„
Petre Mihai Bacanu
Nu-i asa, domnule Brucan, ca în decembrie 1989 v-ati folosit de notorietatea Doinei Cornea, dar si de a Anei Blandiana pentru a le “trece pe lista”, sa dea bine pentru noua putere instalata? (“Nu-i asa…” era un tic verbal al lui Silviu Brucan, pe care-l folosea cinic la fiecare doua fraze, ca sa accentueze ca “asa este!”.)
Nu-i asa, domnilor Brucani, ca Doina Cornea era potrivita sa va legitimizeze, dar nu ati reactionat niciodata când era maculata, ba o persiflati? Doina Cornea a avut parte înca din ianuarie 1990 de izolare sociala si denigrare, orchestrate de calomniatori profesionisti. Propaganda postdecembrista a cautat, la fel cum a procedat si Securitatea, s-o transforme într-o persoana irelevanta pentru noile structuri instalate la Bucuresti. A fost ridiculizata, respinsa, dar nu zdrobita.
Înca din primii ani de dupa Revolutie am suspectat SRI ca începe sa decida în societate. La începutul anului 1993 Doina Cornea a fost acuzata de complicitate la subminarea puterii de stat si a fost audiata la Procuratura Cluj, pe baza unor informari de la SRI. În urma unui puternic protest, puterea a dat înapoi. În iunie 1993 SRI a fortat Procuratura Generala sa repuna pe rol dosarul lui Mircea Raceanu pe motiv ca eliberarea acestuia în decembrie ‘89, nu-i asa?, n-a avut “temei”. Oficialitatile române s-au facut de râs pentru ca Raceanu era deja cetatean american, unde a aratat biletul de liberare nr. 9 din 23 decembrie 1989, precum si cazierul judiciar (atunci a iesit la iveala schimbul de adrese pe acest caz dintre directorul SRI si procurorul general; am putea spune ca acest schimb a fost precursorul protocoalelor secrete dintre SRI si justitie, descoperite abia acum; în 1993 s-au aparat ca a fost o “greseala”; în 2018 nu mai pot invoca “greselile”; SRI era în stare, în 1993, sa trimita din nou la închisoare doi români care au contribuit la darâmarea dictaturii; în ultimii ani a reusit sa subjuge justitia).
În 1975 Doina Cornea a refuzat juramântul de credinta fata de Nicolae Ceausescu, cum li se cerea universitarilor. Din toata universitatea clujeana, doar ea si portarul au refuzat acest angajament. Din dorul de a nu depinde de un regim care ucidea sufletul oamenilor. Si, în acei ani, Doina Cornea nu stia bine ce se întâmplase în închisorile comuniste cu spalarea creierelor si unde studentii (mai ales) “marturiseau” fapte inimaginabile, apoi cedau intelectual.
Doina Cornea a devenit în anii ‘80 o neînfricata luptatoare pentru drepturile omului si împotriva totalitarismului. S-a luptat cu regimul nationalist-comunist, care nu mai avea simtul realitatii, anihila si bruma noastra de civilizatie. Regimul utopic, cu organizare oligarhica, care încatusase cam tot, alerga dupa “omul perfect”, Doina Cornea – dupa omul liber. Milita pentru libertatea de gândire si întrunire. Pentru Doina Cornea gândirea fara oprelisti era mai importanta decât ameliorarea vietii trudite a românilor. Securitatea vâna în primul rând gândirea. Pâna la urma, s-a dovedit ca Partidul si Securitatea, care-si închipuiau ca vor ramâne la putere pentru totdeauna, n-au reusit sa patrunda chiar si în sufletul românilor, desi pretindeau ca stiu ce gândeste fiecare. Doina Cornea se adresa celor 22 de milioane de români aflati în stare de supunere pentru ca erau tot timpul sub supraveghere. În cel mai fericit caz, teama era amestecata cu ceva ura fata de regim. Doina Cornea era sensibila si la viata austera a tarii. A protestat si fata de darâmarea satelor. A luat apararea scriitorilor inter-zisi. Multi gândeau ca ea.
Discursul sau a mentionat tot timpul libertatea si adevarul într-o tara alienata, unde anormalul era ridicat la rangul de politica de stat. Culmea, textele sale, clare, erau scrise “catre cei care n-au încetat niciodata sa gândeasca”, adica catre popor. Dar era categorisita de imperiul fricii, nu-i asa?, “dusmanca poporului”. Nu gândeai ca partidul, erai un “dusman”. Aveai alta opinie, nu-i asa?, însemna “deviatie”. Delict de gândire.
Securitatea si partidul o doreau, nu-i asa?, chiar plecata din tara. În exil s-ar fi agitat degeaba. Aici era portavocea României libere si a statului de drept. Aici au izolat-o, nu mai putea vorbi cu nimeni. Ce nu s-a încercat pentru a-i frânge rezistenta.
Brasovenii organizau dezbateri despre textele Doinei Cornea citite la “Europa libera” si-si spuneau ca si ei trebuie sa faca ceva. Si când s-au revoltat, cu trei ani înainte de Revolutie, Doina Cornea le-a sarit în ajutor, riscând iarasi. Vorbea des despre soarta muncitorilor.
În România au fost cam 30 de disidenti care au încercat sa trezeasca constiinta civica. Au fost supusi prigoanei. Datorita lor, asa putini, putem spune ca a existat si la noi o stare de spirit pe axa estica a rezistentei anticomuniste. Redutabili români de marca: Doina Cornea, Ana Blandiana, Paul Goma, Radu Filipescu, Vasile Paraschiv… Iar doamnei Cornea putem sa-i spunem Doamna de Fier a luptei anticomuniste. Luptele acestora, la care s-a adaugat defectarea unor vârfuri ale regimului, au zdruncinat sistemul. Trebuie sa ai mare curaj sa te manifesti în comunism ca în libertate.
Câti români se raporteaza la constiinta civica a Doinei Cornea? Câti au avut determinarea ei? Unii au confundat-o, nu-i asa?, cu Ana Pauker. Altii, cu capul în nisip, au acuzat-o pâna nu demult ca nu mai lupta. La 88 de ani? Ea a avut puterea sa lupte în totalitarism, nu în libertate. S-a luptat si pentru libertatea celor care si acum îsi permit s-o jig-neasca.
Nu avea 1,80 m înaltime si picioare lungi. A fost însa un spirit înalt. Doina Cornea va ramâne, cu siguranta, o legenda, o eroina, o constiinta. CURAJUL este cuvântul care se lipeste cel mai bine de personalitatea ei. Fara ea am fi fost un popor nedemn. Comparabili cu Doina Cornea sunt mortii Revolutiei.
În urma cu doi ani, Doina Cornea a suferit o mare lovitura – i-a murit fiica, Ariadna Combes. Nu exista lovitura mai mare decât sa pierzi un copil.
Poate ca de aici înainte va avea pretuirea pe care o merita. Nu-i asa, doamna Cornea, ca îi veti ierta pe toti tortionarii si detractorii dvs.?
Dumnezeu s-o odihneasca!
Sursa: https://romanialibera.ro
