AcasăŞtiri201313 Februarie: Doi mărturisitori – Părintele Matei Boilă şi Episcopul Iuliu Hirţea

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Doi mărturisitori – Părintele Matei Boilă şi Episcopul Iuliu Hirţea

Doi mărturisitori – Părintele Matei Boilă şi Episcopul Iuliu Hirţea

Vremurile trecute pot fi surse de noi interpretări şi trăiri ale vieţii de zi cu zi. Cuvintele şi faptele înaintaşilor noştri nu pot fi lăsate de izbelişte, ci trebuie reamintite şi reafirmate din timp în timp. Asta pentru a nu cădea în uitare, ignoranţă şi necunoaştere.
Căutând între filele îngălbenite ale documentelor despre Episcopul nostru din perioada comunistă, Iuliu Hirţea (1914-1978), am descoperit un supravieţuitor care l-a cunoscut bine pe acesta, în perioada detenţiei din Penitenciarul Jilava. Este vorba despre Părintele Matei Boilă.
Era 21 decembrie 1957, când informatorul „Virgil Ionescu” descria întâlnirea dintre cei doi: „În ziua de 30 noembrie crt- a sosit în camera 33 T.B.C. Hirţea Iuliu (episcop greco-catolic) […]. O dată intrat în această cameră a fost luat de către Boilă Matei şi instalat într-un pat de lângă acesta. Seara în pat Hirţea Iuliu l-a împărtăşit pe Boila Matei, iar duminica dimineaţa au continuat slujba religioasă […].”(ACNSAS, I 2900, vol. 1, f. 163). M-a impresionat mult această întâmplare şi doream să ştiu mai multe amănunte despre viaţa acestui Episcop care a dus mai departe flacăra credinţei în perioada în care Dumnezeu ne-a binecuvântat cu jertfa Bisericii noastre. În plus, doream să-l cunosc personal pe părintele Boilă, un vrednic slujitor al altarului, care s-a implicat în susţinerea Bisericii noastre în calitate de senator P.N.Ţ.C.D., într-o perioadă în care speranţele schimbărilor democratice erau mai mari decât cele imediat de după Revoluţie.
Am luat legătura cu părintele şi am pornit la drum. L-am întâlnit într-o oază de linişte şi pace, departe de agitaţia şi zgomotul oraşului, undeva la periferia Clujului, în drumul spre colonia Sopor.
Un domn înalt, senin şi cu voce blândă îmi ieşise în cale, iar alături de dânsul, soţia sa. Era Părintele Matei Boilă. M-am prezentat şi l-am rugat pe părintele să-mi împărtăşească întâlnirea şi experienţa sa cu Episcopul Hirţea. „Pe părintele Hirţea, pe episcopul nostru, l-am cunoscut în închisoare. L-am cunoscut ca un om cu adevărat sfânt în închisoarea din Jilava în 1957 […]. Vreau să vă povestesc cum am petrecut Paştele din 1957, pentru că este foarte semnificativ pentru personalitatea şi sfinţenia lui Hirţea […]. Părintele era un foarte timid, prudent şi fricos într-un anumit fel. Tocmai de aceea, marele lui eroism a fost curajul sfânt. Curajul care învinge tendinţele naturale, curajul care depăşeşte totul şi care te face pentru Hristos […]. Cu 40 de zile înainte am vorbit cu Monseniorul Hirţea: «Părinte, să pregătim Paştele! Cine ţine în fiecare zi o predică?» «Dragul meu Matiuţă» - că aşa îmi spunea el - «Da nu se poate, că ne vede şi ne pedepseşte!» - că nu era voie. Şi i-am zis: «Părinte, lăsaţi că eu stau la pază şi pândă şi n-o să las pe nimeni». Şi el şi-a învins şi frica şi toate gândurile că l-ar fi prins […]. Şi atunci a zis: «Bine, fac». Şi în fiecare zi ne-a ţinut o predică, seara. Noi făceam apostolat şi propagandă printre ceilalţi şi îi adunam. Cine voia să vină venea în celula 9, el se urca sus în vârful partalului. Şi acolo se adunau 100 de oameni, înghesuiţi aşa, unul lângă altul. Şi el ne predica. Foarte frumos predica şi cu foarte multă simţire şi învingându-şi frica, şi toate lucrurile acestea […]. Erau 252 de oameni de toate categoriile. Când se apropiau Paştele i-am zis: «Monseniore, facem de Paşti o Liturghie?» că el avea posibilitatea să facă, pentru că primise în mod clandestin nişte vin şi pâine. «Dragă, da cum se poate? Da o să vină să ne pedepsească». Eu şi cu încă doi trei i-am sugerat aceasta. […] «Uite, Matiuţă, să ai grijă, să pândeşti. Tu să nu vii la Liturghie. Să te uiţi pe […] obloane, să nu cumva să vină».« Fiţi liniştit, nu o să vină». Şi înainte cu 2-3 zile, am început să facem pregătirea pentru Paşti, cine vrea să se spovedească şi să se cuminece de Sfintele Sărbători. Şi atunci, preţ al jertfei pe care a adus-o el, […] s-a întâmplat un miracol. Ceea ce afară niciodată nu s-ar fi întâmplat. Din 252 de oameni, din toate categoriile, s-au spovedit 250 […]. Atunci el era singurul preot de acolo. S-au spovedit şi cuminecat 250 de oameni. Extraordinar! Aşa ceva nu se poate imagina. Apoi când a fost liturghia, ştiţi […] el cum ştia pe de rost toată liturghia, şi a Sfântului Ioan şi a Sfântului Vasile, mi le-a şi transmis în prealabil, prin Morse. […] Am bătut la Morse toată liturghia […]. Ne notam pe nişte bucăţi de sticle, de la geamurile care se spărgeau. Le ungeam cu săpun, puneam D.T.T. şi acolo scriam. A fost extraordinar ce s-a făcut ! Gândiţi-vă că […] după ce ne-a dictat toată liturghia, eu şi Nicolae Balotă am învăţat-o pe de rost. Şi ţinea tipicul liturghiei […]. Cum eram în celulă aşa în şir, era în mijlocul coridorului, cu faţa la popor. Acolo nu era posibilitatea de a [ţine rânduiala]. Îmi amintesc şi acum, în timp ce liturghisea, m-a văzut pe mine că am venit şi eu, că vreau să asist [şi mi-a zis]: «Du-te, du-te de aici şi stai de pază!».«Lăsaţi-mă, fiţi liniştit că nu păţim nimica!». Şi atâta a fost de drăguţ cum s-a dedicat acestei operaţii. Gândiţi-vă ce risc! […] Trebuie să vă spun, că niciodată n-am simţit atâta bucurie ca şi în Paştile acelea. Nu se poate compara bucuria pe care am avut-o în clipa acea. Chiar m-am gândit: De unde această bucurie mare? Pentru că mi-am dat seama atunci că cei 252 de oameni sunt legaţi împreună prin Isus Hristos. Un lucru extraordinar! Să ai oameni de toate felurile şi de toate categoriile, legaţi împreună prin dragostea lui Hristos. A fost un sentiment de bucurie şi de înălţare extraordinară. N-am mai trăit niciodată o asemenea sărbătoare cu atâta bucurie ca atunci. Asta a făcut-o el prin sacrificiul făcut, prin devotamentul şi curajul sfânt. Pentru că a învins firea lui timidă şi prudentă […]. După ce ne-au despărţit, după câteva luni, din nou ne-a adus în aceeaşi celulă. Atunci mi-a spus : «Vai, ce am suferit că fără voi n-am putut să fac nimic, decât numai că îmi făceam mie liturghia». Atunci mi-am dat seama ce mult înseamnă să ai credincioşii lângă tine. Aşa a fost de bucuros că iarăşi ne-am întâlnit, că a putut să facă din nou liturghia pentru mai mulţi. Trebuie să ştiţi că am avut cu el experienţa asta a harului şi a virtuţii supranaturale care a învins slăbiciunile umane. Extraordinar! Şi rezultatul teribil: gândiţi-vă, atâţia spovediţi! A fost ceva pentru noi, o bucurie extraordinară. Mulţi îmi spuneau : «Aţi fost în puşcărie şi aţi suferit». «Da, am suferit, dar aşa bucurie cum am trăit noi acolo, n-aţi trăit voi afară».
Am mai rămas apoi cu părintele şi am mai discutat despre viaţa Bisericii noastre din clandestinitate şi după Revoluţie. Mi-a vorbit cu multă vervă despre Părintele Iovan de la Vladimireşti, un preot-călugăr ortodox, care a reuşit să convertească multe inimi din închisoare, chiar printre gardieni. Nu l-a uitat nici pe Iuliu Maniu, cel care, până în ultima clipă a vieţii sale, a rămas devotat Bisericii sale.
Părintele mi-a mărturisit că datorită Episcopului Iuliu Hirţea a îmbrăţişat preoţia. Nu s-a simţit vrednic şi pregătit pentru această chemare. Însă a acceptat devenind unul dintre cei care şi-a dedicat viaţa slujirii sacerdotale, într-o perioadă în care Biserica Greco-Catolică avea nevoie de preoţi pentru a-şi continua misiunea: „După eliberare, s-a bucurat teribil că ne-am reîntâlnit. Şi a venit la mine. Acum era el, aşa foarte prudent. «Matei, trebuie să te faci preot!». Zic: «Părinte dragă, da eu nu m-am pregătit pentru asta. Nici de cântat nu ştiu». «Nu se poate. Trebuie să te faci preot!». S-a dus şi l-a adus şi pe Episcopul Dragomir, şi mi-a zis: «Trebuie să te faci preot !». «Păi, da cum să mă fac eu aşa?» «Nu se poate, Biserica este într-o situaţie foarte gravă, n-am preoţi. Trebuie să te faci preot!». Zic: «Dacă trebuie, trebuie. Ce să fac!». Şi n-am putut să refuz. M-am gândit: «Într-adevăr, Biserica e într-o situaţie grea şi are nevoie de mine. Acum să fac eu pe nebunu` că nu ştiu cânta !?[…]». El m-a hirotonit de diacon în 1967. Vai, ce am putut să râd de întâmplarea de la primirea diaconatului! Aveam un prieten cu motocicletă. Era călugărul Iustin, bazilitan. Şi monseniorul Hirţea mi-a zis: «Ca să nu se ştie, nu viu aici la voi acasă, că mi-i frică să nu ne vadă. Veniţi voi cu troleibuzul până în Mănăştur. Acolo vă aşteaptă Iustin cu motocicleta şi vă duce la apartamentul unei surori, unde o să fim noi şi o să vă hirotonesc acolo ca diacon». Îmi venea să mor de râs. Păi nu se putea face mai evident şi mai stupid, din punctul astă de vedere, decât aşa! Dacă aşa a zis, să fie. Clar, ăia ştiau toate mişcările noastre. Am mers acolo şi el ne-a hirotonit pe mine şi pe socrul meu, ca diaconi. Şi după vreo lună, două, am fost hirotonit de Todea. Că am fost la el la Reghin […]. Eu am spus atunci: «Eu mă hirotonesc, dar nu aşa ca să mă ascund după aia că nici faţă de soţie, de familie […]». «Păi, da ce rost are?». Şi am făcut acolo pe Calea Turzii, liturghie şi cu câte 50 de inşi. Acolo l-am chemat şi pe Todea, unde a făcut o liturghie mare […]. Ăştia sigur că au aflat. Mă tot chemau la Securitate şi mă ameninţau. Dar era epoca aia în care ei trebuiau să apară în faţa Occidentului că sunt mai liberali, să nu închidă pe cineva din cauza Liturghiei. Şi până la urmă m-am înţeles cu ei. […] «Dacă nu faceţi politică şi nu mai ştie nimeni […] să fie cât mai discret […] să nu vină tineri». «Dacă vreţi să nu vină tineri, puneţi la uşă un miliţian şi să-i oprească !». Până la urmă le-am spus: «Noi nu facem nimic rău. Eu îmi văd de liturghiile mele».
Astfel s-a petrecut întâlnirea cu Părintele Matei, un dialog şi câteva confesiuni despre Episcopul Iuliu Hirţea. Nimic mai frumos şi mai înălţător decât să stai de vorbă cu doi mărturisitori. Da, cu doi mărturisitori, pentru că dialogul, căldura cuvintelor şi gesturile părintelui m-au apropiat mai mult de acela care prin curajul sfânt, construise punţi spirituale între deţinuţi şi Dumnezeu.
dr. Silviu Sana

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: „Am pornit să colindăm” » Titlu: 24441.jpg

Anul: 2017
Eveniment: „Am pornit să colindăm”
Titlu: 24441.jpg