„Sute de persoane s-au adunat ieri, în jurul prânzului, în Piata Unirii, pentru a asista la manifestarile dedicate Micii Unirii. Dupa ceremonialul militar, recitalul de muzica patriotica sustinut de Corul „General Traian Mosoiu” si festivitatea depunerii de coroane la statuia voievodului Mihai Viteazul, oradenii s-au prins în hora alaturi de membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Crisana”. La final, cei ramasi, alaturi de Uniunea Studentilor, au format o harta umana.

Împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost sarbatorita, ieri, la Oradea, printr-un ceremonial militar si religios si un program artistic, desfasurate la statuia lui Mihai Viteazul din Piata Unirii. Printre paricipanti s-au numarat ministrul Sanatatii, Florian Bodog, prefectul Ioan Mihaiu, primarul Ilie Bolojan, viceprimarii Mircea Malan si Florin Birta, vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor, Ioan Mang, deputatii Dumitru Gherman si Ioan Cupsa, episcopul ortodox Sofronie Drincec si episcopul greco-catolic Virgil Bercea, sefi de institutii deconcentrate, cadre militare active, în retragere si în rezerva, precum si elevi ai câtorva scoli oradene. Ceremonialul a debutat la ora 12.00, cu întâmpinarea oficialitatilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de lupta, ocuparea locului în dispozitiv si intonarea Imnului National al României.
A urmat apoi un Te Deum oficiat de preoti din structurile de aparare, ordine publica si siguranta nationala din Garnizoana Oradea. Alocutiuni privind însemnatatea evenimentului au fost rostite de catre prefectul Ioan Mihaiu si conferentiarul universitar dr. Alina Stoica. În discursul sau, prefectul de Bihor a vorbit despre înfaptuirea „Micii Uniri” în 1859, dupa ce Alexandru Ioan Cuza a devenit domn atât al Moldovei cât si al Tarii Românesti, mentionând ca acesta a fost „primul pas spre România”. Mihaiu i-a îndemnat pe cei prezenti în Piata Unirii sa dea „mâna cu mâna” si sa se concentreze asupra lucrurilor care ne unesc, nu a celor care ne dezbina.
Tot despre înfaptuirea Micii Uniri a vorbit si conferentiarul universitar dr. Alina Stoica, mentionând ca oameni precum Alecsandri, Ghica, Cuza sau Negri au reusit prin actiunile lor „sa obtina mai întâi autonomia politica a celor doua principate, pregatind mintile si inimile românilor de rând pentru actul unirii”. Trebuie mentionat ca, pentru prima data, Institutia Prefectului judetului Bihor a asigurat în acest an prezenta la manifestari a unui interpret în limbaj mimico-gestual, astfel încât persoanele cu deficiente de auz sa poata întelege alocutiunile rostite la eveniment.
Dupa discursuri a urmat un scurt recital de cântece patriotice sustinut de corul „gl. Traian Mosoiu” din Oradea, dirijat de Ioan Fluieras. La finalul momentului artistic a început festivitatea depunerii de coroane la statuia lui Mihai Viteazul. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea detasamentului de onoare si onorul muzicii militare, dupa care oradenii prezenti s-au prins în „Hora Unirii”, alaturi de membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Crisana”. La ora 14.00, la initiativa Uniunii Studentilor din Oradea, a fost realizata o harta umana în Piata Unirii, la care au participat, pe lânga studenti, politisti de frontiera si angajati ai Ambulantei, ministrul Florian Bodog, prefectul Ioan Mihaiu si liderul PSD Bihor, Ioan Mang. Scopul realizarii aceste harti umane a fost aducerea în prim plan a importantei Micii Uniri si sa traga un semnal de alarma asupra nevoii de unitate si sustinere reciproca în rândul cetatenilor.
Sursa: https://www.crisana.ro