„Întreaga Biserica Catolica comemoreaza la data de 11 februarie, minunile care s-au petrecut într-o mica localitate de la poalele muntilor Pirinei în anul 1858, localitate numita Lourdes.
Se întâmpla pe 11 februarie1858, când tânara Bernadeta Soubirous în vârsta de 14 ani, provenita dintr-o familie de oameni saraci, împreuna cu sora ei si cu o vecina de o seama cu ele au pornit sa adune câteva crengi uscate, în apropiere de stânca Massabielle. Pentru aceasta trebuiau sa treaca apa pârâului Gave, însa Bernadeta fiind suferinda de astm, a ramas în urma gândindu-se ca nu ar fi bine sa puna picioarele în apa. Deodata aude un vuiet ca de vijelie ce clatina copacii; îsi ridica ochii si uimita observa ca din pestera din fata ei "o doamna", îmbracata în alb, încinsa cu o panglica azurie, cu înfatisare stralucitoare o priveste si-i surâde. Bernadeta e cuprinsa de frica, cade în genunchi, scoate rozariul, se roaga. Când celelalte doua se întorc cu lemnele adunate, o gasesc pe Bernadeta stralucind de multumire. În cursul aparitiilor care au urmat, „Doamna” a cerut Bernadetei sa se roage pentru pacatosi si sa îndemne pe credinciosi sa faca pocainta.
Grota de la Massabielle era pentru lumea de prin partea locului o grota misterioasa în jurul careia circulau legende sinistre. Traditia spune ca blocul de piatra slefuit, care se vede în interiorul grotei a fost un altar pagân pe care se aduceau jertfe omenesti, erau taiate capete de oameni. Ori sfântul Paul scrie: „Cine jertfeste idolilor, jertfeste diavolilor”. Acest altar a fost ales de Sfânta Fecioara spre a zdrobi capul dusmanului ei. Biserica, numai cu patru ani înainte de aparitiile de la Lourdes, definise dogma Neprihanitei Zamisliri.
Pentru Bernadeta au urmat o serie de 18 aparitii, în cadrul carora Fecioara Maria i-a dat mai multe sfaturi si i-a facut unele dezvaluiri, dintre care o parte au ramas multa vreme secrete. Tot ea a îndemnat-o pe fetita sa gaseasca un izvor în grota respectiva. Apa acestuia a fost captata într-un mic bazin special amenajat si, în scurt timp, s-a constatat ca are proprietati miraculoase. Tot mai multi oameni au început sa se adune la locul aparitiilor, unde s-au produs apoi numeroase vindecari miraculoase. Primele dintre ele au avut loc în martie 1858: vindecarea unei femei paralizate (Catherine Latapie) si a unui barbat orb (Louis Bouriette).
Tot în aceasta zi este celebrata si Ziua Mondiala a Bolnavului. Ziua Mondiala a Bolnavului a fost instituita de Sfântul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea, la 13 mai 1992, printr-o scrisoare, la cererea Consiliului Pontifical pentru Pastoratia Lucratorilor Sanitari. Ziua Mondiala a Bolnavului a fost sarbatorita pentru prima data în 1993, iar celebrarea ei solemna a avut loc la Lourdes.
Referitor la minunile care se întâmpla la Lourdes scriitorul Francois Mauriac, scrie urmatoarele: „Pelerinul de la Lourdes, are acel tip de credinta simpla a orbului din nastere vindecat de Cristos, a carui marturie fariseii voiau s-o înabuse. Mai întâi fariseii se îndreapta catre parinti. Acestia se eschiveaza si le recomanda sa-l întrebe pe fiul însusi: „Ei l-au chemat din nou pe cel care fusese orb si i-au zis: «Da slava lui Dumnezeu! Noi stim ca acesta e un pacatos». El le-a raspuns: «daca e un pacatos eu nu stiu; un lucru stiu: ca eram orb si acuma vad». Pelerinul de la Lourdes raspunde la toate obiectiile: «Vei spune ca tot ce se întâmpla nu e decât iluzie. Eu nu stiu… Un singur lucru stiu: ca aici se vindeca cu miile cancerosi, tuberculosi, orbi»”.
Iar autorul italian Michel Favero, marturiseste urmatoarele: „De mai multi ani merg la Lourdes si vad mereu acelasi imens spectacol: durerea care cauta. În alte parti se geme, se plânge, se striga, se blestema. La Lourdes se cânta, se cauta. Vindecarile trupesti sunt rare la Lourdes, dar fiecarei vindecari trupesti îi corespunde un milion de vindecari care se petrec în sufletele si inimile oamenilor. Acestea se petrec în fiecare ceas si în fiecare minut. Numai ca pentru aceste minuni nu exista nici un birou medical care sa le studieze si sa le faca publicitate. Sunt convertirile la credinta si apoi sunt minunile resemnarii la vointa lui Dumnezeu, convingerea pe care o întipareste Fecioara, în inimile bolnavilor, ca ei nu sunt inutili pe lume, ca nu sufera în zadar, ca suferintele lor unite cu ale lui Cristos au o valoare infinita pentru mântuirea lor si pentru mântuirea lumii, ca ei, pe plan supranatural, sunt mai valorosi decât cei sanatosi. De aceea, bolnavii se întorc de la Lourdes cu bucuria, seninatatea si speranta în inima”.
