„În noua carte „L-am întâlnit pe Francisc”. Papa Bergoglio relatat de protagonistii din timpul nostru (Edizioni Paoline, 200 pagini), vaticanistele Alessandra Buzzetti si Cristiana Caricato intervieveaza diferite personalitati (John Kerry, fost secretar de stat american; Abu Mazen, presedinte al statului Palestina; Bartolomeu I, patriarh de Constantinopol; Ruth Dureghello, presedinte al comunitatii ebraice din Roma; Carlo Petrini, fondator al Slow Food; Javier Zanetti, vicepresedinte al clubului Inter) care povestesc despre pontiful argentinian. Publicam un fragment din dialogul cu patriarhul ecumenic de Constantinopol.
Cum ati trait alegerea papei Francisc?
Imediat ce am aflat stirea, m-am convins ca va trebui sa particip la liturghia inaugurala a pontificatului sau. Mi s-a parut evident ca nu era vorba pur si simplu de o mare ceremonie în „Sfântul Petru”, ci ca primul act liturgic al papei anunta o intimitate de relatii între Bisericile noastre surori: Biserica catolica si Biserica ortodoxa. Pentru aceasta, am fost profund uimit de faptul de a primi invitatia de a participa la celebrare pentru a schimba între noi traditionalul sarut al pacii.
Dumneavoastra ati declarat ca ati simtit „o confidenta intima” cu Francisc înca din momentul alegerii sale.
Mi-a fost clar mereu ca împartasim preocupari si prioritati cu fratele nostru, papa Francisc. Ambii urmarim drumul spre unitatea dintre discipolii lui Cristos ca raspuns la rugaciunea lui Cristos însusi ca discipolii sai „sa fie una” (In 17,21); ambii suntem preocupati de consecintele nedreptatii sociale, tot mai raspândita pentru ca este tot mai ignorata porunca sociala a Evangheliei; împreuna insistam asupra gravitatii pacatului de a polua si a distruge mediul, dar sacru si pretios al lui Dumnezeu oferit omenirii.
Dupa participarea dumneavoastra la liturghia de început al pontificatului, raportul cu papa Francisc a asumat trasaturi mai putin formale, cu diferite întâlniri, de exemplu, în resedinta „Sfânta Marta” din Vatican.
Raportul nostru nu poate sa nu includa granitele canonice si teologice dintre Bisericile noastre, marcate si modelate de un întreg mileniu de diviziune. Totusi, raportul meu cu papa Francisc este caracterizat si de o dimensiune personala, care are un rol vital în drumul de reconciliere dintre Bisericile noastre. Ne-am întâlnit oficial în diferite circumstante, de exemplu la Ierusalim si la Istanbul, dar si în mod mai putin oficial în multe alte ocazii (în resedinta „Sfânta Marta” si la Assisi). Am publicat diferite declaratii comune despre mai multe teme, cum este salvgardarea creatiei, si am facut împreuna si gesturi concrete de solidaritate fata de cei saraci si asupriti, ca de exemplu fata de refugiatii din insula greaca Lesbo sau fata de crestinii persecutati în Orientul Mijlociu.
Considerati corespunzatoare definirea pontificatului lui Francisc ca „revolutionar”?
Lumii seculare îi place sa vorbeasca despre „revolutie”, dar noi preferam sa folosim cuvântul „radical”, pentru ca semnificatia sa etimologica face trimitere la întoarcerea la radacini sau la esenta Evangheliei. Nu exista nimic mai radical decât un Dumnezeu care creeaza lumea din iubire; nu exista nimic mai radical decât un Dumnezeu care s-a facut trup; nu exista nimic mai radical decât un Dumnezeu care se identifica cu cei mai vulnerabili; nu exista nimic mai radical decât un Dumnezeu care judeca fiinta umana dupa cum ea da apa celor însetati si mâncare celor înfometati. Fiecare crestin, si apoi fiecare slujitor hirotonit, este chemat sa-si aminteasca si sa puna în practica aceste adevaruri radicale. Papa Francisc ne aminteste asta. În acest sens putem desigur sa-l definim „radical”.
În noiembrie 2014, vizita lui Francisc la Istanbul. Imaginea destinata sa treaca în istorie este aceea a papei care se înclina pentru a fi binecuvântat de dumneavoastra. Va asteptati la asta? Care a fost semnificatia profunda a acelui gest?
Nu ascundem ca am ramas surprinsi când papa Francisc si-a înclinat capul în fata noastra în timpul vesperelor din ajunul sarbatorii patronului, sfântul Andrei, la 29 noiembrie 2014, la Fanar. Puterea umilintei este mereu surprinzatoare. Raspunsul nostru de binecuvântare a fost un act spontan de bunavointa, singurul raspuns potrivit pentru iubirea genuina. Este important de amintit ca „a binecuvânta” (în greaca: eulogia) implica faptul de „a vorbi bine” despre altii. Timp de secole cele doua Biserici ale noastre surori au fost marcate de ostilitati si sentimente reciproce rele. Binecuvântarea este exact contrariul blestemului. Raspunsul nostru la gestul binevoitor al papei a fost, deci, o binecuvântare spontana.
(Dupa Vatican Insider, 20 octombrie 2017)
Traducere de pr. dr. Mihai Patrascu
Sursa: http://itrc.ro
