„Între 1947 si 1989 ignoranta era fructul politicii PCR. Dupa 1989, ea a devenit fructul întregii societati românesti. Putini mai cunosc numele adevaratelor valori nationale, aproape toti cunosc numele, fara continut, ale unor nulitati sau lichele ajunse în diferite functii, printr-un singur „merit”: tupeul. Doamna Doina Cornea a fost cea mai curajoasa si demna românca, greco-catolica, din secolul XX. Alaturi de Vasile Paraschiv, Paul Goma si Marii Exilati, Doina Cornea a încarnat adevarata Românie timp de un deceniu (1980-1990). Disparitia ei, anuntata cu necuviincioasa discretie de mass media, echivaleaza cu disparitia altei mari personalitati greco-catolice, Corneliu Coposu. România europeana se construieste pe soclul acestor eroi din anii dictaturii comuniste.
În deceniul opt al secolului trecut, când românii devenisera simple rumegatoare, Doina Cornea a lansat nu mai putin de 31 de texte aprige împotriva sistemului si capeteniei sale, texte difuzate de postul de radio Europa Libera. Prin acelasi post de radio, aceeasi fiinta fragila, dar tenace, i-a adresat o Scrisoare deschisa Papei Ioan Paul al II-lea, cerând interventia Sfântului Parinte pentru legalizarea Bisericii greco-catolice, interzisa samavolnic în 1948. Curajul, demnitatea se platesc într-un regim terorist. În 1983 doamna Doina Cornea a fost data afara din Universitatea clujeana, a fost haituita, spionata si batuta de golanimea securista, la ordinele unui anume „colonel” Al. Peres. Doamna Doina Cornea a intrat de peste trei decenii în Istoria adevaratei României, alaturi de martirii greco-catolici Iuliu Hossu, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu etc.
În primavara anului 1990, plimbându-ma, cu doi prieteni, prin cartierul din Cluj-Napoca unde locuia, am zarit-o stropindu-si straturile de flori. Am salutat si am întrebat-o daca o putem vizita. Cu o simplitate dezarmanta si-a scos mânusile de „gradinar” si ne-a poftit în casa. Unul din prieteni era jurnalist francez… de stânga. Ne-am întins la vorba pâna spre miezul noptii. Dupa un ceas, amicul francez devenise „de centru”, iar la despartire, se declara „crestin de dreapta”, el, „ateul convins”, admirator fanatic al lui Léon Blum. Pe lânga aceasta convertire cvasispontana (care sper sa conteze la procesul de betificare), doamna Cornea a mai produs un miracol. De data aceasta cu mine.
Fata în fata cu faptura ei firava, aproape imponderabila, am înteles, pentru prima data sensul cuvintelor lui Isus: „Aveti credinta în Dumnezeu. Amin va zic, cine ar spune acestui munte: Ridica-te si aruncate în mare!, si nu ar sovai în inima lui, ci ar crede ca ceea ce spune se împlineste, i se va da.” Doina Cornea s-a suit la cer, dupa ce a mutat muntii pe pamânt.