AcasăŞtiri201811 Octombrie: Ziua Şcolii Ardelene – 11 octombrie

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Ziua Şcolii Ardelene – 11 octombrie

Ziua Şcolii Ardelene – 11 octombrie

„Şcoala Ardeleană a adăugat dimensiuni occidentale culturii umaniste, reînnoind legăturile romanice, secole la rând întrerupte prin jocul nefericit al istoriei”.
Cardinal Alexandru Todea
Ziua de 11 octombrie, zi în care, în 1754, au fost deschise Şcolile Blajului - Fântâni ale darurilor - de către Episcopul Petru Pavel Aron, primele şcoli sistematice şi moderne în limba română din Transilvania, asemenea celor europene ale timpului, „moderne nu numai ca metode, ci mai ales ca spirit, conţinut şi orientare”, din anul 2014, este declarată ,,Ziua Şcolii Ardelene”.
Proiectul privind instituirea zilei de 11 octombrie, „Ziua Şcolii Ardelene”, a fost adoptat de către Camera Senatului la 19 noiembrie 2013 şi de Camera Deputaţilor, la 13 iunie 2014. Legea a fost promulgată de Preşedintele României, la 1 iulie 2014.
„Subiectul «Şcoala Ardeleană» este atât de apropiat conştiinţei naţiunii noastre, încât ne-am aştepta să-l întâlnim la tot pasul”, afirma profesorul universitar Camil Mureşan. Şi totuşi ... timp de mai bine de 40 de ani, în perioada de martiriu al Bisericii Române Unite cu Roma, s-a făcut tot ce s-a putut ca Biserica Română Unită cu Roma, Citadela spirituală şi culturală a românilor, Blajul, şi oamenii lui fără asemănare, cultura creată de aceştia, inclusiv „Şcoala Ardeleană”, să fie şterse din istorie, din gândul şi inima românilor. În ultimile decenii manipularea istoriei fiind tot mai practicată, necunoaşterea şi rea-voinţa continuă.
Dorinţa pentru cunoaşterea şi „întărirea valorilor naţionale”, prin instituirea „Zilei Şcolii Ardelene”, a venit din partea parlamentarilor minorităţilor naţionale ... După consultări cu Episcopul greco-catolic de Oradea, Preasfinţia Sa Virgil Bercea, slovacul Adrian Miroslav Merka şi alţi trei reprezentanţi în Parlament - ai croaţilor, ucrainenilor şi macedonenilor -, au prezentat Parlamentului proiectul pentru stabilirea ,,Zilei Şcolii Ardelene”, menţionânu-se printre multele merite ale „Şcolii Ardelene” şi acela de a fi „preconizat logica unităţii poporului român într-o singură formaţiune politică”.
„Ziua Şcolii Ardelene” impune ca adevărurile interzise atât de mult timp şi denaturate continuu să fie puse în lumină, căci „nimic nu va face ca trecutul să fie altceva decât ceea ce a fost”.
„Şcoala Ardeleană” este curentul de idei iluministe din secolul al XVIII-lea, care afirmă ideea emancipării omului prin cultură şi educaţie, curent născut în cadrul Bisericii Greco-Catolice prin cărturarii ei formaţi la Blaj, Roma şi „în atmosfera intelectuală creată la Viena de simbioza reuşită dintre Reforma catolică şi Aufklarung (iluminismul german)” şi Iosefinism.(„Studiu introductiv”, Laura Stanciu , în Petru Maior, „Prediche” , Editura Mega, Cluj-Napoca, 2017, p.16).
Dacă Iuminismul francez se caracterizează prin nota anticlericală, în Transilvania, chiar clericii Bisericii Greco- Catolice îi dau fiinţă şi, împreună cu intelectualii formaţi în şcolile confesionale ale aceleiaşi Biserici, îl reprezintă.
Momentul „Şcoala Ardeleană” are o însemnătate excepţională în viaţa românilor ardeleni, cu ecou puternic şi dincolo de Carpaţi. „Şcoala Ardeleană” este „hotarul dintre ieri şi mâine, ea marchează începutul modernităţii noastre în toate domeniile”.
„Şcoala Ardeleană” a definit identitatea noastră naţională prin opere documentate, a dovedit originea romană a poporului român, latinitatea limbii române, continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii şi unitatea românilor, adevăruri care au stat la baza luptei pentru recunoaşterea românilor ca naţiune şi a luptei pentru drepturi egale cu ale celorlalte naţiuni din Ardeal.
Evenimentul crucial care a făcut posibilă existenţa „Şcolii Ardelene” a fost Unirea cu Roma a Bisericii Române din Transilvania, la 1700, act prin care a luat naştere Biserica Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Mitropolitul Atansie Anghel, din credinţă, cu inteligenţă şi cu puterea de a vedea dincolo de moment, a ştiut alege între calvinism, ortodoxie şi catolicism. Prin Unirea cu Roma, ne-am înapoiat în Biserica Catolică de care am fost rupţi, fără voia noastră, prin Schisma de la 1054. Conştient, românii şi-au regăsit locul în Europa.
Printre drepturile obţinute datorită Unirii cu Roma, este şi acordarea de burse pentru studii în marile colegii catolice din Apus. Această realitate îl determină pe Nicolae Iorga să afirme: „Fără Unirea în credinţă cu Împăratul nu era libertatea, preţuirea, recunoaşterea demnităţii umane. Fără Unirea cu Roma nu erau Şcolile mari din străinătate pentru ucenicii români, aspri în ale învăţăturii, nu era mai ales acea mare şcoală pentru inima poporului nostru care a fost Roma însăşi”.
Episcopul Inocenţiu Micu-Klein (1692-1768) şi-a dat seama că Biserica are nevoie de preoţi culţi, de aceea va trimite tineri la înaltele colegii catolice din Roma şi Viena. Printre primii bursieri a fost şi Petru Pavel Aron, urmaşul său, „un alt arhiereu cult şi erudit, fără mândrie, smerit ca Sfinţii Părinţi şi arhiereii cei mai aleşi ai Bisericii creştine”, cum l-a caracterizat Augustin Bunea, Arhiereu care unea vocaţia religioasă cu cea de cărturar.
Şcolile deschise la Blaj erau gratuite, „nici o plată de la ucenici aşteptându-se”: şcoala de obşte, şcoala latinească şi de preoţi, şcoli care au devenit în timp şcoală primară, Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” şi Seminarul Teologic. Şcolile au fost gândite să devină şi au devenit „izvorul nesecat de cultură pentru toată românimea”, indiferent de etnie şi confesiune, că „mai toţi sunt însătoşaţi şi flămânzi de hrana cea sufletească, pentru aceia, tuturor fiilor noştri, oricarii vor cere, trebuie a li se frânge sfânta pâine şi a-i cuprinde la învăţătură”, spunea Episcopul în „Înştiinţare”, la 11 octombrie.
Şcolile au fost încredinţate călugărilor din Ordinul Sfântul Vasile cel Mare, apreciaţi pentru cultura lor cu largi orizonturi. Urmaşi Întemeietorilor, Mitropoliţii Ioan Vancea şi Vasile Suciu au continuat să dezvolte Şcolile Blajului cu toate profilurile - de numele Mitropolitului Vasile Suciu va fi întotdeauna legat „Institutul Recunoştinţei” - un complex de şcoli pentru fete: liceu teoretic, liceu comercial, şcoală normală şi de aplicaţie. După modelul Blajului, s-au înfiinţat şcoli confesionale greco-catolice în toată Mitropolia: „Preparandia”, la Oradea, Liceul „Samuil Vulcan” şi „Liceul Român Unit de Fete”, la Beiuş şi „Gimnaziul Greco-Catolic” din Năsăud. Numeroşi intelectuali ortodocşi s-au format în Şcolile Bisericii Unite cu Roma.
Între 1760-1761 Episcopul Petru Pavel Aron traduce Biblia latină, „Biblia Vulgata”, la noi, „prima traducere a unui text latin, exceptând sporadicile acte politice sau diplomatice”.
A doua generaţie a Şcolii Ardelene este reprezentată de „Corifei”, „severii călugări şi preoţi porniţi de pe băncile şcolilor din Blaj şi crescuţi în asprele colegii catolice din Apus”. Sunt diferiţi ca „temperamente, talente şi traiectorii biografice”, Samuil Micu Clain (1745-1806), Gheorghe Şincai (1754-1816), Petru Maior (1761-1821) şi Ioan Budai-Deleanu (1760-1820), dar „alcătuiesc un singur gând, o singură voinţă. Ceea ce unul începe, ceilalţi împlinesc, continuă, propagă. În fiecare conştiinţă programul de preocupări şi de teme trăieşte integral, chiar dacă unul este mai ales filolog, altul mai ales istoric, un al treilea polemist şi propagandist, iar ultimul beletrist”, afirmă George Ivaşcu în „Istoria literaturii române 1”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1969, p.306).
Aceştia au studiat la Blaj şi în marile universităţi catolice din Occident, de unde se înapoiază în ţară cu doctorate în Teologie şi Filozofie şi cu dorinţa de a crea şi de a da o direcţie culturii române, idealul era o cultură de esenţă latină, opusă celei slavo-bizantine.
Samuil Micu este primul dintre cărturari care a trebuit să depăşească greutăţile începutului. El şi toţi ceilalţi au scris lucrări cu caracter religios, istoric, lingvistic, filozofic şi didactic, iar Ion Budai-Deleanu şi opere beletristice.
Reprezentanţii Şcolii Ardelene s-au bucurat de prietenia şi sprijinul Episcopilor Diecezei de Oradea, Ignaţie Dărăbant şi Samuil Vulcan. Oradea era la vremea aceea un însemnat centru cultural şi Episcopia Greco-Catolică avea în subordinea ei secţiunea românească a Tipografiei Universităţii din Buda, unde a trimis ca cenzor pe Samuil Micu şi corector pe Gheorghe Şincai.
Din numărul impunător al lucrărilor ,,Corifeilor”, ne sunt în atenţie operele teologice, scrieri originale, mai ales volume de predici, sau traduceri. Lui Samuil Micu îi datorăm prima traducere a operei „Imitatio Christi” de Thomas a Kempis. Tot Samuil Micu a tradus şi a tipărit, în 1795, Biblia, cunoscută sub numele de „Biblia de la Blaj” sau „Biblia lui Clain”, sau „Biblia lui Bob”. Traducerea „se ridică şi uneori chiar întrece frumuseţea literară a celei de la Bucureşti - 1688”.
Operele istorice „Istoria, lucrurile şi întâmplările românilor” a lui Samuil Micu, „Hronicul românilor şi a mai multor neamuri” a lui Gheorghe Şincai şi „Istoria pentru începutul românilor în Dachia” a lui Petru Maior, spre deosebire de cronicile anterioare, ale lui Grigore Ureche, Miron Costin şi Ioan Neculce, care povestesc evenimentele istorice, limitate la provincii, exponenţii „Şcolii Ardelene” realizează opere critice care cuprind istoria tuturor românilor, istorie încadrată în contextul european.
Prin „Hronicul românilor şi a mai multor neamuri”, Gheorghe Şincai realizează „cel mai complex edificiu de erudiţie a istoriografiei româneşti până la opera lui Nicolae Iorga, monumentul istoriografiei Şcolii Ardelene”, eruditul călugăr fiind „un Iorga al veacului al XVIII-lea”.
Opera a fost scrisă în două limbi: română şi latină - prin latină se adresa învăţaţilor străini. Istoriografia europeană i-a oferit lui Şincai argumentele latinităţii şi continuităţii neîntrerupte a românilor în spaţiul daco-roman, argumente convingătoare în faţa oricăror istorici străini. Străbătută de un cald patriotism, opera este deosebit de apreciată de Nicolae Iorga: „Această lucrare e din cele mai bogate, din cele mai muncite, din cele mai cinstite ce se pot închipui. E un admirabil repertoriu, o culegere de izvoare din cele mai îmbelşugate, la care se recurge încă astăzi şi se va recurge încă multă vreme”.
„Corifeii” au reuşit să cuprindă „tot ceea ce era înnoitor şi mobilizator în istoriografia Şcolii Ardelene”, cu ei istoria a încetat să fie o povestire, a devenit „o analiză critică a faptelor şi a izvoarelor”. Ei au deschis o cale pentru cei care aveau să-i urmeze, impunând un simţ înalt al adevărului ... Acelaşi lucru temeinic l-au realizat şi în Lingvistică.
Pentru a sublinia originea latină (pur latină) a limbii române, Micu a elaborat un sistem ortografic etimologic. El este primul învăţat român care publică o carte în limba română, scrisă cu litere latine, este „Carte de rogacioni” (Viena, 1779). Tot el redactează la Viena, împreună cu Gheorghe Şincai, prima gramatică tipărită a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” (1780). Micu a descoperit legile fonetice ale evoluţiei limbii latine în română şi le-a făcut cunoscute. Şi tot prin această gramatică a făcut cunoscută lingvisticii străine latinitatea limbii noastre. Exponenţii „Şcolii Ardelene” au intervenit pentru îmbogăţirea vocabularului prin neologisme de origine latină. Micu este şi cărturarul care a creat primul nostru vocabular filozofic.
Samuil Micu a fost şi cel dintâi lexicograf al nostru. Cunoscutul „Lexicon” de la Buda, 1825, primul nostru dicţionar etimologic, îi aparţine în cea mai mare parte. Ca să fie terminată lucrarea, înainte de a muri, a încredinţat-o Canonicului orădean Ioan Corneli.
Capodopera literară a secolului al XVIII-lea, la noi, este „Ţiganiada” lui Ion Budai-Deleanu, pe care George Călinescu îl caracterizează astfel: „un spirit cu desăvârşire occidental, cărturar de întinsă cultură, cu preocupări istorice, drept şi filologie, un veritabil om de litere”. Cunoştea literatura universală de la paginile Antichităţii la literatura modernă: italiană, franceză, germană, spaniolă şi polonă. A creat prin „Ţiganiada” întâia noastră operă beletristică de înaltă valoare nu numai pentru noi, dar şi pentru Iluminismul european, unde stă alături de epopeile eroi-comice ale literaturii europene.
Cuprinzând tot ce a creat Şcoala Ardeleană, Nicolae Iorga va spune: „În Ardeal nu e un mănunchi, ci o pleiadă, nu e un predicator în pustie, cu câţiva ucenici răzleţi, ci profeţi serbătoriţi se încunjură de ucenici înţelegători şi devotaţi, cari repetă cuvântul auzit, îl tâlcuiesc pentru alţii, scot dintr-însul adevăruri nouă” ( Op.cit., p.297).
Învăţământul întemeiat de Biserica Română Unită cu Roma în Ardeal a avut influenţe directe asupra întregului teritoriu românesc, inclusiv în Muntenia şi Moldova, unde nu existau şcoli în limba română decât în slavonă şi greacă. Din Ardeal, dar mai ales din Blaj, au plecat profesori pe tot cuprinsul românesc: Gheorghe Lazăr şi Florian Aaron, la Bucureşti, Aron Pumnul, la Cernăuţi, unde va fi profesorul lui Mihai Eminescu, Simion Bărnuţiu, la Iaşi, Ion Trifu Maior, tatăl lui Titu Maiorescu, la Craiova, iar la cererea Mitropolitului Veniamin Costache, au plecat la Seminarul de la Socola V. Fabian Bob, Costea, Manfi şi Vasile Popa. Sunt multe motivele care l-au îndreptăţit pe Eugen Lovinescu să afirme că „Toate popoarele care posedă o înaltă civilizaţie astăzi, dacă nu sunt, au fost măcar mult timp catolice”.
La această extraordinară mişcare de idei care a fost Şcoala Ardeleană, animaţi de acelaşi ideal al „iluminării şi ridicării politice, sociale şi intelectuale a poporului român”, cărturarilor uniţi li s-au alăturat şi mulţi ortodocşi, încât, în acest efort comun de înălţare prin cultură, există un exemplu de solidaritate într-un ideal al BINELUI ... Memoriul ,,Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae” – 1791 şi 1792 - îi avea în atenţie pe toţi românii.
Spiritul Şcolii Ardelene a continuat, s-a transmis generaţie după generaţie şi va exista întotdeauna în Biserica Greco-Catolică. Petru Maior nu vorbeşte doar în numele lui când spune: „Eu numai cât am aruncat sămânţa ...”. Există ceva ce s-a format în Biserica noastră prin spiritualitatea ei şi cultură, ceea ce se recunoaşte în vieţile marilor personalităţi, în munca, opera şi caracterul lor; Timotei Cipariu este unul dintre aceştia, unul din cei mai mari învăţaţi români. Dotat cu inteligenţă rară, cu o putere de muncă uluitoare, disciplinat şi perseverent, vorbea 12 limbi vechi şi moderne, a fost unul dintre întemeietorii „Societăţii Academice Române”, viitoarea ,,Academie Română”. Ioan Bianu, plecat de la Blaj, a organizat, la Bucureşti, „Biblioteca Academiei”, el, modestul teolog crescut cu „ţipăii” Mitropoliei (pâinea data gratuit elevilor săraci).
Dintre coordonatele alcătuirii sufleteşti formate de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, cărora le-a dat viaţă personalităţile Şcolii Ardelene, amintim credinţa în Dumnezeu, iubirea şi fidelitatea faţă de Biserica Sa, Biserica Romei, puterea de muncă, erudiţia, adevăratul patriotism, dăruirea până la jertfa de sine şi sfinţenia. Persecuţia din anii comunismului a adus pentru urmaşii Şcolii Ardelene, martiriul ... Episcopii Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu l-au trăit, l-au trăi, preoţii şi credincioşii ...
După anii întunecaţi ai comunismului, s-au distrus conştiinţele la noi, s-a pierdut sensul Adevărului şi al Binelui şi răul continuă prin incorectitudinea faţă de istoria Bisericii Unite cu Roma. La adevăr se poate ajunge prin cunoaştere, trebuie ştiut ce este Biserica Greco-Catolică şi ce este „Şcoala Ardeleană”, apoi vorbit şi scris. Dar pentru aceasta este nevoie de inteligenţă şi curaj în efortul de a căuta Adevărul. Acestea le dorim cititorilor ...
Înainte de a încheia, ne amintim ceva ce ne pune pe gânduri: prima carte editată cu litere latine, de Samuil Micu Clain, este „Carte de rogacioni”, îndemn de credinţă şi rugăciune, iar prima carte întocmită şi tipărită de „Şcoala Ardeleană” este ,,Floarea Adevărului”, Blaj, 1750, o carte a „cuvioşilor ieromanaşi” de la Blaj,în frunte cu viitorul Episcop Petru Pavel Aron,carte în care se explică raţional cele patru puncte dogmatice sub care s-au unit românii cu Roma la 1700 - Biserica Greco-Catolică se apăra de lovituri şi nedreptăţi ... Credinţa, rugăciunea şi apărarea Bisericii, chiar prin jertfă, în timp, s-au definit a fi un TESTAMENT.
Profesor Otilia Bălaş

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: Sfinţirea Bisericii din Becheni-Chisău » Titlu: 27208.jpg

Anul: 2018
Eveniment: Sfinţirea Bisericii din Becheni-Chisău
Titlu: 27208.jpg