AcasăŞtiri201214 Septembrie: Ion Agârbiceanu, continuator al Scolii Ardelene (12 septembrie 1882-28 mai 1963)

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Ion Agârbiceanu, continuator al Scolii Ardelene (12 septembrie 1882-28 mai 1963)

Ion Agârbiceanu, continuator al Scolii Ardelene (12 septembrie 1882-28 mai 1963)

,,...oricâte modificări au răscolit istoria, societatea şi literatura
românească, Ion Agârbiceanu ne apare neaşteptat de actual”
Mircea Zaciu

La 12 septembrie se împlinesc 130 de ani de la naşterea Părintelui şi scriitorului Ion Agârbiceanu. Deşi evocarea Părintelui Ion Agârbiceanu se impune, este chiar o datorie, fiind unul din oamenii mari ai Bisericii Române Unite cu Roma, ai culturii şi literaturii române, cunoscând mersul lucrurilor, ştim că prea puţini vor fi aceia care o vor face...
In adevăr, scriitorul Ion Agârbiceanu a fost preot greco-catolic, la început într-un sat din Munţii Apuseni, Bucium-Saşa, apoi paroh al Clujului şi Canonic al Diecezei de Cluj-Gherla.
S-a format în ,,citadela culturii”din Transilvania, la şcolile Blajului, unde a avut profesori-apostoli, spirite luminate, creatori de cultură, erudiţi, modeşti şi de înaltă ţinută morală, intransigenţi până la jertfa vieţii pentru apărarea credinţei şi a adevărului. Blajul i-a cunoscut primele scrieri şi tot Blajul i-a conturat personalitatea şi opera. S-a format în spiritul Scolii Ardelene, s-a identificat cu înaintaşii, îşi simţea inima lui lângă inima lor,,de care, spunea, mă leagă porunca tuturor strămoşilor, simt puternica lor bătaie vie ş-ascult şoapta caldă ce porneşte din adâncul sufletului... Imi descopăr capul şi ascult ca în biserică”(,, Ceasuri de seară cu Ion Agârbiceanu”—Mărturii—Comentarii—Arhivă, O carte gândită şi alcătuită de Mircea Zaciu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, p.366). Facultatea de Teologie a urmat-o la Universitatea Regală din Budapesta. Au fost anii în care şi-a desăvârşit cultura, dar şi anii în care a continuat să scrie.
Părintele Agârbiceanu a preluat crezul Scolii Ardelene şi i-a dat viaţă, fapt ce se regăseşte în omul, preotul şi scriitorul care a fost.
,,Puţini sunt cei care ar putea afirma că au stat în intimitatea acestui mare timid; majoritatea l-au văzut fugar, în ultimii ani; au rămas marcaţi totuşi de forţa iradiantă a unei prezenţe blânde, tăcute, trăgându-şi energia dintr-o candoare niciodată trădată”, ne mărturiseşte istoricul şi criticul literar Mircea Zaciu.
In ,,Amintirile’’ sale din volumul,,Ceasuri de seară cu Ion Agârbiceanu”, Ovidiu Papadima evocă una din serile de ,,Mărturisiri literare”, organizate de prof. D. Caracostea, în 1932, pe lângă Seminarul catedrei de Istoria literaturii române şi moderne a Facultăţii de Litere din Bucureşti, seară care l-a avut invitat pe Preotul şi scriitorul Ion Agârbiceanu. Portretul schiţat este opus , chiar şocant, cu al unui alt invitat, tot scriitor şi preot, dar ortodox, Gala Galaction. Pe acesta din urmă Papadima nu şi-l putea închipui decât ,,alergând prin Bucureşti, în veşnica agitaţie a facerii de bine oricui, cu barba şi sutana fluturând în vânt[...] cu gesturile sale largi , ca de îmbrăţişare şi binecuvântare...”(Op. cit.p.34).
Contrar lui Gala Galaction, Părintele Ion Agârbiceanu ,, fusese în seara aceea de o sinceritate deloc spectaculoasă, dezvăluindu-se întreg aşa cum era, ca şi cum ar fi vorbit doar unui prieten”(Op. cit.p34).
Toţi marii oameni ai culturii noastre, care l-au cunoscut, au rămas tulburaţi de prezenţa Părintelui Ion Agârbiceanu, nu aceasta era imaginea preotului cu care erau obişnuiţi. Eugen Lovinescu îşi aminteşte:,,Zărisem deodată pe Calea Victoriei, în mijlocul lumei cunoscute, un om de aiurea, străin în port şi în chip. Un bărbat bine închegat, cu trăsături totuşi delicate, ca şi cum n-ar fi fost bătute de soarele şi vântul Abruzilor, blond şi, de sub bolta frunţei căruia străluceau doi ochi unde puteai ceti deodată întreg sufletul,--un suflet nu aprig, nu aprins, ci blând, visător, idealist, un suflet mai mult de poet, care la cea dintâi atingere cu asprimile vieţii loveşte din aripi pentru a se ridica la înălţimile albastre. Era Părintele Ion Agârbiceanu, descălicat din munţii lui în cetatea grijelor , trufiilor şi năzuinţelor noastre. Il vedeai stângaci în vorbă necunoscând oamenii ce-l înconjurau , dar mergând cu fruntea sus, odihnindu-şi seninii lui ochi peste măririle noastre, ce nu-i speriau sfiiciunea pe care i-o puteai ceti totuşi în suflet. Si l-am primit ca pe un sol venit dintr-o lume dragă, atât de aproape de sufletul nostru...”(Op. cit. p. 111).
Oricâte evocări am căuta la contemporanii săi, le-am găsi apropiate, aceleaşi. Oct. C. Tăslăuanu le sintetizează în cuvintele:,, ...semăna cu un fluviu cu ape limpezi, în care Cerul îşi oglindeşte frumuseţea şi tainele”. Un preot atât de aproape de sfinţenie!
Volumul,, Faţa de lumină a creştinismului—Meditaţii”—1943--, dezvăluie chipul interior al preotului –scriitor, definit de tăria credinţei în Dumnezeu şi trăirea Evangheliei, care aduce în sufletul nostru fericirea cea mai înaltă. Evanghelia vieţii ar schimba faţa lumii, ne asigură I. Agârbiceanu, ,, ar putea coborî Impărăţia lui Dumnezeu dacă toţi oamenii ar trăi după Evanghelie, dacă ar merge pe urmele lui Isus”. Il defineşte de asemenea credinţa în Biserica Catolică şi bucuria de a fi şi românii greco-catolici în Biserica cea adevărată a lui Cristos condusă de Papa de la Roma.
Suprimarea atât de violentă a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică în 1948, Biserica sa, îl face Părintele Ion Agârbiceanu să se simtă îngenuncheat pe pământul ţării sale. Mircea Zaciu mărturiseşte că îi era imposibil să intuiască adâncimea stratului de durere care îl stăpânea. Intr-o călătorie făcută împreună la Bucureşti, cu trenul, îşi aminteşte profesorul Zaciu, ,,îl simţeam undeva adânc mişcat, de o agitaţie interioară, greu stăpânită. Trecusem printr-o mică staţie în mijlocul unui câmp multicolor: Valea Florilor. <Aici veneam uneori, când eram parohul Clujului> . Lungă tăcere. La Blaj, se ridică să vadă vechea stampă a orăşelului aţipit.<Scolile>, zise doar. In atitudinea lui mi se păru că era un omagiu”( Op. cit., p.107). Undeva , în scrierile sale, Agârbiceanu vorbeşte despre eroismul creştin. Este un erou creştin cel care slujeşte şi apără,, Adevărul, Dreptatea şi Binele etic,al său , al altora, al lumii întregi”, spune Părintele. Fiind fidel Bisericii Greco-Catolice, apărând-o în timpul persecuţiei, mărturisindu-se greco-catolic în anii în care o astfel de mărturisire însemna închisoare, Părintele Agârbiceanu este un erou creştin.Trecând peste pericolul care îl ameninţa, în toţi anii persecuţiei, oriunde s-a găsit, Părintele era întotdeauna în reverenda greco-catolică, neagră, lungă,cu şir de nasturi urcând până la baza gâtului...Reverenda Părintelui era mai mult decât un simbol.
In condiţiile statului comunist, refuzul de a-şi trăda credinţa catolică i-a adus continue suferinţe, care se adăgau la cele existente deja: statutul de preot greco-catolic şi opera sa moral-creştină. Toate acestea au dus la tăcerea nemeritată, la izolarea completă din partea societăţii şi la o neîncredere a scriitorului în oameni. ,, ... Fără nici o slujbă şi discret cum era, Ion Agârbiceanu apărea tot mai rar prin oraş[...] Ca să-l vezi, trebuia să te strecori, mai ales dimineaţa, când prozatorul apărea în piaţa din apropierea străzii Andrei Mureşan[...]Căra o straiţă grea, bine îndesată, cu mâinile acele mari, de plugar, nu de scriitor”, (Ion Brad în,, Ceasuri de seară cu Ion Agârbiceanu”, p.55). In acelaşi volum, , Ana Blandiana are o altă evocare dureroasă a Părintelui, întâlnit într-un autobuz supraaglomerat: ,,...am descifrat în masa de oameni strivindu-se unul pe altul în înghesuiala dintre scaune, spatele aplecat al unui bătrân căruia am vrut să-i cedez locul. Dar bătrânul nu era singur, ci cu o bătrânică, încă şi mai fragilă, şi mai pâlpâitoare decat el, pe care a chemat-o , mulţumindu-mi, în numele ei, să se aşeze. El a rămas în picioare[...]Atunci l-am recunoscut. Nu-mi venea să cred; îmi venea să lovesc şi să-i resping pe cei ce îl împingeau din spate, făcându-l să se clatine pe picioare; îmi venea să-i smulg pe toţi de pe scaune şi să le strig: Nu-l recunoaşteţi? Este Ion Agârbiceanu!”(Ana Blandiana, Op. cit., p78).
Crezul literar şi uman al Părintelui: ,, O operă literară care nu adaugă nimic la gândul nostru, la voinţa şi simţirea noastră, la bucuria noastră de viaţă, cred că e zadarnic scrisă, zadarnic citită”, expus ,,cu simplitate şi blândeţe”, cât şi dorinţa de a face tot ce este bun pentru oameni, pentru ,, a-i feri de rătăciri şi umilinţe”, se identifică ,,marilor dascăli tutelari ai Ardealului, Inochentie Micu, Samuil Micu, Gheorghe Sincai şi Petru Maior”, afirmă Augustin Buzura(Op.cit.p.100).
De prin 1956, la Cluj, în unele,, cercuri literare”, printre care şi cel al Universităţii, începe să se contureze interes pentru opera şi personalitatea lui Ion Agârbiceanu din partea foştilor elevi ai Blajului, Dumitru Mircea, Aurel Martin şi Aurel Gurghianu, dar şi al cadrelor universitare Mircea Zaciu, greco-catolic, Romul Munteanu şi Ion Vlad. De asemene, Ion Breazu(1901-1958), şi el fost elev al Blajului, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj.
La propunerea lui M. Zaciu, de a i se reedita povestirile, Părintele Ion Agârbiceanu îl derutează:,,...tace. Nu-mi pot da seama dacă ideea îl interesează sau nu; dacă faptul că un tânăr din lumea de azi şi-a adus aminte de el îl mişcă sau îl lasă indiferent. Când începe să răspundă propunerii mele, nu e nici o urmă de efuziune sau sentimentalitate în vocea lui. O simplă constatare , detaşată , despre uitarea în care trăieşte”( Op. cit. p. 105).
In 1962, profesorul Mircea Zaciu se îngrijeşte de apariţia primului volum din ,,Opere”, pe care îl prefaţează; volumul este continuat de seria de ,,Opere”, până la şaisprezece. Desigur, scrierile teologice nu au fost acceptate, dar apar după 1989, prin străduinţa domnului profesor Ion Buzaşi, sunt volumele:,,Faţa de lumină a creştinismului”, ,, Căile fericirii” şi ,, Ion Agârbiceanu şi ASTRA”, antologie şi prefaţă de Ion Buzaşi şi Radu Gavrilă; cartea pune în lumină activitatea Părintelui Agârbiceanu, în spiritul Scolii Ardelene, în cadul Asociaţiei ASTRA, pentru emanciparea culturală a românilor.
Volumele editate de Mircea Zaciu sunt frumoase, se impun prin stil şi eleganţă: copertele din material textil gri-deschis, sus, în colţul din dreapta, un mic medalion negru, pe care este imprimat, în auriu, monograma autorului.
Cuprinsă în întregul ei, opera Părintelui Agârbiceanu este,, o cronică transilvană şi ea a rămas până acum şi singura în literatura noastră”, susţine, întemeiat, D.Vatmaniuc.
Cititorul de azi are în faţă opera unui preot care cunoaşte satul transilvănean, oamenii şi suferinţele lor, cunoaşte sufletul omului, întunericul şi lumina în toată profunzimea lor, durerea şi zbuciumul, conştiinţa greşelii şi a păcatului, zguduitoarea părere de rău. Ion Agârbiceanu este singurul scriitor din literatura noastră care le aduce, din viziunea celui ce slujeşte la altar, în pagina scrisă, în artă. In atenţia prozatorului este morala creştină spre care, cu deosebit tact, îndreaptă sufletul omului, ca să fie salvat, pentru că ,,în creştinism esenţialul nu e de câte ori cazi înfrânt în drumul idealului, ci de câte ori te ridici, nici dacă ai ajuns la piscul suprem, ci dacă ai voit să ajungi şi ai asudat sudori de sânge să ajungi’’.
Nu putem enumera toate titlurile prozei lui Agârbiceanu, articole, schiţe, povestiri, nuvele şi romane, scrise timp de 60 de ani, amintim doar câteva: ,,Două iubiri”, ,,In întuneric”, ,,Vâlva băilor”, ,, Fefeleaga”, ,,Luminiţa”, ,,Vârvoara”, ,,Ceasul rău”, ,,Iarnă grea”, ,, Baba Ilina se găteşte de drum”, ,, Moartea clopotarului”, proze care cuprind intensa suferinţă omenească cunoscută ca preot în Munţii Apuseni ; volumele de nuvele ,, Popa Man”, ,,Chipuri de ceară”, ,,Spaima”, ,, Prăpastia”, ,, Singurătate”,, Primăvara”, ,, volumul de proze scurte cu observaţii asupra corespondenţei om-natură, ,,File din cartea naturii” şi romanele ,, Arhanghelii”, ,,Licean...odinioară”, ,, Domnişoara Ana’’, ,, Legea trupului”, ,, Legea minţii” etc.
Tot foştii elevi ai Blajului amintiţi , la care meţionăm şi numele poetului Ion Brad, şi el fost elev al Blajului, şi al profesorului Mircea Zaciu, au dorit să-l onoreze pe Ion Agârbiceanu la o reuniune a scriitorilor. Părintelui nu-i venea să creadă, de atât de mult timp era,,bătrân uitat de lume”, şi a acceptat punând o singură condiţie:,,să nu-l declarăm cumva comunist”, el fiind preot. A venit la întrunirea literară în ştiuta reverendă ...
Azi şi oricând, opera Părintelui Agârbiceanu trebuie citită şi recitită, căci legile moralei creştine pe care le susţine sunt valori eterne, nu sunt legate de un anumit timp.Părintele Ion Agârbiceanu are un loc distinct în literatura română, este unul dintre cei mai mari prozatori. Ion Breazu susţine că ,,Opera lui Ion Agârbiceanu rămâne printre cele mai bogate şi mai autentice...” din literatura noastră, iar Emil Gârleanu afirmă că vorbind despre Părintele Agârbiceanu, vorbim despre ,,un mare şi adânc scriitor, poate despre cel mai adânc scriitor de astăzi al nostru”.
La 130 de ani de la naştere, gândul, rugăciunea şi scrisul nostru vor să fie un pios omagiu adus ,,Sfântului Părinte al literaturii române”, Ion Agârbiceanu.

Bibliografie

Ion Agârbiceanu, ,,Căile fericirii”, Ed.Buna Vestire, Blaj 2004.
Ion Agârbiceanu, ,,Faţa de lumină a creştinismului”—Meditaţii--,, Cluj-
Napoca, Ed.Eikon, 2006.
Ion Agârbiceanu, ,,Opere”, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1962.
Ion Buzaşi, Radu Gavrilă, ,,Ion Agârbiceanu şi ASTRA, Ed. ASTRA-DEJ, 2007.
Mircea Zaciu, ,,Agârbiceanu”, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1964.
* * * ,,Ceasuri de seară cu Ion Agârbiceanu”—Mărturii—
Comentarii—Arhivă. O carte gândită şi alcătuită de Mircea
Zaciu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982.
Otilia Bălaş

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Expoziţie de carte şi presă veche la Bibliotecă » Titlu: 24231.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Expoziţie de carte şi presă veche la Bibliotecă
Titlu: 24231.jpg