„În perioada 5-10 decembrie a avut loc la Loreto (Italia), Forumul Tinerilor din Europa organizat cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înfiintarea Centrului Ioan Paul al II-lea. Tema întâlnirii a fost „Iata casa voastra!”, cuvinte pe care le-a rostit chiar Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1995, atunci când peste 400.000 de tineri au participat la Întâlnirea Europeana a Tinerilor cu Papa, Eurhope (Europa-Speranta). Astfel, Loreto a devenit capitala spirituala a tinerilor din Europa.
Peste 120 de tineri din 19 tari au avut privilegiul de a participa la acest Forum, România fiind reprezentata de catre 2 delegatii: o delegatie de trei colaboratori ai Biroului Pastoral Eparhial pentru Laici din Eparhia de Oradea însotiti de parintele Paul Popa si o delegatie de tineri ortodocsi din Resita însotiti de parintele Nicu Chiosa. Fiecare delegatie straina a adus de acasa o piatra simbol pentru a pune împreuna temelia EuroCasei (EurHome) de la Loreto.
Conferintele sustinute de episcopi si persoane consacrate, dar si de profesori universitari au tratat tema „casei” pornind de la semnificatia ei din punct de vedere arhitectural si ajungând prin casa Sfintei Fecioare de la Nazaret, la semnificatia ei spirituala. Cu totii suntem în cautarea unei case, un loc deschis, calduros si primitor. Apostolii l-au întrebat pe Isus: „Învatatorule, unde locuiesti?”, iar El le-a raspuns : „Veniti sa vedeti!” La fel si noi, pentru a ne gasi adevarata casa, acea siguranta pe care o cautam, trebuie de fapt sa-L urmam pe Cristos.
Pe lânga conferinte, programul a fost foarte bogat din punct de vedere spiritual, tinerii participând la rugaciunile de dimineata si de seara, la Sfintele Liturghii, la Adoratia Euharistica nocturna, rozare si Via Lucis. Totodata, preotii participanti la Forum si-au oferit disponibilitatea pentru Sfânta Spovada sau colocvii.
În data de 9 decembrie am participat la o traditie a locului, „Focul sosirii”, foc aprins pe câmpul de la Montorso pentru a lumina drumul Sfintei Fecioare Maria spre Loreto. Dupa acest moment în care s-a recitat rozarul împreuna cu localnicii, cu totii am participat la Veghea si Sfânta Liturghie celebrate în Bazilica de catre Cardinalul Angelo Bagnasco, biserica fiind neîncapatoare pentru numarul impresionant de pelerini sositi din toate partile Italiei pentru a o saluta pe Sfânta Fecioara Maria.
Momentul despartirii a fost emotionant deoarece în aceste putine zile, tinerii au legat prietenii, si-au unit visele, sperantele si s-au încarcat cu entuziasm pentru a pune în aplicare ideea de a forma o casa adevarata în familiile lor, în comunitate, dar si în lumea întreaga. Avem o „Casa” de reparat si de înfrumusetat, iar aceasta se poate realiza atunci când ne aducem cu totii aportul. Sa urmam exemplul Sfântului Francisc de Assisi care a raspuns afirmativ la cuvintele lui Isus: „Du-te, repara casa mea!”
Multumim lui Dumnezeu si organizatorilor pentru frumoasa saptamâna pe care am trait-o la Loreto.