Eminescu si legaturile sale cu ”Colegiul Sf. Barbara din Viena” (Collegium Graeca-Catholicum ad Sanctum Barbaram),

„Prezenta lui Eminescu în capitala Imperiului Austro-Ungar si, mai ales, activitatea acestuia în cadrul unor societati literare ale tinerilor aflati la studii la Viena au stat în mod constant în atentia cercetatorilor.
S-au scris numeroase studii, mai ales despre geneza societatii ”România Juna”, cât si cu privire la rolul jucat de Eminescu în unificarea celor doua societati ale tinerilor români din aceasta tara. De aceea, în continuare, dorim sa evocam un episod mai putin cunoscut din biografia poetului, datând din perioada primelor luni de studentie la Universitatea din Viena, prezentând dovezi documentare privind gestul de mare noblete spirituala, constând în donarea de catre Eminescu a unor valoroase carti de istorie româneasca pentru Biblioteca ”Societatii bisericesti-literare a teologilor români”, din cadrul ”Seminarului central greco-catolic, Sf. Barbara” din Viena.
În acea vreme, Viena a reprezentat un pol de atractie pentru românii dornici de învatatura, mai ales cei provenind din Transilvania, Bucovina dar si din celelalte provincii istorice ale tarii noastre. O sumedenie de personalitati românesti îsi leaga numele de Viena sau de Austria (circa 8000 de nume de studenti români apar în matricolele universitare, în decursul timpului): Nicolaus Olahus, Petru Maior, Gh. Sincai, Gheorghe Lazar, Zenovie Pop, Dinicu Golescu, Petrache Poenaru, Al. Papiu-Ilarian, Simion Barnutiu, Mihail Kogalniceanu, Nicolae Balcescu, Nicolae Filimon, Andrei Saguna, T. Maiorescu, Samuil Andrievici Morariu, Alexandru Hurmuzachi, Alexandru Lupu, Ioan Molnar Piuariu, Eusebiu Mandicevschi, Epaminonda Bucevschi, I. Slavici, M. Eminescu, Lucian Blaga, D. D. Rosca, G. Enescu, etc. Semnificativ este faptul ca majoritatea corifeilor ”Scolii Ardelene” au facut studiile la Viena: Samuel Micu, Gh. Sincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu, Ioan Piuariu-Molnar etc.
În acest context de efervescenta studioasa, în secolul XIX au aparut o serie de asociatii culturale românesti la Viena. Astfel, în 1840, Eudoxiu Hurmuzachi înfiinteaza ”Societatea de lectura juridica” iar, în anul 1861, Aron Pumnul initiaza ”Societatea bisericeasca literara a teologilor români”.
La acestea se adauga ”Societatea literara si stiintifica a românilor din Viena” (1864), un club social-literar deschis oricarui doritor, precum si ”Societatea Studenteasca stiintifica-sociala ROMÂNIA” (1867), destinata doar studentilor, care îl avea ca presedinte pe Andrei A. Muresianu, care obtinuse la Viena titlul de doctor, cu doi ani mai înainte.
Înca de la venirea sa în capitala Imperiului Cezaro-Craiesc, Eminescu se înscrie în ambele societati amintite mai sus, în toamna anului 1869, militând pentru fuzionarea acestora într-o singura organizatie, sub denumirea ”România Juna”, eveniment petrecut la 6 Aprilie 1871.
Prezentam în continuare, câteva date documentare despre aceasta ”Societate bisericeasca literara a teologilor români”, care a functionat în cadrul Seminarului ”Sfânta Barbara” din Viena.
Societatea s-a înfiintat la data de 15.10.1775 pentru studentii de confesiune greco-catolica din Imperiu, care doreau sa studieze teologia la Universitatea Viena. Seminarul a functionat într-o biserica a ordinului iezuit (Sfânta Barbara).
La mijlocul secolului al XVIII-lea, iezuitii organizasera cel mai perfectionat sistem de educatie, cu filiale de învatamânt deschise în întreaga lume.
Deoarece în 1773 ordinul a fost interzis (temporar), printr-un edict al Mariei Tereza, cladirea convictului iezuit din Viena a fost transformata în sediu al Seminarului Greco-Catolic ”Santa Barbara”.
Intrata în posesia ritului oriental de la Viena, Biserica Sf. Barbara a fost prevazuta cu un iconostas, pictat de mesterul transilvanean Efrem Micu, varul lui Samuel Micu. Ioan Budai – Deleanu a activat o vreme ca psalt (cântaret) la aceasta biserica, iar Petru Maior a îndeplinit functia de prefect de studii la seminarul respectiv.
În urma cu câtiva ani, publicatia ”România Literara” a lansat ipoteza ca iconostasul Bisericii Sf. Barbara ar reproduce portretele unor carturari din Transilvania, sub chipul celor 12 apostoli. Prototipul Apostolului Ioan ar fi chipul lui Ioan Budai-Deleanu.
Dupa numai 9 ani de la inaugurare, seminarul îsi închide salile de clasa, ca urmare a decretului Împaratului Iosif al II-lea de desfiintare a seminariilor diecezane si înlocuirea lor cu seminarii generale. Suveranul dorea laicizarea învatamântului, prin trecerea acestor seminarii sub autoritatea unor profesori si sustragerea lor de sub controlul episcopatelor.
Totusi, în anul 1803 portile seminarului de la Viena s-au redeschis, printre absolventi numarându-se si viitori ierarhi ai cultului greco-catolic din tara noastra (mitropolitul I. Vancea, episcopii V. Erdely si Mihai Pavel) sau carturari cunoscuti (Aron Pumnul), care continua lista celor ce au absolvit acest seminar cum ar fi Gh. Sincai, Ioan Budai-Deleanu, Vasile Ladislau Pop, Ioan Para, Vasile Ratiu, Ion Ciocan etc.
În anul 1843, la initiativa lui Aron Pumnul, se înfiinteaza în cadrul acestui seminar ”Societatea de lectura a teologilor români”, care va deveni oficial, în 1861, ”Societatea bisericeasca literara a teologilor români din Viena”, având ca membri ordinari, de drept, pe toti studentii teologi din capitala Imperiului, iar ca membru extraordinar pe oricare alt student.
Statutele societatii au fost aprobate de înaltii ierarhi ai cultului greco-catolic, printre prevederile sale numarându-se si acelea care vizau perfectionarea limbii materne, efectuarea de traduceri de literatura religioasa, pedagogica si laica în limba româna, încurajarea de productii literare originale. Acestea din urma aveau a fi reunite sub forma de ”Almanah”.
Deviza societatii era ”Fiti perfecti !”
Începând cu anul 1853, tinerii teologii români si-au creat propria biblioteca, cu numeroase carti în limba materna, provenite din donatii ale unor autori cunoscuti ai epocii (Al. Hurmuzachi, T. Cipariu, I. Maiorescu, August Treboniu Laurian, G. Sion sau Gh. Chitu, viitor ministru al învatamântului din România).
În acelasi an, se înfiinteaza în cadrul acestui seminar Societatea Culturala ”Cercul Literar”, care a editat revista ”Armonia”.
Tot aici, la Seminarul Sf. Barbara a fost organizat si un cor bisericesc, condus de Gr. Silasi, prorector al seminarului, corifeu al românismului în Transilvania sfârsitului de secol XIX. Acesta, împreuna cu Eminescu, Slavici si alti membri ai Societatii ”România Juna”, a pregatit Sarbatoarea de la Putna (15 august 1871), dedicata lui Stefan Cel Mare, unde ilustrul profesor ardelean va rosti un discurs fierbinte în favoarea românismului, la sfârsitul caruia va fi ovationat si purtat pe brate.
Un alt personaj important, care îsi leaga numele de Seminarul Sf. Barbara din Viena, este Alexandru Roman, redactorul ”Federatiunii” (1868-1876).
Acesta a facut studii universitare în capitala Imperiului ( la Seminarul Sf. Barbara), unde a aprofundat cunostinte din domeniul filozofiei, matematicii si teologiei, fiind considerat unul din cei mai straluciti studenti ai generatiei sale.
Din pacate, în anul universitar 1873/1874, autoritatile maghiare au decis transferarea tinerilor români de la Seminarul Sf. Barbara din Viena la Seminarul Central din Budapesta, ca studenti ai Facultatii de Teologie, dar si schimbarea denumirii societatii în ”Salba Literara”.
Raportul anual de activitate ale ”Societatii bisericesti literare a teologilor români din Viena” acopera perioada 7 noiembrie 1869/ 5 iunie 1870 (când a avut loc cea de-a 7-a sedinta a societatii, sub presedintia Dr. Gr. Silasi). Din lectura acestuia aflam detalii referitoare la legaturile lui Eminescu cu aceasta organizatie studenteasca.
Conform acestui document, semnat de Simeon Toma, presedinte, George Bucsia, secretar, în prima sedinta a avut loc înlocuirea vechiului casier, care a abandonat aceasta însarcinare, cu Petru Uilacanu, teolog anul I.
De asemenea, conform art.3, lit.b din Statut, fiecare membru al societatii era obligat ca, în timpul adunarilor periodice, sa sustina câte o prelegere, sau o încercare literara, tratând subiecte conforme cu scopul si obiectivele acestei asociatii.
În cursul anului 1869/1870, au fost prezentate urmatoarele teme:
– G. Bucsia ” Doua monumente în Dacia Traiana: Blajul si Piatra Libertatii”;
-Stef. Gulasiu ”Prospect general asupra originii si dezvoltarii stiintelor culturii moderne din întunecimea Evului Mediu”;
-J. Roxa ”Influenta mamei asupra familiei si, prin urmare, si asupra natiunii”;
– Sim. Toma ” Chemarea preotului în genere si a preotului român în special”;
-Ab. Bociatu ” Influenta crestinismului asupra culturii moderne”;
-Ambr. Berindea ” Trei recerintie asupra secolilor poporali”;
-Ales. Mica ” Studiu asupra asa numitei UNIO TRIUM NATIONUM” (recita apoi poezia Glasul unui român, de A. M. );
-Cir. Groze ”O privire fugitiva în trecut, prezent si ceva despre viitorul românilor”;
-Ant. Covaciu ”Câteva liniamente asupra culturii”;
-L. Borosiu ” Limba e inima iar patria este corpul unei natiuni”;
-Bas. Porde ” Doliul Moldovei la 1812”;
-Petr. Uilacanu ”Visul meu”, poezie.
La toate aceste expuneri a fost prezent si dr. Gr. Silasi, care a încurajat si a multumit studentilor pentru lucrarile prezentate.
În ultima sedinta, cea de-a saptea, s-a procedat, conform Art. 16 din Statut, la alegerea noilor organe de conducere ale societati, pentru anul urmator: A. Bociatu-presedinte; C. Groze –secretar; A. Covaciu –casier; B. Porde – bibliotecar, precum si la descarcarea de gestiune a vechiului comitet.
Partea cea mai interesanta a raportului anual de activitate al ”Societatii bisericesti literare a teologilor români din Viena” este aceea care se refera la ziarele românesti citite de comunitatea studenteasca din Viena, respectiv la situatia bibliotecii asociatiei, ocazie cu care este amintita si donatia facuta de studentul M. Eminescu, audient la Facultatea de Filosofie din Viena.
Conform documentului citat, numarul volumelor bibliotecii a crescut în anul precedent cu 10 titluri, dintre care ”Viata, ideile si operele lui Sincai” (Alexandru Papiu – Ilarian); ”Acte si date ale confer. de la Mercurea” (Hurmuzachi); ”Manual de armonie muzicala” (Is. Vorobchievici, paroh gr.-ort. si profesor de muzica corala în Cernauti).
”Iara nepretiuibilul op ”T e s a u r u de M o n u m e n t e” avem a-lu multumi Dlui M. Eminescu, ascultatoriu la filosofie în Viena, care cautând la neajunsele Soc. ni donara aceste opuri.”
Asadar, Mihai Eminescu, sosit în toamna anului 1869 la Viena, se înscrie imediat în cele doua asociatii frecventate de studentii români. Descoperind existenta unei alte asociatii, de asemenea studentesti, dar a tinerilor teologi români, Eminescu face o donatie de carte, pentru care i se aduc multumiri oficiale, consemnate în raportul anual de activitate pe anul 1870, redactat în luna iunie acelasi an.
Trebuie sa apreciem initiativa unui student român, dispunând de un ”buget” lunar modest, de numai 18-20 de galbeni, care achizitioneaza 3 ”nepretuibile” carti de istorie româneasca, pentru a le darui unei asociatii studentesti, ca având o anume semnificatie.
Subliniem faptul ca gestul lui Eminescu de a dona carti pentru ”România Juna” , al carei bibliotecar a fost ales, ni se pare unul firesc.
Dar ce tâlc are oare donatia facuta de Eminescu pentru biblioteca amintitei asociatii teologice ?
Sa fi fost o dovada de cinstire a memoriei mentorului sau spiritual, tinând cont ca aceasta asociatie a fost înfiintata chiar de catre Aron Pumnul ?
Sau a reprezentat un act de curtoazie, un gest simbolic, facut la Viena, pentru ca redactorul sef al ziarului ”Federatiunea” din Pesta i-a facilitat lui Eminescu posibilitatea de exprimare a unui punct de vedere politic atât de transant, uimitor de matur si curajos pentru un tânar de 20 de ani ?
Însusi conducatorul ”Societatii bisericesti literare a teologilor români din Viena”, dr. Gr. Silasi, a devenit un prieten apropiat al mai tânarului Eminescu, cu ajutorul caruia a organizat si a derulat o ampla actiune, cu tenta patriotica – Serbarile de la Putna (1871), ajungând chiar membru al ”României June”.
Mai târziu (1 august 1878), reîntors în patrie, dr. Gr. Silasi si Nicolae Fekete-Negrutiu au fondat la Gherla o revista cu titlul ”Amicul Familiei”, dupa modelul ”Familiei” lui Iosif Vulcan, care a promovat intens personalitatea lui Mihai Eminescu.
Exista câteva precedente în biografia lui Eminescu, care ne pot ajuta sa întelegem comportamentul sau. Astfel, el a petrecut patru luni la Blaj (1866), fief al bisericii greco-catolice, dar si locul natal al lui Aron Pumnul; a locuit în caminul Seminarului teologic din Blaj; s-a împrietenit cu tineri ce frecventau institutii de învatamânt ale bisericii de rit greco-catolic (Biserica Unita); în acelasi an 1866 a participat la reuniunea ASTRA de la Alba Iulia, din conducerea careia faceau parte si clerici greco-catolici; la Cernauti si la Viena Eminescu a avut numerosi amici ce apartineau acestui rit. Prin urmare, ne punem întrebarea fireasca: Nu cumva Eminescu, care milita pentru unificarea miscarii studentesti de la Viena, a fost primit ca membru extraordinar al acestei asociatii românesti, cu profil cultural, nu numai ecleziastic, chiar daca el nu era totusi student la teologie ?
De asemenea, credem ca publicarea materialelor lui Eminescu în paginile ziarului ”Federatiunea”, organ de presa aflat în grija unor absolventi ai Colegiului Sf. Barbara din Viena (Alexandru Roman, redactor sef, este unul dintre ei) nu este o pura coincidenta. Tot astfel, nu este deloc întâmplatoare nici suita de materiale publicistice ale lui Eminescu, atingatoare de trecutul vietii religioase din România, unde istoria, rolul si locul Bisericii Greco Catolice nu sunt deloc ignorate si nici tratate cu raceala.
Speram ca ”scotocirea” de catre istorici a arhivei acestei asociatii, la Viena, sau la Budapesta, unde a fost stramutata asociatia în anul 1873, ar putea aduce noi detalii privind conexiunile tânarului Mihai Eminescu cu membrii ”Societatii bisericesti literare a teologilor români din Viena”, ar devoala resorturile prieteniei sau, dimpotriva, ale inamicitiei (a se vedea cazul Alexandru Grama sau Vasile Lucaciu) lui Mihai Eminescu cu unii dintre acesti carturari ori teologi.
În sfârsit, mai exista un aspect demn de subliniat: În primele articole de presa, trimise de la Viena, Eminescu nu-si dezvaluie identitatea. Astfel, articolul „O scriere critica”, publicat în „Albina” din Pesta, (nr. 7/ 19 si 9/21 din ianuarie 1870) nu este semnat. În aceeasi maniera, articolul „Repertoriul nostru teatral”, tiparit în revista „Familia” din Pesta, se publica semnat doar cu initiale.
Trei luni mai tîrziu, în primavara anului 1870, Eminescu face sa apara în ziarul „Federatiunea” din Pesta, sub pseudonimul Varro, primele sale articole cu caracter politic: „Sa facem un congres”, „În unire e taria” si „Echilibrul”, puncte de vedere considerate subversive, ce i-au atras lui Ioan Porutiu, redactorul responsabil al acestui ziar, consecinte juridice.
Identitatea lui Eminescu, în calitate de autor al incriminatelor articole, este devoalata abia la sfârsitul anului 1870 de catre redactorii Revistei ”Familia” (13 noiembrie) : ”Procesele de presa ale ziarului “Federatiunea” se vor pertrecta în 29 noiembrie si 7 decemvre la Curtea juratilor din Budapesta. În urma celui din urma proces, intentat pentru articolul „Echilibrul”, a intervenit un incident nou, rugându-se autorul aceluia de d-l Porutiu a-i spune numele la judecatoriul de instructiune. Asa dara acest proces se va intenta de-a dreptul în contra autorului. Precum aflam, autorul e junele poet si colaborator al nostru d-l Michai Eminescu.”
Consemnarea numelui lui Eminescu în ziarul ” Federatiunea” (iunie 1870), desigur într-un alt context, dar dupa ce cenzura începuse sa actioneze pentru aflarea identitatii autorului celor trei fulminante articole, a însemnat un risc destul de mare la adresa tânarului student la filosofie !
Oricum, acest episod din biografia lui Eminescu este revelator pentru modul în care s-a angrenat acesta în viata comunitatii românesti de la Viena.

Viena, 08.01.2017