„În cadrul pelerinajului sau la Torino, papa Francisc a vizitat luni dimineata, 22 iunie, templul valdez Victor Emanuel (Vittorio Emanuele), o vizita ecumenica fara precedent în istoria Succesorilor la Scaunul lui Petru.
Papa a început discursul sau amintindu-si de întâlnirile pe care le avea cu prietenii Bisericii evanghelice valdeze din Rio de Plata, pe vremea când era arhiepiscop de Buenos Aires, întâlniri la care a apreciat foarte mult spiritualitatea si credinta valdeza si de la care, a spus el, a avut foarte multe de învatat.
În cadrul primei vizite oficiale la un templu valdez, papa Francisc a vorbit despre roadele miscarii ecumenice adunate în ultimii ani. În primul rând, fraternitatea, care, spune el „îi uneste pe toti cei care cred în Isus Cristos si au fost botezati în numele sau”.
• „Aceasta legatura nu se bazeaza pe criterii pur umane, ci pe comuniunea experientei crestine, adica: întâlnirea cu iubirea lui Dumnezeu care se reveleaza noua în Isus Cristos, si actiunea transformatoare a Duhului Sfânt care ne însoteste pe drumul vietii”.
Descoperirea acestei fraternitati, a subliniat Pontiful, ne „permite sa întelegem legatura profunda care ne uneste deja, în ciuda tuturor diferentelor care ne separa”:
• „Este vorba de o comuniune în crestere, pe calea unitatii. Unitatea se face doar pasind împreuna, prin: rugaciune, convertire personala si comunitara. Aceasta, cu ajutorul teologilor si noi speram, cu ajutorul Duhului Sfânt, sa poata deveni comuniune deplina si vizibila, în adevar si caritate”.
Unitatea, fruct al Duhului Sfânt nu înseamna uniformitate – a subliniat Papa: „fratii au aceeasi origine, dar nu sunt identici între ei”. Privind în istorie la momentele violente traite în numele credintei, care „nu pot decât sa întristeze”, Papa a cerut iertare în numele bisericii Catolice comunitatii valdeze:
• „Va cer iertare pentru atitudinea si comportamentele necrestine, ba chiar inumane, pe care le-am avut pe parcursul istoriei împotriva voastra. În numele Domnului nostru Isus Cristos, iertati-ne”.
Recunoscator lui Dumnezeu, care iarta neîncetat, Pontiful si-a exprimat satisfactia relatiei din prezent între catolici si valdezi, bazata pe „respectul reciproc si caritatea fraterna”. Aceasta s-a oglindit în ultima perioada prin diferite initiative comune: publicarea unei traduceri interconfesionale a Sfintei Scripturi, acordul pastoral privind casatoria dintre catolici si valdezi sau recentul apel comun de sprijin al femeilor împotriva violentei. Un gest fratern amintit de papa Francisc a fost cel din Saptamâna Sfânta din acest, când biserica valdeza din Pinerolo (Dieceza de Torino) a oferit catolicilor vinul pentru celebrarea Pastelui, iar catolicii au oferit fratilor valdezi pâinea pentru Coena Domini. Un gest prin care «s-a gustat unitatea»:
• „Încurajati de acesti pasi, suntem chemati sa continuam calea aceasta împreuna. Un cadru comun în care se deschid foarte multe posibilitati este cel al evanghelizarii. Constienti ca Domnul ne-a precedat si întotdeauna ne precede în iubire (Cfr In 4, 10), sa iesim în întâmpinarea barbatilor si femeilor de astazi, care uneori par atât de indiferenti, pentru a le transmite lor Evanghelia, adica «frumusetea iubirii salvatoare a lui Dumnezeu manifestata în Isus Cristos, mort si înviat» (Evangelii gaudium, 36)”.
Un alt cadru de comuniune indicat de papa Francisc la Tempul valdez din Torino este cel al serviciului adus oamenilor care sufera, bolnavilor si imigrantilor. Migratia a fost argumentul subliniat si de pastorul Eugenio Bernardini, responsabilul Tempului valdez de la Torino, în discursul sau adresat papei Francisc.
• „Diferentele asupra chestiunilor de natura antropologica care exista între catolici si valdezi – a mai spus papa Franisc– nu sunt o piedica în a gasi noi forme de colaborare în alte arii. Daca pasim împreuna, Domnul ne ajuta sa traim acea comuniune care este mai puternica decât orice contrast”.
Multumind înca o data pentru primirea avuta la templul Victor Emanuel, papa Francisc si-a exprimat la final speranta ca aceasta vizita sa fie ocazie de confirmare a unui „nou mod de a fi unii cu altii – adica – privind întâi de toate la maretia credintei comune si a vietii noastre în Cristos si în Duhul Sfânt, si doar apoi la diferentele care înca subzista”.

Sursa:http://ro.radiovaticana.va