„„Tinerii sunt viitorul Bisericii”, „tinerii sunt soarele sau furtuna zilei de mâine” sau „investitia cea mai de pret a Bisericii este tineretul” – acestea au fost unele dintre sloganurile care au însufletit osteneala si efortul credinciosilor greco-catolici si a parintelui paroh, Marius Chiriloaie, din localitatea Drighiu, judetul Salaj, care înca o data au raspuns „prezent” la îndemnul de dincolo de zari al Fericitului si iubitului nostru Sfânt Parinte Ioan Paul al II-lea, care, în timpul pontificatului sau, a instituit întâlnirile de tineret desfasurate la diferite niveluri: de la întâlniri mondiale cu Sfântul Parinte Papa la întâlniri eparhiale cu episcopul si, la nivel mai restrâns, la întâlniri protopopiale în care tinerii diverselor parohii ale protopopiatului se întâlnesc sub conducerea si organizarea preotilor care îi pastoresc pentru celebrarea Sfintei Liturghii, pentru a se împrieteni între ei, pentru a învata diverse cântece religioase specifice vârstei lor si, nu în ultimul rând, pentru a-si dezlantui energiile prin joc si buna-dispozitie.
În ciuda unei dimineti mai friguroase si acoperite de nori au sosit în Parohia Drighiu circa o suta optzeci de copii si tineri care de care mai vioi, mai plini de nazbâtii sau poate mai învaluiti de elanuri tineresti. O atmosfera de somptuozitate sacra ce îndeamna la îngenunchere si abandon în bratele Rastignitului de pe Crucea Mareata ce strajuieste Altarul am putut sa traim vizitând capela amplasata în scoala veche a satului. Devreme au sosit si animatorii de la Oradea din Grupul „Fondacio”, unii dintre ei chiar seminaristi. Imediat dupa sosirea grupurilor ei au început „sa-si joace rolul” de animatori: într-adevar cu talent, maiestrie si fermitate au facut ca multimea celor prezenti sa cânte, sa execute cântecelele ritmate sau miscate într-un singur cuget. Sa dea Dumnezeu în casele multor parinti asemenea odrasle!
Însa mare a fost mirarea multora care se întrebau nedumeriti care este rostul unei gropi si al unei pietre pregatite în fata mesei Sfântului Altar. Pentru ca la sfârsitul ceremoniei sa aflam ca de fapt noi, cei tineri prezenti acolo, aveam sa fim martorii unui eveniment deosebit: sfintirea pietrei de temelie a viitoarei Biserici. „Dumnezeu va va ajuta si va va binecuvânta sa vedeti ridicat acest sfânt lacas de rugaciune” a afirmat parintele Vicar Foraneu al Silvaniei, Gheorghe Turcas. Poate ca meritele suferintei si martirului credintei parintelui Ilie Borz au adunat un numar atât de mare de tineri din împrejurimile pe care dânsul le-a strabatut pe jos, pe ascuns, poate noaptea, pe la casele credinciosilor care l-au primit sa celebreze servicii divine clandestine greco-catolice… Lânga piatra de temelie, dupa sfintire, au ramas o cruce masiva de fier si un buchet enorm, multicolor de lalele: ori se vor risipi în bataia vântului, ori se vor topi de arsita soarelui ce va sa vina, probabil pentru a anticipa frumusetea bisericutei ce se va cladi acolo…
În cuvântul adresat tinerilor, parintele Nicolae Bodea, protopop de Simleu, a subliniat importanta ascultarii si respectului fata de parinti, importanta cultivarii unor „radacini bune” conform motto-ului Întâlnirii Mondiale a Tineretului 2011 de la Madrid: „Înradacinati si întemeiati în Cristos, tari în credinta”, de asemenea, importanta scolii în devenirea unui tânar si a interesului pentru propria formare. Parintele paroh, Marius Chiriloaie, a multumit celor prezenti, precum si comunitatii din Drighiu pe care o pastoreste pentru implicarea în pregatirea celor doua evenimente.
Cred ca disponibilitatea, generozitatea, rabdarea, toleranta, perseverenta si atasamentul fata de Biserica din care facem parte sunt unele din coordonatele martiriului la care noi, cei de astazi, suntem chemati. Cred ca celor care ramân cu tarie „Simeon Cireneul” sau „Veronica cea evlavioasa” lânga ranile unei Biserici martire ca cea Greco-Catolica din România Dumnezeu nu le va ramâne dator.
Bunul Dumnezeu sa binecuvânteze cu seninatate anii senectutii credinciosilor care au ostenit pentru noi, iar vederea noului lacas sa le bucure si sa le aline sufletele!