„Veni vremea sa aleaga atunci, în ‘48. I-au spus asa: “îti dam Scaunul de Mitropolit al Moldovei, dar renunti la biserica ta”. A fost de neclintit. Comunistii l-au haituit. L-au trimis si în temnita la Sighet , l-au înfometat, l-au schingiuit, dar el tot n-a scâncit. Apoi l-au urmarit pâna la sfârsitul vietii si nici macar când si-a dat ultima suflare nu l-au lasat în pace…
Iuliu Hossu s-a nascut la data de 30 ianuarie 1885 în localitatea Milas din judetul Mures-Osorhei, actualmente Bistrita-Nasaud, al treilea baiat al preotului greco-catolic Ioan si al Victoriei, nascuta Mariutiu. A crescut cu credinta-n Dumnezeu si cu credinta ca bunatatea-i tot un dar de la Cel de Sus, unul care trebuie împartasit tuturor oamenilor. Când a început Marele Razboi în 1914 s-a înrolat, voluntar, în armata, ca preot militar în grad de sublocotenent, iar în decembrie când a dat prima ninsoare, a plecat de la Timisoara la Viena, cu Regimentul de Infanterie 64, detasat pentru paza capitalei imperiale. A acordat asistenta spirituala atât militarilor care asigurau paza Palatului Schönbrunn, cât si ostasilor din infirmeriile pentru ranitii adusi de pe fronturi. Dupa trei ani, preotul se întoarce acasa, iar în noiembrie 1917 primeste scaunul Episcopiei greco-catolice de Gherla.
Marea Unire
Are un aport deosebit în 1918, anul de emancipare nationala a românilor. Participa la Marea Adunare de la Alba-Iulia si se numara printre înfaptuitorii Unirii. Citeste multimii (peste 100.000 de oameni) Rezolutia Marii Adunari din 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia. Ulterior e desemnat sa prezinte Regelui Ferdinand I actul unirii alaturi de episcopul ortodox al Caransebesului, Miron Cristea.
Iuliu Hossu rememoreaza mai târziu zilele ce aveau sa-i ramâna impregnate pe veci în suflet.
„Am cuvântat si eu la împlinirea vointei Domnului în mijlocul elanului anonim… Asistam, optimisti si senini, la încheierea dezbaterilor din sala zisa de atunci a Unirii. Da… îmi amintesc… Afara, cât era întinsul, sta poporul românesc, peste o suta de mii, asteptând vestea mare. Îi spun lui Miron Cristea, episcopul Caransebesului: La ce zabovim aici? Hai în mijlocul poporului sa-i dam buna vestire. Ca bine spui fratia ta! a fost raspunsul. Pe masa erau câteva foi cu hotarârea ce trebuia votata. Iau un exemplar si iesim brat la brat sa luam contact cu vijelia de afara. Ne oprim cutremurati lânga steagul cel mare si sfânt al Neamului, în mijloc de adânca, de liturgica, tacere. Cuprind cu o privire cerul senin si omatul imaculat de pe dealurile de dincolo de câmpul furcilor, pe care fusesera cazniti Horia si Closca; fac semn de Sfânta Cruce peste fruntile senine ale imensei multimi, apoi încep cu inspiratie de dincolo de mine, robul: Acesta-i ceasul Dreptatii! fratilor întru neam! Bratele îmi erau ridicate sa cuprinda si cerul si pamântul. În slavi dincolo de frunti spre mine îndreptate, mi-au rasarit scene din Spitalele de campanie. Am întrebat deci fruntile: Va amintiti de zilele de întuneric, când va vesteam prin sutele de spitale ca Dreptatea va învinge? Va aduceti aminte ca va spuneam ca se apropie ceasul bucuriei noastre? Da, Sfintia Ta, te stim, te cunoastem! mi-au raspuns sute de glasuri. Ei bine, ceasul acela a sosit! Unire, Unire! legana valul viu.[…] Da fratilor, Unire! Multi au dorit sa vada ceea ce vedeti voi si n-au vazut; sa auda ceea ce voi auziti acum si n-au auzit. Ochii vostri lacrameaza fericiti ca vad si urechile ca aud bunavestire, a unirii noastre pe veci. Ascultati! Si le-am citit apasat actul Unirii. La sfârsit le-am spus ca Hotarârea este judecata lui Dumnezeu prin reprezentantii a toata suflarea româneasca. Auzindu-ma, cerul se rasturna de urale: Ne unim! Ne unim! Si plângeau a bucurie neamurile noastre toate. Ne unim! Binecuvânta Parinte!”

Actul prezentarii Unirii la Bucuresti
Episcopul Iuliu Hossu a fost apoi desemnat sa duca la Bucresti actul constitutiv. Si povesteste: “Eram patru: Goldis, Alexandru Vaida, Miron Cristea episcopul de Caransebes si cu mine. Ne-am urcat într-un tren special compus dintr-un vagon de clasa tras de o locomotiva mânata cu stânjeni de lemne. A doua zi, la Bucuresti, ne-a asteptat noul guvern. Ni s-au spus vorbe pentru istorie: sunteti asteptati sa sositi de 1000 de ani. Sa nu ne mai despartim niciodata. Bucuria nu era a unei generatii ci a întregului popor din toate veacurile, neam care a ramas neclintit în credinta de unire. Nu erau doi popi însotiti de doi laici, ci Transilvania cu prestigiul imens al suferintelor, al sperantelor si al prorocirilor; înaintau pe drumul istoriei aducând zornait de lanturi sfarâmate prin mijlocul poporului cuprins de frenezia triumfului. Multimea era alaturi de cei în modeste reverenzi si saracacioase surtuce. Cortegiul înainta flancat nevazut de umbrele eroilor Transilvaniei românesti prabusiti naprasnic în nemurire. Eram în Ierusalimul aspiratiilor nationale, în cetatea de scaun a voievozilor tarii românesti! Vedeam lacrimi care îngenuncheau pe unii; altii presarau flori cine stie de unde aduse din Bucurestiul plin în 1918 doar de petalele inimilor; unii aruncau palariile; cu totii rabufneau în strigate de necontenita bucurie. Stateam toti patru încremeniti. Priveam cerul senin a pierduta, a mistica binecuvântare, si, – Doamne, Doamne, – curgeau si lacrimile noastre din caldura de nesecat izvor. Osana, ne-am eliberat! Vesnicia mi-a dat si mie paharul bucuriei”, îsi amintea Iuliu Hossu la semicentenarul Unirii.
Om pentru oameni
Perioada urmatoare , de dupa , o petrece tot în Cluj. Si ramâne nedespartit de biserica si de Cluj în 1940, când, Ardealul de Nord ajunge din nou sub ocupatie. E perioada Dictatului de la Viena. Când sentimentele antisemite se accentueaza, episcopul participa activ la încercarile disperate ale evreilor a parasi Ardealul. Ani mai târziu, rabinul Moshe Carmilly, pe-atunci liderul miscarii evreiesti din Ardeal avea sa marturiseasca într-una dintre autobiografiile sale ca : “În acele vremuri grele si tulburi, când era cea mai mare nevoie de ajutor, doi episcopi din Transilvania, Iuliu Hossu si Marton Aron, primul greco-catolic, al doilea romano-catolic, au oferit un exemplu al umanitarismului lor. Pe episcopul Iuliu Hossu nu l-am cunoscut personal. Cei care-l cunosteau îmi spuneau ca era un om întelept, înzestrat cu însusiri deosebite. Pe lânga întelegere si initiativa el era generos si gata de sacrificii… Episcopul Iuliu Hossu si-a concentrat generozitatea într-o Chemare adresata românilor din Ungaria pentru ajutorarea evreilor.”
Rabinul nu l-a uitat toata viata pe episcop, iar în 1988, aflat într-o vizita în România, a si depus o coroana de flori la mormântul lui Iuliu Hossu. Inscriptia pe coroana e graitoare: “Cardinalului Iuliu Hossu care în anii 1940-1944 a contribuit la salvarea de la moarte a mii de evrei în Transilvania de Nord. Cu recunostinta, dr. Moshe Carmilly, sef-rabin al Clujului”.
“Dusman al poporului”
Dupa razboi, regimul comunist preia puterea , iar pentru episcop începe o noua lupta. Mai tacticizata, mai tenebroasa. Comunistii desfiinteaza biserica greco-catolica, dar câtiva preoti greco-catolici sunt gata sa se alature ortodoxismului, semnând ruperea credinciosilor de Biserica Romei, la ordinul lui Stalin. Numai ca la 1 octombrie 1948, în calitate de episcop, Iuliu Hossu îi excomunica. Nesupunerea sa – vecina poate cu nebunia dupa cum vom afla, da startul unei suferinte fara margini. Comunistii i-au spus asa: “îti dam Scaunul de Mitropolit al Moldovei, dar renunti la biserica ta”. El a ramas neclintit. Însusi patriarhul Bisericii Ortodoxe, Iustinian Marina, i-a cerut asta.
Nu trece mult, iar episcopul Iuliu Hossu e arestat de Securitate din casa fratelui sau, inginerul Ioan Hossu, la Bucuresti, pe 29 octombrie 1948, ora 1.30 noaptea si e încarcerat la Ministerul de Interne, dupa cum aflam dinACNSAS, Fond informativ, Dosar I000736, vol. 4.
Pe data de 8 noiembrie este depus de autoritati din scaunul episcopal, ca ultimul episcop greco-catolic în functiune. Dosarul securitatii numara 8 volume si însumeaza peste 2000 de pagini adunate timp de 22 de ani.
Primul loc al detentiei, ca si în cazul celorlalti episcopi greco-catolici, a fost manastirea ortodoxa de la Dragoslavele, din Arges. De aici, în luna februarie 1949, au fost escortati la manastirea ortodoxa Caldarusani, iar ulterior, în mai 1950, transferati la închisoarea din Sighet, unde îsi gaseau sfârsitul majoritatea detinutilor politici.
Iuliu Hossu ramâne statornic convingerilor sale, desi este convins ca nu va iesi niciodata din temnita. Si îi scrie episcopului Ioan Chertes pentru credinciosii sai: „Spune-le, daca ar fi sa ramân aici în Sighet, spune-le ca i-am iubit pe toti pâna la moarte, spune-le ca acesta mi-a fost cuvântul din urma pentru ei”(Iuliu Hossu, Credinta noastra este viata noastra, Editura Viata Crestina, Cluj-Napoca, 2003).

Episcopul Iuliu Hossu descrie momentul sosirii la Sighet astfel:
„Se deschide o poarta în zidul cam de 6 metri înalt si intram într-o curte, nu prea mare în fata unei cladiri cu doua etaje; în partea stânga de-a lungul zidului pâna la intrare, erau însiruiti o seama de gardieni în uniforme albastre; erau gardienii penitenciarului din Sighet. Când ne-am coborât din masini, am auzit fata de ai nostri spunând între ei si pazitorilor nostri: «Bagam bivolii la grajd»; aceasta a fost de bun venit pentru noi. S-au dat jos si bagajele, care trebuiau aduse în urma; am mers pe rând la intrare; îndata, trecând pragul, mi-am dat seama ca intram în penitenciar; doua etaje despartite cu pânza de sârma, cum le-am vazut la penitenciarul din Cluj si cum sunt la toate penitenciarele, pentru a nu se arunca jos cei disperati. La capul scarii, cu listele în mâna, sta directorul institutului si pazitorii nostri respectiv seful lor: fiecare cum ajungea la rând spunea numele, pe care îl nota directorul; când a venit rândul meu am zis: «Episcop Iuliu Hossu»; îndata mi-a replicat accentuat directorul: «Aici nu este episcop»”.
La Sighet se murea pe capete, iar majoritatea deceselor surveneau în urma înfometarii. Era metoda de tortura preferata. Cum , necum, episcopul a supravietuit cinci ani…
”Agitatii”
Dupa aceasta „etapa”, a urmat perioada domiciliilor obligatorii. În domiciliu obligatoriu, împreuna cu episcopii supravietuitori Alexandru Rusu si Ioan Balan, va elabora si transmite memorii atât autoritatilor Statului cât si laicilor, prin care solicita repunerea în drepturi a Bisericii Române Unite. Datorita memoriilor episcopilor, laicii au început sa se faca remarcati în anul 1955, printr-o o serie de memorii adresate Guvernului. Aceste memorii, sau petitii, erau considerate de catre Securitate „agitatii” (Arhivele Nationale Bucuresti, Fond Ministerul Cultelor, Directia de Studii, dosar nr. 80, vol. 10-3). Astfel, cei trei Episcopi au fost despartiti pentru totdeauna. Episcopul Ioan Balan a stat la manastirea Ciorogârla pâna la sfârsitul vietii, Episcopul Alexandru Rusu a fost mutat la manastirea „Cocos”din judetul Tulcea, apoi la penitenciarul din Gherla, unde a si murit, iar Episcopul Iuliu Hossu la manastirea Caldarusani.
În perioada aproape celor 22 de ani (mai precis 21 de ani si 7 luni) de detentie si domicilii obligatorii, Episcopul Iuliu Hossu a fost la penitenciarul Sighet 5 ani (24 mai 1950 – 4 ianuarie 1955) si în domicilii obligatorii 17 ani, din care 14 ani la manastirea Caldarusani în D.O. pâna la sfârsitul vietii 28 mai 1970.
În aceasta perioada Securitatea l-a urmarit în permanenta. Activitatea Securitatii se poate observa în „Planurile de masuri”(Securitatea a întocmit 7 planuri de masuri Cf. ACNSAS, Fond informativ, Dosar I000736, vol. 1) întocmite de ofiterii de Securitate. Prin aceste „planuri” Securitatea a urmarit în special interceptarea corespondentei, introducerea de informatori pe lânga Episcop, introducerea tehnicii operative (T.O.) de a asculta conversatiile Episcopului cu diferite persoane care îl vizitau etc.
Planul de masuri este o un document esential în dosarul de urmarire informativa cât si în dosarul de retea. În dosarul de retea, planul de masuri prevede modul în care informatorul este dirijat pe lânga persoanele urmarite, verificarea sinceritatii sale cu ajutorul altor informatori (confruntarea notelor informative date de mai multi informatori pe aceeasi tema, de exemplu) sau prin tehnica operativa: microfoane, interceptarea corespondentei si a convorbirilor telefonice. În cazul nostru, a dosarelor de urmarire informativa ale Episcopului Iuliu Hossu, planul de masuri era întocmit de catre Ofiteri ai Securitatii pe sarcini distincte, fiecare sarcina avea stabilit un termen si un ofiter care raspundea de îndeplinirea fiecarei etape. Urmarirea era minutios pregatita.
Primul plan din dosar este datat pe 1 ianuarie 1956 , la aproape un an dupa eliberarea episcopului din închisoarea de la Sighet. Sarcinile sunt trasate de Locotenentul de Securitate numit “Barbu Dumitru” si au în vedere urmarirea Episcopilor Iuliu Hosu, Alexandru Rusu[1] si Ioan Balan[2], deoarece acestia erau în acelasi domiciliu obligatoriu la manastirea Curtea de Arges.
„Se va trece la identificarea tuturor elementelor ce apar în materialul informativ cât si a elementelor cu care susnumitii corespondeaza si a celor ce-i viziteaza pe cei trei episcopi greco-catolici. Se va cere interceptarea corespondentei episcopilor: Rusu Alexandru, Balan Ioan si Hossu Iuliu, în scopul de a stabili cu cine întretine legaturi. Întrucât informatorul necalificat „Barbulescu Petre” nu are putere de patrundere pe lânga cei trei episcopi greco-catolici si în scopul urmaririi si stabilirii activitatii acestora, se va trece la studierea si verificarea numitului:W. M., nascut la 9 octombrie 1911, ce lucreaza la manastirea Curtea de Arges în calitate de contabil. Din informatiile cele detinem, rezulta ca acesta se duce în vizita la cei trei episcopi, unde împreuna cu ei, serveste vin. Dupa recrutarea candidatului, va fi dirijat pe lânga cei trei episcopi, pentru a stabili care din personalul didactic al scolii de cântareti bisericesti Curtea de Arges, sunt în relatii mai apropiate cu acestia, aceasta se face cu scopul punctarii si studierii a doua linii informative. Elementele de legatura ale celor trei episcopi în special a elementelor folosite de acesti episcopi în activitatea pe care o desfasoara, în tinerea legaturii cu vicari clandestini[3] greco-catolici, ce au fost numiti de Rusu Alexandru pentru a duce activitate clandestina. Se va cere la Regiunea M.A.I. Cluj, daca au trecut la recrutarea informatorului Ivascu Iulian si daca se poate conta pe el, în scopul de a fi marsrutizat la Manastirea Curtea de Arges, pentru a lua legatura cu cei trei episcopi greco-catolici. Materialele ce se vor obtine în legatura cu cei trei episcopi, sa ne fie înaintate si noua în copie. Se va trece la studierea si verificarea numitei Rusu Maria în scopul de a stabili dace se poate recruta sau nu, deoarece îndeplineste functia de intendenta a fostului palat Episcopal din Curtea de Arges, unde domiciliaza cei trei episcopi”(ACNSAS, Dosar I000736, vol. I: 33).
Acest plan de masuri a fost redactat în ianuarie, iar sarcinile trasate trebuiau rezolvate pâna cel târziu la sfârsitul lunii martie a anului 1956. Mai mult, acest plan a angrenat în urmarirea Episcopului Iuliu Hossu si alte regiuni ale Securitatii din tara, precum si recrutarea de noi informatori.

Iuliu Hossu în Domiciliu Obligatoriu
Într-un alt plan de masuri , întocmit de catre Securitate în 1 aprilie 1961, este mentionata din nou lupta pe care o duce Episcopul Iuliu Hossu .
„Hossu Iuliu dupa unificarea cultului greco-catolic cu cel ortodox în 1948, în functia de episcop greco-catolic refuza sa treaca la ortodoxie, mentinându-se pe o pozitie de rezistenta si îndemnând si alte elemente din clerul greco-catolic sa faca la fel. Ca urmare a acestei situatii organele noastre au luat masuri pentru izolarea lui fixându-i domiciliu obligatoriu în mai multe localitati succesiv, iar din 1950 se afla la manastirea Caldarusani pe lânga Snagov, raionul Urziceni. Episcopul greco-catolic Balan si episcopul Hossu au câstigat a serie de elemente din garda M.A.I. care îi supraveghea folosindu-le în scopul restabilirii legaturii cu elementele din afara si în special cu Nuntiatura Apostolica din Bucuresti. Printre elementele care au primit scrisori si au fost îndemnate sa ajute materialiceste pe cei de la Caldarusani aflati în D.O se afla si Hossu Traian, Hossu Iustin si Rusu Victor toti rude apropriate ale lui Hossu Iuliu (primi fiind frati) aflati cu domiciliul în Bucuresti. Din lucrarea actiunii informative pâna în prezent nu au rezultat probleme deosebite deoarece actiunea nu a fost acoperita cu agentura de patrundere si care sa fie înfiltrata pe lânga toate elementele cuprinse în actiune. Singura masura care s-a mentinut pentru toate elementele a fost interceptarea corespondentei. Agentul Gavrila Mihai care a fost recrutat pe lânga Hossu Traian a stabilit ca acesta este un element foarte prezent si calculat în actiunile pe care le întreprinde. Problemele ce rezulta din contactul agentului cu Hossu Traian sunt de suprafata ele dovedind ca obiectivul nu are suficienta încredere în agent.
În ceea ce priveste pe Hossu Iuliu aflat cu domiciliul obligatoriu la Caldarusani, în perioada desfasurata actiunii, obiectivul a fost contactat de agentul Valeanu Marius, de agentul Gavrila Mihai[4] prin deplasarile pe care le-au facut acestia la manastire, iar într-un mod mai frecvent obiectivul a purtat discutii ori printr-o terta persoana am putut cunoaste despre preocuparile lui la manastire de la doi agenti ai Regiunii Bucuresti recrutati în manastire”(ACNSAS, Dosar I000736, vol. I: 21).
Agentul Bogdan al Regiunii Bucuresti care lucreaza în manastirea Caldarusani va fi contactat pentru a aprecia posibilitatile informative pe lânga Iuliu Hossu, dupa care se va face propuneri de predare la noi pentru a-l dirija în continuare. Întrucât din câteva note ale agentului Valeanu Marius rezulta ca numitul Radulescu Gh. doctor dentist a facut în cursul anului 1958 si 1959 câteva deplasari la Caldarusani cu care ocazie a luat legatura si cu Hossu. Va fi luat Radulescu în studiu pentru recrutare pe lânga obiectiv.
Urmarit si dupa moarte
Episcopul Iuliu Hossu în acest ambient traieste pâna la sfârsitul zilelor sale, la manastirea ortodoxa Caldarusani, în Domiciliu Obligatoriu. S-a stins pe 28 mai 1970 în Spitalul Colentina din Bucuresti. Nici acum, Securitatea nu l-a lasat sa se odihneasca.
“În ziua de 29 mai a.c. orele 14.00 a avut loc în cimitirul romano-catolic „Bellu”, înhumarea fostul episcop greco-catolic dr. Iuliu Hossu, decedat în vârsta de 85 de ani. Asupra desfasurarii serviciului religios de înmormântare aratam urmatoarele: În jurul orei 13.00 au început sa vina la cimitir si prieteni ai defunctului printre care si preoti greco-catolic nereveniti. Majoritatea participantilor erau persoane în vârsta. Apreciam ca numarul participantilor a ajuns în timpul oficierii la circa 300 persoane.

La ora 14 masina mortuara cu membrii familiei a sosit la intrarea în cimitir de unde sicriul deschis cu corpul defunctului îmbracat în ornate de episcop, a fost dus cu caruciorul cimitirului pâna la groapa. În fata caruciorului mergea un ministrand cu crucea si preotul Zudor Francisc, de la biserica romano-catolica Baratia. Asistenta împartita, de o parte si de alta pe aleea principala dupa trecerea sicriului l-a urmat pâna la cavou. La cavou, preotul Zudor Francisc a slujit în limbile româna si latina liturghia prevazuta la înmormântarea pentru credinciosi romano-catolic români.
Rugaciunile în limba româna (tatal nostru, nascatoare) au fost rostite dupa preot de întreaga asistenta. Tot în limba româna s-a rostit si rugaciunea „dezlegarii de pacate”.
Dupa terminarea slujbei oficiale, s-au apropiat de sicriu episcopii clandestini Todea Alexandru din Reghin, judetul Mures si Dragomir I. Ioan din judetul Satu Mare care unul lânga altul miscând numai buzele, fara glas tare, au rostit niste rugaciuni. În timpul oficierii slujbei de înhumare, care a durat 25-30 minute, unii dintre participanti, mai ales dintre barbatii vârstnici se salutau, vorbeau, schimbau adrese si numerele de telefon. Mai multi dintre participanti se interesau cine va vorbi ca sa evoce figura defunctului, la care cei întrebati raspundeau negativ sau cu afirmatia, ca va vorbi cineva din familie. Au fost observate 2-3 persoane care se pregateau sa ia cuvântul, având pentru aceasta notite de înainte pregatite, totusi în final n-a vorbit nimeni. Dupa terminarea slujbei de înmormântare, o parte din asistenta a plecat, iar altii în grupuri mai mici sau mai mari s-au retras la diferite morminte continuând sa discute între ei.”
La 28 aprilie 1969 , cu un an înainte sa treaca în nefiinta, Iuliu Hossu a fost numit cardinal in pectore de catre Papa Paul al VI-lea deoarece, din cauza regimului comunist din acea vreme, o astfel de titulatura, facuta publica, i-ar fi adus si mai multe neajunsuri.
S-a stins apoi pe-un pat de spital, fara putere, dar cu aceeasi credinta de netagaduit spunându-i mitropolitului Alexandru Todea, aflat pâna-n ultima clipa cu el ca : “Lupta mea s-a terminat, a voastra continua!”

Volum în memoria Cardinalului
Viata Cardinalului Iuliu Hossu ar putea face fara probleme subiectul unui film. Dar pâna atunci, istoricul Sergiu Soica împreuna cu pr. Gabriel Buboi spera ca într-o luna sau doua sa publice un volum în memoria Episcopului – Cardinalul Iuliu Hossu in dosarele Securitatii – Note informative “Acest prim volum are la baza surse documentare din Arhiva CNSAS, în mod special „notele informative”. Mentionez ca în dosarul Episcopului Hossu si bineînteles în viitorul volum sunt peste 360 de note informative furnizate de 76 de informatori. Astfel acest demers de a publica acest volum este necesar deoarece aduce la lumina ultima partea a vietii Episcopului Hossu. Aduce la lumina atitudinea Statului si a regimului comunist fata de Biserica Greco-Catolica si nu în ultimul rând observam mecanismul Securitatii fata de ultimul Episcop supravietuitor din cei 7 episcopi martiri ai Bisericii Greco-Catolice. Cred ca aparitia acestui volum este un omagiu adus Cardinalului Iuliu Hossu mai ales ca anul acesta, 2015, se împlinesc 130 de ani de la nasterea Cardinalului dr. Hossu, 105 ani de la hirotonirea întru preotie, 70 de ani de când a fost ales membru de onoare al Academiei Române si 45 de ani de la trecerea la viata vesnica”, ne-a declarat Soica.
Sursa:http://actualdecluj.ro