AcasăŞtiri20115 Septembrie: A treia întâlnire interfranciscană la Oradea

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

A treia întâlnire interfranciscană la Oradea

A treia întâlnire interfranciscană la Oradea

A treia întâlnire interfranciscană a debutat la Oradea joi, 31 august 2011, într-un spirit franciscan transpus în modul de viaţă al familiei franciscane care presupune pace, armonie, unitate şi iubire frăţească. S-au citit aceste sentimente pe chipurile celor veniţi din toate colţurile ţării pentru a petrece împreună zile de har şi înălţare spirituală. Persoane consacrate sau laici, tineri sau mai în vârstă, femei şi bărbaţi au venit pentru a aduce laude şi mulţumire Domnului pentru carismele pe care le-a revărsat asupra lor. Într-o atmosferă de profundă comuniune cu Dumnezeu, prima zi a debutat cu rugăciunea de dimineaţă a Laudelor. În continuarea întâlnirii, fr. Albert Sebestyen O.F.M. a prezentat a treia conferinţă cu titlul „Prietenia dintre Francisc şi Clara ieri, colaborare interfranciscană astăzi”. Pentru că spiritul franciscan înseamnă înainte de toate bucurie şi o inimă mereu tânără, fratele Albert a provocat auditoriul la un joc de pantomimă care a adus aplauze pentru cele trei echipe participante.
La ora 12:00 a avut loc Sfânta Liturghie, celebrată de pr. Provincial Emilian Cătălin, care în predica sa a subliniat câteva aspecte importante ale întâlnirii, cum ar fi: posibilitatea de a ne cunoaşte, creşterea comuniunii fraterne, oportunitatea de a propune iniţiative care să ducă la promovarea spiritului franciscan. Spiritul franciscan înseamnă libertate interioară, bucurie, pace care duc la unitate. „Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea unitate, să strălucească lumina noastră înaintea oamenilor ca să-L preamărim pe Dumnezeu”, a încheiat ministrul provincial OFMConv.
Întâlnirea pe grupuri a provocat discuţii aprinse legate de întrebări precum: „Care a fost beneficiul prieteniei dintre Francisc şi Clara?” sau „Care sunt relaţiile interfranciscane de astăzi?” şi „Care este contribuţia mea personală la edificarea familiei franciscane şi la crearea relaţiilor interpersonale din familia franciscană?”. Seara s-a încheiat cu o frumoasă serată fraternă.
Programul zilei de 1 septembrie a continuat cu rugăciunea de dimineaţă a Laudelor, urmată de Sfânta Liturghie greco-catolică, celebrată de P.S. Virgil Bercea, episcop de Oradea. În cuvântul adresat participanţilor, Preasfinţia Sa a apreciat iniţiativa de a se organiza la Oradea această întâlnire, s-a arătat bucuros că fraţii au ocazia să trăiască împreună în spiritul franciscan zile de har.
Participanţii i-au cântat un „La mulţi ani” franciscan cu ocazia începerii noului an liturgic. Apoi s-a plecat spre Peştera Urşilor. La poalele Izvorului Minunilor s-au făcut rugăciunile de seară, Vesperele, iar apoi a avut loc întoarcerea la Oradea. În drum s-a vizitat lacul cu nuferi de la Băile Felix, acesta din urmă lăsând o amintire frumoasă celor prezenţi.
Următoarea zi şi ultima, a continuat ca şi prima, cu rugăciuni, discuţii libere şi conferinţa Pr. Alexandru Olaru OFMConv.: „Formare şi educaţia permanentă. Francisc şi Clara modele formative” şi s-a încheiat cu celebrarea solemnă a Sfintei Liturghii, celebrată cu multă bucurie de către episcopul romano-catolic de Oradea, P.S. Laszlo Bocskei, care ne-a îndemnat prin moto-ul Întâlnirii Mondiale a Tinerilor de la Madrid să rămânem mereu înrădăcinaţi în Cristos, tari în credinţă!
Mulţumim bunului Dumnezeu pentru aceste minunate şi binecuvântate zile!
Sanda Ulici

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Atelier de creaţie în aer liber » Titlu: 23346.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Atelier de creaţie în aer liber
Titlu: 23346.jpg