„„Nu cu lucruri stricacioase, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din viata voastra desarta, lasata de la parinti, ci cu scumpul sânge al lui Hristos” – 1 Petru 1, 18-19. Astfel începea Sfântul Parinte Papa Francisc audienta din Piata Sfântul Petru, în data de 10 septembrie 2016, punctul culminant la Jubileului profesorilor din centrele universitare si de înalta formare, eveniment la care au participat circa cincizeci de cadre didactice din Oradea, universitari si profesori din învatamântul preuniversitar, coordonati de catre parintele Paul Popa.
La aceasta întâlnire, desfasurata în perioada 7-11 septembrie, au participat mai mult de 1.500 de cadre didactice din peste 61 de tari. Jubileul a fost promovat de catre Congragatia pentru Educatie Catolica, în colaborare cu Biroul pentru Partoratia Universitara din Dieceza de Roma. Lucrarile s-au desfasurat în cadrul Universitatii Pontificale Laterane, iar firul conductor a fost Cunoasterea si milostivirea, care se constituie în a treia misiune a învatamântului. În Universitatea de Studii Roma Tre au avut loc lucrarile celui de-al XIII-lea Simpozion International al profesorilor.
Cunoasterea a fost împletita cu experiente marcante de întâlnire cu Domnul Milostivirii. Profesorii oradeni au participat atât la lucrarile celor 22 de sesiuni paralele, propuse de catre organizatori Cetatii Eterne, cât si la celebrari liturgice în bazilicile din orasul celor sapte coline.
Un moment special a fost celebrarea liturgica din Biserica Sfântul Spirit din Roma, unde pelerinii români la Roma au partcipat la Sfânta Liturghie solemna al carui celebrant principal a fost Preasfintitul Virgil Bercea, episcopul de Oradea. Acesta a precizat ca Roma înseamna acasa pentru noi toti; ideea a fost întarita si de mesajul eminentei sale cardinalul Leonardo Sandri.
Libertatea adevarata nu trebuie înlocuita cu false libertati, rasuna si acum cuvintele Sfântului Parinte. Prin sacrificiul sau, Hristos ne-a ridicat la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Sacrificat pentru noi, Domnul ne-a oferit o noua viata care consta din iertare, iubire si bucurie. Aceste trei coordonate ar trebui sa ghideze întreaga viata umana.
Momentele de bucurie din Roma au fost întregite de întâlnirea cu Preasfintitul Virgil lânga o fântâna din Piata Sfântul Petru. Acesta, ca un parinte, ne-a salutat si îmbratisat.
La Roma, ne-am bucurat împreuna de binecuvântarile unui Dumnezeu milostiv si generos. Noi, profesorii, ne-am întors acasa cu speranta si credinta vii de a oferi celor pe care îi formam ceea ce am primit gratuit… cunoastere si milostivire.