„Draga frate,
Astazi, în ziua sfintilor Prunci Nevinovati (ritul latin), în timp ce continua sa rasune în inimile noastre cuvintele îngerului adresate pastorilor: "Va vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astazi, în cetatea lui David, vi s-a nascut Mântuitorul" (Lc 2,10-11), simt nevoia sa-ti scriu. Ne face bine sa ascultam înca o data aceasta veste; sa ascultam din nou ca Dumnezeu este în mijlocul poporului nostru. Aceasta certitudine pe care o reînnoim an de an este izvorul bucuriei noastre si al sperantei noastre.
În aceste zile putem experimenta cum liturgia ne ia de mâna si ne conduce la inima Craciunului, ne introduce în Mister si ne duce putin câte putin la izvorul bucuriei crestine.
Ca pastori am fost chemati pentru a ajuta sa creasca aceasta bucurie în mijlocul poporului nostru. Ne este cerut sa ne îngrijim de aceasta bucurie. Doresc sa reînnoiesc cu tine invitatia de a nu lasa sa ni se fure aceasta bucurie, din moment ce de multe ori dezamagiti – si nu fara motiv – de realitate, de Biserica, sau chiar dezamagiti de noi însine, simtim tentatia de a ne afectiona de o tristete dulceaga, fara speranta, care pune stapânire pe inimi (cf. Exortatia apostolica Evangelii gaudium, 83).
Craciunul, din pacate pentru noi, este însotit si de plâns. Evanghelistii nu si-au permis sa mascheze realitatea pentru a o face mai credibila sau apetisanta. Nu si-au permis sa realizeze un discurs "frumos" dar ireal. Pentru ei Craciunul nu era un refugiu imaginar în care sa se ascunda în fata provocarilor si a nedreptatilor din timpul lor. Dimpotriva, ne anunta si nasterea Fiului lui Dumnezeu învaluita într-o tragedie de durere. Citându-l pe profetul Ieremia, evanghelistul prezinta asta cu mare cruzime: "Un tipat s-a auzit în Rama. Plângere si tânguire mare. Rahela îsi plânge copiii" (2,18). Este geamatul de durere al mamelor care plâng moartea copiilor lor nevinovati în fata tiraniei si a setei neînfrânate de putere a lui Irod.
Un geamat pe care si astazi putem continua sa-l ascultam, care ne atinge sufletul si pe care nu putem si nu vrem sa-l ignoram nici sa-l reducem la tacere. Astazi printre oamenii nostri, din pacate – si scriu asta cu profunda durere -, se asculta înca tânguirea si plânsul atâtor mame, al atâtor familii, pentru moartea copiilor lor, a copiilor lor nevinovati.
A contempla ieslea înseamna a contempla si acest plâns, înseamna a învata si sa ascultam ceea ce se întâmpla în jur si sa avem o inima sensibila si deschisa la durerea aproapelui, în special când este vorba despre copii, si înseamna sa fim si capabili de a recunoaste ca si astazi se scrie acest trist capitol al istoriei. A contempla ieslea izolând-o de viata care o înconjoara ar înseamna a face din Nasterea Domnului o frumoasa poveste care ar trezi în noi sentimente bune, dar ne-ar priva de forta creatoare a Vestii Bune pe care Cuvântul Întrupat vrea sa ne-o daruiasca. Si tentatia exista.
Este posibil a trai bucuria crestina întorcând spatele acestor realitati? Este posibil a realiza bucuria crestina ignorând geamatul fratelui, al copiilor?
Sfântul Iosif a fost primul chemat sa pazeasca bucuria mântuirii. În fata crimelor atroce care se petreceau, sfântul Iosif – exemplul omului ascultator si fidel – a fost capabil sa asculte glasul lui Dumnezeu si misiunea pe care Tatal i-o încredinta. Si pentru ca a stiut sa asculte glasul lui Dumnezeu si s-a lasat condus de vointa sa, a devenit mai sensibil la ceea ce îl înconjura si a stiut sa citeasca evenimentele cu realism.
Astazi si noua, pastorilor, se cere acelasi lucru, sa fim oameni capabili sa ascultam si sa nu fim surzi la glasul lui Dumnezeu si astfel sa putem fi mai sensibili fata de realitatea care ne înconjoara. Astazi, având ca model pe sfântul Iosif, suntem invitati sa nu lasam ca sa ni se fure bucuria. Suntem invitati s-o aparam de Irozii din zilele noastre. Si ca sfântul Iosif avem nevoie de curaj pentru a accepta aceasta realitate, pentru a ne ridica si a o lua în mâini (cf. Mt 2,20). Curajul de a o proteja de noii Irozi din zilele noastre, care devoreaza nevinovatia copiilor nostri. O nevinovatie frânta sub povara muncii clandestine si sclave, sub povara prostitutiei si a exploatarii. Nevinovatie distrusa de razboaie si de emigrarea fortata cu pierderea a tot ceea ce comporta acest lucru. Mii dintre copiii nostri au cazut în mâinile banditilor, ale mafiilor, ale negustorilor de moarte care singurul lucru pe care-l fac este sa devoreze si sa exploateze nevoile lor.
Numai ca exemplu, astazi 75 de milioane de copii – din cauza urgentelor si a crizelor prelungite – au trebuit sa întrerupa instruirea lor. În 2015, 68% dintre toate persoanele obiect al traficului sexual în lume erau copii. Pe de alta parte, o treime dintre copiii care au trebuit sa traiasca în afara tarilor lor au facut asta prin mutare fortata. Traim într-o lume în care aproape jumatate dintre copiii care mor sub vârsta de 5 ani mor de malnutritie. În anul 2016 se calculeaza ca 150 de milioane de copii au îndeplinit o munca fiind minori, multi dintre ei traind în conditii de sclavie. Conform ultimului raport elaborat de UNICEF, daca situatia mondiala nu se schimba, în 2030 vor fi 167 de milioane de copii care vor trai în saracie extrema, 69 de milioane de copii sub 5 ani vor muri între 2016 si 2030 si 60 de milioane de copii nu vor frecventa scoala primara de baza.
Sa ascultam plânsul si tânguirea acestor copii; sa ascultam si plânsul si tânguirea mamei noastre Biserici, care plânge nu numai în fata durerii procurate în fiii sai cei mai mici, ci si pentru ca ea cunoaste pacatul unora dintre membrii sai: suferinta, istoria si durerea minorilor care au fost abuzati sexual de preoti. Pacat care ne face sa ne rusinam. Persoane care aveau responsabilitatea îngrijirii acestor copii au distrus demnitatea lor. Deplângem asta profund si cerem iertare. Ne unim cu durerea victimelor si la rândul nostru plângem pacatul. Pacatul pentru ceea ce s-a întâmplat, pacatul de omisiune de asistenta, pacatul de a ascunde si a nega, pacatul de abuz de putere. Si Biserica plânge cu amaraciune acest pacat al fiilor sai si cere iertare. Astazi, amintind ziua sfintilor Prunci Nevinovati, vreau ca sa reînnoim toata angajarea noastra pentru ca aceste atrocitati sa nu se mai întâmple printre noi. Sa gasim curajul necesar pentru a promova toate mijloacele necesare si a proteja în toate viata copiilor nostri pentru ca aceste crime sa nu se mai repete. Sa ne însusim clar si leal mandatul "toleranta zero" în acest domeniu.
Bucuria crestina nu este o bucurie care se construieste la marginile realitatii, ignorând-o sau facând ca si cum n-ar exista. Bucuria crestina se naste dintr-o chemare – aceeasi pe care a primit-o sfântul Iosif – de "a lua" si a proteja viata, în special pe cea a sfintilor prunci nevinovati de astazi. Craciunul este un timp care ne interpeleaza sa pazim viata si s-o ajutam sa se nasca si sa creasca; sa ne reînnoim ca pastori curajosi. Acest curaj care genereaza dinamici capabile sa constientizeze realitatea pe care multi dintre copiii nostri o traiesc astazi si sa lucram pentru a le garanta conditiile necesare pentru ca demnitatea lor de fii ai lui Dumnezeu sa fie nu numai respectata, ci mai ales aparata.
Sa nu lasam ca sa li se fure bucuria. Sa nu lasam sa ni se fure bucuria, s-o pazim si s-o ajutam sa creasca.
Sa facem asta cu aceeasi fidelitate paterna a sfântului Iosif si tinuti de mâna de Maria, Mama duiosiei, pentru ca sa nu ni se împietreasca inima.
Cu afect fratern,
Traducere de pr. Mihai Patrascu
