„

Predica Sfântului Parinte Papa Francisc la Liturghia ce a marcat Jubileul Preotilor, vineri, 3 iunie 2016, Piata San Pietro

Celebrând Jubileul Preotilor în Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, suntem chemati sa ne îndreptam spre inima, adica spre interioritate, spre radacinile cele mai robuste ale vietii, spre nucleul afectelor, într-un cuvânt, spre centrul persoanei. Si astazi ne îndreptam privirea spre doua inimi: Inima Bunului Pastor siinima noastra de pastori.

Inima Bunului Pastor nu este numai Inima care are milostivire fata de noi, ci este milostivirea însasi. Acolo straluceste iubirea Tatalui; acolo ma simt sigur ca sunt primit si înteles asa cum sunt; acolo, cu toate limitele mele si pacatele mele, gust certitudinea ca sunt ales si iubit. Privind la acea Inima reînnoiesc prima iubire: amintirea momentului în care Domnul m-a atins în suflet si m-a chemat sa-l urmez, bucuria de a fi aruncat navoadele vietii la Cuvântul sau (cf. Lc 5,5).
Inima Bunului Pastor ne spune ca iubirea sa nu are margini, nu înceteaza si nu se opreste niciodata. Acolo vedem daruirea sa continua, fara limite; acolo gasim izvorul iubirii fidele si blânde, care ne lasa liberi si ne face liberi; acolo redescoperim de fiecare data ca Isus ne iubeste „pâna la sfârsit” (In 13,1) – nu se opreste înainte, pâna la sfârsit –, fara a se impune vreodata.
Inima Bunului Pastor este îndreptata spre noi, „polarizata” în special spre cel care este mai distant; acolo îndreapta cu încapatânare acul busolei sale, acolo reveleaza o slabiciune de iubire deosebita, pentru ca doreste ca toti sa ajunga acolo si sa nu piarda pe nimeni.
În fata Inimii lui Isus se naste întrebarea fundamentala a vietii noastre sacerdotale: unde este orientata inima mea? Întrebare pe care noi preotii trebuie sa ne-o adresam de multe ori, în fiecare zi, în fiecare saptamâna: unde este orientata inima mea? Slujirea este adesea plina de multiple initiative, care o expun pe atâtea fronturi: de la cateheza la liturgie, la caritate, la activitati pastorale si chiar administrative. În mijlocul atâtor activitati ramâne întrebarea: unde este îndreptata inima mea? Îmi vine în amintire acea rugaciune atât de frumoasa din liturgie: „Ubi vera sunt gaudia…”. Unde se îndreapta, care este comoara pe care o cauta? Pentru ca – spune Isus – „unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta” (Mt 6,21). Exista slabiciuni în noi toti, si pacate. Dar sa mergem în profunzime, la radacina: unde este radacina slabiciunilor noastre, a pacatelor noastre, adica unde este chiar acea „comoara” care ne îndeparteaza de Domnul?
Comorile de neînlocuit ale Inimii lui Isus sunt doua: Tatal si noi. Zilele sale le petrecea între rugaciunea catre Tatal si întâlnirea cu oamenii. Nu distanta, întâlnirea. Si inima pastorului lui Cristos cunoaste numai doua directii: Domnul si oamenii. Inima preotului este o inima strapunsa de iubirea Domnului; pentru aceasta el nu mai priveste la sine însusi – n-ar trebui sa priveasca la sine însusi – ci este îndreptat spre Dumnezeu si spre frati. Nu mai este „o inima balerina”, care se lasa atrasa de sugestia momentului sau care merge încoace si încolo în cautarea de consensuri si mici satisfactii. Este în schimb o inima trainica în Domnul, cuprinsa de Duhul Sfânt, deschisa si disponibila fratilor. Si acolo rezolva pacatele sale.
Pentru a ajuta inima noastra sa arda de caritatea lui Isus Bunul Pastor, putem sa ne antrenam ca sa ne însusim trei actiuni, pe care lecturile de astazi ni le sugereaza: a cauta, a include si a se bucura.
A cauta. Profetul Ezechiel ne-a amintit ca însusi Dumnezeu cauta oile sale (34,11.16). El, spune Evanghelia, „merge în cautarea celei pierdute” (Lc 15,4), fara a se înspaimânta de riscuri; fara amânare se aventureaza în afara locurilor de pasune si în afara orarelor de munca. Si nu cere sa-i fie platite orele suplimentare. Nu amâna cautarea, nu se gândeste „astazi mi-am facut deja datoria, si eventual ma voi ocupa mâine de asta”, ci se pune imediat la treaba; inima sa este nelinistita pâna când nu regaseste acea unica oaie ratacita. Dupa ce a gasit-o, uita truda si o pune pe umeri foarte bucuros. Uneori trebuie sa iasa ca s-o caute, sa vorbeasca, sa convinga; alteori trebuie sa ramâna în fata tabernacolului, luptând cu Domnul pentru oaia aceea.
Iata inima care cauta: este o inima care nu privatizeaza timpii si spatiile. Vai de pastorii care privatizeaza slujirea lor! Nu este gelos de linistea sa legitima – legitima, spun, nici de aceea –, si niciodata nu pretinde sa nu fie deranjat. Pastorul dupa inima lui Dumnezeu nu-si apara propriile comoditati, nu este preocupat sa ocroteasca propriul nume bun, ci va fi calomniat, ca Isus. Fara a se teme de critici, este dispus sa riste, numai sa-l imite pe Domnul sau. „Fericiti sunteti când va vor insulta, va vor persecuta…” (Mt 5,11).
Pastorul conform lui Isus are inima libera pentru a lasa lucrurile sale, nu traieste invocând rasplata pentru ceea ce are si pentru orele de slujire: nu este un contabil al spiritului, ci un bun samaritean în cautarea celui care are nevoie. Este un pastor, nu un inspector al turmei, si se dedica misiunii nu cincizeci sau saizeci la suta, ci cu toata fiinta sa. Mergând în cautare gaseste, si gaseste pentru ca risca. Daca pastorul nu risca, nu gaseste. Nu se opreste dupa dezamagiri si în trude nu capituleaza; de fapt este încapatânat în bine, uns cu încapatânarea divina ca nimeni sa nu se piarda. Pentru aceasta nu numai ca tine deschise usile, ci iese în cautarea celui care nu mai vrea sa intre pe usa. Si ca orice bun crestin, si ca exemplu pentru orice crestin, este mereu în iesire din sine. Epicentrul inimii sale se afla în afara lui: este un descentrat din el însusi, centrat numai în Isus. Nu este atras de eu-l sau, ci de Tu-ul lui Dumnezeu si de acel noi al oamenilor.
Al doilea cuvânt: a include. Cristos iubeste si cunoaste oile sale, pentru ele îsi da viata si niciuna nu-i este straina (cf. In 10,11-14). Turma sa este familia sa si viata sa. Nu este un conducator temut de oi, ci Pastorul care merge ele si le cheama pe nume (cf. In 10,3-4). Si doreste sa adune oile care înca nu locuiesc cu El (cf. In10,16).
Tot asa si preotul lui Cristos: el este uns pentru popor, nu pentru a alege propriile proiecte, ci pentru a fi aproape de oamenii concreti pe care Dumnezeu, prin intermediul Bisericii, i-a încredintat lui. Nimeni nu este exclus de la inima sa, de la rugaciunea si de la zâmbetul sau. Cu privire iubitoare si inima de tata primeste, include si, când trebuie sa corecteze, este mereu pentru a apropia; nu dispretuieste pe nimeni, ci este gata sa-si murdareasca mâinile pentru toti. Bunul Pastor nu cunoaste manusile. Slujitor al comuniunii pe care o celebreaza si pe care o traieste, nu se asteapta la saluturile si complimentele celorlalti, ci ofera mâna cel dintâi, respingând bârfele, judecatile si otravurile. Cu rabdare asculta problemele si însoteste pasii persoanelor, daruind iertarea divina cu generoasa compasiune. Nu striga la cel care paraseste sau rataceste drumul, ci este gata mereu sa reinsereze si sa solutioneze certurile. Este un om care stie sa includa.
A se bucura. Dumnezeu este „plin de bucurie” (Lc 15,5): bucuria se naste din iertare, din viata care învie, din fiul care respira din nou aerul de acasa. Bucuria lui Isus Bunul Pastor nu este o bucurie pentru sine, ci este o bucurie pentru altii si cu altii, bucuria adevarata a iubirii. Aceasta este si bucuria preotului. El este transformat de milostivirea pe care o daruieste gratuit. În rugaciune descopera mângâierea lui Dumnezeu si experimenteaza ca nimic nu este mai puternic decât iubirea sa. Pentru aceasta este senin în interior si este fericit de a fi un canal de milostivire, de a-l apropia pe om de Inima lui Dumnezeu. Tristetea nu este normala pentru el, ci numai trecatoare; duritatea îi este straina, pentru ca este pastor dupa Inima blânda a lui Dumnezeu.
Dragi preoti, în celebrarea euharistica regasim în fiecare zi aceasta identitate a noastra de pastori. De fiecare data putem sa ne însusim cu adevarat cuvintele sale: „Acesta este trupul meu care se jertfeste pentru voi”. Este sensul vietii noastre, sunt cuvintele cu care, într-un anumit mod, putem reînnoi zilnic promisiunile de la hirotonirea noastra. Va multumesc pentru „da”-ul vostru si pentru atâtea „da”-uri ascunse din toate zilele, pe care numai Domnul le cunoaste. Va multumesc pentru „da”-ul vostru de a darui viata uniti cu Isus: aici se afla izvorul curat al bucuriei noastre.

Traducator: pr. Mihai Patrascu
Sursa: http://www.magisteriu.ro