Octavian Smigelschi între traditie si inovatie,

„
Discursul tinut de Drd. Ioana Gruita-Savu la Vernisajul Expozitiei de pictura „Octavian Smigelschi – între traditie si inovatie” care a avut loc sala mare a noului sediu al Muzeului Tarii Crisurilor din Oradea, joi, 19 iunie 2014.

Folosind acest titlu pentru evenimentul de astazi, Alexandru Chituta mi-a facut o onoare, deoarece astfel se intituleaza si articolul meu publicat în albumul omagial pe care îl lansam astazi, dar m-a si responsabilizat, obligându-ma la a sintetiza în câteva cuvinte aceasta dualitate a creatiei lui Octavian Smigelschi. Contributia sa la modernizarea picturii românesti din Transilvania a fost una majora, el fiind puntea de legatura între noile curente aparute în Centrul si Vestul Europei si arta provinciala practicata în Transilvania la începutul secolului XX.
O analiza a personalitatii sale, a formatiei sale si a parcursului sau artistic reflecta faptul ca acesta a fost un “cetatean al Europei” avant la lettre. Pictorul era de origine polonezo-macedoneana, nascut în Transilvania, parte a Imperiului Austro-Ungar. A studiat la Sibiu si la Budapesta, a predat artele în Slovacia si mai apoi la Dumbraveni. A calatorit în Imperiu, dar si în afara lui, a locuit si a creat o perioada mai lunga de timp în Italia. Vorbea fluent patru limbi (româna, maghiara, germana si italiana), era un ingenios inventator, brevetând tehnica de lucru în marmura de ciment colorat la Roma, în anul 1911, pentru a o aplica într-un proiect budapestan. Era o personalitate complexa, cu o cultura vasta, constient si în acelasi timp responsabil de rolul sau în arta si în viata culturala a românilor din Transilvania. Valeriu Braniste, membrii familiei Hossu-Longin, Arthur Coulin, Stefan Groh, Carl Dörschlag, Alexandru Vlahuta, Ion Agârbiceanu, Alexandru Tzigara-Samurcas, Nicolae Iorga, Octavian Taslauanu, Alexandru Ciura au fost doar o parte dintre cunoscutii si corespondentii sai apropiati.
„Lasamântul artistic” a lui Smigelschi, datând din perioada 1886 – 1912, însumeaza un numar de douazeci de iconostase realizate pentru diverse edificii religioase din Transilvania, cinci proiecte de pictura monumentala si peste 600 de lucrari, studii de compozitie, schite, crochiuri, ebose în care a abordat diferite genuri artistice precum portretistica, peisajul si scenele de gen, aflate în colectii muzeale si în colectii private.
Pentru a surprinde vasta cariera a artistului ardelean am pregatit o biografie în care mi-am propus sa evidentiez momentele cheie din parcursul sau artistic si sa punctez elementele de noutate pe care le-au adus prin lucrarile sale, insistând asupra artei religioase, care este cel mai bine reprezentata în aceasta expozitie si care de altfel l-a consacrat în rândul artistilor transilvaneni ai sfârsitului de secol al XIX-lea si începutului de secol XX.
Octavian Smigelschi s-a nascut la Ludos (judetul Sibiu), la 21 martie 1866. Si-a început studiile la Gimnaziul Superior de Stat din Sibiu în anul 1880, iar în paralel a urmat cursurile de desen, cu pictorul german Carl Dörlschlag. A primit o bursa de stat la Scoala regala de profesori de desen din Budapesta unde a studiat cu celebrul pictor maghiar Székely Bertlan, care si-a pus amprenta asupra carierei sale artistice, pregatindu-l temeinic în tainele picturii monumentale. În anul 1886 a realizat prima calatorie la München, sub îndrumarea profesorului Gróh István, luând contact cu arta moderna practicata în vestul-europei, sub impactul careia avea sa înceapa si primele încercari în zona picturii simboliste. Stradaniile sale au fost rasplatite printr-o serie de premii la Budapesta, care au fost anuntate, cu multa mândrie, în anul 1887 tocmai în Revista “Familia” de la Oradea a lui Iosif Vulcan.
S-a lansat public în anul 1890 cu o prima expozitie organizata la Sibiu, alaturi de Fritz Schulerus si Robert Wellman, în care prezenta publicului ardelean peisaje în acuarela. În anii 1890-1891 a lucrat ca de profesor de desen în orasul Semint (Slovacia) si si-a continuat studiul în tainele artei printr-o serie de calatorii, realizate pe speze proprii, la Viena, München si Dresda, convins fiind ca pregatirea sa nu s-a încheiat odata cu absolvirea scolii. În anul 1896 pictorul anunta în presa ca primeste comenzi pentru iconostase si pictura murala. Astfel debuteaza în pictura religioasa cu prima sa comanda pentru pictarea iconostasului bisericii Adormirea Maicii Domnului din Dragus (judetul Brasov). În anii 1898-1899 a pictat iconostasul si amvonul bisericii unite Sfântul Dumitru din Ilva Mare (judetul Bistrita-Nasaud) si si-a continuat pregatirea la Venetia, Ravenna si Florenta. Odata cu aceste calatorii se remarca si primele influente pe care le primeste din zona artei bizantine. În perioada 1900-1901 a pictat iconostasul pentru biserica din Sâncel (judetul Alba) si pentru biserica din Veresmort actualul Rosiori (judetul. Satu Mare).
Momentul de rascruce în cariera sa are loc odata cu lansarea proiectului pentru pictarea Catedralei Sfânta Treime din Blaj. Cartoanele realizate pentru decorarea bisericii au fost expuse într-o serie de trei expozitii pe întreg parcursul anului 1903 la Blaj, Sibiu si Budapesta. Smigelschi propusese un program complex, fundamentat pe o pregatire teoretica si pe studiu individual, în Italia. Ecourile din presa nu au întârziat sa apara, dari de seama elogioase au fost publicate de importante cotidiene ardelene si budapestane. Ziarul “Unirea”, care aparea la Blaj anticipa implicarea lui în pictarea Catedralei Mitropolitane din Sibiu, în timp ce Revista “Drapelul de Lugoj” prezenta pe larg evenimentul, redând continutul catalogului expozitiei si concluzionând ca evenimentul trezeste “mândria nationala”. Cea mai ampla prezentare i-o dedica ziarul “Luceafarul”, care reproduce, pe lânga catalog si o parte a discursului de deschidere al expozitiei sustinut de Dr. Ioan Ratiu, profesor la Seminarul teologic si la Gimnaziul superior din Blaj dar si ziarul maghiar “Muvészet”, unde criticul de arta Lyka Károly apreciaza reusita adaptarea a stilului bizantin.
Momentul era unul crucial pentru pictura religioasa din Transilvania, construirea unor edificii noi sau repictarea unora mai vechi erau prilejul dezbaterilor publice în care se lua în discutie problema realizarii unei arte monumentale cu caracter national. Decorarea acestor edificii însemna pentru românii ardeleni un manifest de autonomie culturala, o expresie a specificului national, care contribuia activ la cultivarea propriilor valori etnice.
Octavian Smigelschi a fost cel care a intuit cel mai bine necesitatea formularii unei picturi religioase noi, dezvoltând un program teoretic si practic prin care sa rezolve aceste probleme si sa ofere comunitatii românesti o pictura adaptata principiilor moderne, cât si necesitatilor de ordin spiritual si traditional. Rezultatele demersurilor sale au fost privite cu admiratie, au fost promovate, dar au fost si criticate. Singura constanta în aprecierile legate de pictura sa religioasa a fost sublinierea laturii inedite a conceptiei artistice, capacitatea sa de a sintetiza, de a adapta si de a combina cunostintele academice dobândite la Budapesta cu propriile cercetari si cu noile tendinte din arta europeana a momentului, pentru a oferi un produs artistic adaptat realitatilor românesti din Transilvania începutului de secol XX.
Odata cu proiectul blajean Smigelschi s-a întors la arta primilor crestini, a reinterpretat si a sintetizat în scenele sale iconografice decoratia celor mai importante edificii ale artei bizantine, pâna în secolul al X-lea: mozaicurile de la Hagia Sofia din Istanbul (Constantinopol) si cea a monumentelor celebre din Roma, precum Mausoleul Santa Constanza, Santa Maria in Trastevere, Santa Pudenziana, San Giovanni in Laterano, Santa Maria Maggiore, Santi Cosma e Damiano si Santa Prassede, dar si a monumentelor Ravennate precum Mausoleul Gallei Placidia, Baptisteriul de la Ravenna si bazilicile San Apollinare în Classe si San Apollinare Nuovo. Acestea au fost însotite de un decor variat, inspirat atât de mozaicurile mai sus mentionate cât si de elemente preluate de pe obiecte istorice aflate în colectii muzeale cunoscute precum Dalmatica lui Carol cel Mare aflata în colectia Vaticanului, sau tronul lui Maximian de la Ravenna.
El considera ca pictura bisericeasca trebuia sa subsumeze principiile decorativismului, care rezidau în continutul spiritual al imaginii, prin esentializarea si abstractizarea formelor care sa transmita un mesaj unitar, profund solemn dar si simbolic.
Impactul cartoanelor pentru catedrala unita din Blaj a dus la noi comenzi în zona picturii religioase, în anul 1904 artistul a realizat pictura iconostasului din Poiana, Sf. Josef (jud. Bistrita-Nasaud) si a iconostasului bisericii din Petrosani (jud. Hunedoara). Dar cea mai importanta comanda a fost pictura iconostasului, a cupolei si a pandantivilor pentru Catedrala Mitropolitana din Sibiu. Un punct pe agenda sa de lucru, înainte de executarea proiectului sibian, a fost si documentarea principalelor monumente din Regat, astfel ca artistul a cercetat pictura religioasa de la Horezu, Curtea de Arges, Snagov, Sinaia, Iasi, Moldovita, Suceava, Sucevita, Putna, Radauti, Humor, Voronet, Cernauti, Tismana, Cozia si Turnu.
În cazul picturii de la Sibiu, Smigelschi se îndeparteaza de proiectul blajean, fiind obligat sa renunte la o parte din ideile sale si sa faca un compromis prin acceptarea cerintelor contractuale impuse de Consistoriul arhidiecezan. Cea mai mare schimbare a fost înlocuirea motivelor decorative de origine bizantina cu motive inspirate din tesaturile românesti, care trebuiau sa asigure nota nationala, atât de cautata în perioada, dar si redarea anatomica corecta, în spiritul renasterii si renuntarea la figurile hieratice folosite în proiectul sau anterior.
În anii imediat urmatori a pictat iconostasul de la Rodna Noua (Sant, judetul Bistrita-Nasaud) si a realizat ilustratia pentru volumul “Liturghii”, tiparit la Blaj, sub patronajul mitropolitului Victor Mihaly de Apsa.
În anul 1906 a realizat lucrarea “Tripticul National” (aflata acum în colectia Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Maramures – Baia Mare ), pentru care a primit premiul al II-lea la un concurs national realizat cu prilejul sarbatorilor jubiliare din România, pentru un tablou care trebuia sa reprezinte trecutul, prezentul si viitorul neamului românesc. Tot în aceasta perioada a pictat iconostase pentru bisericile din Romuli (jud. Bistrita-Nasaud), Racovita (jud. Sibiu), Sant (judetul Bistrita Nasaud), Timisoara Fabrica (jud. Timis) si a început iconostasul pentru biserica din Lunca Ilvei (jud. Bistrita Nasaud) si decoratia bisericii de la Ciacova (judetul Timis).
Un nou moment de cotitura în cariera sa a venit în anul 1908 când participând la expozitia de arta bisericeasca a Societatii artei industriale maghiare, deschisa la Budapesta a fost recompensat cu premiul episcopului Fraknói, adica o bursa la Roma si comanda pentru pictarea capelei pentru Colegiul Rákóczi din Budapesta.
În perioada urmatoare artistul a finalizat iconostasul de la Magura Ilvei (judetul Bistrita-Nasaud), iar în anul 1909 a pictat interiorul si iconostasul bisericii din Radesti (judetul Alba), o lucrare comandata de Episcopul de Oradea, Demetriu Radu. Monumentul de la Radesti ar fi putut sa fie încoronarea activitatii sale în domeniul picturii de biserica, daca nu ar fi intervenit atacul de inima, care l-a împiedicat sa realizeze integral lucrarea. Pictura de la Radesti este o lucrare profund modernista, urmând principiile decorative ale “Artei 1900” prin abstractizarea si stilizarea formelor si a motivelor decorative, unde artistul se întoarce în fapt la principiile formulate pentru proiectul blajean. La Radesti a încercat realizarea unei opere de arta complete, pe lânga decoratia murala si a iconostasului întocmind si proiectul pentru decoratia vitrajelor, cu motive inspirate din arta traditionala româneasca.
Începând cu anul 1910 s-a stabilit la Roma unde a elaborat proiectul pentru capela colegiului Rákóczi si a dat frâu liber laturii sale experimentale, încercând sa aduca o contributie personala la dezvoltarea mijloacelor alternative de creatie, prin doua tehnici de lucru: marmura de ciment colorat si mozaicul în pasta de sticla. Într-o adresa catre Banca Albina, prin care cerea un împrumut pentru brevetarea si implementarea celor doua metode de lucru, plin de speranta marturisea ca inventiile sale ar putea avea o influenta asupra artei la nivel mondial. Din pacate acest avânt creator a fost curmat de un atac de cord, artistul murind la Budapesta, la 10 noiembrie 1912.
Pe buna dreptate Smigelschi a fost considerat un pictor de biserici, pentru ca dupa cum se poate constata din prezentarea biografica, acestea au fost cele mai numeroase proiecte ale sale. În acest domeniu el a creat o opera moderna, care se înscrie foarte bine în canoanele estetice promovate în întreaga Europa, la începutul secolului XX.
Însa, preocuparile lui au depasit zona picturii religioase, extinzându-se spre o arta modernista, novatoare, iar gustul sau aplecat spre decorativism se regaseste si în seriile de lucrari alegorice “Hora ielelor”, “Primavara”, “Cvartetul” si “Îngerul mortii”, care au o tematica inspirata din mitologie si folclor. Acestea se îndeparteaza de realism si reflecta interesul artistului pentru ritm, compozitie, linie, culoare si textura, înscriindu-se cu usurinta în zona simbolismului
Valoarea operei lui Octavian Smigelschi nu poate fi contestata, creatiile sale au fost apreciate de contemporani, dovada fiind sutele de articole de presa care i-au fost dedicate, atât în timpul vietii, cât si dupa moartea. Mai mult, faptul ca a fost considerat un punct de reper pentru arta moderna transilvaneana este certificat de eforturile contemporanilor de a achizitiona, printr-o colecta publica, lasamântul sau artistic, care a fost expus într-o expozitie permanenta, prima dedicata unui artist român transilvanean, în Muzeul Central al ASTREI, de la Sibiu. De altfel, cea mai mare parte a lucrarilor sale sunt gazduite acum de institutii de cultura prestigioase precum Muzeului National Brukenthal, Muzeului de Arta Cluj-Napoca, Muzeului de Arta al României, Galeria Nationala din Budapesta, sau cabinetul de stampe al Bibliotecii Academiei din Bucuresti.
Odata cu legea cultelor, introdusa în anul 1948, care a pus într-un con de umbra comunitatea greco-catolica din Transilvania, artistul a lipsit din atentia publica pentru o lunga perioada de timp. Din fericire istoricii de arta Virgil Vatasianu si mai apoi Coriolan Petranu si Gheorghe Oprescu pusesera în anii '40 bazele celor mai importante studii cu caracter monografic care au conturat creatia artistului, munca continuata de Nicolae Sabau, Gheorghe Vida, Negoita Laptoiu, Cornel Tatai-Balta, Gheorghe Mândrescu, Matits Ferenc, Iulia Mesea si mai nou Terdik Szilveszter, Alexandru Chituta si subsemnata.
Toate aceste demersuri, precum si evenimentul din aceasta seara, au avut si au ca scop restituirea operei lui Smigelschi si marcarea locului sau binemeritat în contextul picturii moderne românesti, unde a asigurat rolul de liant între vechi si nou, între traditie si inovatie, marcând începuturile picturii moderne în Transilvania.