„În primele zile ale vizitei sale la Roma (8-9 octombrie), PS Virgil Bercea, episcop de Oradea, a participat la Congresul organizat de Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative, cu ocazia aniversarii a 20 ani de la publicarea Codului Canoanelor Bisericilor Orientale.
Temele abordate au fost: istoria CCEO, dreptul particular si perspectivele ecumenice. Presedintele Consiliului Pontifical este Excelenta Sa Mons. Francesco Coccopalmerio, secretar, Excelenta Sa Mons. Juan Igncio Arrieta. Unul dintre oficialii acestui Consiliu Pontifical este Parintele Ioan Pop. Referitor la temele în discutie, printre altii, au tinut comunicari Sr. Maria Ionela Cristescu si Domnul Radu Preda. Au participat din Romania PS Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, PS Virgil Bercea, episcop de Oradea, Mons. Mihai Todea, vicar general de Cluj-Gherla, Pr. Iuliu Muntean, vicar judecatoresc de Oradea, Pr. Alexandru Suciu de la Viena, Pr. Lucian Grosan, Alexandru Plostinaru.
La încheierea lucrarilor, cei peste 400 de participanti au fost primiti în audienta de catre Sfântul Parinte Papa Benedict al XVI-lea în Sala Clementina; în discursul adresat participantilor, Sf. Parinte a subliniat importanta CCEO si a dreptului particular al diferitelor Biserici sui iuris.