„Papa Francisc a fost în Joia Mare sa spele picioarele unor detinuti, spunându-le în predica sa scurta ca Dumnezeu îi iubeste pâna la sfârsit. I-a îndemnat sa imite aceasta iubire chiar si cât timp se afla în închisoare. „Iubindu-i pe oamenii din lume, El i-a iubit pâna la capat. Dumnezeu iubeste asa, pâna la capat”, a spus Pontiful pe 13 aprilie. „El ne da viata fiecaruia dintre noi si se lauda cu aceasta deoarece are iubire, iar a iubi pâna la capat nu este usor.”
„Cu totii suntem pacatosi si cu totii avem limite si defecte”, a mai spus el. În timp ce stim cu totii cum sa iubim, „nu suntem asemenea lui Dumnezeu, care iubeste fara sa se uite la consecinte.” Sfântul Parinte i-a încurajat pe detinuti sa imite iubirea lui Isus aratata în spalarea picioarelor discipolilor Sai: „Daca poti actiona pentru a ajuta, pentru a face un serviciu, aici în închisoare, fa-o. Deoarece aceasta este iubire, este ca si cum a-i spala picioarele.”
Pontiful a vizitat închisoarea de maxima securitate de la Paliano, în sudul Romei. Aici se gasesc fosti colaboratori ai mafiei. Închisoarea este faimoasa pentru ca este un loc special rezervat „colaboratorilor justitiei”, adica infractorilor care au ales sa renunte la activitatea lor criminala si sa colaboreze cu politia, în schimbul protectiei. La 1 aprilie erau 70 de detinuti. Este a treia zi de Joia Mare când Papa merge într-o închisoare, de când a devenit Pontif în 2013. A sosit la 4PM, ora locala, întâlnindu-se cu detinutii înainte de a celebra Liturghia care aminteste de Ultima Cina a lui Isus cu discipolii Sai.
În timpul celebrarii, Papa a spalat picioarele a 12 detinuti. Dintre acestia trei au fost femei, iar unul un musulman care va primi Botezul în luna iunie. Cu exceptia unui argentinian, respectiv unui albanez, toti sunt italieni. Sunt în închisoare pentru diverse infractiuni: doi pe viata, iar ceilalti vor fi eliberati între 2019 si 2073. Aproximativ 60 dintre detinuti au participat la Liturghie, fiind salutati personal de Papa. La predica acesta a subliniat ca chiar daca Isus stia ca i-a sosit ora, si ca va fi tradat si predat de Iuda, a ales totusi sa iubeasca. „El, care era capul, care era Dumnezeu, a spalat picioarele discipolilor Sai”, a spus Episcopul Romei, amintind ca era un gest specific acelor timpuri. Drumurile nefiind pavate, oameni aveau frecvent picioarele pline de praf. „Sclavii faceau aceasta” spalare, iar „Isus stia si a facut-o El”.
A amintit ca Petru nu a dorit initial sa fie spalat de Învatatorul sau. Atunci, a spus Papa, Isus i-a explicat „ca a venit în lume sa ne slujeasca. Si sa se faca sclav pentru noi. Sa ne iubeasca pâna la sfârsit.” Apoi a amintit ca desi Papa este capul Bisericii pamântesti, adevaratul cap al Bisericii este Isus: „Papa este doar figura lui Isus si as dori sa fac la fel cum a facut El.” „Cine este mai mare trebuie sa faca munca sclavului”, a spus el, ca ecou la scena evanghelica în care discipolii se cearta care sa fie mai mare între ei. Cu acea ocazie „Isus a spus: cine doreste sa fie cel mai important, trebuie sa se faca cel mai mic”, a spus Papa si a adaugat ca „toti suntem saraci, dar El ne iubeste asa cum suntem”. Spalarea picioarelor, a încheiat el, „este un act spre a ne aminti ce a facut Isus. Sa ne gândim astazi la iubirea lui Dumnezeu.”
Detinutii au acces la diferite activitati oferite de proiectele institutionale ale închisorii, precum oportunitati de munca, de actiuni educationale, culturale si recreationale, de participare la evenimente religioase si sportive si întâlniri cu membrii familiilor. Printre cursurile organizate sunt si unele de iconografie, de ceramica, de bucatarie, de lemnarie. Au si o mica ferma pentru capre, iepuri, gaini si porci si pentru producerea de miere. Directoarea închisorii, Nadia Cersosimo, a spus ca aceste eforturi „lupta pentru evitarea inactivitatii, reduc distantele, lupta cu prejudecatile si deschide calea spre reintegrare”. Prizonierii i-au oferit Papei o cruce facuta de ei si un mic bufet pregatit cu produse din gradina lor.
Sursa: http://www.catholica.ro