AcasăŞtiri20111 August: O experienţă de neuitat în Italia cu tinerii 10-14 ani ai Fondacio – Creştini pentru lume

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

O experienţă de neuitat în Italia cu tinerii 10-14 ani ai Fondacio – Creştini pentru lume

O experienţă de neuitat în Italia cu tinerii 10-14 ani ai Fondacio – Creştini pentru lume

În perioada 13-24 iulie, cinci dintre tinerii cei mai activi ai grupului Fondacio – Creştini pentru lume, cu vârsta între 10 şi 14 ani, însoţiţi şi îndrumaţi de către doi dintre membrii asociaţiei: Francisca Ghiurcă şi Vlad Hiriş, au avut deosebita plăcere de-a participa la campusul de vară dedicat acestei categorii de vârstă la Ravoledo di Grosio, în dieceza de Como regiunea Valtellina. Sprijiniţi şi îndrumaţi de către părintele Don Gianluigi Bollini, tinerii prezenţi au mărturisit că a fost una dintre cele mai frumoase experienţe trăite de ei.
Tema generală a acestui campus a fost „timpul” şi preţuirea acestuia, timp care a fost comparat în diferitele tipuri de muzică: folk, rock, rap, blues, new age sau techno. În funcţie de fiecare dintre acestea, timpul, care este atât de preţios, a fost privit ca poveste şi amintiri trăite folosindu-ne de memorie, sau timpul ca schimbare folosindu-ne de răbdare, timpul ca moment al oportunităţilor folosindu-ne de curaj şi încredere, ori timpul ca prilej de-a ne pune în serviciul celorlalţi folosindu-ne de devotament şi dăruire, ori timpul ca moment de linişte, tăcere şi reflecţie folosindu-ne de cunoaştere, timpul ca viitor folosindu-ne de proiecţie şi credinţă. Aceste stări pe care am încercat să le trăim cu toţii, participanţi sau animatori, am avut posibilitatea să le experimentăm chiar şi în diversele tipuri de activităţi: la pregătirea meselor, spălatul vaselor, curăţenia prin casă, în atelierele pregătite, în atenţia acordată unii altora.
Printre activităţile cuprinse în programul unei zile amintim: liturghiile zilnice în diferite parohii la care luam parte cu toţii, atelierele distractive prin multe jocuri şi campionate de volei şi fotbal, multe drumeţii în natură la înălţimi ce depăşeau 2000 de metri în Italia şi Elveţia, vizite în diferite parohii.
Deşi vremea nu a fost mereu favorabilă, n-a existat deznădejde, astfel că fiece moment a fost umplut de bucurie şi un surâs la tot ce ne este oferit de către Domnul. Cu gândul la momentele frumoase petrecute împreună, la prieteniile formate, sperăm ca pe viitor să avem ocazia de-a mai trăi un astfel de schimb de experienţă cu cei de acolo, în acelaşi timp dorindu-vă tuturor să aveţi parte de astfel de momente.
Dorim să aducem mulţumiri Bunului Dumnezeu, organizatorilor şi binefăcătorilor noştri, fără de care această experienţă nu ar fi fost posibilă, asigurându-i de rugăciunile noastre şi încercarea de a contribui prin lucrurile învăţate şi ceea ce suntem fiecare, la o lume mai bună.
Vlad Hiriş

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Vizita pastorala la Vintere » Titlu: 24508.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Vizita pastorala la Vintere
Titlu: 24508.jpg