AcasăŞtiri201221 Noiembrie: Conferinţa „Există boli spirituale? Cum să le recunoaştem?” organizată de ASTRU Oradea

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Conferinţa „Există boli spirituale? Cum să le recunoaştem?” organizată de ASTRU Oradea

Conferinţa „Există boli spirituale? Cum să le recunoaştem?” organizată de ASTRU Oradea

Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Oradea a organizat în data de 19 noiembrie a.c. conferinţa cu numele Există boli spirituale? Cum să le recunoaştem? Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna a Seminarul Greco-Catolic „Sfinţii Trei Ierarhi” din Oradea iar invitatul a fost părintele dr. Coriolan Mureşan.
Cu ajutorul părintelui Coriolan, am reuşit să înţelegem în linii mari, dar proeminente, care sunt cele opt gânduri rele, ce semnifică ele, ce consecinţe au şi ce remedii există pentru a „scăpa”, sau cel puţin pentru a ne ţine departe de ele.
Primul gând rău despre părintele Coriolan ne-a vorbit, a fost philautia. Acest gând rău se referă la iubirea de sine, dar acea iubire de sine care îl pune în inferioritate pe Dumnezeu. Modul acesta de iubire faţă de noi înşine ne determină să avem o viziune eronată şi astfel ajungem să considerăm că noi suntem centrul vieţii noastre şi nu Cel care ne-a creat – Dumnezeu.
Al doilea gând rău, gastrimargia, este gândul care se referă la lăcomia pântecelui, dar nicidecum nu se referă la bulimie. O persoană stăpânită de acest gând rău va căuta să-şi satisfacă plăcerea de a mânca cu orice preţ, iar puterile sufletului sunt folosite, în mod greşit, tocmai pentru satisfacerea acestei plăceri. Persoana atinsă de această „boală” va fi mereu somnolentă, fără vlagă, leneşă şi, în cel mai rău caz poate să apară chiar deznădejdea. Acest al doilea gând încurajează al treilea gând – porneia. Acest gând, porneia, se traduce prin desfrânare. Părintele Coriolan a subliniat faptul că trăim într-o societate care ne prezintă realitatea desfrânării tocmai în sens invers: desfrânarea reprezintă o realitate cu care omul trebuie să aibă contact cât mai des. Şi în cazul acestui al treilea gând, sexualitatea devine centrul vieţii omului şi Dumnezeu, în cele mai fericite cazuri, trece pe un loc secund, dacă nu ajunge chiar să nu mai reprezinte nimic. Porneia defineşte o iubire de sine exclusivă, cealaltă persoană devenind doar un obiect al satisfacerii propriei plăceri. Totodată, trupul, care spune Sfântul Pavel „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templul al Spiritului Sfânt, care este în voi, pe care-l aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (I Cor. 6,19), în momentul în care este stăpânit de acest al treilea gând rău se transformă într-un simplu şi gol instrument de plăcere.
Phylargyria este gândul care se defineşte prin dorinţa de a strânge cât mai mulţi bani. Şi în cazul acestui gând, societatea ne „învaţă” că în viaţă e important să ai cât mai mulţi bani şi cât mai multe bunuri materiale. Observăm cu mare uşurinţă că, în mod subtil, dar sigur, phylargyria a devenit mentalitatea care domină societatea actuală. Acest gând este o boală cu evoluţie rapidă întrucât omul, cu cât dobândeşte mai mult, cu atât mai mult va dori să mai agonisească, niciodată nu se va opri, pentru că niciodată nu-i va ajunge. Şi în această boală, cu cât găsim mai mare plăcere şi confort în bunurile exterioare, cu atât ne vom îndepărta mai mult de Dumnezeu.
Al cincilea gând rău, lype, se defineşte ca întristare a sufletului ce deplânge bunurile materiale, care deplânge faptul că nu şi-a îndeplinit o plăcere sau o poftă. În unele cazuri însă, întristarea poate să nu aibă cauze clare, suntem trişti, dar nu ştim care este motivul.
Cel de-al şaselea gând rău, orge, se referă la mânie – o boală ce porneşte din irascibilitatea sufletului. Formele acestei mânii sunt resentimentul, ranchiuna, batjocura, bucuria de necazul altora şi poate să ajungă inclusiv la forme de violenţă fizică.
Al şaptelea gând, akedia, defineşte o stare a sufletului caracterizată printr-o lene, apăsare şi toropeală de tot ceea ce viaţa reprezintă. Omul va prefera mai degrabă să doarmă deoarece nu vede nicăieri luminiţa de la capătul tunelului şi nimic nu are rost.
Ultimul gând este denumit kenodoxia – hyperephania şi se referă la slava deşartă şi mândrie. Acest gând izvorăşte din primul gând, phylautia, dar reprezintă o privire pe care omul şi-o afişează în oglindă. Mândria pentru lucrurile exterioare, pentru capacităţile intelectuale, pentru talente şi dorinţa de putere. Un tip de slavă deşartă şi mândrie foarte periculoasă este aceea referitoare la cele spirituale – există persoane care au ajuns la o perfecţiune spirituală – această mândrie este foarte periculoasă pentru că duce la narcisismul spiritual şi omul în cauză poate să nu-L mai caute pe Dumnezeu în viaţa lor spirituală, ci să-şi atribuie toate meritele.
Concluzionând, părintele ne-a explicat că întâiul pas ce trebuie făcut în momentul în care ne confruntăm cu aceste gânduri, este acela al conştientizării faptului că suntem „ţinuţi” de o astfel de boală şi, remediul cel mai bun este pentru absolut toate aceste opt gânduri rele, rugăciunea.
Ana-Maria Grad

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Lansarea volumului „Dascăli din Bihor” » Titlu: 24191.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Lansarea volumului „Dascăli din Bihor”
Titlu: 24191.jpg