„Draga Radu,
Am citit cu întîrziere si cu mîhnire textul tau intitulat „Istoria si lectiile lui Dumnezeu“ [publicat de Radu Preda în Dilema veche nr. 711 din 5 octombrie a.c. – n. red.] Mi-e greu sa cred ca noi, oamenii, am putea fi cu atîta usurinta niste hermeneuti ai lui Dumnezeu. Desigur, în întîmplarile lumii noastre (de odinioara, ca si de acum), exista întotdeauna meditatii si reflectii la care sîntem stimulati, uneori prin suferinte, alteori prin împliniri si bucurii. În textul tau vorbesti despre un „miez pedagogic“ si despre „lectiile“ pe care le da Dumnezeu prin intermediul a varii lucruri dureroase ori chiar catastrofale. Si, la finalul pildelor pe care le oferi, pomenesti cazul Bisericii greco-catolice.
Sînt nepoata a doi preoti, am tot spus-o si o voi mai spune: cel din sud, craioveanul, Nicolae, era ortodox; cel din nord, ardeleanul, Vasile, era greco-catolic. Pe amîndoi i-am iubit si de amîndoi am fost legata, chiar daca în mod diferit. Bunicul ardelean a facut (adunati) sase ani de puscarie politica în perioada comunista, din pricina ca nu a vrut sa renunte la credinta sa greco-catolica. Ma îndoiesc cu toata fibra mea de om ca acesti sase ani de detentie ai sai ar fi facut parte dintr-o „lectie“ a lui Dumnezeu sau ar fi avut vreun „miez pedagogic“. Asa cum ma îndoiesc ca moartea episcopilor greco-catolici Ioan Suciu, Valeriu Traian Frentiu, Tit Liviu Chinezu, în urma conditiilor dure de ancheta si detentie, ar fi facut parte dintr-o „lectie“ a lui Dumnezeu. Si nu e vorba doar de greco-catolici aici, chiar daca textul tau încheie lista pildelor de „pedagogie“ divina prin invocarea Bisericii greco-catolice.
În Gulagul românesc (ma refer doar la acest caz al nostru din istoria recenta) au suferit mii de preoti si calugari apartinînd tuturor confesiunilor religioase: greco-catolici, ortodocsi, romano-catolici, protestanti. Am citit sute de marturii si carti de memorialistica, iar fetele bisericesti au fost îndeajuns de multe în detentia politica. În ceea ce priveste ierarhii încarcerati, persecutati, umiliti si chiar asasinati, majoritatea au fost greco-catolici. Nu mi-as îngadui sa vad în suferinta acestor oameni (care nu au vrut sa renunte la credinta lor greco-catolica si au refuzat sa treaca în mod fals si fortat la ortodoxie) vreo „lectie“ a lui Dumnezeu si mi se pare foarte periculoasa din punct de vedere etic (ori chiar uman) o asemenea speculatie care invoca în sens „pedagogic“ situatia Bisericii greco-catolice desfiintate abuziv în 1948. Aceasta a fost înfiintata, odinioara, prin misionarismul iezuitilor catolici în Transilvania, dar ea s-a dovedit a fi si a functionat exclusiv ca biserica a natiunii române si a intereselor românesti în Ardeal, iar rolul sau în Unirea din 1918 a fost primordial.
Bunicul meu matern, craioveanul ortodox, l-a respectat si l-a admirat pe cuscrul sau, bunicul meu patern, ardeleanul greco-catolic, tocmai pentru statornicia sa în credinta, inclusiv pentru ipostaza de detinut politic din motive de confesiune religioasa.
La portile sarbatorilor bate centenarul Unirii. Cel care a citit Declaratia de Unire a fost nimeni altcineva decît episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla – Iuliu Hossu, însarcinat de Marele Sfat National Român (si nu Miron Cristea, episcopul ortodox, asa cum figureaza falsificator într-o fresca la intrarea în Mitropolia din Sibiu, fresca facuta în perioada în care Antonie Plamadeala a fost mitropolit al Ardealului – vezi fotografia originala de arhiva si fresca falsificatoare fotografiata de Mihai Vlad. Nu în zadar i s-a dat aceasta misiune episcopului Iuliu Hossu: rolul greco-catolicilor în Transilvania a fost unul în mod transant national, pro-unionist si etic-religios, de fapt. În paranteza fie spus, Iuliu Hossu si Miron Cristea au avut o relatie exemplara, de respect reciproc real. Mai adaug ca episcopul greco-catolic care a citit Proclamatia Unirii a avut parte de închisoare si domiciliu obligatoriu în perioada comunista, din 1948 pîna în 1970 (adica pîna la sfîrsitul vietii, însumînd, prin urmare, 22 de ani).
Ce „miez pedagogic“ divin ar putea exista într-o asemenea injustitie flagranta legata de interzicerea si desfiintarea, printr-un act dictatorial, a Bisericii greco-catolice si de detentia vreme de mai bine de doua decenii a ierarhului care a citit Declaratia de Unire?
Tocmai fiindca soseste ceasul aniversar al centenarului, consider ca bisericile românesti, cea ortodoxa si cea greco-catolica, ar trebui sa-si asume un dialog sororal. Textul tau, prin finalul alunecos în care este invocata înfiintarea si desfiintarea Bisericii greco-catolice ca o „lectie“ a lui Dumnezeu, este o întepatura de viespe ce nu pare dornica de un dialog real între cele doua biserici surori. Pacat.
Cu prietenie, Ruxandra
P.S. „Pe cum ne vedeti azi îmbratisati frateste, asa sa ramîna îmbratisati pe veci toti fratii români!“ Acestea au fost cuvintele episcopului greco-catolic Iuliu Hossu în fata multimilor adunate la Alba Iulia, dupa ce a citit Proclamatia de unire a Transilvaniei cu Regatul României si dupa ce l-a îmbratisat pe episcopul ortodox Miron Cristea.
Ruxandra Cesereanu este scriitoare, profesor universitar la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca si cercetatoare a universului concentrationar. Cea mai recenta carte publicata, Fugarii. Evadari din închisori si lagare în secolul XX, Editura Polirom, a primit Premiul PEN România 2017.
Sursa: http://dilemaveche.ro
