„Treptat, se sting în jurul nostru oameni care au tinut aprinsa flacara credintei în perioada în care Biserica lui Hristos a fost persecutata si care au avut curajul sa îsi dedice viata slujirii Domnului, adevarate marturii vii din perioada când deasupra României domnea întunericul ateismului, viforul persecutiilor si se dorea impunerea somnului ratiunii. Aceste persoane au faurit istoria si, chiar daca au fost oameni ai Spiritului, tinându-se departe de lumea dezlantuita, ei au faurit istoria Bisericii si a neamului românesc. Preasfintitul Ioan Sisestean s-a nascut la data de 11 iunie 1936 în comuna Sisesti, judetul Maramures, fiind al optulea copil al unei familii de tarani înstariti. Dupa absolvirea scolii primare din comuna natala, urmeaza cursurile Liceului teoretic „Gheorghe Sincai” din Baia Mare. A lucrat o perioada la o biblioteca comunala, a fost profesor suplinitor de matematica, fizica si chimie la clasele V-VIII la scoala din Rus, apoi a fost angajat ca laborant chimist la Uzina UUMR din orasul Baia Mare. De fiecare data a fost dat afara din serviciile unde a lucrat, pentru ca provenea dintr-o familie de chiaburi.
Ioan Sisestean a studiat teologia în mod clandestin si a fost hirotonit în secret preot greco-catolic, la 13 martie 1972, de catre Episcopul Dr. Ioan Dragomir al Maramuresului. Din acel an, a activat în clandestinitate, oficiind slujbele bisericesti în casa natala din satul Sisesti. În anul 1990 a fost numit oficial preot paroh în comuna natala Sisesti (jud. Maramures). Odata cu redeschiderea Institutului Teologic Greco-Catolic „Alexandru Rusu” din Baia Mare, a fost profesor de teologie dogmatica, fiind numit la începutul anului 1994 Vicar al Maramuresului istoric, la Sighetu-Marmatiei. La data de 4 iulie 1994, în locul PS Lucian Muresan, numit Mitropolit la Blaj, a fost numit, prin Decretul nr. 104, de catre Congregatia pentru Bisericile Rasaritene, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice a Maramuresului. Consacrarea sa ca episcop a avut loc la 11 septembrie 1994 în orasul Baia Mare, prin punerea mâinilor de catre Mitropolitul Lucian Muresan, asistat de PS Virgil Bercea, la timpul respectiv Episcop-auxiliar de Fagaras si Alba Iulia si de Alexandru Mesian, pe atunci Episcop-coadjutor al Lugojului. A pastorit Eparhia de Maramures pâna la 12 aprilie 2011, când a decedat, la resedinta familiei sale de la Baia Sprie, în urma unui stop cardio-respirator.
ÎPSS George Gutiu s-a nascut pe 30 martie 1924, în satul Vaidei, comuna Ogra, judetul Mures. A urmat în satul natal cinci clase elementare si apoi patru gimnaziale la Liceul „Papiu Ilarian” din Târgu Mures. Intervenind ocupatia horthysta a Transilvaniei de Nord, ultimele patru clase de liceu le-a urmat, între anii 1940-1944, la Liceul „Titu Maiorescu” din Aiud. Dupa promovarea examenului de bacalaureat a fost primit ca „alumn” al Arhidiecezei de Alba Iulia si Fagaras si student în anul I la Academia de Teologie Româna Unita „Sfânta Treime” din Blaj. Dupa absolvirea celor patru ani de studii teologice, în iunie 1948, a promovat examenul de licenta.
Când s-a declansat prigoana împotriva Bisericii Greco-Catolice Române, tânarul absolvent George Gutiu, desi abia se publicase Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, de trecere a Bisericii Române Unite în ilegalitate, a cerut si, la 8 decembrie acelasi an (1948), a fost hirotonit preot de catre Arhiepiscopul si Mitropolitul romano-catolic al Bucurestilor, Alexandru Cisar, Episcopii greco-catolici fiind arestati toti înca de la sfârsitul lunii octombrie si încarcerati la Dragoslavele, în vila de vara a Patriarhului ortodox, transformata în lagar. A ramas în continuare încadrat în clerul Arhidiecezei române unite de Alba Iulia si Fagaras.
Dupa hirotonire a ajutat Ordinarius-ul arhidiecezan, mai întâi Pr. George Danila, fostul sau rector la Academia de Teologie si apoi Dr. Alexandru Todea, protopopul Reghinului – devenit din noiembrie 1950 Episcop – la reorganizarea dupa pseudo „revenirea” la Ortodoxie a Arhiepiscopiei Blajului si pregatirea ei pentru trecerea prin prigoana. În acest timp a cercetat Arhidieceza si a cules date din parohii si protopopiate, despre preotii, calugarii, calugaritele si credinciosii ramasi pe baricada rezistentei, netrecuti la Ortodoxie, si despre cei întemnitati, reusind sa comunice aceste date Sfântului Scaun, Papei Pius al XII-lea.
În aceeasi perioada de libertate, a fost îndrumatorul spiritual al Congregatiei de surori-calugarite din Blaj, pâna la ridicarea acestora si fixarea lor la Obreja, în fosta manastire baziliana de acolo. La 30 ianuarie 1951 a fost arestat la Reghin si anchetat la Ministerul de Interne din Bucuresti, pâna la 15 februarie 1952, când, trimis în judecata, a fost condamnat de catre Tribunalul Militar, sectia a II-a Bucuresti, prin sentinta nr. 104 din 20 februarie 1952, la munca silnica pe viata. Detentia a executat-o în închisorile cu cel mai greu regim din tara: Jilava, Aiud, Pitesti, Dej si Gherla. A fost eliberat la 4 august 1964, în virtutea Decretului de gratiere a tuturor detinutilor politici, emis de regimul comunist la aniversarea a 20 de ani de la eliberarea de sub fascism.
Dupa eliberare, s-a asezat la Târnaveni, unde la început a fost angajat ca muncitor la Întreprinderea de Gospodarire Comunala si Locativa. Comportarea exceptionala la locul de munca i-a determinat pe superiorii sai sa ceara recunoasterea studiilor lui teologice ca studii superioare si, astfel, a fost promovat economist si avansat mai târziu economist principal, calitate din care a fost pensionat în 1986, la împlinirea vârstei de 62 de ani, de la aceeasi întreprindere.
La 3 martie 1990 a fost numit de catre Sfântul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea Episcop titular al Eparhiei de Cluj-Gherla, iar la 17 iunie 1990 a fost consacrat Arhiereu, prin punerea mâinilor Mitropolitului Dr. Alexandru Todea, asistat de Episcopii sufragani, Vasile Hossu de Oradea si Lucian Muresan al Maramuresului. Hirotonirea a avut loc în cadrul unei Liturghii arhieresti festive, celebrata pe Stadionul Municipal din Cluj, în prezenta a peste 15 mii de participanti, dintre care sute de preoti, calugari si calugarite, o adevarata bucurie care însotea sperantele unei Biserici iesite din nou la lumina. Odata cu consacrarea, Mitropolitul i-a trecut noului consacrat puterea ordinara de jurisdictie, cu toate drepturile si îndatoririle ei, detinuta pâna atunci provizoriu de Înaltpreasfintia Sa.
Pe 20 iulie 1994, ca o recunoastere a meritelor sale deosebite în apararea crestinismului în timpul persecutiei comuniste, Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul de Arhiepiscop ad personam de Cluj-Gherla. George Gutiu a participat la consacrarea ca episcopi greco-catolici a lui Alexandru Mesian (episcop coadjutor de Lugoj) si a lui Virgil Bercea (episcop coadjutor de Oradea), la 8 septembrie 1994. De la îmbolnavirea cardinalului Todea, în anul 1992, si pâna la numirea episcopului Lucian Muresan la conducerea Arhiepiscopiei de Alba Iulia si Fagaras, în data de 4 iulie 1994, George Gutiu a condus destinele întregii provincii mitropolitane ca administrator apostolic. Conform dreptului canonic, si-a prezentat cererea de retragere de la conducerea Episcopiei de Cluj-Gherla în anul 1999, odata cu împlinirea vârstei de 75 de ani. Papa Ioan Paul al II-lea nu i-a acceptat cererea imediat, ci abia pe 18 iulie 2002, data la care episcopul auxiliar Florentin Crihalmeanu a preluat scaunul episcopal de Cluj-Gherla.
Arhiepiscopul ad personam George Gutiu, în vârsta de 87 de ani, cel care a fost episcop greco-catolic de Cluj între anii 1990-2002, a murit pe 8 mai 2011, la Clinica Medicala I din Cluj-Napoca, în urma unei insuficiente cardio-respiratorii.
Simpla trecere în revista a necrologului celor doi ierarhi ne aduce aminte de numeroase date importante din istoria recenta a României si de nume ilustre precum Cardinalul Alexandru Todea sau Fericitul Papa Ioan Paul al II-lea. Si-au dedicat viata slujirii preotesti, fara nici o retinere, atunci când numai virtutea sperantei putea sa îi calauzeasca în conditii istorice nefaste pentru Biserica. În spatele acestor date, uneori laconice, se afla însa zile de rugaciune, de întristare si bucurie, iar în cazul Înalt Preasfintitului George rasuna si nume ale locurilor persecutiei rezistentei anti-comuniste românesti precum Jilava, Aiud, Pitesti, Dej si Gherla. Ambii au fost martori ai rezistentei eroice din perioada în care Biserica a fost în catacombe si s-au bucurat, alaturi de toti cei care au ramas fideli fata de ideea unitatii Bisericii, atunci când Revolutia din 1989 umplea de speranta vietile tuturor românilor de bunavointa. Dar si perioada care a urmat iesirii la lumina a însemnat alte griji, responsabilitati, întristari si bucurii, toate însa în pastorirea turmei încredintate lor spre pastorire. Pentru cei doi ierarhi, lupta pamânteasca s-a sfârsit, fiind de acum chemati sa participe în vesnicie la Liturghia cereasca, bucurându-se de rasplata celor ce au trudit întreaga lor viata în via Domnului. Dumnezeu sa-i odihneasca în pace si sa aseze sufletele lor acolo unde Lumineaza Lumina Fetei Sale. În veci pomenirea lor!
Alexandru Buzalic
