„Ziua Învierii, sa ne luminam, popoare,

Pastile Domnului, Pastile!

Ca din moarte la viata si de pe pamânt la cer,

Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,

Cei ce-I cântam cântare de biruinta”

(Canonul Învierii, Cântarea I)

Iubiti credinciosi,
Cristos a înviat! Mormântul nu-L poate tine! „Aduceti-va aminte cum v-a vorbit:… ca Fiul Omului trebuie sa fie dat în mâinile oamenilor pacatosi si sa fie rastignit, iar a treia zi sa învieze (cf. Lc. 24 6-7). Femeile „care îl însotisera pe Isus din Galilea”(cf. Lc. 23,49), dupa toate cele petrecute cu judecata lui Isus, cu biciuirea, cu purtarea crucii spre Golgota, cu rastignirea, cu moartea si îngroparea Domnului, venind cu miresme „au gasit piatra rasturnata de pe mormânt” (Lc. 24, 2) iar înauntru au vazut „doi barbati… în vesminte stralucitoare” (Lc. 24, 4) care le-au spus simplu: „aduceti-va aminte” (Lc. 24, 6)! „Iar plecând ele în graba de la mormânt, cu frica si cu bucurie mare au alergat sa vesteasca ucenicilor Lui” (Mt. 28, 8) minunea. Era normal ca femeile sa fie „înfricosate” si speriate, era firesc sa nu îi priveasca pe cei doi îngeri si sa stea cu „fata la pamânt”: evenimentele au fost prea multe si s-au întâmplat prea repede pentru ca ele sa-si mai aduca aminte de ceva. În acelasi timp, „Petru si celalalt ucenic”(cf. Io. 20, 3), împreuna cu femeile, traiesc în suflet o mare bucurie constatând ca Isus nu mai era acolo: au „vazut si a crezut” (cf. Io. 20,8), au crezut ca „a înviat”! Cu totii, învatacei si femei mironosite, probabil ca ar fi trebuit sa fie mai atenti, sa fie preocupati nu doar de „miresmele” pentru îmbalsamare, ci sa creada mai mult în cuvintele si spusele lui Isus, sa fie deja în Galileea si sa-L astepte pe Isus înviat. … Si totusi, în aceste momente frica, bucuria, speranta, aducerea aminte sunt sentimentele pe care le traiesc apropiatii lui Isus. Dar, este adevarat ca doar la spusele îngerului „ele si-au adus aminte de cuvântul Lui” (cf. Lc. 24, 8).

Dragii mei,
Aducerea aminte, neuitarea este foarte importanta pentru toti! Aceeasi îngeri ne repeta si noua astazi: aduceti-va aminte ca „Fiul lui Dumnezeu… a lucrat cu mâini omenesti, a gândit cu minte omeneasca, a voit cu vointa omeneasca (Cf. Conc. Din Constantinopol III), a iubit cu inima omeneasca” (GS 22). Aduceti-va aminte ca s-a „nascut din Maria Fecioara, S-a facut cu adevarat unul dintre noi, asemanator noua întru toate, afara de pacat (cf. Evr. 4,15) (GS 22). Aduceti-va aminte ca „Mielul nevinovat, prin Sângele Sau varsat… ne-a scos din robia diavolului si a pacatului”(GS 22). În plus, stim ca „Isus îsi începe misiunea departe de zarva marilor orase ale timpului sau, în Galileea neamurilor si cu oameni foarte modesti: niste pescari umili si simpli. Îi alege si îi pregateste pentru a primi Vestea cea buna si Împaratia lui Dumnezeu, iar ei abandonând totul Îl urmeaza” (cf. Angelus 26. I. 2014). Acesti oameni îsi aduc si ei aminte doar dupa Înviere de cuvintele Lui: „Oare, nu ardea în noi inima noastra, când ne vorbea pe cale si când ne tâlcuia Scripturile”? (Lc. 24, 32). Apoi, Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, ne mai spune: „aduceti-va aminte de lanturile mele” (Col. 4, 18); „Aduceti-va, dar, aminte mai întâi de zilele în care, dupa ce ati fost luminati, ati rabdat lupta grea de suferinte” (Evr. 10, 32); „aduceti-va aminte si de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvântul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au încheiat viata si urmati-le credinta”(cf. Evr. 13, 7).

O astfel de aducere aminte înseamna un efort de credinta, înseamna „metanoia”, înseamna întoarcerea mintii si a sufletului, a gândului bun catre Dumnezeu si catre cei care ne-au fost înaintasi. Ne aducem aminte, la Învierea Domnului din acest an, ca se împlinesc 250 de ani de la moartea lui Petru Pavel Aron, episcopul care a deschis Scolile Blajului, „fântâni ale darului” pentru toti copiii de români. Si mai comemoram 150 de ani de la moartea lui Simion Barnutiu, „bardul” de pe Câmpia Libertatii. Aniversam, de asemenea, 100 de ani de la nasterea Preasfintitului Iuliu Hirtea, cel care a stat 14 ani prin puscariile comuniste pentru credinta în Isus Hristos, si tot 100 de ani de la nasterea lui Corneliu Coposu, care a stat 17 ani în temnite doar pentru Adevar, Dreptate si Libertate. Se numesc „metanoia” aceste aduceri aminte deoarece cu totii sunt deja „în Casa Tatalui”, învaluiti în lumina celor doi îngeri de la usa mormântului lui Hristos. Dupa cum trebuie sa ne amintim de cei care au facut libertatea noastra posibila, de cei care fac binele, de cei care diminueaza suferinta din jurul nostru. Trebuie sa ne amintim de eroii si martirii bisericii noastre, de cei care ne fac sa fim mândri de faptul ca suntem români si crestini.

„Domnul ne cheama si astazi! Domnul trece pe drumurile vietii noastre de fiecare zi. … Ne cheama sa mergem cu El, sa lucram cu El, pentru Împaratia lui Dumnezeu, în Galilea timpurilor noastre” (cf. Angelus 26. I. 2014). Hristos cel înviat este cel care ne cheama, El este Cel care „ne deschide mintea”(cf. Lc. 24, 45). Hristos cel înviat este cel care ne îndeamna sa ne aducem aminte, dar sa traim si în contemporaneitate, „pricepând Scripturile” (cf. Lc. 24, 45), sa avem o perspectiva pentru viitor si sa „propovaduim în numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile” (cf. Lc. 24, 47). Doar Hristos cel înviat ne ajuta sa privim „cu luare aminte” (Evr. 13, 7) la cruce si la înaintasi, sa le urmam credinta si exemplul.

Dragi credinciosi,
Ne aducem aminte si de raspunsul pe care Petru i-L da lui Isus, pe malul marii Galilei: „Doamne, Tu stii ca Te iubesc” (Io. 21, 16). Prin aceste cuvinte, în aceasta iubire si cu aceste simtaminte ale lui Petru, Sfântul Parinte Papa Francisc va canoniza în acest an pe Papa Ioan al XXIII-lea si pe Papa Ioan Paul al II-lea: primul a deschis „Conciliul Vatican II”, iar celalalt a facut sa cada „zidul Berlinului” si „cortina de fier”. Împreuna cu Petru si cu acesti doi papi, împreuna cu Petru Pavel Aron si cu Simion Barnutiu, împreuna cu Preasfintitul Iuliu Hirtea si Corneliu Coposu, împreuna cu Preasfintitul Anton Durcovici si cu episcopii greco-catolici martiri si noi putem spune: „Doamne, Tu stii toate” (Io. 21, 17); Tu stii ca te iubim; Tu stii cum „arde în noi inima noastra” (cf. Lc. 24, 32); Tu stii cum ne aducem aminte de patima si de cruce, de mormânt si de Înviere „la frângerea pâinii”(cf. Lc. 24, 30-36)! În aceste cuvinte ale lui Petru, fiecare crestin trebuie sa discearna si sa aleaga drumul pe care sa mearga spre Domnul, fiecare crestin trebuie sa aiba curajul de a propovadui „în numele lui Hristos” (cf. Lc. 24, 47), fiecare crestin trebuie sa se simta trimis de Domnul: iata, „Eu va trimit pe voi” (Io. 20, 121)!

Dragii mei,
Hristos a înviat! De aceea si eu va îndemn: „aduceti-va aminte de vremurile stravechi” (Is. 46, 9; Ps. 104 5); „aduceti-va aminte de minunile Lui” (1 Cronici, 16, 13); „aduceti-va aminte cum v-a vorbit, fiind înca în Galileea” (Lc. 24, 9); „aduceti-va aminte de lucrurile parintilor nostri… si veti lua marire si nume vesnic” (Macavei, 2, 51) si, mai presus de toate, aduceti-va aminte de Înviere! „Viata de acum… sa o traiti în credinta în Fiul lui Dumnezeu, Care v-a iubit si S-a dat pe Sine însusi pentru noi toti” (cf. Gal. 2, 20), pentru ca „învierea lui Iisus Hristos din morti ne-a nascut din nou spre speranta vie” (1Petru, 1, 3). Va îndemn înca sa va aduceti-va aminte si de cei mai saraci dar si de cei bogati – cu totii sa se bucure de Înviere! Aduceti-va aminte de parintii vostri si de toti cei dragi pe care îi purtati în inima si în suflet: astazi este ziua cea mare a Învierii; astazi este ziua cea mare a Adevarului si a dreptatii; astazi este ziua cea mare a iertarii si a iubirii; astazi este ziua cea mare a bucuriei!

Tuturor haruri si binecuvântari de la Domnul!
Va doresc Sarbatori fericite si binecuvântate!
Hristos a înviat!