„

„Vi s-a nascut astazi Mântuitor”

(Lc. 2, 11)

Dragii mei credinciosi,
Urmând îngerilor din ceruri, „iata, va binevestesc voua bucurie mare: ca vi s-a nascut azi Mântuitor” (cf. Lc. 2, 10-11). Aceasta bucurie „va fi pentru tot poporul” (Lc. 2, 10), bucuria aceasta ne umple si noua inimile, sufletele, cugetele si toata viata pentru ca Domnul vine, vine din nou ca splendoare a Adevarului, Binelui si Frumosului. Dumnezeu „cel nevazut” se face prunc în ieslea Betleemului, pentru ca noi sa-L iubim si sa-L adoram. Dumnezeu din Tariile cerului vine sa se aseze din nou, cuminte si blând, în bratele noastre într-un fel de parca ar vrea sa ne spuna ca El ne cunoaste tuturor si fiecaruia în parte grijile, preocuparile si problemele de fiecare zi.
În treacat doar, Evanghelistul ne spune ca pentru Maria si Iosif „nu mai era loc de gazduire…” (Lc. 2, 7) în cetatea lui David si astfel ajung la Betleem, într-o pestera care tinea loc de grajd. Acolo Dumnezeu s-a facut om. Acolo s-a nascut Christos! Simplu si uitat de toti. Acolo s-a nascut bucuria si splendoarea lumii!
Acestea s-au petrecut atunci, s-au întâmplat în urma cu doua mii de ani: „întru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit” (Io. 1, 11). Simpla si spontana ne vine întrebarea: daca astazi Maria si Iosif ar bate la poarta casei mele ce s-ar întâmpla? Ar gasi un loc? O întrebare pentru fiecare dintre noi, cerând din partea fiecaruia un raspuns cât mai sincer.
Traim într-o vreme istorica cu trasaturi aparte, în care lumea se misca foarte mult si nu doar pentru a face turism. Traim vremuri agitate si dramatice în care tot mai multa lume cauta un loc de munca în afara tarii, când nu putine familii se destrama, copiii ramân acasa fara parinti, batrânii sunt lasati singuri, traficul de fiinte umane ne sperie si ne umple inimile de îngrijorare si de revolta.
Dar, iubitii mei credinciosi, în aceste vremuri Domnul vine! Avem noi oare un loc, un spatiu în care El sa mai locuiasca, avem timp si bunavoire sa-L mai primim – la noi, în noi? Îl mai putem iubi în aceste conditii de perpetua neasezare? Românii nostri, împrastiati prin toata Europa, mai sunt doriti de cineva? Copiii si batrânii ramasi acasa, singuri, mai au un loc în gândurile si în sentimentele noastre?
Domnul vine! Vine, dar nu doar în ziua de Ajun, ci în fiecare zi a anului, cu toti acesti dragi ai nostri încercati de soarta. Aceste vremuri în care ni s-a dat sa traim si sa nadajduim bat la poarta sufletului fiecaruia dintre noi! Acesti români dragi ai nostri, plecati printre straini sau ramasi straini acasa, precum Iosif si Maria, bat la porti care adesea nu se deschid. Poate bat si la poarta Bisericii: i-am primit sau am fost prea ocupati, cu mult prea multe griji si probleme. Poate adesea povara zilei ne face sa nu mai auzit bataia de la poarta Bisericii sau a sufletului. Putem gasi si motive justificate pentru a nu deschide: suntem obositi, în nevoile noastre, nu mai avem timp pentru a asculta, nu mai avem loc nici pentru saraci, nici pentru copii, nici pentru straini! Or, acestea nu sunt justificari ale unei inimi de crestin.
Pentru ca, totusi, Christos vine si ne aduce bucuria si lumina si speranta! A venit într-un veac care nu l-a primit. Se pare ca nici veacul acesta nu prea stie a-L dori si a-L primi. În schimb, Sfântul Pavel ne spune cum sa ne comportam: „fratilor, …, nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin înnoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si desavârsit” (cf. Rm. 12, 1-2). Traim sub vremuri dar nu trebuie sa ne lasam coplesiti de timpuri! Fiecare crestin, întreaga Biserica, dupa cum ne îndeamna Sfântul Pavel, trebuie sa-si deschida nu doar casa si masa, ci inima si sufletul, viata întreaga, viata Bisericii spre cei care stau la poarta si bat. De fapt Christos este Cel care sta la usa si bate, poate uneori foarte discret, dar neîndoios El doreste sa vina, sa ne transforme, sa ne faca mai buni, mai iertatori unii cu alti, mai asemenea sfintei Sale fapturi.

Dragii mei,
„Vi s-a nascut astazi Mântuitor” (Lc. 2,11), le spune pastorilor îngerul, si ne-o repeta si noua, iar corurile ceresti cânta imul de lauda: „Marire întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire!” (Lc. 2, 14) – Gloria in excelsis Deo et in terra pax hominibus bonae voluntatis. Domnul care vine este pacea si lumina, iertarea si împacarea, lumina si adevarul, binele si desavârsirea. Acest cânt al îngerilor ajunge peste veacuri pâna la noi, pentru a întelege cum este în ceruri si cum ar trebui sa traim pe pamânt.
„Poporul care locuia în întuneric a vazut lumina mare” (cf. Is. 9,1) – pastorii în negura noptii au vazut lumina, slava Domnului care a stralucit în jurul lor, iar apoi s-au întâlnit cu „bucuria lumii”, cu pruncul cel nou. Aceasta dumnezeiasca frumusete a pruncului din iesle, aceasta lumina care a luminat sufletele pastorilor trebuie sa lumineze si viata noastra, a tuturor oamenilor. Dumnezeu este cu noi: cu cei de acasa si cu cei plecati prin lumea larga, cu cei tineri si cu cei vârstnici, cu cei bogati si cu cei saraci, cu cei bolnavi si cu cei sanatosi – „Emanuel – fiul nascut din Fecioara” (cf. Is. 7, 14). Domnul nascut pe paie este „pacea noastra”, El „venind, a binevestit pace, … celor de departe si pace celor de aproape” (cf. Ef. 2, 14-17).

Iubiti credinciosi,
Îngerii, spune Scriptura, „au plecat … la cer”, iar pastorii si-au spus unii altora: „sa mergem dar pâna la Betleem, sa vedem cuvântul acesta” (cf. Lc. 2, 15). Sa mergem asadar si noi împreuna cu pastorii la Betleem, în pestera, unde Domnul, bucuria noastra, se naste. Sa mergem sa-L întâlnim nascut pe altare în Sfânta taina a Euharistiei. Va îndemn, apoi, dragilor, „sa mergem si sa vedem cuvântul acesta” facut trup; sa vedem în toti oamenii „chipul si asemanarea Domnului” (cf. Fac. 1, 26); sa vedem în toti cei care bat la poarta sufletului nostru si la poarta Bisericii pe Christos ratacitor prin lume, pentru mântuirea noastra. Bucurati-va: astazi vi s-a nascut Mântuitor, … Christos Domnul!
Sarbatori Fericite, haruri si binecuvântari de la Domnul!
La multi Ani!

Episcop