„Duminica 30 mai, Reuniunea Mariana a Eparhiei de Oradea a încheiat Luna Preacuratei, printr-un pelerinaj la Manastirea „Mariapocs”, Ungaria.
Pelerinajul a fost organizat cu binecuvântarea PS.Virgil Bercea, si condus de catre Reuniunea Mariana Oradea si Biroul Pastoral Eparhial pentru Laici.
Sunt mai multe motive care ne-au condus pe noi marianistii la acest pelerinaj: doream sa multumim Preacuratei pentru multele daruri primite în decursul celor aproape o suta de ani de existenta a R.M. în Eparhia noastra; doream sa o cinstim într-un chip deosebit pe Sfânta Fecioara în una din ultimile zile din luna care îi este închinata si mai doream ca prin puterea rugaciunii sa fim mai uniti între noi, ca, împreuna, sa putem servi mai bine Biserica noastra. Simteam si ca pe o datorie sa cunoastem biserica în care, în anul 1729, a fost hirotonit Inocentiu Micu Klein.
Pelerinajul a fost un dar al Preacuratei. Abia conturata intentia pelerinajului la Mariapocs, si puterea Preacuratei s-a facut imediat simtita; numarul pelerinilor crestea cu fiecare zi, ajungând la 250, marianisti si credinciosi, pelerini din Oradea, Satu Mare, Stei si Zalau, dar si din Cluj si Bistrita-Nasaud.
O zi de pelerinaj e o zi sfânta si de neuitat, este si o zi de noi începuturi spirituale… Erau cu noi mai multi preoti: Pr. Paul Popa, Pr. Gavril Buboi, Pr. Mihai Vatamanelu, Pr. Adrian Podar, Pr. Sabin Cicsa, Pr. Sorin Rosca, care împreuna cu PS. Péter Fülöp Kocsis, Episcopul Diecezei Greco-Catolice de Nyregyhaza, cu preotii si calugarii Manastirii, ne-au condus fiecare pas al sufletului pâna ce, curatit prin spovada, a putut ajunge, prin rugaciune, aproape de Inima Sfâna a Preacuratei, în fata Icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Mariapocs.
În dimineata plina de lumina si soare, de dorinte si sperante, rugaciunea Sf. Rozar si cântecele mariane au fost primul pas în drumul autocarelor. Sositi la Maripocs, dupa Rugaciunea în fata Crucii, cu steagul marian în fata am intrat în Manastire; urma Sf. Liturghie în limba româna, Liturghia noastra. Si noi eram atât de multi, încât umplusem aproape tot interiorul. În jurul Manastirii, preotii, printre care si ai nostri, marturiseau, altii, în biserica, celebrau Sf. Liturghie. Privirile toate ne erau îndreptate spre Icoana facatoare de minuni, „Icoana Maicii Domnului Negre Lacrimânde”; primul miracol al lacrimarii a avut loc în 1696. De atunci Fecioara a încurajat lumea în momentele de restriste si miracolele vindecarilor nu au încetat. De acolo, de la Icoana cea Sfânta, a venit îndemnul de a îndrazni sa ne apropiem de Preacurata doar dupa ce, prin marturisire, vom avea din nou sufletul curat.
Preasfintitul Péter Fülöp Kocsisl, în cuvântul sau, si-a exprimat bucuria de a avea pelerini români la Mariapocs si speranta de a fi de-acum uniti în rugaciune si în puterea de a face binele, de a lucra împreuna pentru Împaratia lui Hristos si pentru raspândirea evlaviei fata de Preacurata.
A urmat, afara, la altarul deschis, biserica fiind neîncapatoare, Sf.Liturghie în limba maghiara celebrata de Preasfintia Sa si de mai multi preoti. Parti din Sf. Liturghie erau în limba româna, fapt ce ne-a emotionat si ne-a bucurat.
Dar bucuriile nu conteneau. Biserica îsi dezvaluia bogatia de frumuseti. Construita în stilul baroc, pe peretele din spatele altarului, se încadreaza armonios imaginea Preacuratei în stilul reprezentativ al iconografiei bizantine din partea centrala si de est a Europei. Pe un podium, în rugaciune si tacere, în ordine deplina, ajungem în fata Icoanei. Fiecare pelerin are „timpul” sau ca sa-i vorbeasca Preacuratei, un timp nemasurabil cu mijloacele noastre, amaraciunile, sperantele, dorintele multumirile fiecaruia au fost cuprinse de inima si mâinile Preacurate, tot sufletul l-am pus în mâinile Sfintei Fecioare, fara sa uitam pe cei de acasa, Biserica si Eparhia noastra, Reuniunea Mariana.
Manastirea Mariapocs este a calugarilor din Ordinul Bazilian, cum era si Bixadul nostru de altadata; cei dintre noi care l-au cunoscut, au regasit cu emotie întreaga spiritualitate a Congregatiei.
Pelerinajul nostru se apropia de sfârsit, soarele înclina spre apus. Ne desparteam greu de Manastire, Icoana ne rechema, noi mai doream sa îngenunchem în fata ei. Sufletul deschis si prietenia gazdelor întârziau plecarea. Momentul primirii Sf. Mir a fost semnul despartirii de Mariapocs, dar si al promisiunii Reuniunii Mariane de a fi acolo de-acum înainte la Pelerinajul din 30 mai.
Înainte de întoarcere, am vizitat orasul Nyregyhhaza, Episcopia, Capela Episcopiei, complexul Seminarului Teologic si Catedrala din localitate.
Bogati sufleteste, în drum spre casa, prin cântecul domol si cald al Paraclisului i-am multumit Preacuratei pentru pelerinajul nostru marian si pentru ziua plina de daruri pe care am trait-o.