„Zilele trecute în mass-media din România a aparut o stire senzationala: papa Francisc da voie preotilor sa ierte avortul. Aceasta este o decizie istorica!
Se pare ca stirea aceasta a produs un pic de panica si multa dezinformare în rândul drept marturisitorilor crestini; acest lucru se datoreaza faptului ca multi jurnalisti din România sunt total dezinformati cât priveste învatatura Bisericii Catolice si, de cele mai multe ori, ei, pentru "a face rating", fac afirmatii pe un ton senzational si mai ales scot aceste afirmatii din contextul lor firesc.
În cele ce urmeaza as vrea sa fac un pic de lumina si sa explic celor interesati de aceasta noutate senzationala, ca lucrurile stau cu totul altfel.
În primul rând vreau sa va propun spre citire învatatura Bisericii Catolice cu privire la pacatul si delictul avortului.
Catehismul Bisericii Catolice spune:
"Viata umana trebuie sa fie respectata si aparata în mod absolut înca din momentul conceperii. Înca din primul moment al existentei sale, fiintei omenesti trebuie sa i se recunoasca drepturile persoanei, printre care dreptul inviolabil al oricarei fiinte nevinovate la viata. «Nu-ti erau ascunse oasele mele, când am fost plasmuit în taina, urzit în adâncurile pamântului» (Ps 139,15).
Înca din secolul I, Biserica a afirmat rautatea morala a oricarui avort provocat. Aceasta învatatura nu s-a schimbat si ramâne invariabila. Avortul direct, adica voit ca finalitate sau ca mijloc, contravine grav legii morale: Sa nu ucizi fatul prin avort si sa nu-l dai pieirii pe nou-nascut.
Dumnezeu, Stapânul vietii, le-a încredintat oamenilor misiunea nobila de a ocroti viata, misiune care trebuie sa fie îndeplinita într-un mod vrednic de om. Asadar, înca de la zamislirea ei, viata trebuie sa fie protejata cu cea mai mare grija: avortul ca si infanticidul sunt crime odioase.
Cooperarea efectiva la un avort este o greseala grava. Biserica sanctioneaza cu pedeapsa canonica a excomunicarii acest delict împotriva vietii umane. Biserica nu intentioneaza prin aceasta sa restrânga domeniul milostivirii. Ea pune în evidenta gravitatea crimei savârsite, dauna ireparabila pricinuita nevinovatului ucis, parintilor lui si întregii societati" (nn. 2270-2272).
Magisteriul Bisericii: papa Ioan Paul al II-lea, în enciclica Evangelium vitae, despre valoarea si inviolabilitatea vietii umane (nn. 58. 61-62) spune:
"Dintre toate crimele pe care omul le poate savârsi împotriva vietii, avortul provocat prezinta caracteristici care-l fac deosebit de grav si condamnabil. Conciliul Vatican II îl defineste, alaturi de infanticid, o crima odioasa" (n. 58).
Textele Sfintei Scripturi, care nu vorbesc niciodata despre avortul voluntar si, deci, nu contin condamnari directe si specifice în aceasta privinta, manifesta o asemenea consideratie pentru fiinta umana aflata în sânul mamei, încât pretind, ca o consecinta logica, extinderea si asupra acesteia a poruncii lui Dumnezeu: "Sa nu ucizi".
Viata umana e sacra si inviolabila în orice moment al existentei sale, chiar si în momentul initial care preceda nasterea. Omul, înca din sânul mamei îi apartine lui Dumnezeu care cerceteaza si cunoaste toate, care îl faureste si îl plasmuieste cu mâinile sale, care îl vede pe când este înca un mic embrion inform si care întrezareste în el pe adultul de mâine ale carui zile sunt numarate si a carei chemare e scrisa deja în "cartea vietii" (cf. Ps 139/138, 1.13-16). Si acolo, când se afla înca în sânul mamei – dupa cum dau marturie numeroase texte biblice – omul e tinta cea mai personala a providentei iubitoare si parintesti a lui Dumnezeu.
Traditia crestina – dupa cum scoate bine în evidenta declaratia data în aceasta privinta de Congregatia pentru Doctrina Credintei – e limpede si unanima, de la începuturi si pâna în zilele noastre, în a califica avortul drept o dezordine morala deosebit de grava. Înca de la prima sa confruntare cu lumea greco-romana, în care erau amplu practicate avortul si infanticidul, comunitatea crestina s-a opus în mod radical, prin învatatura si practica sa, obiceiurilor raspândite în acea societate, dupa cum demonstreaza deja citata Didahé.
Printre scriitorii bisericesti din sfera greceasca, Atenagoras aminteste ca crestinii le considera vinovate de omucidere pe femeile care recurg la leacuri abortive, deoarece copiii, chiar aflati înca în sânul mamei, "sunt deja obiectul grijii Providentei divine".
Printre latini, Tertulian afirma: "Este o omucidere anticipata sa împiedici nasterea; nu conteaza daca e smuls sufletul gata nascut sau e dat pieirii în clipa în care apare. Ceea ce trebuie sa devina un om este deja un om".
De-a lungul istoriei de acum bimilenare, aceasta doctrina a fost învatata în mod constant de parintii Bisericii, de pastorii si învatatorii ei. Nici discutiile cu caracter stiintific si filosofic cu privire la momentul precis al infuzarii sufletului spiritual n-au implicat niciodata nici o ezitare referitor la condamnarea morala a avortului.
Magisteriul pontifical cel mai recent a reafirmat cu mare tarie aceasta doctrina comuna. Îndeosebi Pius al XI-lea în enciclica Casti connubii a respins pretinsele justificari ale avortului. Pius al XII-lea a exclus orice avort direct, adica orice act care tinde în mod direct sa distruga viata omeneasca înca nenascuta, "fie ca aceasta distrugere e înteleasa ca scop, fie numai ca mijloc în vederea scopului". Ioan al XXIII-lea a reafirmat ca viata umana e sacra, pentru ca "înca de la înmugurirea ei, ea implica în mod direct actiunea creatoare a lui Dumnezeu». Conciliul Vatican II, dupa cum am amintit, a condamnat cu mare severitate avortul: "Asadar, înca de la zamislirea ei, viata trebuie protejata cu cea mai mare grija: avortul ca si infanticidul sunt crime odioase".
Disciplina canonica a Bisericii, înca din primele secole, a lovit cu sanctiuni penale pe aceia care se pângareau cu vinovatia avortului si aceasta practica, cu pedepse mai mult sau mai putin grave, a fost confirmata în diferitele perioade istorice.
Codul de Drept Canonic din anul 1917 prescria pentru avort pedeapsa excomunicarii.
Si legislatia canonica reînnoita se afla pe aceeasi linie când decide ca "acela care provoaca un avort urmat de efect cade în excomunicarea latae sententiae", adica automata. Excomunicarea îi loveste pe toti cei care savârsesc aceasta crima cunoscând pedeapsa, inclusiv pe acei complici fara actiunea carora ea n-ar fi fost realizata. Prin confirmarea acestei sanctiuni, Biserica indica aceasta crima ca pe una din cele mai grave si primejdioase, îndemnând astfel pe acela care o comite sa caute cât mai repede calea convertirii. Într-adevar, în Biserica pedeapsa excomunicarii are drept scop constientizarea deplina asupra gravitatii unui pacat anume si favorizarea, în acest mod, a unei convertiri si pocainte adecvate.
În fata unei atare unanimitati în traditia doctrinara si disciplinara a Bisericii, Paul al VI-lea a putut declara ca aceasta învatatura nu s-a schimbat si e neschimbatoare. De aceea, cu autoritatea pe care Cristos i-a conferit-o lui Petru si urmasilor lui, în comuniune cu episcopii – care în diferite rânduri au condamnat avortul si în consultarea amintita mai sus, desi raspânditi în întreaga lume, si-au exprimat în mod unanim acordul la aceasta învatatura -, declar ca avortul direct, adica voit ca scop sau ca mijloc, constituie totdeauna o dezordine morala grava, întrucât este uciderea deliberata a unei fiinte umane nevinovate. Aceasta învatatura e întemeiata pe legea naturala si pe cuvântul lui Dumnezeu scris, e transmisa de Traditia Bisericii si proclamata de Magisteriul ordinar si universal.
Nici o împrejurare, nici o finalitate, nici o lege din lume nu va putea niciodata face sa fie licit un act care e în mod intrinsec ilicit, pentru ca e contrar Legii lui Dumnezeu scrise în inima fiecarui om, recunoscuta de ratiunea însasi si proclamata de Biserica.
Codul de Drept Canonic, can. 1398 spune: "Cine procura avort, urmat de efect, cade în excomunicarea latae sententiae". Pentru gravitatea acestui delict Biserica îl condamna si astazi cu excomunicarea, în pofida faptului ca societatea noastra are alte opinii si sustine avortul ca pe un drept al femeilor.
Delictul contine doua elemente:
– autorul care poate fi o persoana singura sau mai multe persoane responsabile, adica complici. Sunt considerati coautori acele persoane, fara a carui cooperare, avortul nu s-ar fi putut savârsi (cf. can. 1329);
– procurarea avortului si realizarea lui. Daca tentativa nu reuseste, avem de-a face cu un delict frustrat, care nu este luat în consideratie în acest canon. În acest caz, s-ar aplica normativa prevazuta de can. 1328 cu privire la delictul frustrat. Aici vorbim numai de avortul realizat pe deplin.
Pedeapsa prevazuta pentru acest delict este maxima, adica excomunicarea latae sententiae, datorita gravitatii delictului savârsit. Iar efectele juridice pentru cei care fac parte din cler sau calugari sunt urmatoarele:
– cine savârseste avortul devine iregular ca sa primeasca hirotonirile sacre (can. 1041, 4?) si daca este cleric, nu poate sa exercite hirotonirile primite (can. 1044 §1, 3?). Dispensa acestei iregularitati este rezervata Scaunului Apostolic (can. 1047 §2, 2?).
– calugarul, vinovat de acest delict, trebuie sa fie expulzat din institutul caruia îi apartine (can. 695 §1).
Excomunicare latae sententiae prevazuta pentru acest delict nu este rezervata Scaunului Apostolic; ea poate fi ridicata, iar pacatul iertat de catre episcopul diecezan, fie personal, fie prin acei preoti carora le-a acordat aceasta facultate.
Papa Francisc si scrisoarea apostolica Misercordia et Misera: un document final la sfârsitul Jubileului Milostivirii. În aceasta scrisoare apostolica papa Francisc vorbeste despre importanta "întelegerii misterului de iubire a lui Dumnezeu care vine în întâmpinarea pacatosului". Si cum aceasta întâlnire are loc într-un mod cu totul aparte în sacramentul Reconcilierii, papa îi invita pe preotii Bisericii "cu mare grija pentru slujirea Spovezii, care este o adevarata misiune sacerdotala. Va multumesc sincer pentru slujirea voastra si va cer sa fiti primitori cu toti; martori ai duiosiei paterne în pofida gravitatii pacatului; atenti în a ajuta sa se reflecteze asupra raului comis; clari în prezentarea principiilor morale; disponibili de a-i însoti pe credinciosi în parcursul penitential, mentinând pasul lor cu rabdare; clarvazatori în discernamântul fiecarui caz; generosi în împartirea iertarii lui Dumnezeu. Asa cum Isus în fata femeii adultere a ales sa ramâna în tacere pentru a o salva de la condamnarea la moarte, tot asa si preotul în confesional sa fie marinimos cu inima, stiind ca fiecare penitent îi aminteste de însasi conditia sa personala: pacatos, dar slujitor al milostivirii" (n. 10). Toate aceste afirmatii sunt rod al harului primit si trait de toti credinciosii catolici de pe mapamond, care au experimentat milostivirea lui Dumnezeu în Anul Milostivirii.
"Senzatia" a aparut atunci când ziaristii au publicat un titlu "Decizie istorica a Bisericii Catolice. Papa Francisc permite preotilor sa ierte femeile care au facut avort" (Mediafax.ro, luni, 21 noiembrie 2016, ora 15.53). Si precum o vorba pe care o spui nu o mai poti întoarce, tot asa si afirmatiile jurnalistilor…
De fapt, faptele stau asa: în scrisoarea pastorala, papa Francisc, vorbind despre importanta Reconcilierii, afirma: "În virtutea acestei exigente, pentru ca niciun obstacol sa nu se interpuna între cererea de reconciliere si iertarea lui Dumnezeu, acord de acum înainte tuturor preotilor, în virtutea slujirii lor, facultatea de a-i dezlega pe cei care au savârsit pacatul de avort. Ceea ce acordasem în mod limitat la perioada jubiliara este acum extins în timp, în pofida oricarui lucru contrar. As vrea sa reafirm cu toate fortele mele ca avortul este un pacat grav, pentru ca pune capat unei vieti nevinovate. Totusi, cu aceeasi forta pot si trebuie sa afirm ca nu exista niciun pacat la care milostivirea lui Dumnezeu nu poate sa ajunga si sa distruga atunci când gaseste o inima caita care cere sa se reconcilieze cu Tatal. De aceea, fiecare preot sa devina calauza, sprijin si întarire în a-i însoti pe penitenti în acest drum de reconciliere speciala" (n. 12).
Invitatia papei Francisc este aceea de a nu ne opri numai asupra legii: "Nu exista lege nici precept care sa-l poata împiedica pe Dumnezeu sa reîmbratiseze pe fiul care se întoarce la el recunoscând ca a gresit, dar hotarât sa reînceapa de la capat. A ne opri numai la lege echivaleaza cu a zadarnici credinta si milostivirea divina. Exista o valoare propedeutica în lege (cf. Gal 3,24) care are ca scop caritatea (cf. 1Tim 1,5). Totusi, crestinul este chemat sa traiasca noutatea evangheliei, "legea Duhului, care da viata în Cristos Isus" (Rom 8,2). Si în cazurile mai complexe, unde suntem tentati sa facem sa prevaleze o dreptate care deriva numai din norme, trebuie sa se creada în forta care provine din harul divin". Apoi Papa continua: "Noi, duhovnicii, avem experienta atâtor convertiri care se manifesta sub ochii nostri. Deci sa simtim responsabilitatea de gesturi si cuvinte care sa poata ajunge în adâncul inimii penitentului, pentru ca sa descopere apropierea si duiosia Tatalui care iarta. Sa nu zadarnicim aceste momente cu comportamente care pot contrazice experienta milostivirii care este cautata. Mai degraba sa ajutam sa se lumineze spatiul constiintei personale cu iubirea infinita a lui Dumnezeu" (n. 11).
Cu privire la problema avortului, în aceasta scrisoare apostolica, papa Francisc nu spune nimic nou, nu neaga gravitatea pacatului celui care îl savârseste, a celui care o conditioneaza pe femeie sa-l savârseasca si nici pe cel care savârseste avortul. Tinând cont de caracterul pastoral, adica operativ, sau evanghelizator al pontificatului sau, papa Francisc confirma ceea ce deja facuse la începutul Jubileului în mod temporar, acordând celor 1.142 de preoti Misionari ai Milostivirii, pe care i-a trimis în toata lumea, pentru a face vizibil faptul ca Dumnezeu nu pune limite celor care îl cauta cu inima curata, pentru ca Dumnezeu, ca un Tata, merge în întâmpinarea tuturor. Pentru acest motiv papa, luminat de Duhul Sfânt, acorda tuturor preotilor facultatea de a dezlega pacatul avortului si de a ridica cenzura excomunicarii latae sententiae.
Si asta e o noutate? Sincer, eu n-as vedea-o chiar asa, daca tinem cont ca în decursul istoriei Bisericii facultatea de a dezlega si ridica cenzura în cauza a fost mereu delegata. Printr-un privilegiu special se bucurau si înca se mai bucura de facultatea de a dezlega acest delict toti confesorii care apartin unor ordine mendicante si unor congregatii (ex.: Ordinul Franciscanilor, Dominicanilor, Augustinienilor, Carmelitanilor, Mercedarilor, Slujitorii Mariei, Minimii, Iezuitii, Lazaristii).
Stiu ca am scris cam mult, dar nu vreau sa termin mai înainte de a face o remarca în speranta ca acest articol va fi citit de credinciosi.
Extinderea facultatii de a dezlega pacatul avortului nu "micsoreaza" gravitatea reala a pacatului de avort si nici nu face sa dispara normativa canonica. În continuare cine savârseste avortul, direct sau indirect, cade în cenzura excomunicarii latae sententiae. Cu toata caritatea papei Francisc fata de cei pacatosi, pacatul ramâne pacat, iar delictul ramâne delict. Sa nu creada nimeni ca papa Francisc a scos avortul din rândul pacatelor si ca, de acum, Biserica a dat frâu liber la avort. Si, ca pentru orice pacat, mai întâi se cere parere de rau reala care sa treaca prin scaunul de spovada, o propunere autentica de a nu mai savârsi un astfel de pacat, si în limita posibilului – o vointa de a repara greseala savârsita, apoi va urma dezlegarea din partea confesorului si iertarea din partea lui Dumnezeu. La fel ca pentru orice pacat. Asa cum a fost mereu, de când Biserica e Biserica. Sigur, dezlegarea sacramentala este conditionata si legata în mod indisolubil de parerea de rau sincera si de propunerea ferma de a nu mai pacatui. E adevarat ca orice initiativa porneste de la Dumnezeu cel milostiv, care este mereu fidel planului sau de iubire, chiar si atunci când omul se opune. Dumnezeu îl cheama în mod constant pe om la prietenia sa. Actiunea harului este aceea care îl transforma pe crestinul pacatos în interiorul sau, facând posibila convertirea. Însa, trebuie sa fim foarte atenti ca acest adevar cu privire la initiativa si actiunea lui Dumnezeu de a ierta mereu pe cel care se caieste sa nu întunece constiinta crestinilor. Acest adevar poate fi întunecat fie din punctul de vedere al Milostivirii divine, fie din punctul de vedere al necesitatii unei convertiri – pareri de rau, din perspectiva omului. O milostivire care iarta fara nici o cooperare din partea omului este nedemna de misterul lui Dumnezeu. Afirmarea unui atribut divin, Dumnezeu este milostivire, nu poate duce la uitarea celorlalte atribute ale lui Dumnezeu, adica Dumnezeu este drept, el rasplateste binele si pedepseste raul. Prin urmare sa consideram mereu ca primul si cel mai fundamental act al penitentului este parerea de rau pentru pacatul savârsit. Dupa aceea harul le lucreaza pe toate.
În concluzie îi îndemn pe toti crestinii sa ramâna "înradacinati si ziditi în Cristos, întariti în credinta, asa cum ati fost învatati" (Col 2,7), pentru ca "intentia papei Francisc este aceeasi ca si cea a pontificatului lui Ioan Paul al II-lea si cel al papei Benedict al XVI-lea: sa duca Biserica prin gesturile, cuvintele si proiectele sale în inima Evangheliei. Iar inima Evangheliei este milostivirea" ("Avvenire", 22 noiembrie 2016).

doctor în drept canonic