„Referitor la unele dubii
De Luis Ladaria, prefect al Congregatiei pentru Doctrina Credintei
"Ramâneti în mine, si eu în voi! Dupa cum mladita nu poate aduce rod de la sine daca nu ramâne în vita, tot la fel nici voi, daca nu ramâneti în mine" (In 15,4). Daca Biserica poate sa ofere viata si mântuire întregii lumi este gratie înradacinarii sale în Isus Cristos, întemeietorul ei. Aceasta înradacinare are loc în primul rând prin sacramente, având în centru Euharistia. Instituite de Cristos, ele sunt coloane fundamentale ale Bisericii care o genereaza încontinuu ca trup al sau si mireasa a sa. Intim legat de Euharistie se afla sacramentul Preotiei, în care Cristos se face prezent în Biserica drept izvor al vietii sale si al actiunii sale. Preotii sunt "facuti asemenea chipului lui Cristos preotul, asa încât sa poata actiona în persoana lui Cristos capul" (Presbyterorum ordinis, nr. 2).
Cristos a voit sa confere acest sacrament celor doisprezece apostoli, toti barbati, care, la rândul lor, l-au comunicat altor barbati. Biserica s-a recunoscut mereu legata de aceasta decizie a Domnului, care exclude ca preotia ministeriala sa poata fi conferita valid femeilor. Ioan Paul al II-lea, în scrisoarea apostolica Ordinatio sacerdotalis, din 22 mai 1994, a învatat, "cu scopul de a elimina orice dubiu cu privire la o problema de mare importanta care tine de însasi constitutia divina a Bisericii" si "în virtutea slujirii [sale] de a-i întari pe frati" (cf. Lc 22,32), "ca Biserica nu are în niciun mod facultatea de a conferi femeilor hirotonirea sacerdotala si ca aceasta sentinta trebuie sa fie tinuta în mod definitiv de toti credinciosii Bisericii" (nr. 4). Congregatia pentru Doctrina Credintei, ca raspuns la o întrebare despre învatatura din Ordinatio sacerdotalis, a reafirmat ca este vorba despre un adevar care apartine depozitului credintei.
În aceasta lumina provoaca preocupare serioasa vazând cum mai apar în unele tari glasuri care pun la îndoiala caracterul definitiv al acestei învataturi. Pentru a sustine ca ea nu este definitiva, se argumenteaza ca n-a fost definita ex cathedra si ca, prin urmare, o decizie posterioara a unui viitor papa sau conciliu ar putea s-o rastoarne. Semanând aceste îndoieli se creeaza grava confuzie printre credinciosi, nu numai cu privire la sacramentul Preotiei ca parte a constitutiei divine a Bisericii, ci si cu privire la magisteriul ordinar care poate sa învete în mod infailibil învatatura catolica.
În primul rând, în ceea ce priveste preotia ministeriala, Biserica recunoaste ca imposibilitatea de a hirotoni femei apartine "substantei sacramentului" Preotiei (cf. Denzinger-Hünermann, 1728). Biserica nu are capacitatea de a schimba aceasta substanta, pentru ca exact pornind de la sacramente, instituite de Cristos, ea este generata ca Biserica. Nu este vorba numai de un element disciplinar, ci doctrinal, deoarece se refera la structura sacramentelor, care sunt loc originar al întâlnirii cu Cristos si al transmiterii credintei. De aceea, nu suntem în fata unei limite care ar împiedica Biserica sa fie mai eficace în activitatea sa în lume. De fapt, daca Biserica nu poate sa intervina, este pentru ca în acel punct intervine iubirea originara a lui Dumnezeu. El este în actiune în hirotonirea preotilor, în asa fel încât Biserica sa contina mereu, în orice situatie a istoriei sale, prezenta vizibila si eficace a lui Isus Cristos "ca izvor principal al harului" (Francisc, Evangelii gaudium, nr. 104).
Constienta ca nu poate modifica, din ascultare fata de Domnul, aceasta traditie, Biserica se straduieste sa aprofundeze si semnificatia sa, pentru ca vointa lui Isus Cristos, care este Logosul, nu este niciodata lipsita de sens. De fapt, preotul actioneaza în persoana lui Cristos, mirele Bisericii, si faptul de a fi barbat este un element indispensabil al acestei reprezentari sacramentale (cf. Congregatia pentru Doctrina Credintei, Inter insigniores, nr. 5). Desigur, diferenta de functiuni între barbat si femeie nu aduce cu sine nicio subordonare, ci o îmbogatire reciproca. Sa ne amintim ca figura împlinita a Bisericii este Maria, Mama Domnului, care n-a primit slujirea apostolica. Se vede astfel ca masculinul si femininul, limbaj originar pe care Creatorul l-a înscris în corpul uman, sunt asumate în opera rascumpararii noastre. Tocmai fidelitatea fata de planul lui Cristos cu privire la preotia ministeriala permite, asadar, sa se aprofundeze si sa se promoveze tot mai mult rolul specific al femeilor în Biserica, dat fiind ca, "nici femeia fara barbat, nici barbatul fara femeie în Domnul" (1Cor 11,11). În afara de asta, se poate arunca astfel o lumina asupra culturii noastre, care cu greu întelege semnificatia si bunatatea diferentei dintre barbat si femeie, care atinge si misiunea lor complementara în societate.
În al doilea rând, dubiile ridicate cu privire la caracterul definitiv al scrisorii apostolice Ordinatio sacerdotalis au consecinte grave si asupra modului de a întelege magisteriul Bisericii. Este important de reafirmat ca infailibilitatea nu se refera numai la pronuntarile solemne ale unui conciliu sau ale Suveranului Pontif când vorbeste ex cathedra, ci si la învatatura ordinara si universala a episcopilor raspânditi în lume, când propun, în comuniune între ei si cu papa, învatatura catolica de tinut în mod definitiv. La aceasta infailibilitate s-a referit Ioan Paul al II-lea în Ordinatio sacerdotalis. Astfel, el n-a declarat o noua dogma ci, cu autoritatea care i-a fost conferita ca succesor al lui Petru, a confirmat în mod formal si a facut explicit, cu scopul de a elimina orice dubiu, ceea ce magisteriul ordinar si universal a considerat de-a lungul întregii istorii a Bisericii ca apartinând depozitului credintei. Tocmai acest mod de a se pronunta reflecta un stil de comuniune ecleziala, pentru ca papa nu a voit sa actioneze singur, ci ca martor care asculta de o traditie neîntrerupta si traita. Pe de alta parte, nimeni nu va nega ca magisteriul poate sa se exprime în mod infailibil cu privire la adevaruri care sunt în mod necesar legate cu realitatea revelata în mod formal, pentru ca numai în acest mod poate exercita functia sa de a pazi cu sfintenie si de a expune cu fidelitate depozitul credintei.
O alta dovada a angajarii cu care Ioan Paul al II-lea a examinat problema este consultarea prealabila pe care a voit s-o aiba la Roma cu presedintii Conferintelor Episcopale care erau serios interesati de aceasta problematica. Toti, fara exceptie, au declarat, cu deplina convingere, din ascultarea Bisericii fata de Domnul, ca ea nu are facultatea de a conferi femeilor hirotonirea sacerdotala.
Cu privire la aceasta învatatura a insistat si papa Benedict al XVI-lea, amintind, la Liturghia Crismei din 5 aprilie 2012, ca Ioan Paul al II-lea "a declarat în maniera irevocabila" ca Biserica în privinta hirotonirii femeilor "n-a avut nicio autorizare din partea Domnului". Benedict al XVI-lea s-a întrebat în continuare, cu privire la unii care n-au primit aceasta învatatura: "Dar neascultarea este într-adevar o cale? Se poate percepe în asta ceva din conformarea cu Cristos, care este fundamentul oricarei reînnoiri adevarate, sau nu mai degraba numai determinarea disperata de a face ceva, pentru a transforma Biserica dupa dorintele noastre si ideile noastre?".
Cu privire la aceasta tema a revenit si papa Francisc. El, în exortatia apostolica Evangelii gaudium, a reafirmat ca nu se pune în discutie "preotia rezervata barbatilor, ca semn al lui Cristos mirele care se daruieste în Euharistie", si a invitat sa nu se interpreteze aceasta învatatura ca exprimare de putere, ci de slujire, în asa fel încât sa se perceapa mai bine demnitatea egala a barbatilor si femeilor în unicul trup al lui Cristos (nr. 104). În conferinta de presa, în timpul zborului de întoarcere din calatoria apostolica în Suedia, la 1 noiembrie 2016, papa Francisc a reafirmat: "Cu privire la hirotonirea femeilor în Biserica catolica, ultimul cuvânt clar a fost dat de sfântul Ioan Paul al II-lea, si aceasta ramâne".
În acest timp, în care Biserica este chemata sa raspunda la atâtea provocari ale culturii noastre, este esential ca ea sa ramâna în Isus, ca mladitele în vita. Iata pentru ce Învatatorul ne invita sa facem în asa fel încât cuvintele sale sa ramâna în noi: "Daca paziti poruncile mele, ramâneti în iubirea mea" (In 15,10). Numai fidelitatea fata de cuvintele sale, care nu vor trece, asigura înradacinarea noastra în Cristos si în iubirea sa. Numai primirea planului sau întelept, care ia trup în sacramente, revigoreaza radacinile Bisericii, pentru ca sa poata aduce roade de viata vesnica.
(Dupa L'Osservatore Romano, 30 mai 2018)
Traducere de pr. Mihai Patrascu
Sursa: http://www.ercis.ro
