„O echipa de 10 redactori, coordonata de PS Claudiu Pop, a lucrat la editarea unui volum omagial dedicat celor 40 de academicieni care, de-a lungul timpului au studiat, au predat sau au calauzit turma Bisericii Române Unite cu Roma, în Blaj. "Academia Româna si Blajul", carte publicata la editura Buna Vestire, include prezentarea biografiei si operei unor personalitati din domenii diferite, de la medicina la muzica, de la istorie la botanica. Si evident, teologie. 10 dintre aceste personalitati au fost dascali ai Blajului, trei se numara printre presedintii Academiei, doi au facut parte dintre cei care au fondat prestigioasa institutie în 1866.
Volumul va fi lansat în data de 2 iunie 2016, la ora 18:00, în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, în prezenta cardinalului Lucian Muresan, arhiepiscop major de Alba Iulia si Fagaras, membru de onoare al Academiei, a întregului Sinod al Bisericii Române Unite cu Roma si a membrilor Academiei, presedintele Ionel Valentin Vlad, Emil Burzo, presedintele filialei Cluj a Academiei si IPS Ioan Robu, membru de onoare si arhiepiscop-mitropolit de Bucuresti.

În perioada 23 mai – 1 iunie, vom prezenta câte un academician – dascal al Blajului.
Astazi, Timotei Cipariu, membru fondator si vice-presedinte al Academiei Române.

Timotei Cipariu, parintele filologiei române

Sa scriem cu litere slavone si sa citim stirile de dimineata în acelasi alfabet ar fi putut face parte din realitate daca ne nasteam români, acum un veac si jumatate. Scoala Ardeleana si Timotei Cipariu au schimbat paradigma. Membru fondator al Societatii Academice Române (22 aprilie 1866) si vicepresedinte al acesteia (31 august 1867 si 18 august 1872), Cipariu face parte din cea de-a doua generatie a Scolii Ardelene. Supranumit Parintele filologiei române, el este cunoscut în-deosebi ca istoric si filolog, redactând prima gramatica academica a limbii române (Bucuresti, 1869 si 1877). Nu e de mirare ca a fost asteptat cu nerabdare sa ajunga la Bucuresti pentru sedinta de întrunire a Academiei :
"Telegrama. – 18/8,1868, Bukarest – Venerabilului Canonic Timotei Cipariu – cu posta Blasiu (Ardeal). Sunteti cu nerabdare asteptat, marea parte a membrilor deja au sosit. Curând urmeaza deschiderea. Director Urechea; Telegrama 2/9 1868 – D-lui Timotei Cipariu preposit Blasiu. Lipsind majoritatea ceruta Societatea Academica nu poate urma lucrarile sale, deci onorarea Societatii pretinde imperativ venirea D-voastra. Presedinte Heliade Radulescu.
Reportajul calatoriei, un adevarat triumf, este scris de Timotei Cipariu si publicat în paginile ”Arhivului…” pe care-l edita chiar din 1867 la Blaj. (…) Aici restaurase vechea tipografie blajeana si publica în 1835 Orologerul (sau Ceaslovul), prima carte de cult bisericesc tiparita cu litere latine, apoi câteva publicatii periodice: Organul luminarei (denumit în anul revolutionar 1848 Organul nationale) — prima publicatie periodica tiparita cu litere latine din cultura româneasca, Învatatorul poporului; — o gazeta destinata luminarii satului ardelean, Archivu pentru Filologie si istorie, — prima publicatie de specialitate din istoria filologiei românesti."
Pentru preotul, cercetatorul si scriitorul Timotei Cipariu, limba româna, fiind de origine latina, marca momentul nasterii poporului român, acum 2000 de ani. A scrie cu litere latine, nu slavone, cum se obisnuia în epoca, însemna ca românii sa-si regaseasca si sa-si afirme identitatea latina si, implicit, europeana.

Fragmente citate din volumul "Academia Româna si Blajul", Editura Buna Vestire, 2016, Blaj
Ion Buzasi despre Timotei Cipariu
Sursa: http://www.e-communio.ro

Biroul de presa al Mitropoliei BRU