„

Gesturi, cuvinte, umanitate – Pontifii si dialogul ebraic-catolic

de Norbert Hofmann, secretar al Comisiei pentru raporturile religioase cu ebraismul

Ziua ebraismului care se celebreaza în Italia la 17 ianuarie este semn al marii aprecieri care exista în cadrul Bisericii catolice fata de ebraism. Ea vrea sa ofere crestinilor o ocazie propice pentru a aminti cu recunostinta radacinile ebraice ale credintei lor, precum si sa constientizeze, cu sensibilitate, dialogul cu ebraismul de astazi care se afla în desfasurare. Aceasta zi, în afara de Italia, se celebreaza de fiecare data la 17 ianuarie si în Polonia, în Austria si în Olanda, introdusa în cursul anilor de respectivele conferinte episcopale.
Fiind de importanta fundamentala, în Biserica catolica, amprenta si orientarea fiecarui pontificat spre ebraism, ziua de astazi este si momentul oportun pentru a privi la angajarea ultimilor trei Papi fata de dialogul ebraic-catolic.
Papei Ioan Paul al II-lea îi este recunoscut meritul de a fi spart definitiv gheata în dialogul ebraic-catolic; cel dintâi, el a facut gesturi de neuitat de prietenie fata de evrei. Desigur, pasi importanti de apropiere fusesera deja întreprinsi de Papa Paul al VI-lea, dar numai cu Ioan Paul al II-lea s-a început sa se perceapa angajarea Bisericii catolice în favoarea ebraismului. Deja din motive legate de istoria sa personala, Karol Wojtyla a avut la inima îmbunatatirea relatiilor dintre evrei si catolici. De fapt, el a crescut în micul oras polonez Wadowice, a carui populatie era constituita, un sfert, din evrei. Asadar, înca din copilarie el a avut prieteni evrei printre bancile de scoala si în timpul liber; le-a cunoscut obiceiurile si modul de viata, a învatat sa le împartaseasca viata cotidiana, legând si prietenii puternice: el a ramas legat pâna la moarte de un vechi coleg evreu Jerzy Kluger, cu care a crescut în Polonia si cu care a ramas mereu în contact si atunci când a fost ales Papa si s-a mutat la Roma. Karol Wojtyla a experimentat îndeaproape oroarea nazismului, a carui victime au cazut multi dintre prietenii sai, în Shoah, si a suferit profund pentru asta. Deci este usor de înteles ca si ca Papa, el a simtit datoria de a se angaja personal în favoarea dezvoltarii si intensificarii prieteniei dintre Biserica catolica si ebraism. Semnul pe care el l-a lasat în dialogul ebraic-catolic a depins puternic de personalitatea sa unica: precum nimeni altul înaintea sa, el a stiut sa faca în public gesturi de importanta simbolica, în masura sa faca vizibil ceea ce îi era realmente la inima. Deja în primul an al pontificatului sau, la 7 iunie 1979, el a vizitat lagarul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau; acolo, în fata lespezii cu scrierea în ebraica, s-a recules în rugaciune amintind îndeosebi victimele de la Shoah. Cu acea ocazie, el a afirmat: "Aceasta inscriptie trezeste amintirea poporului, ai carui fii si fiice erau destinati la exterminare totala. Acest popor îsi are originea de la Abraham, care este parintele credintei noastre (cf. Rom 4,2), cum s-a exprimat Paul din Tars. Tocmai acest popor, care a primit de la Dumnezeu porunca «sa nu ucizi», a simtit asupra siesi în masura deosebita ce înseamna a ucide. În fata acestei lespezi nu este permis nimanui sa treaca mai departe cu indiferenta". Dar si mai densa în semnificatie simbolica si de rezonanta mediatica a fost vizita lui Ioan Paul al II-lea la sinagoga din Roma, la 13 aprilie 1986. Imaginea îmbratisarii dintre Pontif si rabinul sef Elio Toaff în fata Templului Major a facut înconjurul lumii. Pentru prima data în istorie, un papa mergea în mod oficial într-o sinagoga pentru a exprima, în fata întregii lumi, aprecierea sa fata de ebraism. Un alt pas important în relatiile cu evreii a fost facut la sfârsitul lunii decembrie 1993, cu recunoasterea diplomatica a statului Israel din partea Sfântului Scaun; anul urmator a avut loc schimbul ambasadorilor respectivi.
În lumina documentului publicat în 1998 cu titlul Noi ne amintim. O reflectie asupra Shoah, trebuie înteles gestul facut la 12 martie 2000, când Papa, în cursul unei liturgii publice, a cerut iertare pentru pacatele comise împotriva poporului lui Israel într-o rugaciune: "Dumnezeul parintilor nostri, tu l-ai ales pe Abraham si descendenta sa pentru ca numele tau sa fie dus neamurilor: noi suntem profund îndurerati pentru comportamentul celor care în cursul istoriei i-au facut sa sufere pe acesti fii ai tai si cerându-ti iertare vrem sa ne angajam într-o autentica fraternitate cu poporul aliantei".
Tot aceasta rugaciune de iertare, modificata putin în forma, a scris-o Ioan Paul al II-lea pe o foaie si a introdus-o printre pietrele de la Zidul Plângerii la Ierusalim, cu ocazia vizitei sale în Israel la 26 martie 2000. Vizita Papei în statul Israel se poate defini desigur o vizita istorica pentru ca a furnizat un impuls considerabil promovarii dialogului ebraic-catolic. Ioan Paul al II-lea a vizitat monumentul comemorativ Yad-Vashem, s-a rugat pentru victimele de la Shoah, a întâlnit câtiva supravietuitori ai acestei tragedii de nedescris, a participat la o întâlnire interreligioasa la care erau prezenti si reprezentanti musulmani si a intrat în contact pentru prima dat cu Marele Rabinat din Ierusalim. Dupa câtiva ani, la 16 ianuarie 2004, el i-a întâlnit din nou pe cei doi rabini sefi din Israel, când era deja în desfasurare dialogul institutional dintre Marele Rabinat si Comisia Sfântului Scaun pentru raporturile religioase cu evreii. Ioan Paul al II-lea a primit în mod obisnuit în Vatican grupuri si personalitati din lumea ebraica si, în timpul numeroaselor sale vizite pastorale, a facut mereu în asa fel încât, ca parte a programului, sa fie întâlniri cu delegatii ebraice acolo unde comunitatea ebraica era o prezenta locala puternica. În lumina marii angajari a acestui Papa în favoarea relatiilor dintre evrei si catolici, putem spune ca tocmai în timpul lungului sau pontificat au fost puse bazele si cimentate fundamentele dialogului viitor. A merge înapoi fata de ceea ce s-a realizat sub pontificatul sau nu va fi niciodata posibil; orientarile clare furnizate de documentul Nostra aetate (nr. 4) ramân înca valabile si constituie un irevocabil punct de referinta. Si astazi, partenerii de dialog evrei nutresc o sincera stima si recunostinta fata de Ioan Paul al II-lea; admiratia fata de persoana sa si fata de opera sa de reconciliere ramâne intacta.
În acelasi mod, Papa Benedict al XVI-lea a dus înainte cu determinare linia urmata de Ioan Paul al II-lea. El, ca teolog, cunostea bine ebraismul si gratie formarii sale academice si gratie studiului Sfintei Scripturi, pe care el centra numeroasele sale discursuri. Însa apropierea de ebraism nu a ramas la nivel teoretic: s-a tradus repede în concret. De fapt, fiind cardinal al Curiei Romane, Joseph Ratzinger a întâlnit personal multi evrei si a dedicat diferite publicatii ale sale relatiei speciale existente între ebraism si crestinism. Nu uimeste asadar faptul ca, în timpul primei sale întâlniri ca Papa cu o delegatie ebraica, la 9 iunie 2005, el a tinut sa sublinieze actualitatea mereu relevanta a afirmatiilor fundamentale din Nostra aetate (nr. 4) si propria intentie de a continua dialogul cu evreii pe urma predecesorului sau. De mai mult ori el a reafirmat, si nu numai în fata interlocutorilor ebraici, cât de mult are la inima îmbunatatirea relatiilor cu ebraismul. Cu siguranta si din cauza evenimentelor sale biografice, experimentând de aproape timpurile întunecate ale nazismului, el vedea dialogul cu ebraismul mai ales în lumina concilierii si a reconcilierii.
În anii pontificatului sau, multe au fost gesturile concrete de prietenie si respect fata de lumea iudaica. Benedict al XVI-lea a primit foarte numeroase delegatii ebraice, atât în Vatican cât si în timpul calatoriilor sale; a vizitat lagarul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau la 28 mai 2006; în timpul calatoriei sale în Israel în mai 2009 a mers la Zidul Plângerii si în vizita la Marele Rabinat din Ierusalim, a întâlnit reprezentanti ebraici din Israel si din întreaga lume, s-a rugat pentru victimele de la Shoah la Yad-Vashem; la 17 ianuarie 2010 a fost primit de comunitatea ebraica din Roma în Templul Major.
Prima sa vizita la o sinagoga a fost totusi aceea la Köln, la 19 august 2005, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului; o alta vizita a avut loc la New York, la 18 aprilie 2008, când i-a salutat pe membrii de la Park East Synagogue. Niciun Pontif n-a vizitat atâtea sinagogi ca Benedict al XVI-lea. Toate aceste activitati poarta semnul inconfundabil al stilului sau. În timp ce Ioan Paul al II-lea avea o sensibilitate deosebita fata de valoarea simbolica a gesturilor, Benedict al XVI-lea s-a concentrat pe forta cuvintelor si pe umilinta întâlnirii. Discursurile sale erau caracterizate nu numai de o evidenta perspicacitate teologica, ci si de o profunzime spirituala de netagaduit, care putea asuma chiar tonuri poetice. Între atâtea, meditatia despre cele zece porunci oferita cu ocazia vizitei sale la sinagoga din Roma a fost ascultata cu viu interes în acelasi mod de catolici si evrei. Prin forta cuvintelor sale si prin profunzimea spirituala a teologiei sale, Benedict al XVI-lea s-a straduit încontinuu sa scoata în evidenta bogatia multipla a patrimoniului comun al crestinismului si ebraismului.
Si succesorul sau, Papa Francisc, este un fiu al lui Nostra aetate. Deja la Buenos Aires, el a facut mult pentru promovarea dialogului ebraic-catolic. Gratie contributiei sale ca arhiepiscop al orasului, relatiile dintre evrei si Biserica catolica au ajuns la un înalt si înca durabil nivel de soliditate si de fraternitate.
Si dupa aceea, fiind cardinal, Jorge Mario Bergoglio nu numai ca a legat contacte institutionale, ci a întretinut si adevarate prietenii cu rabini si membri ai comunitatii ebraice locale. Printre prietenii sai era rabinul Abraham Skorka, rector al seminarului rabinic din America Latina de la Buenos Aires, cu care, în 2010, a publicat cartea Cerul si pamântul, bazata pe o serie de colocvii despre diferite teme de natura sociala, teologica si pastorala, si cu care a participat la diferite programe de televiziune. Rabinului Skorka, la sugestia cardinalului Bergoglio, i-a fost conferit în 2012 titlul de doctor honoris causa de Universidad Católica Argentina. Au fost numeroase întâlnirile cardinalului Bergoglio cu reprezentanti ebraici si au fost numeroase vizitele sale în sinagogi, unde a predicat si a participat la celebrari comemorative. Amintim, între atâtea, prezenta sa, în septembrie 2007 în timpul sarbatorii ebraice pentru anul nou, în sinagoga B'nei Tikva din Buenos Aires si, în noiembrie 2012, în timpul celebrarii de comemorarea a noptii cristalelor, în catedrala orasului, oraganizata împreuna cu reprezentanti ai B'nei B'rith. Cardinalul Bergoglio a exprimat imediat solidaritatea sa profunda comunitatii ebraice din Buenos Aires când o bomba a explodat în 1994 în centrul ebraic; la a unsprezecea aniversare a acestui atentat, el a fost printre primii care a semnat un document care cerea ca sa se faca dreptate pentru victime. În 2010, împreuna cu câteva personalitati ebraice, el a vizitat noul centru care a fost reconstruit, în semn de solidaritate si încurajare. Cardinalul Bergoglio a preluat cu placere expresia "fratii mai mari", copiata de la Papa Ioan Paul al II-lea pentru evrei, pentru ca în ei a vazut realmente frati si surori cu care trebuie împartasit pelerinajul pamântesc.
În ziua care a urmat dupa alegerea sa pe scaunul pontifical, Papa Francisc trimitea comunitatii ebraice din Roma o scrisoare în care afirma vointa sa hotarâta de a promova dialogul: "Sper din toata inima sa pot contribui la progresul pe care relatiile dintre evrei si catolici l-au avut începând de la Conciliul al II-lea din Vatican, într-un spirit de colaborare reînnoita si în slujba unei lumi care sa poata fi tot mai mult în armonie cu vointa Creatorului".
Înca de la început, a fost asadar evident ca noul Pontif se va stradui fara rezerve în favoarea dialogului cu evreii, cu scopul de a aprofunda si a intensifica legaturile de prietenie existente deja. Papa Francisc a confirmat aceasta intentie de mai multe ori în cursul ultimilor ani. În Vatican, el a primit foarte multi rabini si delegatii ebraice si, în timpul calatoriilor sale, a întâlnit în mod obisnuit reprezentanti ai ebraismului. Deja în al doilea an de pontificat, a mers în Israel, unde, la 26 mai 2014, s-a recules în rugaciune la Zidul Plângerii, i-a întâlnit pe cei doi rabini sefi din Israel, a adus omagiu victimelor de la Shoah la Yad-Vashem si a vorbit supravietuitorilor acestei tragedii. Si în aceste circumstante, Papa Francisc a demonstrat sensibilitatea sa profunda, capacitatea sa de a-l întelege pe aproapele, empatia sa mai ales fata de cel care este marcat de suferinta. În contactul personal care se traduce în gesturi concrete de apropiere si de caldura umana, el marturiseste astfel duiosia si bunavointa lui Dumnezeu.
În discursul tinut la 17 ianuarie 2016 în timpul vizitei sale la sinagoga din Roma, el a amintit ca apartinem toti la marea familie a lui Dumnezeu si s-a declarat recunoscator pentru ceea ce a fost realizat pâna acum în dialogul ebraic-catolic. Evreii si crestinii, în aceasta lume secularizata, sunt chemati împreuna sa-l duca pe Dumnezeu oamenilor. Cu ocazia calatoriei sale la Cracovia pentru Ziua Mondiala a Tineretului, el a vizitat la 29 iunie 2016 lagarul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, unde n-a voit sa tina niciun discurs, ci s-a recules în tacere pentru a se ruga pentru victimele de la Shoah: în unele circumstante cuvintele pot fi zadarnice, fata de rugaciunea umila a inimii catre Dumnezeu. Si rugaciunea, pentru Papa Francisc, ramâne în centrul fiecarei actiuni a lui, motorul angajarii sale concrete si tangibile, în orice domeniu si la orice nivel.
În concluzie, daca se îndreapta atentia spre lucrarea ultimilor trei Pontifi, reiese în fiecare dintre ei vointa eficace de a promova si a aprofunda dialogul ebraic-catolic. Aceasta prietenie dintre crestini si evrei a fost mereu constanta, desi a asumat nuante si stiluri diferite în functie de personalitatea fiecarui Pontif: Ioan Paul al II-lea a fost un Papa al marilor gesturi si imagini pregnante; Benedict al XVI-lea s-a folosit de forta cuvântului si de profunzimea reflectiei teologice; Francisc este Papa care reuseste sa transmita umanitate si duiosie, care stie sa se apropie de toti.
(Dupa L'Osservatore Romano, 17 ianuarie 2017)

Sursa:http://www.ercis.ro