiei.
Printre luptatorii înversunati pentru drepturile taranilor din Tara Româneasca, în Comisia de proprietate din August 1848, s-a evidentiat preotul Neagu Benescu, deputat al satenilor.
Magna Charta a drepturilor românesti ale poporului din Transilvania „Supplex Libellus Valachorum” a fost initiata de Samuil Micu, preot în Blaj, Ignatie Darabant episcop în Oradea, Petru Para, vicar episcopesc în Nasaud, clericii Gheorghe Sincai si Petru Maior si Iosif Mehes si a fost subscrisa în numele natiunii de catre episcopii Ioan Bob si Ghersam Adamovici, conducatorii spirituali ai bisericelor românesti. «Nu venetica ci regnicolara si veche, cu mult mai veche decât toate celelalte natiuni ale Transilvaniei, este natiunea româna», – se afirma, la 1791, în respectiva cuprinzatoare suplica a poporului urgisit
În 1812, Petru Maior publica «Istoria pentru începutul românilor în Dacia». Gheorghe Sincai, a carui viata este ca o lunga si desavârsita jertfa pe altarul natiunii a întocmit, la începutul secolului al XIX-lea «Hronicul Românilor». Tot el a pus în aplicare un judicios program de emancipare nationala, pe calea reformelor si a culturalizarii. Sute de scoli confesionale românesti au fost întemeiate si organizate prin stradania lui.
Timotei Cipariu, clericul ajuns director al scolilor dela Blaj, presedinte al «Astrei», membru respectat al Academiei Române a fost autorul ortografiei etimologice, întemeietorul gramaticei sistematice a limbii române, care a influentat în mod binefacator evolutia literaturii si a contribuit la ridicarea satelor românesti.
Samuil Micu Klein, autorul a peste 60 de elaborate, destinate emanciparii românilor ardeleni, a editat Biblia, a demonstrat prin cartile scrise origina poporului român si continuitatea lui neîntrerupta în toate provinciile românesti si a introdus alfabetul latin în tipariturile contemporane.
Pregatirea culturala a tuturor acestor corifei ai «Scolii Ardelene» este o urmare a nazuintelor superbe pe care le-a prestat Episcopul martir Ion Inocentiu Micu Klein, promotorul luptei politice nationale a românilor din Transilvania. Episcopul Inocentiu ramâne pentru istoria Transilvaniei ce mai însemnata figura de luptator din prima jumatate a secolului al XIX-lea. În Dieta Ungariei de la Pesta din 1838 si în Dieta Transilvaniei de la Cluj din 1842, el s-a sbatut, ca nimeni altul, pentru apararea numelui de român, pentru ridicarea poporului îngenunchiat, pentru abolirea privilegiilor constituite în dauna drepturilor natiunii autohtone si pentru amendarea legiuirilor nedrepte si partinitoare care înrobeau neamul românesc. În acelas timp, în Tara Româneasca Mitropolitul Dionisie a sprijinit cu povete si ajutor revolutia lui Tudor Vladimirescu.
În preajma înclestarii dintre armata revolutionara a românilor cu ostile asupritorilor, Popa Balint a avertizat autoritatile vremii ca «românii sunt gata a trai sau pieri, pentru drepturile lor».
O parte din legiunile lui Avram Iancu au fost comandate de preoti în rândurile carora se numara prefectii Simion Balint, Vasile Moldovan, Vasile Turcu si Nicolae Vladut. Între tribunii si centurionii lui Iancu, remarcati prin curaj si vitejie au fost preotii: Ion Gombos, Simion Groza, Ioan Antoneli, Constantin Barbes, Alexandru Batrâneanu, Petre Boanta, Ioan Bucur, Vasile Ciurileanu, Ioan Fodoreanu, Ioan Hulea, Ioan Munteanu, Nicolae Matei, Vasile Pop, Simion Prodan, Nicolae Repede, Eliseu Todoran, Nicolae Moldovan, Stefan Moldovan, Ieronim Alpini, – care si-au legat numele de victoriile oastei revolutionare. O parte din ei au cazut pe câmpul de lupta, unii au fost prinsi si spânzurati. În raportul sau întocmit în Viena la 4 Martie 1850, Avram Iancu scrie: «Preotii români credinciosi stateau sau în fruntea cetelor armate sau mai preste tot ajutau operatiunile militare, cu pericolul vietii lor».
La 15 Iunie 1849, pe dealul comunei Sturt, comandantul ostirii maghiare de 15.000 de soldati, dupa ce pustiise cu cruzime si desfrâu comitatul Zarandului, a fost înfrânt într-o batalie de noua zile, de legiunea revolutionara comandata de preotul Groza din prefectura lui Balint. Amploarea pierderilor suferite prin decimarea trupelor sale l-a facut pe colonelul crâncen batut de români si salvat prin fuga, sa exclame: «Sa se mai bata dracul cu popii valahi!».
În perioada revolutiei de la 1848, preotul profesor si notar consistorial Simeon Barnutiu a scris faimosul lui manifest de emancipare. La 8 Aprilie 1848, protopopul Mihai Crisan a prezidat, la Reghin, adunarea pregatitoare a întrunirii revolutionare.
La 13 Iulie 1848, obstea româneasca adunata la Sighisoara, în frunte cu protopopii si preotii din întreg tinutul, a adresat împaratului petitia de protest împotriva încorporarii Transilvaniei la Ungaria. La 2 Mai 1848, în Catedrala de la Blaj, Simion Barnutiu a rostit epocalul sau discurs, care a ramas, vreme de sapte decenii, temeiul programului adoptat de Partidul National al Românilor din Transilvania si Ungaria. Prin acel memorabil discurs si prin prodigioasa lui activitate de dascal si revolutionar, Simion Barnutiu s-a ridicat la nivelul cel mai înalt al energiilor românesti din secolul al XIX-lea.
În cei doi ani urmatori pronunciamentului de la Blaj, Episcopii Andrei Saguna de la Sibiu si Vasile Erdeli de la Oradea, au trimis împaratului de la Viena 16 petitii prin care au revendicat drepturi, pe seama poporului român si a bisericilor sale.
La 13 Februarie 1849, Mitropolitul Andrei Saguna a elaborat o proclamatie, pentru unirea tuturor românilor din Austro-Ungaria. Episcopul Gherasim Ratiu a actionat în sud-vestul Transilvaniei, pentru acelas obiectiv.
Grandioasa actiune protestatara, cunoscuta sub numele de Memorandul Românilor de la 1892 a înglodat întreaga preotime româna din Transilvania. Între condamnatii din procesul «memorandistilor» de la 1894 se afla preotii Lucaciu, Domide si Cristea. Între cei peste 300 de delegati români, plecati la Viena pentru prezentarea cererilor românesti, mai mult de o treime erau preoti.
La pregatirea si realizarea Marii Adunari Nationale de la 1 Decembrie 1918 si-au dat obolul toti preotii români. Ei au organizat Consiliile Nationale locale si Garzile Nationale, au canalizat revolutia care germina, pe cararea realizarii idealului national. Proclamatia unirii a fost adusa la cunostinta celor 100.000 de participanti la congresul plebiscitar de la Alba Iulia, de catre episcopii Iuliu Hossu si Nicodim Cristea. O mare parte a deputatilor alesi de cercurile electorale din Transilvania, care au votat unirea Ardealului cu Patria-Mama, au fost preotii.
Razboiul pentru întregirea neamului a scos în evidenta meritele nepieritoare ale preotimii române, suferintele si jertfele aduse de catre aceasta preotime, pe altarul marilor împliniri, asa cum sunt succintele aratate în cartea intitulata «Contributia preotimii române» pe care a scris-o consilierul eparhial Sebastian Stanca de la Cluj. Înfruntând vitregiile aspre ale destinului românesc, clerul nostru a dat nenumarate jertfe, pentru apararea poporului pastorit, pentru a sustine vrerile lui de libertate, pentru a-l conduce si ocroti în lupta crâncena de aparare a pamântului stramotesc".
"EXPONENTII CONSECVENTI AI IDEALULUI NATIONAL"
Nu sunt neglijati nici preotii din Salaj, "barbati vrednici de cinste", care "au afirmat constiinta de neam a poporului încatusat", "au stimulat si întretinut avântul si nazuintele poporului", "au participat, cu riscuri nenumarate la toate actiunile politice ale partidei nationale", "si-au dedicat energia si entuziasmul în serviciul cauzei nationale, cu inteligenta si curaj exemplar".
"În zile de grea cumpana, de care au avut parte din belsug, ei au stiut sa poarte în fruntea credinciosilor, stindardul aspiratiilor nationale. Evenimentele de raspântie i-au surprins în primele rânduri, patrunsi de iubire netarmurita fata de patrimoniul românesc. Au fost întotdeauna de fata la primejdii si riscuri si au fost retrasi si modesti, atunci când izbânda a deschis perspectivele unor legitime satisfactii. Aceste virtuti le crediteaza dreptul la recunostinta generatiei de astazi si a celor viitoare. În tinuturile Salajului, preotii cu fost, din îndepartata vechime, aproape singurii intelectuali ai comunitatilor românesti. În aceasta calitate au militat consecvent pentru dobândirea de drrepturi si de libertati, pe seama poporului aruncat în robie trupeasca si sufleteasca. Îi aflam la datorie, în actiunile de împotrivire la tendintele de maghiarizare, în lupta îndreptata împotriva ideii de stat national unitar maghiar, în permanente nazuinte pentru apararea atributelor individualitatii nationale. Au aparat biserica româneasca, scoala româneasca, limba româneasca, datinile românesti si asezamintele noastre de cultura. S-au ocupat de educatia politica, economica, literara, culturala si civica a poporului. Au fost exponentii consecventi ai idealului national", scria Coposu, amintindu-i pe episcopul Blajului, Grigore Maior, Ioan Ignatie Darabant, episcopul de Oradea, Ioan Alexi, cel dintâi episcop al Gherlei, vicarul episcopal Alimpiu Barboloviciu, protopopul Ioan Galu sau protopopul Valentin Coposu din Bobota.

Sursa: https://m.adevarul.ro