AcasăŞtiri200911 Septembrie: A decedat la Roma Mons. Pamfil Carnaţiu

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

A decedat la Roma Mons. Pamfil Carnaţiu

A decedat la Roma Mons. Pamfil Carnaţiu

A decedat luni, 7 septembrie 2009, la Roma, în urma unui infarct, la vârsta de 90 de ani, Mons. Pamfil Carnaţiu, primul crainic, în martie 1947, al emisiunilor programului în limba română de la Radio Vatican, şi primul responsabil al redacţiei române. După 1950, îndată ce a început să fie transmisă Sfânta Liturghie în ritul bizantin român al Bisericii Greco-Catolice, s-a aflat alături de PS Vasile Cristea, Episcop din 1960, printre preoţii care oficiau Liturghia în fiecare duminică şi la marile sărbători în capela postului Radio Vatican.
Situl Radio Vatican ne aminteşte că Mons. Pamfil Carnaţiu s-a născut la 17 octombrie 1919, în localitatea Cisteiu de Mureş, jud. Alba, în Arhieparhia Greco-Catolică de Făgăraş şi Alba Iulia. După studii gimnaziale la Blaj, a fost trimis la Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma, unde şi-a terminat studiile teologice chiar în timpul războiului. A fost hirotonit preot la 25 martie 1945. Instaurarea regimului comunist în ţara noastră, persecuţiile şi suprimarea Bisericii Greco-Catolice l-au făcut să rămână în "lumea liberă". A făcut mult bine românilor care reuşeau să scape de dictatura din ţară şi care emigrau în diferite ţări din Occident.
Pe plan cultural, a colaborat cu studii şi articole la revista "Buna Vestire", publicaţie de zidire creştină care apărea la Roma. Ca tânăr preot, a fost chemat la Secretariatul de Stat, unde a lucrat timp de mulţi ani, până în 1989, fiind în ultima perioadă minutant de prima clasă. Din cele relatate de persoane care l-au cunoscut în activitate, era deosebit de apreciat şi consultat întrucât îşi însuşise temeinic stilul Curiei Romane. Ulterior a fost canonic onorar în Capitlul Bazilicii papale Sfântul Petru, din Vatican.
Slujba cu prohodul înmormântării s-a desfăşurat la ora 11, vineri, 11 septembrie, în biserica Bunei Vestiri a Colegiului Pontifical Pio Romeno, unde a locuit mereu încă din timpul când era student. Au oficiat Liturghia înmormântării PS Virgil Bercea, Episcop al Eparhiei greco-catolice de Oradea, şi PS Mihai Frăţilă, Episcop vicar de Bucureşti, împreună cu rectorul Colegiului, pr. Claudiu Pop. Au participat de asemenea preoţi şi seminarişti de la Colegiile Român şi Ucrainean, călugăriţe şi credincioşi, în total circa o sută de persoane. Congregaţia Bisericilor Orientale a fost reprezentată de sub-secretarul acesteia, Mons. Maurizio Malvestiti, care a dat lectură unui mesaj din partea Cardinalului prefect Leonardo Sandri şi a întregului personal al departamentului.
Cardinalul Giovanni Coppa, canonic al Bazilicii San Pietro şi consultant la Secretariatul de Stat, într-un emoţionant cuvânt de pomenire, l-a caracterizat pe Mons. Carnaţiu drept un om de suflet, care împărţea cu umilinţă darul ştiinţei, iubindu-şi Biserica şi ţara într-o mare fidelitate faţă de Cristos şi faţă de Biserică. Biserica română de rit latin a fost reprezentată de Mons. Anton Lucaci şi de pr. Adrian Dancă, din redacţia programului în limba română al Radio Vatican. O nepoată a Mons. Pamfil Carnaţiu, venită la Roma în pelerinaj, a putut fi de faţă, singura dintre rudele răposatului, la slujba înmormântării. După slujbă, sicriul cu trupul neînsufleţit al Mons. Pamfil a fost condus de PS Virgil şi de pr. Claudiu Pop la Cimitirul Prima Porta din Roma.
http://catholica.ro/stiri/show.asp?id=18360

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: „Acest sărac strigă şi Domnul îl ascultă” » Titlu: 24163.jpg

Anul: 2017
Eveniment: „Acest sărac strigă şi Domnul îl ascultă”
Titlu: 24163.jpg