6 septembrie 1827 – 2 iunie 1902

190 de ani de la nastere

„Trecutul ne face sa simtim suflul vremurilor întelepte si al marilor generatii de sacrificii’’, spunea dr. Constantin Pavel, directorul Liceului „Samuil Vulcan” din Beius, la Centenarul nasterii Episcopului Mihai Pavel al Oradiei, în toamna anului 1927.
În continuarea cuvântului sau amintea ca „toamna ne opreste din goana gândurilor si a preocuparilor zilnice”, ca sa-l readucem între noi, cu gândul si cu sufletul, pe Episcopul Mihai Pavel, „unul dintre cei mai mari binefacatori ai cartii românesti si promotori ai culturii nationale în Ardealul secolului al XIX-lea” si, în acelasi timp, „promotorul neobosit al intereselor diecezane înalte”.
Si în toamna acestui an ne oprim din goana preocuparilor zilnice ca sa-i aducem omagiul nostru Arhiereului Eparhiei noastre, la 190 de ani de la nastere.
S-a nascut în comuna Recea din Maramures într-o familie de provenienta nobila, tatal, Constantin, era cantor si probabil si învatator, iar Maria, mama, casnica. A urmat „Gimnaziul franciscan” din Baia Mare, a continuat sa studieze la Satu Mare si Kosice.
La îndemnul Episcopului de Muncaci, urmeaza Teologia la Colegiul „Sfânta Barbara” din Viena, însa din cauza Revolutiei de la 1848, încheie studiile în 1851 la Ungvar.
La 21 martie 1852 a fost sfintit preot celib de catre Episcopul Muncaciului, Vasile Popovici, care îl va retine un timp la Episcopie, apoi, în 1854, îl va numi preot în comuna Apsa de Jos, dincolo de Tisa. În scurt timp este protopop si apoi vicar al Maramuresului, cu resedinta la Slatina lânga Sighetul Marmatiei, peste Tisa (astazi în Ucraina). În aceasta calitate s-a remarcat a fi un adevarat îndrumator al învatamântului din Maramures, reorganizându-l, a sustinut înfiintarea, în 1860, a Societatii „Asociatiunea pentru cultura poporului român din Maramures”, care este cea mai veche societate culturala la români. Totodata a pus bazele înfiintarii, la Sighet, a „Preparandiei ’’, institut necesar pentru formarea învatatorilor din scolile noastre confesionale.
Papa Pius al IX-lea (1792-1878) îl numeste în 1872 Episcop de Gherla, consacrarea de episcop s-a celebrat în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj de catre Mitropolitul Ioan Vancea de Buteasa, la 29 ianuarie 1873.
Prima sa „Pastorala” a fost un cuvânt plin de caldura adresat preotilor si credinciosilor, dar si o chemare la o înalta viata spirituala: „Binecuvântat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos care, dupa marea mila Sa, la sarcina cea mai grea a ma chiema bine a voit!’’.
Pentru împlinirea acestei grele sarcini, a ridicat scoli si biserici, a ctitorit Biserica „Sfintii Mihail si Gavril” din Slatina si a tinut un sinod, la care au participat preoti si laici, în vederea dezvoltarii învatamântului si a culturii în întregul protopopiat.
Dupa stingerea din viata a Episcopului Ioan Olteanu (1839-1877) al Oradiei, la 29 ianuarie 1879, Mihai Pavel a fost numit Episcop pentru Dieceza noastra si, la 8 iunie a aceluiasi an, a avut loc instalarea solemna.
Pasul ce i s-a cerut sa-l faca a fost un pas hotarât, multor oameni ai timpului parca le spunea: „Voi va sfatuiti si certati, ca eu ma apuc de lucru”.
În prima sa „Pastorala”, noul Episcop al Oradiei a facut cunoscut preotilor si credinciosilor programul activitatilor si, cum spune Canonicul Iacob Radu în „Istoria Diecezei Române-Unite a Orazii-Mari”, „s-a învrednicit sa steie cu mare cinste în sirul bunilor si marilor arhierei a acestei dieceze”.
O atentie deosebita a avut-o pentru preoti, pe care îi îndemna sa fie la înaltimea chemarii lor prin devotiunea cultului euharistic, „izvor de perfectiune evangelica”, si prin cultura.
Dintre principiile care i-au condus episcopatul, amintim devotamentul neconditionat fata de Scaunul Apostolic, exigenta fata de preoti, carora le cerea sa fie modele de conduita morala si profil intelectual pentru credinciosi, buna administrare a averii Episcopiei, a bisericilor si a scolilor confesionale, înfiintarea de fundatii diecezane.
De viata lui se leaga mai ales SCOLILE din BEIUS: Liceul „Samuil Vulcan” si „Liceul Român Unit de Fete”, pe care l-a întemeiat în anul 1896, pentru100 de eleve, ambele licee fiind, pe scara valorilor, între primele licee din tara, scoli cu rol spiritual si cultural determinant pentru nord-vestul Transilvaniei si pentru tara, „flori ale darurilor”, ca SCOLILE BLAJULUI.La întemeiere, s-a numit „Scoala Civila Greco-Catolica de Fete”, cu specific de liceu, iar din anul 1919 devine cunoscutul „Liceul Român Unit de Fete”, pâna la desfiintarea institutiei în 1948, odata cu suprimarea Bisericii Unite.
Intrând în subiect, intram în spatiul oraselului Beius, pâna la Unirea din 1 Decembrie 1918, parte din Imperiul Habsburgic, si de la aceasta data a României Mari.
Pâna la scoaterea Bisericii Greco-Catolice în afara legii, cititorul se gaseste într-o localitate complet diferita de cea de azi: casele erau modeste, o natura bogata cuprindea chiar inima orasului, oras fixat în spiritualitatea catolica si cultura occidentala. Catedrala greco-catolica „Sfântul Dumitru”, impunatoarele scoli confesionale greco-catolice ale Beiusului: Gimnaziul de baieti, devenit Liceul „Samuil Vulcan”, si „Liceul Român Unit de Fete” fac ca viata intelectualilor din localitate si a tuturor locuitorilor sa graviteze în jurul Bisericii si a celor doua scoli.
În decursul timpului, Beiusul i-a avut deosebit de devotati pe Episcopii Samuil Vulcan, Mihai Pavel, Demetriu Radu, Valeriu Traian Frentiu si, în timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, pe viitorul Episcop Iuliu Hirtea si, întotdeauna, pe preotii-profesori si pe profesoarele Liceului, personalitati de rara cultura, cu preocupari ce depaseau catedra … Totul amintea Blajul. Si asa s-a si dorit sa fie Beiusul pentru vestul tarii: Bihor, Satu Mare, Maramures si Banat.
La 20 septembrie 1896 a avut loc inaugurarea „Scolii Civile Greco-Catolice de Fete” împreuna cu „Internatul Pavelian”, în care, în primul rând, urmau sa fi primite orfanele provenite din familii de preoti.
În „cuvântul” sau, Episcopul Mihai Pavel a vorbit despre rolul femeilor educate în spirit religios, în familie si societate, motiv pentru care predarea religiei avea sa aiba locul cuvenit.
La aceasta deschidere oficiala, directorul Scolii, Vasile Stefanica, a mentionat importanta culturii, a evocat personalitatea Episcopului Samuil Vulcan, care „a aprins faclia culturii în Bihor” si a mentionat numele continuatorului, Episcopul Mihai Pavel, care „a asigurat un edificiu corespunzator cerintelor vremii, bine dotat si spatios, care sa ofere conditii optime desfasurarii procesului de învatamânt […] împreuna cu internatul, o cladire eleganta cu un nivel, una din cele mai trainice din oras” (Iudita Caluser, „Liceul Român Unit de Fete din Beius”, Editura Logos ’94, p. 42).
Regulamentul elaborat de Sinodul Diecezei Greco-Catolice de Oradea mentiona „legea” prin care numirile profesoarelor le facea Episcopia: profesoarele trebuiau sa fie greco-catolice, în schimb elevele puteau fi de orice nationalitate si religie, scoala asigurându-le cunoasterea si practicarea religiei proprii.
De la înfiintare s-a stabilit ca limba româna sa fie limba folosita în comunicarea curenta, în predarea tuturor disciplinelor de învatamânt si în toate actele oficiale. În afara catedrei, pentru cultivarea aptitudinilor literare, s-a înfiintat „Societatea de lectura Mihai Pavel”.
Gândul Preasfintiei Sale Mihai Pavel l-a desavârsit Preasfintia Sa Valeriu Traian Frentiu.
Înalt Preasfintia Sa Valeriu Traian Frentiu a încredintat „Internatul Pavelian” Surorilor Oblate Asumptioniste, cele mai multe frantuzoaice, care au largit dimensiunea formarii elevelor prin ore de limba franceza si pian si au avut un rol hotarâtor în educatia religioasa, în formarea unui comportament distins, a caracterelor, pregatind elevele pentru viata, trezindu-le interesul pentru Adevar, Frumos si Bine.
În decursul existentei Liceului, pâna în 1948, „ … statul a încercat unele imixtiuni în problemele interne ale scolii, dar Episcopia Greco-Catolica a fost ferma si a solicitat respectarea drepturilor sale în privinta patronajului avut asupra scolilor confesionale” ( Op. cit., p.197).
Dezvoltarea „Liceului de Fete Român Unit” a impus ridicarea unui nou edificiu prin extensia vechii cladiri. În 1938 Înalt Preasfintia Sa Valeriu Traian Frentiu sfinteste „piatra fundamentala a noii constructii” în care liceul se va muta în 1940, constructie dotata corespunzator standardelor moderne: sali spatioase si foarte luminoase, mobilier nou, laboratoare, biblioteca, sala de gimnastica, muzeu etnografic, sali desen, de muzica etc.; vechea cladire a scolii a ramas internatului.
„Liceul Român Unit de Fete” din Beius a fost „piatra cea mai scumpa si mai pretioasa din multele asezaminte rasarite din înalta întelegere si darnicie acestui Episcop”. Canonicul Iacob Radu afirma: „ … Pavel a facut pentru neamul românesc un serviciu, care în alte parti nu se putea face nici prin zeci de asemenea scoli”.
Si Liceul „Samuil Vulcan” s-a bucurat de atentia Episcopului Mihai Pavel, în 1887 a ridicat si a deschis, pe malul vaii Nimaesului, „Internatul Pavelian” de baieti, o cladire impunatoare, trainica, pentru patru sute de elevi, aproape toti având întretinere gratuita. Necontenit preocupat de liceu, construieste zece sali de clasa moderne, o sala de gimnastica, o alta de desen si o galerie de picturi. La începutul secolului al XX-lea, Liceul „Samuil Vulcan” a fost unul dintre cele mai mari si înzestrate licee din Ungaria, fara ajutor de la stat.
Regulamentul pentru scoli, stabilit de Episcopie în 1883, prevedea „renovarea cladirilor vulcaniene”, dar Mihai Pavel a facut cu mult mai mult: a crescut salariile cadrelor didactice si fondul de pensii.
Si tot Mihai Pavel a întemeiat în inima Muntilor Apuseni „Statiunea Stâna de Vale” pentru recreerea Episcopilor si a preotilor.
În cei 23 de ani de episcopat a fost cu inima buna si cu mâna darnica oriunde era nevoie în Dieceza: a restaurat si reparat 34 de biserici, 32 de case parohiale, 41 de scoli, a finantat repararea Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea si a Catedralei „Sfântul Dumitru” din Beius, a acordat sumele necesare pentru buna functionare a „Scolii Normale Greco-Catolice” din Oradea, a ridicat casele Canonicilor si a donat o suma mare de bani pentru construirea „Uzinei de apa” din Oradea, a fost Parintele orfanilor si al saracilor.
În vremuri senine sau tulburi, a sustinut cu toata puterea cultura româneasca în aceasta parte de tara; pentru societatile culturale din Ardeal a donat patru milioane de forinti, a fost un adevarat MECENA – Asa au fost înaintasii, asa au fost si sunt continuatorii …
A participat la doua Concilii Provinciale, care au avut loc la Blaj în anii 1882 si 1900, si a facut cunoscute si urmate hotarârile stabilite.
Împreuna cu Mitropolitul Ioan Vancea de Buteasa si cu Episcopii Ioan Sabo si Mihaly de Apsa a fost de doua ori la Roma si, în anul 1887, cu ocazia aniversarii de 50 de ani de preotie a Sfântului Parinte Pius al IX-lea. Papa i-a acordat distinctiile de Conte si Prelat Papal, iar Împaratul de la Viena i-a oferit distinctia de „Cavaler al Ordinului Francisc I”.
Episcopul Mihai Pavel a fost unul dintre marii nostri oameni, a fost ales de Dumnezeu pentru fapte mari si bune … De multe ori însa timpul sterge valorile din memoria oamenilor, mai ales astazi, în epoca relativismului, dar la oamenii care nu gândesc si nici nu sunt preocupati sa cunoasca adevarul. Si nu e drept … Unul dintre scriitorii nostri actuali chiar spune ca astazi „traim stins, pe o nesfârsita tangenta de real, inapti sa distingem între esential si accesoriu, între ce e important si ce nu”.
În Biserica noastra am avut oameni extraordinari, care au facut lucruri mari … Ceea ce se doreste astazi sa fie la înaltimea adevaratelor valori se darâma ca zidurile lui Manole daca se rup legaturile cu cei care ne-au precedat si care reprezinta stabilitatea în bine. Aceste legaturi înseamna singura cale prin care vom fi „mai întariti, mai capabili sa putem continua lupta cea buna a vietii”.
Eu am avut darul sa fiu eleva „Liceului Român Unit de Fete” din Beius, am învatat în salile care mai pastrau urmele pasilor Preasfintiei Sale Mihai Pavel … La internat, am învatat în bancile gândite de Preasfintia Sa, banci de stejar, apropiate, ca forma, de mici birouri; la liceu, din bancile moderne alese de Înalt Preasfintia Sa Valeriu Traian Frentiu.
La liceu si internat am crescut într-un cult al Episcopului Mihai Pavel … Dintr-un tablou, chipul blând si bun al Episcopului ne întâmpina la intrarea din apropierea secretariatului – Preasfintia Sa era Parintele nostru, iar noi îi multumeam în gând si în rugaciune …
Pe Înalt Preasfintia Sa Valeriu Traian Frentiu l-am avut tot timpul cu noi: la liceu, în rugaciune în capela internatului, duminica si în sarbatori, la Catedrala „Sfântul Dumitru”, unde Sfintele sale Liturghii arhieresti ne aduceau lumina Cerului în suflete si în viata. Elevele ortodoxe din „Internatul Pavelian” erau însotite de calugarite la „Biserica Ortodoxa” de pe deal, ca sa nu-si neglijeze credinta si sa o traiasca.
A aduce aceasta marturie este o datorie … Acolo, la Beius, am trait într-o lume a credintei catolice, într-o lume plina de caldura umana de ordine si de frumos, o lume în care a tinde catre partea înalta a vietii, în credinta, morala crestina si munca temeinica, ce exclude superficialitatea, era firescul.
Episcopii Diecezei Greco-Catolice de Oradea au patruns taina Binelui daruit si l-au transmis din generatie în generatie. Acestui Bine i se datoreaza si numarul mare de intelectuali iesiti din rândurile elevilor Scolilor din Beius.
Episcopul Mihai Pavel s-a stins din viata la 2 iunie 1902, la Slatina, si a fost înmormântat în biserica din localitate, ctitorita de Preasfintia Sa. Ne întrebam daca nu ar fi mai potrivita cripta Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea.
La înmormântare, în cuvântul sau, Canonicul Augustin Lauran a vorbit despre rasplata ce i-a pregatit-o Dumnezeu Episcopului Mihai Pavel pentru credinta cu care L-a slujit … A miscat inimile tuturor când a amintit iubirea si devotamentul Episcopului pentru Biserica Greco-Catolica, pentru Dieceza de Oradea si pentru credinciosii sai.
Dincolo de anii care au trecut, noi cei de astazi primim si noi aceasta iubire, pe care o recunoastem în tot ce Episcopul Mihai Pavel a gândit, a muncit si ne-a daruit.
La 190 de ani de la nastere, noi, care suntem o parte din cei multi care i-au însufletit viata, ne plecam genunchii si-i aducem omagiul nostru Episcopului Mihai Pavel … Si peste amintirea Preasfintiei Sale, si peste lespedea ce-i acopera mormântul, asternem lacrimile, recunostinta si rugaciunile noastre.