„Motto: „Budai-Deleanu anticipeaza evolutia ulterioara a întregii culturi românesti, demonstrând elocvent ca idealul cultural al Scolii Ardelene ducea în mod logic la o revolutie estetica” (George Ivascu)

Cu Ioan Budai-Deleanu ne gasim iarasi în Transilvania „Scolii Ardelene”… Alaturi de severii calugari greco-catolici si carturari: Samuil Micu, Gheorghe Sincai si Petru Maior, este si I. Budai-Deleanu, cunoscutul autor al „Tiganiadei”, la noi, creatorul primei opere de literatura beletristica, punctul de pornire al istoriei beletristicii românesti cu orientarea spre Occident.
George Ivascu îl considera pe I. Budai-Deleanu un „enciclopedist”, o personalitate de vasta cultura, cunoscator al clasicilor si al literaturii Europei moderne, cu o larga dimensiune a conceptului de literatura, însusi talentat creator.
Daca „Letopisetul” lui Neculce si „Tiganiada” lui Budai-Deleanu apartin aceluiasi secol al XVIII-lea, doar câteva decenii le despart, aceste opere sunt deosebite radical: cu Neculce se încheie epoca feudala, cu Budai-Deleanu începe cea moderna, autorul „Tiganiadei” marturisind o nebanuita capacitate de înnoire si sincronizare.
Nu se cunoaste data nasterii, probabil între anii 1760-1763. Este fiul preotului greco-catolic Solomon Budai din Cigmau, sat pe valea Muresului, din partile Hunedoarei. Dupa scoala primara în satul natal, urmeaza gimnaziul la Blaj în timpul Episcopului Petru Pavel Aron, întemeietorul primei scoli în limba româna, si Facultatea de Teologie, inclusiv doctoratul, la Viena. Aici, în Capitala monarhiei habsburgice, în climatul favorabil al iozefinismului, pe lânga studiile teologice, audiaza cursurile de filozofie si drept, îsi formeaza o bogata cultura literara si ajunge sa stapâneasca mai multe limbi: latina, italiana, franceza si germana . Îl pasioneaza mai ales autorii marilor poeme : Homer, Virgiliu, Ariosto, Casti, Klopstock si Milton, care îl fac sa creada ca si în limba româna se pot crea opere asemanatoare. În acest timp,tot la Viena, va cunoaste pe reprezentantii „Scolii Ardelene” , Samuil Micu, Gh. Sincai si P. Maior, de prietenia carora s-a bucurat si le-a împartasit ideile. Asemenea lor, se va stradui „sa umple diferitele goluri ale culturii române prin opere cu un caracter foarte variat”.
Dupa terminarea studiilor este un timp profesor la Blaj. Nu s-a hirotonit, a optat pentru Liov, unde, prin concurs, obtine postul de secretar juridic la Tribunalul provincial, apoi va fi judecator la Curtea de Apel.
A ramas pâna la sfârsitul vietii la Liov, unde , pe lânga obligatiile profesionale, a scris lucrari – ramase în manuscris sau publicate – din diferite domenii. Notam doar câteva titluri din lingvistica, istorie, pedagogie si drept: „Temeiurile gramaticii românesti” (manuscris), „Teoria ortografiei românesti cu litere latinesti” (manuscris), „Lexicon românesco-nemtesc si nemtesco-românesc” , Liov, 1812, „De originibus populorum Transylvaniae” , „Codul penal”, Liov, 1807, „Codul civil” , Liov, 1812, „Carte trebuincioasa pentru dascalii scoalelor de jos” , Viena, 1786, dar s-a remarcat si ca traducator. Literatura beletristica o începe cu poemul neterminat „Trei viteji”.
Operei literare „Tiganiada sau Tabara tiganilor”, poemation eroi-comico- satiric, îi rezervam însa un spatiu distinct. Prima varianta, mai stufoasa, a fost terminata la 1800, iar a doua, mai echilibrata si armonioasa, la 1812. Publicarea operei s-a facut însa târziu, în 1875 si 1877, a primei variante, de catre Th. Codrescu si în 1925, a celei de a doua variante, de catre G. Cardas.
Înainte de elaborarea „Tiganiadei”, I. Budai-Deleanu a intentionat sa scrie o opera de mari proportii, o epopee, posibilitate de a cânta eroii nationali în poezie, dar îsi da seama ca pentru o asemenea lucrare „epiceasca” trebuie „o limba bine lucrata”. Este motivul pentru care renunta la o epopee eroica si prefera sa scrie „o lucrare poetica întru care am amestecat într-adins lucruri de saga, ca mai lesne sa se înteleaga si sa placa”. Oricum, este constient ca prin „Tiganiada” el „a introdus un gust nou în poezia româneasca”.
În „Epistolie închinatoare…” care deschide opera, I. Budai-Deleanu încredinteaza cititorii de originalitatea poemului: „…aceasta opera nu este furata, nici împrumutata de la vreo alta limba, ci chiar izvoditura noao si orighinala româneasca”. Atrage atentia ca poemul este o alegorie, în multe locuri, „prin tigani sa întaleg s-altii, carii tocmai asa au facut si fac, ca si tiganii oarecând”, dar „cel întalept va întalege”. Era o practica în literatura timpului de a ascunde satira la adresa contemporanilor sub numele unui popor exotic. La subsolul paginilor sunt numeroase note filozofice, filologice si istorice, care aduc un farmec deosebit lucrarii. Modelul speciei literare, al epopeei, îl are în literatura universala.
Actiunea operei, cuprinsa în 12 cânturi cu strofe de sase versuri, se petrece în timpul lui Vlad Tepes care le-ar fi dat libertate tiganilor, organizându-i, cu intentia ca sa nu-l tradeze fata de turcii care au cotropit tara. Le stabileste tabara la Spateni, între Barbatesti si Inimoasa, unde ajung cu multe peripetii si paziti de ostenii Domnitorului. Intervine miraculosul, conditie a epopeei, Satana care apara pe turci si sfintii care ocrotesc pe crestini. Satana, ca sa faca rau crestinilor, fura pe Romica, logodnica lui Parpangel. Acesta porneste în cautarea Romicai, prilej de alte multe peripetii pline de haz si întâmplari miraculoase. Bea dintr-un izvor cu apa ce da „istetie” si da dovada de vitejie în favoarea lui Vlad Tepes, în timp ce curajosul Argineanu , bând din apa care „moleseste”, sta un timp departe de lupta. Spre sfârsitul poemului, asistam la nunta dintre Romica si Parpangel. În finalul operei, tiganii, dornici sa-si întemeieze un stat, tin sfat asupra formei de guvernamânt, monarhie sau republica, se cearta, se iau la bataie si totul se termina printr-o încaierare generala. Vlad Tepes nu-si atinge nici el scopul, tradat de boieri, pleaca în pribegie, iar conducerea oastei va fi luata de Romândor…
În ansamblul ei, opera este dominata de ideile iluminismului iozefinist, în problemele social-politice este clara optiunea pentru „monarhia luminata”. Calatoria lui Parpangel prin iad îi ofera prilejul sa condamne, în maniera dantesca, moravurile rele din societatea feudala, dar aproape de oricând: pe judecatorii care accepta mita „pentru ca sa faca strâmbatate” , pe bârfitori , pe ucigasi, pe cei lacomi si stapâniti de puterea banului: „Aurul acum stapâneste în lume;/Prin acesta cumpar eu toate/Inimile;cu mici sau mari sume/ Negutez tot feliu de pacate…”. Notele care însotesc textul amplifica satira. Caracterul eroic este dat de faptele de vitejie ale armatei muntene. Compozitional, cele doua laturi ale operei, comica-satirica si eroica, se echilibreaza într-un întreg armonios. Vocatia autorului nu este în primul rând cea descriptiva, este cea epica, stapânind desavârsit comicul si satira. Individualizeaza personajele mai rar, dar schiteaza caractere si are geniul verbal. E suficient sa amintim numele tiganilor:Gogul, Dondul, Papuc, Tandaler, Baroreu, Sperlea etc.
Împotriva a tot ce este rau în societate, Budai-Deleanu cauta solutii, este înclinat sa creada ca binele poate veni de la cei tineri, dar se convinge ca nici acestia nu sunt la înaltimea asteptarilor. Analizând societatea cu relele ei, vede limpede ca „nu sunt vremurile de vina, ci tu însuti, omule…!!!” Si face apel la inteligenta acestuia, încercând sa-l convinga de importanta valorilor morale.
Pentru vremea sa, orizonturile culturale si estetice ale autorului ardelean sunt „uimitoare” . Acestea, vitalitatea elementului autohton si viziunea universala explica motivul pentru care „Tiganiada” lui reuseste „sa reziste unei lecturi peste veacuri”.
Elogiul la adresa autorului si al operei sale vine de la cei mai de seama reprezentanti ai culturii noastre: G. Calinescu îl numeste pe Budai-Deleanu „om cu desavârsire occidental”, M. Dragomirescu apreciaza „Tiganiada” ca „cea mai însemnata epopee eroi-comica nu numai din literatura noastra[…], ci din literatura universala”, iar N. Iorga o numeste „o lucrare exceptional de însemnata”.
Noutatea pe care Ovid Densusianu o gaseste la Budai-Deleanu consta în capacitatea autorului de a îmbina, contopindu-le, „inspiratia clasica” cu „ceea ce era al nostru, iesind din sufletul poporului”, fapt la care „nici un alt scriitor de ai nostri nu se gândise”.
În fata unei asemenea personalitati ca I. Budai Deleanu si în fata operei sale, întemeietoare a literaturii române moderne, cum întemeietoare sunt operele teologice, filozofice, lingvistice si istorice ale lui Samuil Micu, Gh. Sincai si P. Maior, simtim bucuria celei care a stiut sa daruiasca tarii mereu valori, Biserica Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica, caci Scoala Ardeleana este produsul acestei Biserici. Ioan Budai-Deleanu este unul din fiii sai, este cel care, dupa cum afirma G. Ivascu, „muta în domeniul beletristicii vointa constructiva, înnoitoare, patosul ideologiei social-politice si pasiunea educativa, „luminatoare”, a Scolii Ardelene, sudând intim cultura europeana a veacului si mostenirea clasica cu idealurile si aspiratiile exponentilor zilei de mâine a poporului sau”.

Bibliografie:
Ion Budai-Deleanu, „Tiganiada”, Antologie, prefata si note finale de Romul Munteanu, editie îngrijita de prof. J. Byck, Ed. Tineretului, 1958.
G. Calinescu, „Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent”, editia a II-a, revazuta si adaugita, editie si prefata de Al. Piru, Ed. Minerva, Bucuresti, 1982.
George Ivascu, „Istoria literaturii române”, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1969.