„Anul 1998 pare deja unul îndepartat si totusi parca abia a trecut. A fost anul în care l-a initiativa noului paroh, pr. Alexandru Chivari, a avut loc prima întâlnire din ”Saptamâna de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor”. Acum la împlinirea a 17 ani de la acel eveniment, putem sa ne întrebam daca exista si roade. Raspunsul este unul afirmativ, chiar daca mai întâmpinam unele dificultati. Pe lânga întâlnirile de rugaciune anuale, am reusit de câtiva ani ca împreuna sa participam la Calea Crucii în Vinerea Mare, pornind de la Casa de Rugaciune a cultului baptist trecând pe la cea a cultului penticostal si încheindu-o cu Prohodul Domnului în Biserica greco-catolica.
Întalnirea din acest an am parcurs-o, la fel ca si în anul precedent (2014), retraind într-un mod comunitar, tainele initierii crestine. Am început Ziua Domnului în cadrul comunitatii baptiste, unde responsabilul comunitatii Dl. Ioan Hodut, dupa rugaciunile începatoare ale întâlnirii, a facut o meditatie asupra tainei botezului. Apoi, ne-am deplasat cu totii la comunitatea penticostala, unde Dl. Morar Ioan, care a fost pâna acum responsabilul comunitatii penticostale, a facut o meditatie despre harul Spiritului Sfânt. Membrii comunitatilor au facut rugaciuni personale pentru a multumi si a implora harul Domnului peste toti care doresc unitatea Bisericii lui Christos. La fel ca si în anul precedent am încheiat ziua de rugaciune cu participarea la Sfânta Liturghie, Euharistia, celebrata în Biserica Greco-Catolica Nasterea Maicii Domnului, de catre parohul comunitatii. La terminarea liturghie, pr. Alexandru a facut o scurta meditatie asupra mesajului evanghelic al acestor întâlniri; ”Da-mi sa beau” îi spune Isus femeii din Samaria. Prin aceste cuvinte Isus ne arata cum vine în întâmpinarea nevoilor noaste, cerându-ne sa îi dam ceea ce noi consideram vital pentru viata noastra, pentru ca El sa ne poata oferii ceva mult mai de pret pentru sufletele noastre.
Pericopa evangheliei din aceasta duminica ne-a descris întâlnirea lui Isus cu Zaheu, caruia îi spune: ”voi veni în casa ta”.
Facând o legatura între cele doua momente: întâlnirea lui Isus cu Zaheu si cu femeia samariteanca, putem remarca cum Domnul este cel care vine la noi si ne ofera. De fapt, în liturghie El ni se ofera, ni se daruieste: Luati … Trupul Meu….Sângele Meu… Totii.. spre iertarea pacatelor voastre.
Isus Christos nu-l refuza pe Iuda, cel care îl v-a vinde sau pe Petru, care îsi manifesta îndoiala, necredinta. Îi iarta pe toti si se daruieste tuturor. Iar noi azi putem sa ne întrebam: oare de ce crestinii traiesc în dezbinare, dusmanie, vrajba, ura, sau chiar razboaie. Dupa 2000 de ani de la Întruparea Domnului, Vestea cea Buna este oare atât de greu de înteles?
Aproape în fiecare generatie sunt persoane care îi învinovatesc pe contemporani lor, în special pe cei care apartin altor culte, pentru greselile savârsite de precursori acestora, asfel încât cei care încearca sa depaseasca aceste dificultati se lovesc de noi bariere. Marea Schisma a fost provocata de o mâna de oameni, dar a lasat urme adânci pentru sute de milioane de crestini, care chiar daca încearca cu eforturi colosale se pare ca nu pot anula efectul acelei întâmplari nefericite din istoria crestinismului. Acest efect îl traieste si mica localitate bihoreana, Gruilung. Ultimul recensamânt a numarat cca. 130 de locuitori, dar care sunt împartiti între patru culte. Cu totii ar încapea într-o singura biserica, însa asa fiecare comunitate se lupta pentru supravietuire.
De multe ori se aude mesajul prin care se spune ca: unitatea crestina se v-a produce atunci când v-a vrea Dumnezeu. Dar oare nu gasim în Evanghelii care este dorinta lui Isus privitor la Biserica Sa? Isus a spus: ”Ma rog ca toti sa fie una…pentru ca lumea sa creada” (Ioan !7.21). Oare Domnul îi îndeamna pe crestini sa nu traiasca în unitate, sau cei care sunt dominati de mândrie si orgoliu! Oare Domnul este cel care ne cere sa-i rastalmacim vorbele, sau cei care refuza lepadarea de sine si aceptarea ca si celalalt poate avea dreptate!?
Mai putin de doua decenii ne despart pâna când crestinii din lumea întreaga se vor pregati sa comemoreze 2000 de ani de la patima si moartea Mântuitorului, si sa traiasca bucuria sarbatorii Învierea Sale. Oare noi crestinii vom fi tot dezbinati?
………………………………….
Rugaciune – pr Ion M. Gârleanu OFM (+1944)
Maica sfânta, te rog dulce
Si cu umilinta
Pe pagânii toti din lume
Adu-i la credinta
Mila ta e fara margini,
Toate ea le poate,
Strânge, Maica-ntr-o nadejde
Neamurile toate
Pentru Fiul Tau, Stapâna,
Da la toti iubire
Lume-ntreaga sa-I aduca
Sfânta preamarire.