„Preasfintia Voastra,
îndoliata familie,
Domine, iube me ad te venire. Doamne, porunceste-mi sa vin la Tine.
Este dorul nostru cel mai profund, este gândul nostru cel mai adânc, chiar daca ne dam seama sau nu de acest lucru: cheama-ma, Doamne, la Tine. Asa a facut Sf. Apostol Petru, spunându-I Mântuitorului în mijlocul valurilor: „Doamne, porunceste-mi sa vin la Tine pe ape!” (Mt 14, 28). Asa a facut Cardinalul de fericita pomenire Alexandru Todea, când dupa jertfa trupului sau în temnitele comuniste, a continuat sa se jertfeasca, ca o adevarata Euharistie vie consumata de iubire, pe patul de suferinta, însotit fiind de toti cei dragi, si în primul rând de serva lui Dumnezeu Lucretia, împreuna cu care, acum, contempla chipul cel nemuritor al lui Dumnezeu.
Cu adevarat, la asfintitul vietii noastre, ne dorim doar atât, precum s-a rugat Papa cel Sfânt Ioan Paul al II-lea: Lasati-ma sa merg la casa Tatalui.
Astazi ca si ieri, si astazi ca si mâine, si ca în vremea ucenicilor, Mântuitorul Isus ne porunceste sa mergem la El umblând pe ape, pe deasupra valurilor, trecând prin furtuni, prin vânturi puternice, învingând ispitele, dar si pe ispititorul. Si aceasta porunca, aceasta chemare, este Evanghelie: este Vestea cea Buna, este Vestea cea mai Buna pe care Isus ne-ar putea-o adresa: Vino la Mine.
Ai înteles bine acest lucru, iubita sora întru Cristos Lucretia, atunci când asupra ta si asupra familiei tale s-au ridicat valurile vrajmasilor. Ai auzit glasul Domnului, si ai strigat catre El: „Doamne, porunceste-mi sa vin la Tine chiar daca apele îmi sunt potrivnice!”. Ai înteles sa lupti lupta cea buna, sa pastrezi si sa transmiti credinta nestirbita copiilor, familiei, cunoscutilor, insa in mod cu totul special preaiubitului fiu Virgil, intru care credinta a dat nastere unei flori cu totul aparte.
Ai înteles ca este tezaurul nostru cel mai de pret, singurul odor pe care îl vom duce cu noi, prin faptele noastre, la Judecata cea Înfricosatoare. Si pentru care primim Cununa cea datatoare de viata.
Ce fericire este ca, dupa lungul drum pe valurile furioase ale marii vietii acesteia, sa ajungem pe cereasca „mare de cristal” (Apoc. 15, 2). Întinderea ei neteda, curata, nu se va mai întuneca de chipul nostru, umbra pacatului nu se va mai asterne pe apele ei, fiindca acolo vom gusta viata cea fara de sfârsit.
Astazi, surorii noastre Lucretia, si noua tuturor, ne spune Isus Cel Înviat: Eu sunt, nu va temeti. Si ne cheama la a fi încrezatori, ne cheama la speranta. Cristos este Poarta prin care, daca va intra cineva se va mântui (cfr. In 10, 9). De la speranta, Mântuitorul ne conduce prin Crucea Lui la mântuire: „prin speranta ne-am mântuit“ (Rom. 8, 24), fiindca „oricine si-a pus în El speranta, acesta se curateste pe sine, asa cum Acela curat este“ (1In 3, 3).
Cu inima întarita întru speranta Învierii, Va asiguram de toata apropierea sufleteasca, precum si de unirea în rugaciune în aceste dificile momente.

+ Lucian Cardinal Muresan

Arhiepiscop Major