„Prima întâlnire a preoteselor din Eparhia de Oradea s-a desfasurat în data de 20 noiembrie 2010 în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea. Scopul acestei întâlniri a fost acela de a fi împreuna, de a se cunoaste mai bine, de a împartasi din experientele proprii si, nu în ultimul rând, de a reflecta împreuna asupra rolului lor în Biserica si în societate. „Preoteasa, deschide-mi casa ta, spune-mi cine esti!”, aceasta a fost tema abordata de sora Kasia de la „Surorile franciscane misionare ale lui Hristos”, care, în interventia ei a subliniat ca „pornim de la identitatea noastra comuna: cea de a fi femeie, cu o chemare specifica, înscrisa în natura noastra, primita de la Dumnezeu, care poate fi realizata în diferite modalitati. Evident, ne uitam la femeie din punct de vedere crestin. De aceea vom cauta ajutor în Sfânta Scriptura, unde, pe lânga o multime de barbati se afla niste figuri feminine foarte interesante, dintre care vom scoate în evidenta trasaturile fundamentale ale femeii, dupa învatatura crestina”.
Dupa sora Kasia a vorbit P.S. Virgil Bercea, amintindu-le preoteselor despre rolul important pe care ele îl au în misterul Bisericii si al lui Hristos si, implicit, în parohiile în care se afla. P.S. Virgil a încheiat prin a le multumi pentru tot ceea ce fac în aceasta misiune deloc usoara, ce le-a fost încredintata de Bunul Dumnezeu.
Evenimentul a fost organizat de Biroul Pastoral, condus de parintele Paul Popa si Ramona Dragos în colaborare cu sora Kasia, Teodora Chifor si Horia Marchis, cu binecuvântarea P.S. Virgil. Urmatoarea întâlnire va avea loc în prima parte a anului 2011.