„În cadrul Sfintei Liturghii celebrata în piata Sfântul Petru din Vatican, pe 18 octombrie a.c., papa Francisc a ridicat la cinstea altarelor „un cuplu de evanghelizatori care au dat marturie despre frumusetea credintei în Isus”, o calugarita spaniola si un preot italian. Prezentam mai jos profilul succint al vietii si misiunii acestora:
Sfintii soti Ludovic si Zelia, parintii Sf. Teresa de Lisieux
Ludovic Martin s-a nascut la Bourdeaux, pe 22 august 1823. Om de credinta, devotat rugaciunii, a cultivat pentru o perioada dorinta de a se consacra lui Dumnezeu în Casa de primire Grand Saint Bernard, dar descurajat de studiul limbii latine s-a orientat spre profesia de orologier si s-a stabilit la Alençon.
Zelia Guérin s-a nascut la Gandelain, în apropiere de Saint-Denis-sur-Sarthon, pe 23 decembrie 1831. A întreprins activitatea de producatoare de dantele la Punctul din Alençon. A avut si ea dorinta de a se darui vietii consacrate, dar sanatatea sa frageda si opinia negativa a maicii superioare a Fiicelor Caritatii din Alençon, au descurajat-o. Zelia l-a întâlnit în mod providential pe Luigi, pe podul Saint Leonard: un tânar cu o fizionomie nobila, un mers rezervat si o atitudine plina de demnitate au impresionat-o. O voce interioara îi soptea în acel moment «acesta este omul pe care l-am pregatit pentru tine». Putine luni mai târziu, cei doi si-au unit destinele prin casatori, în Biserica Notre-Dame din Alençon, în noaptea de 13 iulie 1858. Au avut bucuria de a viata la noua copii; la o vârsta frageda i-au pierdut pe patru dintre ei, dar nici doliul si nici probele prin care au trebuit sa le treaca împreuna nu au slabit credinta lor profunda, alimentata de primirea zilnica a Euharistiei si devotiunea filiala la Sfânta Fecioara Maria.
Ultima lor fiica a fost Sfânta Tereza a Pruncului Isus, doctor al Bisericii. La 2 iulie în acest an a fost deschisa cauza de beatificare si a surorii acesteia, Leonia, calugarita vizitandina Francesca Tereza.
Luigi si Zelia sunt un exemplu sublim de iubire conjugala, de familie crestina muncitoare, atenta la nevoile aproapelui, generoasa fata de cei saraci si animata de un puternic spirit misionar, fiind mereu pregatita sa colaboreze la activitatile parohiale.
Zelia a murit la Alençon, pe 28 august 1877, dupa o lunga perioada de boala. La moartea sotiei sale, Luigi s-a transferat la Lisieux pentru a asigura celor cinci fiice un viitor mai bun. Numit «Patriarh» dupa ce le-a oferit Domnului pe toate cele cinci fiice ale sale, a trait cu demnitate ultima încercare: a bolii. El a murit pe 29 iulie 1894, în apropiere de Evreux. Parintii Sfintei Teresa au fost beatificati la Lisieux, pe 19 octombrie 2008.
Sfânta Maria a Neprihanitei Zamisliri Salvat Romero
Maria a Neprihanitei Zamisliri Salvat Romero, s-a nascut pe 20 februarie 1926 la Madrid, unde a fost botezata o zi mai târziu cu numele de Maria Isabel. De copila, a frecventat colegiul madrilen al Surorilor Irlandeze.
În 1936, datorita razboiului civil, familia ei se transfera în Portugalia, revenind ulterior în capitala spaniola. Pe parcursul acelor ani, Maria Isabel a început sa descopere vocatia sa pentru viata consacrata, iar în 1944 intra în Institutul Surorilor Societatii Crucii din Sevilia. Un an mai târziu, primeste haina monahala, primind numele de Maria Neprihanita a Crucii si îsi începe noviciatul.
Fericita Maria s-a distins prin angajament, spirit de sacrificiu, dragoste pentru saracie si umilinta. Datorita unei profunde pregatiri umane si spirituale, i-au fost încredintate diferite responsabilitati în domeniul educativ, formativ si de conducere al Institutului. A fost aleasa ca superioara generala de trei ori, pe parcursul anilor dificili care au urmat dupa Conciliul Vatican al II-lea.
Ea a avut o grija speciala pentru formarea permanenta a surorilor sale întru calugarie, mai ales pentru cele care treceau printr-un moment de criza sau rascumpar în acei ani marcati de multe incertitudini. Personalitatea sa senina si joviala a contribuit la crearea unei clime de încredere si comuniune în institut. În ea, spun calugaritele care au cunoscut-o, se vedea o intensa experienta religioasa, traita cu o constientizare vie a prezentei lui Dumnezeu si o neîncetata cautare a vointei Sale.
În 1994 a fost diagnosticata cu o tumoare, pentru care a fost operata. A confruntat boala cu multa docilitate fata de vointa lui Dumnezeu si mult curaj. Pe 31 octombrie 1998 a trecut la Domnul, în Casa generala din Sevilia, oras unde a fost celebrata pe 18 septembrie 2010 beatificarea Mariei a Neprihanitei Zamisliri Salvat Romero.
Sfântul Vicentiu Grossi
Preotul Vicentiu Grossi s-a nascut pe 9 martie 1845 la Pizzighettone, în apropiere de orasul italian Cremona, fiind penultimul fiu al unei familii bogata în credinta si valori umane.
Dupa primirea primei Sfinte Împartasanii, tânarul Vincentiu este puternic atras de vocatia la preotie si decide sa intre în seminar. Însa, datorita nevoilor familiale, a fost constrâns sa amâne acest proiect pentru a da o mâna de ajutor la moara tatalui sau, unind astfel greutatea muncii cu angajamentul sau profund pentru studiu. A împlinit totul cu hotarâre si bucurie sufleteasca, asteptând „ceasul lui Dumnezeu”. Pe 4 noiembrie 1864 intra în Seminar, iar la 22 mai 1869 este sfintit preot. Este trimis într-o parohie deosebit de grea (Regona, Vicobellignano), unde ramâne timp de 34 de ani, semn al încrederii pe care episcopul diecezei o avea în capacitatile sale umane si spirituale.
În fata indiferentei si a saraciei ce caracteriza satele lombarde la finalul secolului al XVIII-lea, parintele Vincetiu se dedica tinerilor, pe care îi primeste în casa parohiala pentru a-i instrui si a-i forma. El doreste sa îi ajute sa devina constienti de demnitatea lor ca fii ai lui Dumnezeu.
A ales o viata saraca, împartasita cu cei mai nevoiasi. Uniunea cu Cristos Preot si Jertfa a marcat misiunea si spiritualitatea sa, îndrumându-l la un apostolat intens si o profunda viata de rugaciune. Printre virtutile sale se evidentiaza ortodoxia si fidelitatea fata de Sfântul Parinte Papa. Nu în ultimul rând, misiunea de predicarii vestea Buna a Evangheliei în locuri straine de cuvântul lui Dumnezeu, marcate de o exclusiva ignoranta religioasa.
În parohia din Vicobellignano, preotul italian a aratat si un remarcabil angajament ecumenic fata de o comunitate protestanta, manifestând respect, deschidere si iubire catre toate persoanele.
Atent la problemele sociale ale timpului sau a fost marcat de „mizeria materiala si morala a tineretii feminine”, care l-a „impresionat profund” si l-a determinat sa fondeze institutul de surori „Fiicele Oratoriului”, pentru a însoti îndrumarea morala si religioasa a tinerelor din parohie. A murit în faima de sfintenie la 7 noiembrie 1917, spunând înainte de a-si încredinta sufletul în mâinile lui Dumnezeu: „Viata este deschisa: trebuie sa plec”. A fost beatificat în 1975 de Fericitul Paul al VI-lea.
Sursa:http://ro.radiovaticana.va