„
"Fericiti cei saraci în duh, pentru ca a lor este împaratia cerurilor" (Mt 5,3)

Dragi tineri,

Este imprimata în memoria mea întâlnirea extraordinara pe care am trait-o la Rio de Janeiro, la a XXVIII-a Zi Mondiala a Tineretului: o mare sarbatoare a credintei si a fraternitatii! Bunii oameni brazilieni ne-au primit cu bratele larg deschise, ca statuia lui Cristos rascumparatorul care din înaltimea lui Corcovado domina scenariul magnific al plajei Copacabana. Pe malurile marii Isus a reînnoit chemarea sa pentru ca fiecare dintre noi sa devina discipolul sau misionar, sa-l descopere ca pe comoara cea mai pretioasa a propriei vieti si sa împartaseasca aceasta bucurie cu ceilalti, de aproape si de departe, pâna la periferiile geografice si existentiale extreme ale timpului nostru.
Urmatoarea etapa a pelerinajului intercontinental al tinerilor va fi la Cracovia, în 2016. Pentru a ritma drumul nostru, în urmatorii trei ani as vrea sa reflectez împreuna cu voi asupra fericirilor evanghelice, pe care le citim în Evanghelia sfântului Matei (5,1-12). Anul acesta vom începe meditând asupra celei dintâi: "Fericiti cei saraci în duh, pentru ca a lor este împaratia cerurilor" (Mt 5,3); pentru anul 2015 propun "Fericiti cei curati la inima, pentru ca ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8); si în sfârsit, în 2016, tema va fi "Fericiti cei milostivi, pentru ca ei vor afla milostivire" (Mt 5,7).
1. Forta revolutionara a fericirilor
Ne face mereu foarte bine sa citim si sa meditam fericirile! Isus le-a proclamat în prima sa predica mare, pe malul lacului Galileii. Era multa multime si el s-a urcat pe colina, pentru a-i învata pe discipolii sai, de aceea, predica aceea este numita "predica de pe munte". În Biblie, muntele este vazut ca loc în care Dumnezeu se reveleaza, iar Isus care predica pe colina se prezinta ca învatator divin, ca nou Moise. Si ce anume comunica? Isus comunica drumul vietii, acea cale pe care el însusi îl parcurge, ba chiar, acea cale care este el însusi si o propune drept cale a adevaratei fericiri. În toata viata sa, de la nasterea în pestera din Betleem pâna la moartea pe cruce si la înviere, Isus a întrupat fericirile. Toate promisiunile împaratiei lui Dumnezeu s-au împlinit în el.
Proclamând fericirile, Isus ne invita sa-l urmam, sa parcurgem împreuna cu el calea iubirii, singura care conduce la viata vesnica. Nu este un drum usor, însa Domnul ne asigura harul sau si nu ne lasa niciodata singuri. Saracie, suferinte, umiliri, lupta pentru dreptate, trudele convertirii zilnice, lupte pentru a trai chemarea la sfintenie, persecutii si atâtea alte provocari sunt prezente în viata noastra. Dar daca deschidem usa lui Isus, daca lasam ca el sa fie în istoria noastra, daca împartasim cu el bucuriile si durerile, vom experimenta o pace si o bucurie pe care numai Dumnezeu, iubire infinita, le poate da.
Fericirile lui Isus sunt aducatoare a unei noutati revolutionare, a unui model de fericire opus celui care de obicei este comunicat de media, de gândirea dominanta. Pentru mentalitatea lumeasca este un scandal ca Dumnezeu a venit sa se faca unul dintre noi, ca a murit pe o cruce! În logica acestei lumi, cei pe care Isus îi proclama fericiti sunt considerati "perdanti", slabi. Sunt preamariti în schimb succesul cu orice pret, bunastarea, aroganta puterii, afirmarea de sine în dauna celorlalti.
Isus ne interpeleaza, dragi tineri, pentru ca sa raspundem la propunerea sa de viata, pentru ca sa decidem ce drum vrem sa parcurgem pentru a ajunge la adevarata bucurie. Este vorba despre o mare provocare de credinta. Lui Isus nu i-a fost frica sa-i întrebe pe discipolii sai daca voiau cu adevarat sa-l urmeze sau mai degraba sa plece pe alte cai (cf. In 6,67). Si Simon numit Petru a avut curajul sa raspunda: "Doamne, la cine sa mergem? Tu ai cuvintele vietii vesnice" (In 6,68). Daca veti sti si voi sa spuneti "da" lui Isus, viata voastra tânara se va umple de semnificatie si astfel va fi rodnica.
2. Curajul fericirii
Dar ce înseamna "fericiti" (în greaca makarioi)? Înseamna fericiti. Spuneti-mi: voi aspirati cu adevarat la fericire? Într-un timp în care oamenii sunt atrasi de atâtea aparente de fericire, risca sa fie multumiti cu putin, sa aiba o idee "mica" despre viata. Aspirati în schimb la lucruri mari! Largiti inimile voastre! Asa cum spunea fericitul Piergiorgio Frassati, "a trai fara o credinta, fara un patrimoniu de aparat, fara a sustine într-o lupta continua adevarul, nu înseamna a trai ci a vegeta" (Scrisoare catre I. Bonini, 27 februarie 1925). În ziua beatificarii lui Piergiorgio Frassati, la 20 mai 1990, Ioan Paul al II-lea l-a numit "om al fericirilor" (Omilia la sfânta Liturghie: AAS 82 [1990], 1518).
Daca într-adevar faceti sa iasa în evidenta aspiratiile cele mai profunde ale inimii voastre, va veti da seama ca în voi exista o dorinta de nestins de fericire si acest lucru va va permite sa demascati si sa respingeti multele oferte "ieftine" pe care le gasiti în jurul vostru. Când cautam succesul, placerea, averea în mod egoist si facem din ei idoli, putem simti si momente de betie, un fals sentiment de satisfactie; dar la sfârsit devenim sclavi, nu suntem niciodata satisfacuti, suntem determinati sa cautam tot mai mult. Este foarte trist a vedea un tineret "satul", dar slab.
Sfântul Ioan scriind tinerilor spunea: "Sunteti puternici si cuvântul lui Dumnezeu ramâne în voi si l-ati învins pe cel rau" (1In 2,14). Tinerii care-l aleg pe Cristos sunt puternici, se hranesc din cuvântul sau si nu se "îndoapa" cu alte lucruri! Sa aveti curajul sa mergeti împotriva curentului! Sa aveti curajul adevaratei fericiri! Spuneti nu culturii provizoriului, a superficialitatii si a rebutului, care nu va considera în masura sa asumati responsabilitati si sa înfruntati marile provocari ale vietii!
3. Fericiti cei saraci în duh…
Prima fericire, tema urmatoarei Zile Mondiale a Tineretului, îi declara fericiti pe cei saraci în duh, pentru ca lor le apartine împaratia cerurilor. Într-un timp în care atâtea persoane sufera din cauza crizei economice, a alatura saracia si fericirea poate sa para nepotrivit. În ce sens putem concepe saracia ca o binecuvântare?
Înainte de toate sa încercam sa întelegem ce înseamna "saraci în duh". Când Fiul lui Dumnezeu s-a facut om, a ales o cale de saracie, de despuiere. Asa cum spune sfântul Paul în Scrisoarea catre Filipeni: "Sa aveti în voi acea atitudine care este în Cristos Isus. El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu ca este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor" (2,5-7). Isus este Dumnezeu care se despoaie de gloria sa. Aici vedem alegerea de saracie a lui Dumnezeu: din bogat cum era, s-a facut sarac pentru a ne îmbogati prin intermediul saraciei sale (cf. 2Cor 8,9). Este misterul pe care-l contemplam în grajd, vazându-l pe Fiul lui Dumnezeu într-o iesle; si apoi pe cruce, unde despuierea ajunge la apogeu.
Adjectivul grec ptochós (sarac) nu are o semnificatie numai materiala, ci înseamna "cersetor". Trebuie legat de conceptul ebraic de anawim, "saracii lui Iahweh", care evoca umilinta, constiinta a propriilor limite, a propriei conditii existentiale de saracie. Anawim-ii se încred în Domnul, stiu ca depind de el.
Isus, asa cum a stiut sa vada bine sfânta Tereza a Pruncului Isus, în întruparea sa se prezinta ca un cersetor, un nevoias în cautare de iubire. Catehismul Bisericii Catolice vorbeste despre om ca despre un "cersetor de Dumnezeu" (nr. 2559) si ne spune ca rugaciunea este întâlnirea setei lui Dumnezeu cu setea noastra (nr. 2560).
Sfântul Francisc de Assisi a înteles foarte bine secretul fericirii celor saraci în duh. De fapt, atunci când Isus i-a vorbit în persoana leprosului si în rastignit, el a recunoscut maretia lui Dumnezeu si propria conditie de umilinta. În rugaciunea sa, Saracutul petrecea ore ca sa-l întrebe pe Domnul: "Cine esti tu? Cine sunt eu?". S-a despuiat de o viata comoda si usuratica pentru a se casatori cu "Doamna Saracie", pentru a-l imita pe Isus si a urma Evanghelia la litera. Francisc a trait imitarea lui Cristos sarac si iubirea fata de cei saraci în mod indisolubil, precum cele doua fete ale aceleiasi medalii.
Asadar voi m-ati putea întreba: cum putem în mod concret sa facem în asa fel încât aceasta saracie în duh sa se transforme în stil de viata, sa aiba incidenta în mod concret în existenta noastra? Va raspund în trei puncte.
Înainte de toate cautati sa fiti liberi fata de lucruri. Domnul ne cheama la un stil de viata evanghelic marcat de sobrietate, sa nu cedam în fata culturii consumului. Este vorba de a cauta esentialitatea, de a învata sa ne despuiem de atâtea lucruri superflue si inutile care ne sufoca. Sa ne dezlipim de dorinta de avere, de banul idolatrizat si apoi risipit. Sa-l punem pe Isus pe primul loc. El ne poate elibera de idolatriile care ne fac sclavi. Încredeti-va în Dumnezeu, dragi tineri! El ne cunoaste, ne iubeste si nu uita niciodata de noi. Asa cum se îngrijeste de crinii câmpului (cf. Mt 6,28), nu va lasa ca sa ne lipseasca nimic! Si pentru a depasi criza economica trebuie sa fim gata sa schimbam stilul de viata, sa evitam multele risipe. Asa cum este necesar curajul fericirii, este nevoie si de curajul sobrietatii.
În al doilea rând, pentru a trai aceasta fericire avem cu totii nevoie de convertire în ceea ce priveste saracii. Trebuie sa ne îngrijim de ei, sa fim sensibili fata de necesitatile lor spirituale si materiale. Voua tinerilor va încredintez în mod deosebit misiunea de a repune în centrul culturii umane solidaritatea. În fata formelor vechi si noi de saracie – somajul, emigratia, atâtea dependente de diferite tipuri -, avem datoria sa fim vigilenti si constienti, învingând ispita indiferentei. Sa ne gândim si la cei care nu se simt iubiti, nu au speranta pentru viitor, renunta sa se angajeze în viata pentru ca sunt descurajati, dezamagiti, înfricosati. Trebuie sa învatam sa stam cu saracii. Sa nu ne umplem gura cu cuvinte frumoase despre saraci! Sa-i întâlnim, sa-i privim în ochi, sa-i ascultam. Saracii sunt pentru noi o ocazie concreta de a-l întâlni pe Cristos însusi, sa atingem trupul sau suferind.
Dar – si acesta este al treilea punct – saracii nu sunt numai persoane carora le putem da ceva. Si eiau mult sa ne ofere, sa ne învete. Avem mult de învatat de la întelepciunea saracilor! Gânditi-va ca un sfânt din secolul al XVIII-lea, Benedict Iosif Labre, care dormea pe strada la Roma si traia din ofertele oamenilor, a devenit consilierul spiritual al atâtor persoane, între care si nobili si prelati. Într-un anumit sens saracii sunt ca niste învatatori pentru noi. Ne învata ca o persoana nu valoreaza prin cât poseda, prin cât are în contul de la banca. Un sarac, o persoana lipsita de bunuri materiale, pastreaza mereu demnitatea sa. Saracii pot sa ne învete mult si despre umilinta si despre încrederea în Dumnezeu. În parabola fariseului si vamesului (cf. Lc 18,9-14), Isus îl prezinta pe acesta din urma ca model pentru ca este umil si se recunoaste pacatos. Si vaduva care arunca doua monede mici în tezaurul templului este exemplu al generozitatii celui care, având putin sau nimic, daruieste totul (cf.Lc 21,1-4).
4. … pentru ca a lor este împaratia cerurilor
Tema centrala în Evanghelia lui Isus este împaratia lui Dumnezeu. Isus este împaratia lui Dumnezeu în persoana, este Emanuel, Dumnezeu-cu-noi. Si în inima omului se stabileste si creste împaratia, domnia lui Dumnezeu. Împaratia este în acelasi timp dar si promisiune. Ne-a fost data în Isus, dar trebuie înca sa se împlineasca în plinatate. De aceea în fiecare zi îl rugam pe Tatal: "Vie împaratia ta".
Exista o legatura profunda între saracie si evanghelizare, între tema de trecuta Zi Mondiala a Tineretului – "Mergeti si faceti ucenici din toate neamurile" (Mt 28,19) – si cea din acest an: "Fericiti cei saraci în duh, pentru ca a lor este împaratia cerurilor" (Mt 5,3). Domnul vrea o Biserica saraca, una care sa-i evanghelizeze pe cei saraci. Atunci când i-a trimis pe cei doisprezece în misiune Isus le-a spus: "Nu luati nici aur, nici argint, nici ban la brâu, nici desaga pentru drum, nici doua tunici, nici încaltaminte si nici toiag, pentru ca cine lucreaza are dreptul la hrana" (Mt 10,9-10). Saracia evanghelica este conditie fundamentala pentru ca împaratia lui Dumnezeu sa se raspândeasca. Bucuriile cele mai frumoase si spontane pe care le-am vazut în decursul vietii mele sunt acelea ale persoanelor sarace care au putin de ce sa se agate. Evanghelizarea, în timpul nostru, va fi posibila numai prin contagiul de bucurie.
Asa cum am vazut, fericirea saracilor în duh orienteaza raportul nostru cu Dumnezeu, cu bunurile materiale si cu saracii. În fata exemplului si a cuvintelor lui Isus, observam cât de mult avem nevoie de convertire, de a face în asa fel încât asupra logicii lui a avea mai mult sa prevaleze aceea a lui a fi mai mult! Sfintii sunt cei care ne pot ajuta mai mult sa întelegem semnificatia profunda a Fericirilor. Canonizarea lui Ioan Paul al II-lea în duminica a doua a Pastelui, în acest sens, este un eveniment care umple inima noastra de bucurie. El va fi marele patron al ZMT, al caror initiator si promotor a fost. Si în comuniunea sfintilor va continua sa fie pentru voi toti un parinte si un prieten.
În luna aprilie este si a treizecia aniversare a încredintarii tinerilor a Crucii Jubileului Rascumpararii. Tocmai pornind de la acel act simbolic al lui Ioan Paul al II-lea a început marele pelerinaj al tinerilor care de atunci continua sa strabata cele cinci continente. Multi îsi amintesc de cuvintele cu care papa, în duminica de Pasti din anul 1984, a însotit gestul sau: "Preaiubiti tineri, la sfârsitul anului sfânt va încredintez voua însusi semnul acestui an jubiliar: crucea lui Cristos! Purtati-o în lume, ca semn al iubirii Domnului Isus fata de omenire, si vestiti tuturor ca numai în Cristos mort si înviat este mântuire si rascumparare".
Dragi tineri, Magnificat, cântarea Mariei, saraca în duh, este si cântarea celui care traieste fericirile. Bucuria Evangheliei provine dintr-o inima saraca, una care stie sa tresalte de bucurie si sa se minuneze pentru lucrarile lui Dumnezeu, ca inima Fecioarei, pe care toate generatiile o numesc "fericita" (cf. Lc 1,48). Ea, mama saracilor si steaua noii evanghelizari, sa ne ajute sa traim Evanghelia, sa întrupam fericirile în viata noastra, sa avem curajul fericirii.
Din Vatican, 21 ianuarie 2014, comemorarea sfintei Agneza, fecioara si martira
Traducere de pr. Mihai Patrascu
Sursa: http://www.ercis.ro/