„Gândindu-ne la pontificatul lung al Papei Ioan Paul al II-lea nu se poate sa nu ne gândim si la Joaquin Navarro Valls. Memorabilul purtator de cuvânt, decedat pe 5 iulie 2017, la vârsta de 80 de ani, a fost timp de circa douazeci de ani alaturi de Pontiful polonez, însotindu-l în calatoriile sale prin lume, în etapele fundamentale ale pontificatului sau, în timpul ultim si dramatic al bolii pe care l-a descris cu mare competenta în virtutea studiilor sale în medicina.
Membru laic al prelaturii Opus Dei, Navarro Valls a fost atâtea lucruri: student de medicina, psihiatru, toreador, jurnalist la ABC, trimis de razboi, la sfârsit director al salii de presa a Vaticanului, mâna dreapta si omul din umbra al Papei proclamat sfânt. Carismatic, mereu elegant, fumator înrait, cu privirea sa patrunzatoare era considerat o figura centrala din Vatican, stimat de prelati, jurnalisti, angajati care acum îl amintesc cu afect pe retelele sociale cu fotografii si mesaje nostalgice de tipul: „Adio, mare sef”. Si succesorul sau, Greg Burke, actualul purtator de cuvânt al Vaticanului, ca si el laic si membru al Opus Dei, a voit sa îl omagieze via Twitter: „Joaquin Navarro. RIP. Harul sub presiune”, a scris în engleza, difuzând imediat dupa aceea un al doilea tweet: „Joaquin Navarro. 1936-2017. Continua sa zâmbeasca”, adaugând o fotografie zâmbitoare împreuna cu Wojtyla.
Una dintre multele care îl imortalizeaza într-o colaborare care a durat decenii. Navarro a intrat în sala de presa a Vaticanului în 1984, când era deja director al presei straine si Papa Ioan Paul al II-lea l-a chemat sa conduca comunicarea statului cel mai mic din lume. A mentinut aceasta functie pâna la 11 iulie 2006, când pe scaunul lui Petru deja urcase Joseph Ratzinger, Papa Benedict al XVI-lea, care a acceptat demisia sa (ceruta de trei ori lui Wojtyla si respinsa mereu) si l-a înlocuit cu pr. iezuit Federico Lombardi. Navarro Valls a continuat sa lucreze ca presedinte al comitetului consultativ a Universitati Campus Bio-Medical din Roma si presedinte al Fundatiei Telecom Italia. Din 1996 a fost si profesor la Facultatea de Comunicare Institutionala de la Universitatea Pontificala „Sfânta Cruce” din Roma si colaborator la ziarul Repubblica.
S-a nascut la Cartagena si, desi se mândrea cu o anumita origine italiana, se declara mândru de radacinile sale spaniole precum si iubitor al coridei în spatele careia vedea o „filozofie”. Voia sa devina medic pentru ca – explica într-un recent interviu la TV2000 – „medicina este o forma de umanism”. A studiat la Barcelona, apoi a intrat în domeniul comunicarii fiind trimis drept corespondent în Mediterana si în Orientul Mijlociu, actionând în zone de risc precum Siria, Turcia, Liban, unde a cunoscut profund lumea islamica. Apoi s-a mutat în Italia „pentru un an sabatic”, dar de aici, în timp ce se gândea sa se întoarca la Barcelona pentru a relua studiile, a început „aventura” sa cu Pontiful globe-trotter, care l-a dus în Sacrele Palate si umblând în lume. Convocarea a venit printr-un biletel pe care i l-a dat o secretara uluita cu putin înainte de o conferinta de presa: „Astazi la prânz sa fiti la Papa”, scria pe biletel.
În anii care au urmat, Navarro Valls a desfasurat un rol care mergea cu mult dincolo de cel încredintat oficial directorului salii de presa a Vaticanului, desfasurând functiuni si de consilier, de politician si ambasador. Ca atunci când a trebuit sa îl ajute pe Karol Wojtyla, Papa care a contribuit la darâmarea Zidului din Berlin, sa organizeze vizita delicata în Cuba, unul dintre ultimele stindarde ale comunismului, în 1997, tratând o noapte întreaga cu lider maximo Fidel Castro în fata unei sticle de vin. Pregatirea acestei etape istorice, capodopera de diplomatie, a povestit-o într-un interviu dat pentru La Stampa, unul dintre ultimele sale interviuri.
Însa legat de el este memorabila mai ales marea munca desfasurata în ultimele sase luni de viata a Sfântului Papa Ioan Paul al II-lea, când Parkinson-ul a consumat trupul Pontifului si în jur se crea un circ mediatic. Navarro a prezentat cu amanunte corespunzatoare conditiile de sanatate ale Papei, deteriorarea sa progresiva, ajutându-i pe jurnalisti si pe credinciosi sa interpreteze diagnoza si referintele care proveneau de la Policlinica Gemelli si însotind aceasta ultima „calatorie” a Pontifului.
Momente de mare tensiune. „Încercam sa evit infarctul miocardic”, glumea el. Si a adunat totul în niste notite pastrate într-un hard disk care a fost dupa aceea baza pentru cartea editata în 2009 cu titlul „În pas de om. Amintiri, întâlniri si reflectii între istorie si actualitate”. Un soi de jurnal format din relatari, experiente, din întâlniri cu personalitati precum Gorbaciov si Maica Tereza, din anecdote si amanunte inedite, din consideratii intime si personale despre Papa care timp de multi ani a fost considerat omul cel mai puternic de pe pamânt. Si pe care el, în pofida succesiunii continue de evenimente care au caracterizat acel pontificat, l-a urmat mereu, întocmai „în pas de om”.

Sursa: http://www.ercis.ro