Iubiti credinciosi,
Învierea Domnului este fundamentul credintei noastre. Acest adevar de credinta îl marturisim la fiecare Liturghie, atunci când spunem: „cred într-unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, […] care pentru noi oamenii si pentru a noastra mântuire S-a coborât din ceruri si S-a întrupat, […] si S-a rastignit pentru noi, […] si a patimit si S-a îngropat. Si a înviat a treia zi dupa Scripturi […].” Adevarul despre Învierea Domnului Isus din morti este mesajul pe care Biserica l-a propovaduit continuu de doua mii de ani, mesaj care a dat sens si speranta vietii tuturor oamenilor. Credem în Înviere si datorita marturiei mironositelor, carora îngerul le spune: „veniti de vedeti locul” (Mt. 28, 6); „a înviat” (Lc. 24, 6). Evenimentul era unul de exceptie, iar „femeile iesind din mormânt au fugit de acolo si nimic n-au spus, caci se temeau” (Mc. 16, 8). Frica si cutremurul, uimirea si neîncrederea sunt constante ale persoanei umane, iar femeile mironosite s-au comportat firesc, pentru ca „nu pricepusera Scriptura” (In. 21 9). Dar „dupa opt zile” (In. 21, 26) si pentru eternitate Domnul cel înviat se reîntoarce în mijlocul apostolilor, în mijlocul nostru, si ne spune tuturor: „Pace voua!” (In. 21, 26). Credinta noastra este pace si înviere, bucurie si speranta, iubire si daruire.

Dragii mei,
Celebram Învierea Domnului, dar, din pacate, „spaima” (Mc. 16, 5) si neîncrederea care le-a cuprins pe femeile mironosite domneste nu doar la noi în tara, ci în întreaga lume. Tocmai în acest context ne vine în minte întrebarea retorica a lui Natanail: „Din Nazaret poate sa fie ceva bun?” (In. 1, 47). Logica faptelor ne face sa mergem mai departe si sa ne întrebam: din România mai poate iesi ceva bun? Biserica Catolica din România mai are ceva de spus? Blajul mai poate oferi ceva? Raspunsul este unul singur si e destul de simplu: acela pe care ni-l dau tot femeile mironosite – „veniti de vedeti” (Mt. 28, 6) -, dincolo de mormânt este învierea, viata si speranta noastra.
Recent, Sfântul Parinte Papa Benedict al XVI-lea a creat un numar de 22 de cardinali – unul singur din România – Preafericitul Parinte Lucian. Iar Papa, urmasul lui Petru, ne spune: priviti spre România, mai sunt valori! Au fost si vor mai fi persoane de caracter, demne si iubitoare de Adevar, capabile sa se jertfeasca pentru tara si poporul din care fac parte, asemenea Blândului Pastor! Pe de alta parte, tot Papa ne mai spune: Biserica Catolica din România a oferit lumii, în timpul persecutiei, o „multime… de martiri si de marturisitori, …, îmbracata în vesminte albe si care sunt înaintea tronului lui Dumnezeu (Apoc. 7, 9-13)1. Aceasta multime de nume ilustre de martiri, precum Valeriu Traian Frentiu, Iuliu Hosu, Alexandru Rusu, Ioan Balan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu, Anton Durcovici, Marton Aron, Bogdanfi Szilard, Schefler Ianos, Vladimir Ghica, sunt gloria Bisericii.
Asadar, tocmai în zilele noastre, un episcop din Biserica Greco-Catolica din România – Preafericitul Parinte Lucian – este chemat de Papa Benedict sa fie, împreuna cu Petru, „piatra” pe care se construieste Biserica, … si sa dea marturie despre Evanghelie pâna la sacrificiul propriei vieti (Mt. 16, 18)2. Astfel, Blajul – „Mica Roma”3, de unde a „rasarit soarele românilor”4 -, condamnat si el la moarte prin interzicerea Bisericii Greco-Catolice, a reînviat si este din nou în glorie împreuna cu Hristos Domnul, care aduce lumina Învierii. Blajul este din nou în atentia Sfântului Parinte si, prin el, fiecare credincios în parte este recunoscut, apreciat si pretuit de Papa Benedict al XVI-lea. Sfântul Parinte ne spune fiecaruia: mergeti mai departe pe acest drum care duce spre Hristos, radacinile credintei le gasiti în Cuvântul lui Dumnezeu, în învatatura Parintilor Bisericii, în Traditia bizantina si în Unirea cu Scaunul Apostolic al Romei5.

Dragii mei,
Isus în Gradina Ghetsemani, „fiind în zbuciumul durerii”, a lasat sa se faca voia Tatalui (Lc. 22, 42-44), pentru ca el este Fiul si stie ca numai la Tatal este fericirea si viata. Tatal este „Binele”, „Adevarul” si „Frumosul”. Cu totii suntem chemati sa slujim si sa purtam în lume Adevarul, Binele si Frumosul. Acest lucru l-a facut Biserica Greco-Catolica si Blajul, împreuna cu Cardinalii nostri, episcopii si preotii care s-au jertfit în puscariile comuniste, si l-ati facut si dumneavoastra, toti credinciosii care, în ultimii douazeci de ani, ati încercat sa traiti cu sinceritate credinta si sa faceti mereu, oricât de greu ar fi, „voia Tatalui”, persistând în bine, adevar si frumos.
Fiul a hotarât, tot în mod liber, sa fie „servul umil” al umanitatii, pe care si-a asumat-o pentru a noastra mântuire, pentru a ne da posibilitatea de a trai ca fii ai Domnului în Fiul. Faptul de a trai ca fii ai aceluiasi Parinte ne face frati, iar între frati domneste iubirea. „Iubirea” ma face „serv” al persoanei pe care o iubesc. A sosit ora ca „pentru Înviere sa iertam toate, sa ne luminam cu praznuirea, sa ne îmbratisam unii pe altii, sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi”6 sa alegem cu totii iubirea. Adevarul crestin nu este compatibil cu nici o forma de marire desarta, de putere lumeasca, nu este fanatic, nu este violent si – chiar daca este oprimat, rastignit si îngropat – moartea nu-l biruie. Iar noi marturisim acest lucru: „Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte calcând si celor din morminte viata daruindu-le”.

Iubiti credinciosi,
Legaturile interumane pe care le construim aici, pe pamânt, sunt bazate pe drepturi si îndatoriri, însa în Biserica lui Hristos acestea sunt luminate si de spiritul daruirii, al caritatii, al împacarii si comuniunii. Nu exista iubire fraterna fara dreptate si adevar, fara justitie si împacare, însa toate acestea se completeaza în lumina crucii, în logica Învierii Domnului: „ca iata a venit, prin Cruce, bucurie la toata lumea”7. Aceasta logica a iubirii, a iertarii si împacarii o marturisim atunci când fratii sunt împreuna si la bucurie, si la încercari. Când respectul si buna întelegere devin normalitate, când credinta devine sensul, speranta si destinul vietii noastre.
Chemarii „veniti si vedeti” îi urmeaza porunca misionara: „aruncati mrejele, … mergeti în larg” (Io. 21, 6; Lc. 5, 4)! Chemati-i pe toti la unitate, aveti curajul, dragii mei, sa priviti minunile pe care Domnul le face în fiecare zi în viata noastra, în viata Bisericii. Nu uitati de bine, de adevar si de frumos. Caci S-a uitat Domnul la umilinta, îndelung-rabdarea si suferinta servei Sale de pe meleagurile Transilvaniei.
Da, „veniti si vedeti”: Biserica Româna Unita a reînviat!
„Veniti si vedeti”: Biserica este corabia care ne poarta spre mântuire, în si prin Hristos cel înviat!
„Veniti si vedeti”: marturia de credinta, sacrificiul, umilinta si înaltarea Bisericii Greco-Catolice!
„Veniti si vedeti”: România este „gradina Maicii Domnului”8, spre care se poate privi cu speranta si încredere!
„Veniti si vedeti”: Isus nu e mort, nu e în mormânt, caci s-a sculat precum a zis!
Si, acum, duceti-va degraba si spuneti lumii întregi bucuria noastra: Hristos a înviat!
Sarbatori fericite tuturor!

——————————–

1 Ioan Paul al II-lea – Scrisoarea Apostolica la al III-lea centenar de la Unirea Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei, 7 mai 2000.
2 Benedict al XVI-lea – Angelus Domini, Alocutiune, 19 februarie 2012.
3 Mihai Eminescu – iunie 1866.
4 Ion Heliade Radulescu – 1848.
5 Ioan Paul al II-lea – op.cit.
6 Utrenia Învierii – Sfânta zi de Pasti, Stihirile Pastilor
7 Ibid. – glasul 8
8 Ioan Paul al II-lea – Predica din 13 octombrie 2002