„„Vreau sa mor acasa la mine”, sunt cuvintele doamnei Niculina din Onesti, care în ultima vreme se afla la Empoli, în Italia, în vârsta de 69 de ani, bolnava în stare terminala.
Din Empoli (Italia) si pâna la Onesti (România) sunt aproximativ 1800 de kilometri. Nu putini, dar nu puteai sa-i spui „nu” Niculinei, o doamna de 69 de ani, careia îi ramâneau putine zile de viata, si care si-a exprimat dorinta de a merge în România sa moara, alaturi de cei dragi ai sai. În unitatea medicala unde era internata, infirmiera sefa, Adele Carli, cunostea foarte bine ce înseamna suferinta, lucrând ani de zile în Congo, pentru un serviciu de voluntariat international. Astfel Adele a început sa mute muntii.
În ambulanta
Vorbeste la „Misericordia di Empoli” (Milostivirea din Empoli), serviciul local de ambulanta, sa vada daca se poate organiza un transport în avion pentru Niculina. Dar un zbor atât de delicat nu se poate organiza într-o clipita: este nevoie de cel putin cinci zile. Niculina cele cinci zile nu le are: zilele care ii ramân sunt mai putine decât degetele unei mâini. Asadar ideea „nebuna”: se porneste cu ambulanta. Pornirea se face imediat, urmând o calatorie de 25 de ore, fara nici o oprire. Împreuna cu infirmiera sefa se aflau si Daniele Guazzini, de 37 ani si Gianmarco Marconcini, de 21ani.
În calatorie
Porniti din Empoli la orele 3.30, miercuri, 1 februarie 2017, au ajuns la Onesti joi 2 februarie, la orele 4.30, fiind „o calatorie foarte complicata, atât pentru numarul de kilometri, cât mai ales pentru conditiile critice în care se afla doamna Niculina”.
„Teama ca nu va reusi sa ajunga acasa era mare, dar Niculina a rezistat, fiind constienta fiecare clipa de ceea ce faceam pentru ea”.
Un drum foarte dificil. „Ultima distanta pâna la casa Niculinei, a fost într-adevar foarte dificila, câteva rude ne-au îndrumat pe strazile orasului si mai apoi pe strazile micilor sate. Conducerea ambulantei în acele conditii, solicita foarte multa concentrare. La destinatie ne-au asteptat cu o ospitalitate de nedescris: nu va pot descrie emotiile care ne-au încercat”.
Putine ore pentru odihna, apoi la orele 11.30 ambulanta a pornit spre Italia. La orele 22.00 telefonul suna anuntând ca: „Niculina a murit”.
Sursa: http://www.corriere.it