AcasăŞtiri201118 Aprilie: Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2011

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2011

Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2011

„Îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (In. 16, 33)

Dragi credincioşi,
În ziua Învierii Sale din morţi, Hristos păşeşte triumfător din mormânt pentru a-Şi întâlni Mireasa, adică Biserica, dar şi pentru a ne întâlni pe fiecare dintre noi în mod personal. Credinţa în faptul istoric al Învierii Domnului şi speranţa în promisiunile pe care Isus le-a făcut i-au motivat pe Apostoli şi pe urmaşii lor să propovăduiască această minune, care a ajuns peste veacuri până la noi. Evangheliile şi Sfinţii Părinţi ne vorbesc tocmai despre acest eveniment şi ne transmit speranţa că, împreună cu Domnul, şi noi vom învia. Şi eu doresc astăzi să vă vorbesc despre această speranţă şi nădejde.
Credinţa, spune Sfântul Pavel, „este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evr. 11, 1); prin credinţă „înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu” (Evr. 11, 3); cu credinţă păstrăm tot ceea ce ne învaţă Biserica şi credinţa este aceea care ne întăreşte speranţa care nu moare. Tot Sfântul Pavel ne spune că „prin nădejde ne-am mântuit; ... iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare” (cf. Rom. 8, 24-25). Speranţa ne ajută să privim şi să tindem spre viitor; cu ajutorul speranţei ne facem planuri şi ne împlinim dorinţele: speranţa este viitorul. Şi totuşi, sunt momente în viaţa noastră când atât credinţa, cât şi speranţa în Dumnezeu, ne sunt încercate de „viermele îndoielii” şi de loviturile crude ale vieţii.

Iubiţi credincioşi,
În Săptămâna Patimilor, Isus este vândut, este judecat pe nedrept, unii depun mărturie mincinoasă împotriva lui, iar soldaţii trag la sorţi să-i ia cămaşa în timp ce El atârnă pe cruce. Oamenii pe care i-a ajutat şi pe ai căror bolnavi i-a vindecat trec pe lângă El acum, „clătinându-şi capetele, şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” (Mt. 27, 39-40). La fel şi cunoscătorii de Lege, liderii poporului – cărturarii, bătrânii şi arhiereii – îl batjocoreau zicând: „pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El. S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu” (Mt. 27, 42-43). Dintre mulţimea mare de ucenici şi oameni care-l urmau prin hotarele Israelului, vedem că sub cruce i-au fost alături doar câteva femei speriate şi „ucenicul pe care Îl iubea” (In. 19, 26). Nici vremea nu i-a fost favorabilă, pentru că „de la ceasul al şaselea”, ne spune Scriptura, întunericul a cuprins „tot pământul, până la ceasul al nouălea” (Mt. 27, 45).
În acest context, sub loviturile crude ale vieţii, de fapt ale păcatelor noastre, îl vedem pe Isus strigând pe cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit” (Mt. 27, 46). Oamenii care-l priveau, în loc să-l ajute, rămân pasivi la suferinţa Sa, spunând între ei: „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască” (Mt. 27, 49). „Părăsit şi de Tatăl din ceruri” (cf. Mt. 27, 46), Isus moare, şi s-ar părea că moartea are ultimul cuvânt. „Săvârşitu-s-a”, a spus Isus pe cruce, „şi plecându-şi capul şi-a dat spiritul” (Mt. 27, 50).
Aceste ultime cuvinte ale lui Isus pe cruce ne dau măsura solitudinii totale pe care omul o simte când este lovit în viaţă. În astfel de momente grele din viaţă parcă toţi stau pasivi la suferinţele noastre, parcă întunericul a cuprins tot pământul, până şi Dumnezeu pare prea departe de noi ori, pare că ne-a părăsit. Aşa cum s-a întâmplat şi cu Isus, în astfel de momente grele din viaţa noastră cel mai adesea apare cineva care, în loc să ne dea o mână de ajutor sau o vorbă bună, aruncă sămânţa îndoielii. „S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum” (Mt. 27, 43), i-au spus cărturarii lui Isus. „Lasă să vedem dacă vine Ilie să-l mântuiască” (Mt. 27, 49), spuneau oamenii. „Te ţii mereu în statornicia ta? Blestemă pe Dumnezeu şi mori!” (Iov 2, 9), i-a spus soţia lui Iov acestuia când a căzut bolnav. De fapt, în aceste cuvinte ale Scripturii ne regăsim fiecare atunci când suferinţa ne bântuie, când credinţa ne este încercată şi speranţa devine şovăielnică.

Dragi credincioşi,
Când Isus le-a vorbit ucenicilor şi apostolilor săi despre patima şi moartea pe care o va îndura, mereu le-a spus că „a treia zi va învia” (cf. Lc. 3, 32-33). Cu toate acestea, „ei s-au întristat foarte” (Mt. 17, 23), şi „n-au înţeles nimic din acestea” (Lc. 18, 33-34). Doar după Înviere aceste cuvinte au fost înţelese de către apostoli, ucenici şi de către femeile mironosiţe: „de ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?” (Lc. 24, 6), le-a spus îngerul femeilor care au venit la mormânt. „Nu vă temeţi” (Mt. 28, 5). „Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui” (Lc. 24, 6-8). Mereu, mereu Isus i-a învăţat pe ai Săi că nedreptatea, suferinţa şi moartea nu sunt veşnice, deoarece dincolo de nedreptate, dincolo de durere, dincolo de suferinţă şi dincolo de mormânt este Învierea, este Speranţa.
Aşa cum îngerii le-au adus aminte femeilor de cuvintele de speranţă ale lui Isus, cum că a treia zi va învia, la fel şi Biserica propovăduieşte de două mii de ani credinţa în evenimentul istoric al Învierii, pentru a le aduce aminte oamenilor şi a le da speranţa că nedreptatea, suferinţa şi moartea nu sunt veşnice. „Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa” (1 Cor. 6, 14), le aducea aminte Pavel creştinilor din Corint. Credinţa în Învierea Domnului a dat speranţă şi i-a motivat pe primii creştini să-L propovăduiască pe Isus la toate neamurile (cf. Mt. 28, 19), riscându-şi propria viaţă. „Pentru că dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (1 Cor. 15, 14). Aceeaşi credinţă i-a susţinut pe ai noştri dragi înaintaşi prin puşcăriile comuniste, sperând în Înviere, şi cu aceeaşi credinţă au ieşit tinerii pe străzi în 1989, sperând într-o lume mai bună.

Dragii mei,
Vremurile nu sunt acelea pe care le-am aşteptat. Crize politice, financiare, morale şi personale sunt la tot pasul, iar credinţa şi speranţa ne sunt puse la încercare în fiecare moment. Familiile sunt împărţite prin ţară şi străinătate, ne înspăimântă atâtea calamităţi naturale, precum şi nedreptatea şi suferinţa din jurul nostru; parcă întreaga lume trăieşte Vinerea Mare, parcă întreaga lume este în întuneric. În aceste vremuri este momentul să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a ne aduce aminte de promisiunile pe care Isus ni le-a făcut: „ca prin răbdarea şi mângâierea care vin din Scripturi să avem speranţă” (Rom. 15, 4).
De aceea, tocmai acum de Învierea Domnului, nu trebuie să uităm că Speranţa ne poartă de la întuneric la lumină. „Cu cât se face mai întuneric în jurul nostru”, spune Edit Stein (Malgré la nuit), „cu atât mai mult trebuie să ne deschidem inima către lumina care ne vine din înălţimi”, pentru că „nici o noapte nu este atât de lungă încât să împiedice răsăritul soarelui”. Oricât de departe am fi unii de alţii, în zori răsare soarele, în zori se aduc miresmele, în zori s-au auzit cuvintele „pentru ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?” (Lc. 24, 5), în zori suntem încurajaţi să nu ne temem, în zori dispare oboseala şi suntem luminaţi de Lumină, în zori învie Hristos. În zori este un nou început.
Vă îndemn să faceţi din această Sărbătoare a Învierii Domnului Hristos un moment de întâlnire personală cu Mântuitorul şi de rememorare a cuvintelor pline de speranţă pe care ni le-a spus: „îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (In. 16, 33).

Vă doresc Sărbători Fericite!
Hristos a înviat!
† Virgil Bercea

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Dezvelirea grupului statuar Otilia Marchiş şi Ady Endre » Titlu: 24118.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Dezvelirea grupului statuar Otilia Marchiş şi Ady Endre
Titlu: 24118.jpg