„„Dorinta mea cea mai intima”, a spus Papa Francisc în timpul zborului Roma-Havana, „este sa ma opresc în fata Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe, acel mister care se studiaza, se studiaza, se studiaza si nu exista explicatii umane”. Papa s-a referit la misterul formarii imaginii Fecioarei metise. „Chiar si studiul cel mai stiintific spune: «Acesta este un lucru al lui Dumnezeu»”.
Imaginea mariana a Sfintei Fecioare de Guadalupe reprezinta o exceptionala marturie catehetica, ce permite si celor mai umili indigeni sa înteleaga esenta misterului crestin al întruparii. De fapt, Sfânta Fecioara Maria apare cu pielea usor întunecata si trasaturi metise: poarta o tunica de culoare rosie care are desenate motive florale asemanatoare unul cu altul în afara de unul, pus în centrul pântecelui. Acea floare simbolica diferita de celelalte este o imagine care aminteste, în traditia indigena, divinitatea. Apoi poarta un brâu tipic utilizat de femeile însarcinate. Indigenii care o privesc înteleg imediat ca este vorba despre o femeie care îl poarta în sân pe Dumnezeu.
La 9 decembrie 1531, indianului Juan Diego, convertit în 1524 la crestinism, i-a aparut o tânara care s-a prezentat ca „pururea Fecioara Sfânta Maria”. Omul urca pe colina Tepeyac, la periferia nordica din actualul Ciudad de Mexico, pentru a merge la o lectie de catehism si cererea pe care Sfânta Fecioara i-a adresat-o a fost sa construiasca în acel loc „mica mea casa sacra”. Juan Diego a mers imediat la Episcopul orasului, franciscanul Juan de Zumárraga, care însa i-a cerut un semn pentru a fi sigur ca era vorba realmente despre un fenomen supranatural. Dupa alte doua viziuni, la 10 si la 11 decembrie, indianul a avut ultima aparitie la 12 decembrie. Fecioara i-a indicat sa adune flori care în acea perioada nu trebuiau sa îmboboceasca si sa le duca Episcopului ca semn.
Juan Diego a urmat cu fidelitate indicatiile si, imediat ce a aratat monseniorului de Zumárraga mantia, sub florile lasate sa cada pe pamânt, a aparut imaginea Sfintei Fecioare Maria, înca vizibila. Episcopul s-a preocupat imediat pentru construirea unei capele pe locul aparitiei, gata deja la 26 decembrie. Sarbatoarea Sfântului Juan Diego se celebreaza la 9 decembrie, în timp ce aceea a Stapânei Noastre de Guadalupe este la 12 decembrie. Aparitia a avut loc la doisprezece ani dupa ce corabiile spaniolului Hernán Cortés au ajuns în ceea ce astazi noi numim Mexic.
La nucleul original al imaginii au fost adaugate ulterior raze, o semiluna sub picioare si un înger care o sprijina, în afara de stelele aurite pe mantia albastra. Doi studiosi americani, Philip Serna Callahan, analist stiintific de pictura si prim tehnician de la Universitatea din Kansas, împreuna cu Jody Brant Smith, „master of arts” în Universitatea din Miami, au încercat sa descopere secretul imaginii folosindu-se de fotografia cu raze infrarosii.
Au descoperit ca „figura originala cuprinde tunica rosie, mantia albastra, mâinile, fata si piciorul drept” si ca „ramâne inexplicabil tipul de pigmenti cromatici folositi” la aceste parti. Nu exista urme de schita, imaginea rezulta unica, neobisnuita, incomprehensibila si irepetabila. Fata este facuta cu culori necunoscute, în asa fel încât sa exalte difractia luminii datorata tesutului lipsit de orice fundal, care confera pielii o nuanta maslinie. Maria are o fata metisa.
Trebuie spus apoi ca tesutul tilma, lungime 168 de centimetri si latime de 130, este compus din doua bucati cusute între ele si ca urzeala pânzei este foarte rara. Este deja o minunatie ca s-a pastrat asa de intact dupa ce a ramas timp de secole expus fumului lumânarilor. În 1789 un om de stiinta mexican, José Ignacio Bartolache, a pictat o copie a pânzei cu imaginea si a expus-o aproape de original: prin efectul silitrei si al intemperiilor s-a deteriorat în scurt timp. Florile de pe tunica rosie reprezinta perfect orografia Mexicului de atunci, asa cum stelele de pe mantie sunt o reproducere fidela a constelatiilor vizibile din Ciudad de Mexico în secolul al XVI-lea.
Dar exista un mister în mister: pleoapele imaginii, observate marind fotografiile, prezinta toate ramificatiile venoase ale ochiului uman. Si în pupilele Fecioarei, gratie tehnicilor computeristicii digitale, omul de stiinta José Aste Tönsmann, profesor la Cornell University americana, a putut observa ca în ambii ochi apar amanunte cu precizie identica, imagini care au unghiuri si proportii asemanatoare cu acelea care s-ar prezenta în ochii unei persoane vii. Aceste imagini sunt asa de mici încât numai cu tehnicile de marire pâna la de doua mii de ori, astazi disponibile, a fost posibil sa fie gasite. Înainte nu a fost posibil.
În ochiul drept apare un grup familial indigen, o femeie cu un copil pe umar si un barbat cu o palarie asemanatoare unui sombrero care îi priveste. În ochiul stâng apare un om batrân cu barba, identificat cu Episcopul Zumárraga. Imagini conforme asa-numitelor „legi oftalmologice” ale lui Purkinje si Sanson, cum se întâmpla numai în ochii vii. Este ca si cum imaginea Fecioarei s-ar fi „fixat” în pe mantia indigenului având în pupile scena exacta care se petrecea în acel moment în fata ochilor sai, când Juan Diego, dupa ce a stat la rând pentru a vorbi cu episcopul, ajuns în fata sa a deschis tilma pe care o avea înfasurata pentru a tine florile, dezvelind pentru prima data imaginea mariana.


(Dupa Vatican Insider, 13 februarie 2016, trad. pr. Mihai Patrascu pentru Ercis.ro)
Sursa:http://www.ercis.ro