AcasăŞtiri201813 Septembrie: Desfăşurarea pe teren a „lichidării” Bisericii Române Unite în 1948 (1)

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Desfăşurarea pe teren a „lichidării” Bisericii Române Unite în 1948 (1)

Desfăşurarea pe teren a „lichidării” Bisericii Române Unite în 1948 (1)

A. Persecuţia iniţială împotriva Bisericii Române Unite
Până la declanşarea la 27.09.1948 a „asaltului” în vederea „lichidării” Bisericii Române Unite, a existat o persecuţie iniţială, „pregătitoare”, ce a avut drept scop slăbirea Bisericii, astfel încât aceasta să nu mai aibă puterea de a se opune autorităţilor în timpul „asaltului”.
În acest sens, încă din 1945 şi continuând de fapt până la sfârşitul anului 1948, documentele din Arhiva Mitropoliei Blajului dezvăluie:
- licenţieri masive de canonici şi de preoţi (pentru aşa-zise „economii bugetare”);
- pensionări obligatorii ale canonicilor;
- arestări fără niciun motiv juridic ale unor preoţi greco-catolici;
- faptul că nu se recunoşteau şi nu erau finanţate parohiile noi;
- exproprieri şi naţionalizări ale clădirilor, fondurilor bisericeşti şi ale proprietăţilor strict necesare funcţionării Bisericii;
- suprimarea presei catolice;
- cenzurarea abuzivă a circularelor episcopale;
- imixtiunea tot mai pronunţată a statului în învăţământul confesional, în gestiunea bunurilor Bisericii; şi multe altele.
La 16.03.1946, într-un discurs rostit în faţa sinodului electoral de la Blaj, canonicul Victor Macavei arăta: „Să ne dăm seama că ofensiva pentru distrugerea Bisericii noastre, pentru măcinarea ei, încetul pe încetul, continuă mai persistentă ca oricând şi să recunoaştem sincer că face progrese”.
La 21.02.1948, în timpul Congresului de constituire a Partidului Muncitoresc [Comunist] Român (PMR), Gheorghiu-Dej a lansat un atac deschis împotriva Vaticanului, folosind expresii acuzatoare şi profund nedrepte la adresa Papei, precum şi la adresa tuturor preoţilor catolici din România. Atacul a fost reluat în lunile martie şi aprilie ale aceluiaşi an.
După 21.02.1948, au fost emise în serie următoarele decrete:
- denunţarea Concordatului (17.07.1948);
- reforma învăţământului (3.08.1948), prin care s-au desfiinţat toate şcolile confesionale ale tuturor cultelor şi s-au răpit (naţionalizat) bunurile seculare legate de funcţionarea acestor şcoli;
- legea Cultelor (4.08.1948), care a blocat practic activitatea tuturor cultelor.
Episcopii catolici au protestat prin memorii la fiecare asemenea decret, fără a primi vreodată un răspuns.
Legea Cultelor conţinea articole care au afectat grav viaţa Bisericii Catolice de ambele rituri. Menţionăm:
- întreruperea legăturilor canonice cu Sfântul Scaun;
- desfiinţarea de către stat a mai multor dieceze/eparhii;
- printre altele, legea „reglementa”, în articolele 37-39, trecerea de la un cult la altul, acesta fiind mecanismul „legal” prin care urma să fie „lichidată prin unificare”[1] Biserica Română Unită.
B. „Operaţiunea de unificare”
1. Declanşarea publică a „operaţiunii de unificare”[2]
În România, partea publică a „operaţiunii de unificare” a început, după model sovietic, cu o „caldă chemare” din partea unui înalt ierarh ortodox, mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, adresat credincioşilor şi clerului greco-catolic (deci nu episcopilor). „Chemarea” a fost rostită cu ocazia festivităţilor ce aveau loc, ca în fiecare an, la Blaj, la 15.05.1948: „Îndrept către voi, cei pe care interese străine v au amăgit, despărţindu-vă de maica voastră cea bună, Biserica Ortodoxă, o chemare caldă, de părinte, să vă întoarceţi acasă”. Există indicii care duc la concluzia că mitropolitul Bălan a primit această misiune la 22.04.1948, cu ocazia convocării sale intempestive la Gheorghiu-Dej. Acolo l a întâlnit şi pe ministrul Cultelor, cu care a continuat apoi discuţiile la minister.
Pentru a sublinia coordonarea de ansamblu cu care s-a desfăşurat „operaţiunea de unificare”, menţionăm că la 13.05.1948, deci cu două zile înainte de „calda chemare” de la Blaj, prefectura judeţului Târnava Mică „solicita”, din partea ministrului de Interne, „rechiziţionarea localului Academiei Teologice Greco-Catolice”.
La aceasta, episcopul Suciu a protestat la 14.05.1948 arătând, printre altele, că „Academia de Teologie, Seminarul, Şcoala de Cântăreţi, etc., toate adăpostite într-o clădire […] adăposteşte 140 de persoane şi este singura clădire care deserveşte pregătirii personalului cultului Mitropoliei pentru cele aproape 700 de unităţi parohiale [din Arhiepiscopia Blajului] şi care, de 200 de ani, de nimeni, niciodată, nu a fost rechiziţionată”.
Trei săptămâni după prima „chemare”, adică la 6 iunie 1948, cu ocazia instalării sale canonice, noul patriarh ortodox, Justinian Marina, a lansat un mesaj asemănător, „o caldă rugăminte” „către clerul greco-catolic […] şi către românii greco-catolici”: „Ce ne mai desparte? Nimic altceva, decât credincioşia pe care încă o mai acordaţi cu supunere Romei!”
După cele două „chemări”, care nu ar fi avut de altfel nicio semnificaţie pentru greco-catolici, a urmat o largă campanie publică şi de presă împotriva Unirii religioase cu Roma. Episcopii au înţeles că s-a pornit de fapt un atac deschis împotriva Bisericii lor. În această situaţie (vezi articolul „Răspunsul Episcopatului în timpul persecuţiei”), ei au început pregătirea tuturor eparhiilor pentru vremuri de persecuţie prin:
- circulare de avertizare către preoţi şi către credincioşi;
- măsuri de intensificare a vieţii spirituale în parohii;
- subdelegarea unor facultăţi excepţionale pentru vremuri de persecuţie;
- vizite canonice, care s-au succedat în ritm intens şi altele.
„Caldele chemări” ale celor doi ierarhi ortodocşi au fost gândite să „legitimeze” ceea ce urma să se întâmple în continuare: constituirea unor comitete de „iniţiativă” judeţene, de plasă[3], comunale, care să intre, cu sprijinul autorităţilor represive, în toate localităţile cu greco-catolici pentru a obţine „trecerea” credincioşilor la ortodoxie şi, conform legii Cultelor, preluarea tuturor bisericilor acestora.
2) Pregătirea „asaltului” împotriva Bisericii Române Unite
Folosim termenul „asalt” deoarece, după cum se va vedea în continuare, „trecerea” populaţiei greco-catolice la ortodoxie s-a făcut în mod ilegal, în stil stalinist, numit „de jos în sus”; a fost un fel de operaţiune militară pentru ocuparea unui teritoriu, care a încălcat chiar şi legile atunci valabile.
a) Prima şedinţă a Comisiei CC al PMR care a coordonat „unificarea” (29.08.1948)
Fiind o operaţiune de o asemenea anvergură – „acţiunea trebuie începută imediat, concomitent în toate judeţele” – aceasta urma să angreneze întregul aparat administrativ din Transilvania, precum şi pe cel de forţă al statului. De aceea, a fost necesar să se înfiinţeze un centru unic de comandă, capabil să dea ordine chiar şi temutei poliţii politice, Securitatea. Astfel, la 29.08.1948 a fost constituită o „Comisie” care a avut drept obiectiv coordonarea unui „asalt” în 3 etape împotriva Bisericii Române Unite. Din comisie au făcut parte: un reprezentant al Direcţiei Organizatorice a CC al PMR, ministrul Cultelor, un adjunct al ministrului de Interne şi un reprezentant al Ministerului Informaţiilor (responsabil cu cenzura). Procesul verbal al acestei şedinţe, precum şi alte documente asemănătoare care au urmat se găsesc azi în Arhiva CC al PCR de la Arhivele Naţionale Istorice Centrale (ANIC).
În şedinţă, Comisia „a luat în discuţie planul Ministerului Cultelor în vederea unificării”, adică „Planul concret pentru revenirea Bisericii greco-catolice la ortodoxie[4]” şi a constatat că nu se cunosc date suficiente pentru „începerea acţiunii propriu-zise de unificare pe teren” (adică a „asaltului”).
Printre altele, planul Ministerului Cultelor prevedea pentru Etapa I „strângerea semnăturilor [de delegare pentru consfătuirea de la Cluj] de la preoţii favorabili revenirii la ortodoxie”. Or, Comisia nu cunoştea decât 4 preoţi „care ar fi dispuşi să înceapă acţiunea”. Într-o asemenea situaţie, planul Ministerului Cultelor nu putea funcţiona. În procesul-verbal al întrunirii se afirma: „Dacă am începe această acţiune de unificare a Bisericii, foarte importantă şi în acelaşi timp şi delicată, care comportă o bună organizare şi pregătire până în cele mai mici amănunte, [aceasta] poate să ne aducă surprize neplăcute atunci când nu îndeplineşte condiţiunile de mai sus”. „Condiţiunile” au fost formulate în procesul-verbal astfel: „O cunoaştere cât mai precisă a atmosferei în masă, a atitudinii preoţilor care urmează să înceapă acţiunea”.
Ca urmare, Comisia nu a luat decizii şi a cerut mai întâi Ministerelor Cultelor şi al Internelor, „prin organele de Siguranţă[5]”, să obţină următoarele date:
„► O informare pe teren asupra atmosferei ce domneşte între credincioşi în legătură cu unificarea.
► Cunoaşterea precisă a judeţelor cu populaţie greco-catolică.
► În câte comune din fiecare judeţ există populaţie greco-catolică şi în ce număr.
► Câţi preoţi greco-catolici există în fiecare judeţ (pe comune).
► Pe care preoţi, protopopi sau episcopi am putea conta că vor merge alături de acţiune şi care sunt cei mai periculoşi [sic].”
Se poate trage concluzia că ordinul stalinist de „lichidare” a Bisericii Greco Catolice Române a fost dat înainte de a se cunoaşte realitatea greco-catolică însăşi. A fost un ordin dat pe temeiul urii împotriva credinţei şi a Bisericii Catolice.
b) Raportul Ministerelor Cultelor şi de Interne cu privire la greco-catolici adresat Comisiei CC al PMR (emis între 4.09. şi 11.09.1948)
- Situaţia de pe teren
După 4.09.1948, a sosit răspunsul sintetic, redactat de ambele ministere, în care au fost date, printre altele, următoarele informaţii:
► „Centrele populate în care ideea unificării Bisericii Unite cu Biserica Ortodoxă este privită cu deosebită ostilitate sunt următoarele: [urmează lista oraşelor şi a comunelor respective].”
► „Faţă de mulţimea centrelor adversare ale revenirii la Biserica Ortodoxă, numărul centrelor favorabile este mult mai mic şi de cele mai multe ori motivele care au dus la această situaţie sunt mai puţin de natură teologică, decât de natură personală (certuri cu chiriarhii) sau de natură socială (originea socială ţărănească sau muncitorească a unor preoţi greco-catolici).” [În continuare se citează aceste localităţi.]
► „Dintre preoţii greco-catolici care s-au declarat de acord cu mai multă sau mai puţină sinceritate pot fi semnalaţi următorii: [urmează o listă cu 18 nume].”
► „Preoţii greco-catolici ostili unirii sunt foarte numeroşi şi sunt menţionaţi mai jos numai cei mai importanţi şi care agită masele pe faţă: [urmează o listă cu 77 de nume].”
► „Cu toate că indiferenţa unor preoţi greco-catolici faţă de problema revenirii la Biserica Ortodoxă este jucată şi nu reală, pot fi socotiţi indiferenţi, şi deci influenţabili următorii: [urmează o listă cu 47 de preoţi].”
- Propunerile Ministerelor Cultelor şi de Interne
Situaţia fiind alarmantă din lipsă de sprijin pentru „operaţiunea” care urma să fie declanşată, cele două ministere au făcut o serie de propuneri practice pentru punerea în aplicare a „instrucţiunilor” din cele 3 etape ale planului Ministerului Cultelor. În textul propunerilor se remarcă multe falsificări şi manipulări. Iată un extras semnificativ:
„► […] În delegaţia dată s-ar arăta că la Cluj urmează să se discute[6]invitaţia la revenire. […]
► După această lucrare, delegaţii judeţeni se vor întruni a doua zi chiar la Cluj, pentru consfătuire. Aici ei vor discuta scurt şi vor semna apoi o declaraţie de unire (revenire). Actul va fi însă din vreme şi bine studiat pentru a nu lăsa loc nici la discuţii multe, şi nici la interpretări.
► Actul următor va fi predarea documentului revenirii la ortodoxie către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române.
Suntem de părere că şi acest lucru să se facă fără a lăsa timp mult la mijloc.
În vederea acestui lucru, poate că ar fi necesar ca să se convoace cel puţin sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române, adică Patriarhul şi mitropoliţii. Ei ar primi în mod solemn pe reprezentanţii [sic] Bisericii Greco-Catolice reveniţi la ortodoxie, după care vor face, la o biserică din Bucureşti, şi o slujbă religioasă.
► Ultimul act al revenirii la ortodoxie ar fi realizarea ei pe teren.
Trebuie să fim şi aici foarte vigilenţi pentru că o instigaţie a unui preot sau a unui intelectual priceput la astfel de lucru poate nu numai să determine o rezistenţă, dar să dea şi naştere la o răzvrătire. Toată grija se va pune în a mobiliza pe cei favorabili şi a izola şi neutraliza pe adversari. Nicio provocare, niciun act care să irite.
► Realizarea pe teren a unirii ar consta apoi din următoarele:
Alcătuirea unei chemări către popor, care se va citi în biserici, în prima duminică, de către toţi preoţii uniţi.
Chemarea se va publica apoi şi în ziare şi se va citi la radio.
Cuvântări în care să se arate însemnătatea naţională a unificării cultului greco-catolic cu cel ortodox.
Semnarea unui proces verbal de revenire la ortodoxie în triplu exemplar. Un exemplar se va păstra la parohie, iar două se vor depune la protopopiatul ortodox respectiv.
În orice caz trebuie să semneze şi preotul alături.
Semnarea procesului verbal de ¾ din credincioşii greco-catolici atrage şi trecerea întregii averi la ortodoxie (art. 37 din lege).
În încheiere, ţinem să propunem încă odată cea mai mare vigilenţă în tot timpul acestor lucrări. Toată acţiunea trebuie să fie pusă la punct cu măsuri şi formulare din vreme studiate şi restrânsă la minim de timp. Presa trebuie să secondeze la timp, de aproape, orice acţiune, iar autorităţile, cu consemnul vegherii atente, să fie la datorie.”
c) A doua şedinţă a Comisiei CC al PMR (13.09.1948)
În faţa lipsei de sprijin pentru „unificare”, constatată în raportul care-i fusese predat din partea ministerelor Cultelor şi al Internelor (vezi mai sus), Comisia CC al PMR a luat decizia de a acţiona încă de la început cu violenţă, decizie vizibilă în toate mărturiile preoţilor abordaţi pentru a semna delegaţii în vederea „consfătuirii” de la Cluj.
Probabil că se intrase şi în criză de timp, avându-se în vedere că termenul pentru „lichidarea” Bisericii era deja fixat: 1 decembrie 1948.
Pentru o asemenea decizie au trebuit să se implice cei mai „influenţi” membri ai Biroului Politic al CC al PMR, după cum se poate vedea în paragraful introductiv al raportului:
„Raport asupra şedinţei din 13 Sept. 1948 la Ministerul Cultelor
Duminică 12 septembrie, comisiunea formată din: Stanciu Stoian, Ministrul Cultelor, tov. Olteanu din partea C[omitetului] C[entral], Dir[ecţia] Organizatorică şi tov. Ministru Jianu [MAI] şi Mihalache [Ministerul Informaţiilor], din însărcinarea tov. Chişinevschi, a informat pe tov. [Vasile] Luca asupra pregătirii planului acţiunii de reîntoarcere a uniţilor din Ardeal la ortodoxie. În urma îndrumărilor date de tov. Luca, s-a alcătuit următorul plan:
Pe lângă Comisiune va activa operativ un colectiv central, care are responsabil pe Dr. [Petru] Manu - Secretar General la Ministerul Cultelor. Colectivul este format din tov[arăşii]:
1.          Mărgineanu Virgil, deputat de Târnava Mare, pentru Eparhia Blaj.
2.          Dr. Stoica Ion, deputat de Cluj, responsabil pentru Eparhia Cluj.
3.          Mreneş N., deputat de Năsăud, responsabil pentru Eparhia Oradea.
4.          Roman Aurel, deputat de Maramureş, pentru Eparhia Maramureş.
5.          Horga Pavel, deputat de Bihor, responsabil pentru Banat.”
După cum se vede, Comisia CC al PMR a confirmat pentru „colectivul central” cinci dintre împuterniciţii eparhiali stabiliţi iniţial în planul Ministerului Cultelor.
Este interesant de observat că deciziile luate în această şedinţă s-au referit exclusiv la Etapa I a „asaltului”. Şedinţa a avut deci rolul de a declanşa „asaltul” pe teren. În rest, pentru Etapa a II-a şi Etapa a III-a lucrurile trebuiau să meargă „de la sine”, aşa cum fuseseră prevăzute în planul Ministerului Cultelor. Comisia CC a PMR a intervenit doar la 15.10.1948, în faţa unei aşa-numite „contraofensive catolice”.
- Calendarul acţiunilor din Etapa I a „asaltului”
După stabilirea „colectivului central”, Comisia CC al PMR a fixat un calendar pe zile al acţiunilor de îndeplinit în Etapa I. Fiind vorba de un adevărat plan de operaţiuni, care a şi fost executat pe teren, îl redăm în întregime:
„I. Luni 13 Septembrie 1948, şedinţă cu colectivul central pentru a le da sarcini şi a porni pe teren.
S-a hotărât chemarea de către Minister a episcopului Aftenie, care plecase la Blaj.
Se vor face intervenţii la Ministerul Afacerilor Externe pentru rechemarea lui Ohara [sic!], reprezentantul papal.
II. Între 14-23 Sept. 1948 se vor forma colective pe judeţe [comitetele de iniţiativă judeţene] care vor conduce operativ acţiunea.
Răscolirea terenului pentru a găsi preotul catolic-unit ce va fi delegat la consfătuirea din Cluj.
Se va completa dosarul cu informaţii complementare [«compromiţătoare»] în legătură cu acţiunea.
Se vor redacta teze pentru prelucrat în masă, de asemenea publicaţii şi alt material propagandistic.
III. Joi 16 Sept. se va publica pensionarea episcopilor catolici-uniţi şi punerea în vedere acestora că nu mai pot funcţiona sub nici o formă. Se vor lua măsuri pentru a nu se putea deplasa. Vor fi anunţate toate autorităţile.
IV. Vineri sau sâmbătă 17-18 Sept. va fi chemat episcopul Hossu de către Minister şi pus în faţa a două alternative. Trecutul reacţionar şi imoral [sic] şi, al doilea, i se va pune problema revenirii.
V. La 24 septembrie, şedinţă cu colectivul central (responsabilii de eparhii), pentru cunoaşterea situaţiei din timpul perioadei de pregătire.
După această şedinţă se va completa şi revizui planul venind cu amănunte în ceea ce priveşte rolul maselor, corpul preoţilor, după cum şi organizarea propagandei în această acţiune.
VI. Între 26-27 septembrie, luni şi marţi, dacă se poate chiar într-o singură zi, se va face strângerea de semnături pentru delegarea unui preot pe judeţ, care va lua parte la consfătuirea de la Cluj, ţinută pentru hotărârea revenirii greco-catolicilor la ortodoxie.
VII. Consfătuirea va avea loc Joi 30 Sept[7]. Se va semna de către toţi delegaţii o proclamaţie de revenire. Se va desemna şi delegaţia ce va preda actul revenirii către Patriarhie.
VIII. Paralel cu aceasta, se vor duce acţiuni de lămurire în masă, folosind actul şi alte materiale. Duminică 3 octombrie se va face primirea solemnă a delegaţiei de către Patriarhie. Cu această ocazie se va face o slujbă la una din bisericile capitalei.
IX. După 3 octombrie, intrarea în acţiune a Bisericii Ortodoxe.
Din timp se va face un plan pentru o solemnitate la Cluj sau Blaj, sau în ambele. În aceste acţiuni un rol important îl vor juca episcopii [Nicolae] Bălan [din Sibiu] şi [Nicolae] Colan [din Cluj], împreună cu căpeteniile unite ce au revenit [sic].
X. Trecerea la efectuarea revenirii greco-catolicilor la ortodoxie jos, în masă.
Acesta este planul elaborat şi asupra căruia au fost de acord toţi tov[arăşii].”
Observaţii
► La punctul II, formularea „răscolirea terenului” arată îngrijorarea autorităţilor, conştiente că nu vor găsi uşor „delegaţi” pentru Cluj.
► Punctul III s-a materializat prin două decrete (nr. 243 şi 1596 din 17.09.1948) care au dus la „revocarea” episcopilor ce „nu mai aveau dieceze”.
► Punctul IV s-a materializat prin chemarea episcopului Iuliu Hossu la Bucureşti în zilele de 20, 21 şi 22 septembrie 1948, unde i s-a cerut, chiar cu ameninţări voalate, să treacă de partea acţiunii guvernului.
► La punctul VI se poate observa că strângerea semnăturilor de delegare nu a mai fost făcută în zilele de 26, 27 şi 28 septembrie, aşa cum se prevăzuse în planul Ministerului Cultelor, ci în noaptea de 26/27 septembrie, când preoţii, treziţi din somn, fie semnau, fie erau duşi direct în carcerele Securităţii. Există nenumărate mărturii cu privire la acea noapte (vezi mai jos mărturia protopopului Traian Belaşcu).
- Mărturia părintelui Iuliu Raţiu
Pentru a vedea cum s-a încercat găsirea preoţilor necesari acţiunii de strângere a semnăturilor – acţiune ce făcea parte din punctul II al „calendarului” – prezentăm în continuare un extras din memoriile părintelui Iuliu Raţiu, pe atunci vicar foraneu de Timişoara. Părintele descrie dialogul „suprarealist” avut cu „deputatul de Bihor” Pavel Horga, la 22.09.1948, adică tocmai cu împuternicitul pentru eparhia de Lugoj (vezi mai sus):
„A mai îndrugat domnul «Pavel de Bihor» şi alte fleacuri, pe care nu le mai ţin minte, dar întrebându-l eu, de ce vine la mine şi nu la unul din episcopi sau, şi mai bine, la colegiul episcopilor cu problema aceasta, a mărturisit că episcopii nu se bucură de încrederea guvernului în privinţa aceasta şi că este mai ducător la scop ca acţiunea să pornească de jos, de la poporul care doreşte această împreunare bisericească a celor două confesiuni româneşti, iar episcopii să fie puşi în faţa unui fapt împlinit. […]
- Care ar fi, după Dv., rolul meu în campania aceasta? îl întrebai eu, tocmai ca să-mi pot da seama de procedura ce vor să urmeze în realizarea acestei ţinte josnice şi infame.
- Dv. ar urma să vă puneţi în fruntea acţiunii şi să-i determinaţi pe preoţi şi pe credincioşi să părăsească legăturile cu Vaticanul şi să intre în sânul Bisericii Ortodoxe.
- Cum adică? mă dumiresc eu. Este vorba, ca tot clerul şi tot poporul greco-catolic să zică: „Adio!” credinţei şi Bisericii sale şi să se dea buluc şi plocon în B.O.R., fără nici o condiţie, fără nici o discuţie prealabilă, fără tratative, şi fără parlamentări bilaterale?
- Da, răspunde deputatul, în cazul preconizat de guvern şi de partid, nu este vorba de dus tratative, ci toţi uniţii să se facă ortodocşi.
Am înţeles bine şi nici deputatul nu a făcut secret din forul care l-a trimis la mine: partidul şi guvernul.
Încă tot nu l-am dat afară, ci m-am stăpânit, păstrându-mi în mod aparent calmul şi-l mai întrebai ca să mai aflu câte ceva, pe un ton de „afacerist”:
Şi ce aş primi eu dacă aş fi aplicat a face treaba aceasta?
Orice aţi vrea şi oricât aţi dori: şi bani – argumentum auri – şi demnităţi împreunate cu servicii înalte. Meritul dv. ar fi nespus de mare, iar guvernul ar şti şi ar vrea să-l răsplătească, zise el.”
3. „Asaltul” împotriva Bisericii Române Unite
a) Etapa I (26/27.10.1948)
După a doua şedinţă a Comisiei CC al PMR (din 13.09.1948), s-a intrat în linie dreaptă în „asalt”.
- Constituirea „comitetelor de iniţiativă judeţene”
În Arhiva CNSAS există un asemenea exemplu în cadrul unui raport al Serviciului judeţean de Securitate Satu Mare. Se poate vedea că ofiţerul de Securitate a folosit expresia „comisie de acţiune” în loc de „comitet de iniţiativă”. Trebuie să recunoaştem că era şi greu să se memoreze asemenea denumiri fictive.
„În cursul nopţii din 26 spre 27 septembrie 1948, a fost constituită, de către tov. ROMAN AUREL, delegatul CC al Frontului Plugarilor, venit din Bucureşti, Comisia de acţiune pentru unificarea Bisericilor Greco-Catolice şi Ortodoxe pe judeţul Satu Mare. […]. Am luat măsuri de filare. […] Avem a Vă raporta, totodată, că materialul compromiţător în contra preoţilor greco-catolici, care este prelucrat cu succes de această comisie, a fost furnizat de acest Serviciu de Securitate şi predat prin tov. ROMAN AUREL.”
- Culegerea semnăturilor de delegare pentru „consfătuirea” de la Cluj; mărturia protopopului Traian Belaşcu
În Arhivele Vaticanului există o mărturie edificatoare cu privire la desfăşurarea Etapei I a „asaltului”, şi anume mărturia părintelui protopop Traian Belaşcu, care i-a destăinuit episcopului Vasile Aftenie, la 4.10.1948, cele trăite de el şi de alţi preoţi în ziua de 27.09.1948. PS Aftenie a redat apoi această mărturie, sub jurământ, Nunţiului Apostolic. Mărturia a fost stenografiată şi verificată de episcop. Iată câteva extrase din raportul episcopului Aftenie:
„Belaşcu a povestit atunci momentul sosirii poliţiei la casa lui:
«Acum o săptămână, în 27 septembrie, la cinci dimineaţa, agenţi ai poliţiei au venit acasă la mine şi au spus:
- Părinte, Dumneavoastră trebuie să veniţi cu noi.
Soţia mea a venit la uşă şi, văzând poliţia, a leşinat şi a căzut jos. […]»
L-au dus la Sibiu, la sediul Siguranţei Publice [Securităţii] şi a fost prezentat Şefului Poliţiei, un anume [Gheorghe] Crăciun, greco-catolic. Acesta, referindu-se la detenţia părintelui Belaşcu de anul trecut, i-a spus:
- Văd că v-aţi reîntors! Dar de data aceasta e vorba de altceva. Dumneavoastră trebuie să alegeţi: sau semnaţi această hârtie în favoarea unirii cu Biserica Ortodoxă sau muriţi.
Belaşcu a refuzat zicând:
- Eu am fost bine pregătit. Nu pot face aceasta. Chiar în aceste zile, Episcopul a fost în parohia mea şi eu l-am primit cu mare alai şi cu mărturisire de credinţă.
P. Belaşcu a rămas în dezacord cu şeful poliţiei timp de vreo trei ore, apoi acesta i-a spus:
- Părinte, Dumneavoastră puteţi ieşi, dar după prânz trebuie să reveniţi să-mi daţi răspunsul; gândiţi-vă bine şi apoi ne răspundeţi limpede, da sau nu.
După prânz, P. Belaşcu s-a întors şi Crăciun l-a întrebat:
- Acum, ce gândiţi? Trebuie să semnaţi această hârtie sau să fiţi aruncat în închisoare imediat, şi Dumneavoastră ştiţi bine ce urmează după… (după cum s-a spus mai sus, Belaşcu experimentase viaţa de închisoare).
P. Belaşcu încă ezita, şi Crăciun, văzând aceasta, a trimis să-l aducă în faţa lui pe un alt preot deţinut în acea închisoare, P. Corneliu Oros. Acesta era protopopul adjunct şi administratorul protopopiatului părintelui Belaşcu; […] L-am întrebat pe P. Belaşcu dacă acest P. Oros era acelaşi [cu preotul] care mă însoţise zi şi noapte, timp de zece zile, în timpul recentelor mele vizite canonice, şi mi-a răspuns că da.
Apoi, continuându-şi povestirea, a spus: «P. Oros a fost, aşadar, introdus în cameră, tremurând de frig şi pe jumătate mort. Era în cămaşă, fiind luat de poliţie în timp ce lucra la câmp. Mi-a spus imediat: ‘Daţi-mi un pahar cu apă şi o haină. Sunt îngheţat’.»
P. Belaşcu avea impresia că P. Oros înnebunise. Şi-a scos haina şi i-a pus-o pe umerii părintelui Oros. Între timp, a fost introdus un alt preot arestat, Victor Aron, protopop de Sibiu. Văzându-l pe P. Oros, P. Belaşcu a spus: «Nu era altă cale să ne salvăm: trebuia să semnăm».
Şi toţi trei, plângând, au semnat.
După aceasta, Şeful Poliţiei i-a dat P. Belaşcu însărcinarea de a vizita toate parohiile din Sibiu pentru a-i invita pe toţi preoţii greco-catolici să semneze hârtia de trecere la Biserica Ortodoxă, făcând să se înţeleagă că unirea cu ortodocşii oricum s-ar fi făcut. A vizitat toate parohiile şi, cu excepţia a doi sau trei preoţi, cu toţii au semnat.”
- „Consfătuirea” de la Cluj şi primirea la Patriarhie
Nu insistăm aici asupra desfăşurării „consfătuirii” de la Cluj sau asupra primirii celor 36 de preoţi „delegaţi” la Patriarhie. Menţionăm doar că toate eparhiile au emis în zilele imediat următoare decrete de excomunicare a preoţilor care au participat la „consfătuirea”[8] de la Cluj. Prin aceasta, episcopii au înfruntat în modul cel mai direct persecutorul, cu urmările ce nu s-au lăsat aşteptate.
b) Etapa a II-a (3-21.10.1948)
- Constituirea „comitetelor de iniţiativă” de plasă şi comunale
„Comitetele de iniţiativă” judeţene, constituite în timpul Etapei I, au început să acţioneze, aşa cum se cerea în planul pentru Etapa a II-a a Ministerului Cultelor, şi anume: „Întărirea comitetelor judeţene şi parohiale şi intrarea lor în acţiune. Supravegherea activităţii lor, în mod atent, în orice moment.”
În acest sens, în articolul „«Lichidarea» stalinistă a Bisericii Române Unite” este prezentat un larg extras din procesul-verbal de constituire a unui „comitet de iniţiativă” de plasă (Marghita), „în baza delegaţiei primite din partea Comitetului Greco-Catolic de iniţiativă [judeţean Bihor]”. La rândul său, acest comitet urma să constituie „comitetele de iniţiativă” comunale. Asta, deoarece până în duminica de 10.10.1948 „comitetele de iniţiativă” comunale urmau să intre în sate pentru a face „trecerea” populaţiei greco-catolice la ortodoxie.
- Exemplu de constituire a unui „comitet de iniţiativă” (parohial) în localitatea Andrid
Iată un fragment dintr-un proces-verbal în care se vede atât momentul constituirii, cât şi modul de lucru al unui asemenea „comitet de iniţiativă/de lămurire parohial”. Fiind vorba de prima încercare de „trecere” la ortodoxie, cea din duminica de 10.10.1948, „lămurirea” nu s-a desfăşurat cu violenţă fizică, ci cu presiuni morale.
Redactorul procesului-verbal era un om cu carte, probabil un învăţător. Se poate constata că stilul fin ironic al textului este o ultimă formă de protest a acestui angajat bugetar în faţa siluirii conştiinţelor la care a fost obligat să participe.
„Proces-verbal
Luat azi, 10 oct. 1948.
În legătură cu apelul Bisericii Ortodoxe Române îndreptat Bisericii surori Greco-Catolice Române pentru unificarea celor două Biserici şi în urma actului săvârşit la Cluj, în 1 oct. 1948, a luat fiinţă la 7 oct. 1948 şi în comuna Andrid [plasa Carei, jud. Sălaj] un comitet de lămurire a populaţiei locale, compus din persoanele mai jos semnate. De a doua zi, acest comitet a intrat în activitate. În ziua de 9 oct. 1948, comitetul, în plină activitate, a primit pe tov. Răducănescu Alexandru, delegatul plasei, deplasat aici pentru aceeaşi muncă de lămurire a populaţiei greco-catolice, în cadrul adunării populare de a doua zi, 10 oct. 1948.
După o consfătuire avută în seara zilei de 9 oct. 1948, tov. delegat, împreună cu comitetul local de lămurire, s-a deplasat la locuinţa părintelui greco-catolic local, Gheorghe Roşianu, unde comitetul a fost întâmpinat de soţia preotului, care, întrebată fiind dacă părintele este acasă, a răspuns că, din cauză neprevăzută şi boală gravă în familia părintelui, acesta a plecat la Sanislău cu una oră înainte.
În urma acestui fapt, comitetul, împreună cu delegatul plasei, s-a reîntors la primăria comunei, hotărând aici ca a doua zi de dimineaţă, în 10 octombrie, comitetul să se întrunească din nou la primărie şi, in corpore, să se deplaseze din nou la locuinţa preotului, anunţaţi fiind de soţia acestuia că în jurul orelor opt ea presupune că părintele s-ar întoarce pentru oficierea serviciului divin.
A doua zi, duminică, comitetul, de îndată ce a aflat de sosirea părintelui în localitate, s-a deplasat la locuinţa acestuia, unde a fost primit împreună cu tov. Răducănescu Alexandru şi Semer Ioan de la Securitatea Valea lui Mihai, în locuinţa părintelui.
După prezentările de rigoare, s-a adus la cunoştinţa acestuia, prin învăţătorul director Ardeleanu Vasile, scopul vizitei, arătându-se actul săvârşit la Cluj în 1 oct. 1948 pentru unificarea Bisericilor româneşti Greco-Catolice cu cea Ortodoxă. Tot atunci, prin tovarăşul învăţător Ardeleanu, i-au cerut să aprecieze actul săvârşit la Cluj şi să adere şi d-sa la această unificare, prin semnarea unei declaraţii care i s-a prezentat în acest scop. […]
În urma acestor apeluri, părintele Roşianu Gheorghe a spus următoarele: până la primirea unor dispoziţii oficiale, prevăzute cu sigiliul şefului Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, D-sa nu poate adera la această unificare, menţionând că nu ar fi contra unei unificări ieşite dintr-un sinod comun al şefilor de eparhii ortodoxă română şi greco-catolică română […]. În urma acestor stări de lucruri, părintele a mai cerut legitimarea tov. Răducănescu de la Valea lui Mihai, care s-a legitimat prin viu grai că este delegatul plasei şi este un credincios al târguşorului Valea lui Mihai şi funcţionar în acea localitate.
În urma acestora, părintele, împreună cu întreg comitetul de lămurire local, împreună şi cu tov. Răducănescu Alexandru, delegatul plasei şi tov. Semer Ioan de la Securitatea Valea lui Mihai, au intrat în biserică, unde părintele Gheorghe Roşianu a oficiat serviciul divin.
În cadrul acestui serviciu divin, părintele Gheorghe Roşianu a ţinut o predică, vorbind despre credinţă şi apărarea ei.
Din cuprinsul acestei predici a reieşit pregătirea dumisale specială şi s-a mai constatat pregătirea, şi prin acest mijloc, a credincioşilor de a nu adera la unificarea celor două biserici.
La un moment dat, credincioşii din biserică, în sufletul cărora şi-a avut ecoul predica părintelui, emoţionaţi, au început a ofta şi lăcrima în hohote de plâns întreg auditoriul din biserică, la cuvintele preotului: „Să nu ne lepădăm de credinţă […]”. La sfârşit, i-a rugat pe bunii credincioşi ca, după terminarea sfintei slujbe, să rămână în curtea sfintei Biserici, unde câţiva din Valea lui Mihai le vor vorbi ceva despre unirea celor două biserici […].
Îndată după ieşirea din biserică, credincioşii au staţionat în faţa bisericii, iar copilaşii s-au adunat în chiar curtea bisericii, la partea însorită. Invitată şi populaţia pe acel platouaş, a persistat în tăcere, în stradă.
Comitetul, împreună cu delegaţii oficiali, s-a apropiat de populaţia majoră, ce staţiona pe acel loc, în număr de cca 100 capi de familie, plus majoritatea tineretului sătesc, unde au început cuvântările de lămurire a unificării bisericilor româneşti. […]
Tov. pretor al plasei Andrid, V. Sofian, a insistat asupra caracterului acestei adunări, care nu poate fi decât paşnic, că biserica din localitate nu este prejudiciată cu nimic şi că va rămâne şi pe mai departe deschisă, să nu se dea ascultare vorbelor din umbră. […]
Cel din urmă a vorbit tov. Răducănescu, delegatul plasei Valea lui Mihai. Dânsul […] a subliniat faptul că unificarea celor două biserici româneşti, cu nimic nu va stingheri populaţia română, fostă până aci greco-catolică, de a se ruga şi în viitor în biserica lor, în limba lor, şi aceluiaşi Dumnezeu la care toţi ne închinăm. Deosebirea este doar în supuşenie şi credinţă faţă de biserica strămoşească română ortodoxă, ascultând în viitor nu de ordinele Papei, ci de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române de la Bucureşti. Ca încheiere, mai avem de adăugat că, la apelul lansat de comitetul local de lămurire şi de delegatul plasei, în urma cuvântărilor ascultate, populaţia întreagă s-a îndepărtat de la locul adunării, din curtea bisericii şi din stradă, fără a pronunţa nici un cuvânt ostil, îndepărtându-se fără a-şi manifesta verbal sau prin semnături adeziunea pentru unificare.
Noi, comitetul subscris mai jos, am mai aşteptat câteva minute, după care ne-am retras în localul primăriei.
Menţionăm că atât în Biserică, cât şi în timpul cuvântărilor din cadrul adunării populare generale, întâmplător am fost asistaţi în biserică de şeful de post, plutonierul Ungureanu C. şi jandarmul Cocescu Alexandru de la postul de jandarmi Andrid, care, în calitate de credincioşi, au luat parte la serviciul divin şi, întâmplător, la toate cuvântările ţinute, de asemenea luând parte şi tov. Semer Ioan, de la Securitatea Valea lui Mihai, cu alte misiuni în regiune, care, fără să vrea, au verificat şi activitatea comitetului local pentru lămurirea populaţiei în cauza unificării bisericilor româneşti. […]
Rezultatele […] se dovedesc infructuoase, din cauza instigaţiilor făcute de preot de pe amvon, menţionând că preotul nu a luat parte la adunare. […] De pe amvon, părintele a menţionat că mai bine îşi jertfeşte tot avutul, chiar şi viaţa, decât să se lepede de credinţă şi se va supune şefilor săi ierarhici legali, în frunte cu Papa de la Roma […].
A mai continuat apoi că cu credinţa nu te poţi juca ca şi cu politica. […] Căci credinţa trebuie mărturisită atât în faţa oamenilor cât şi în faţa lui Dumnezeu. Acela care semnează de frică să nu piardă o bucată de pâine sau o funcţie este un laş.
În consecinţă, toate cuvintele preotului au fost contra acestei frumoase şi mari acţiuni. […]”
Urmează semnăturile autografe ale delegaţilor şi ai comitetului local de lămurire. Membrii comitetului erau bugetari, care şi-ar fi pierdut serviciul dacă ar fi refuzat să colaboreze. Menţionăm doar funcţiile lor: delegat al plasei Valea lui Mihai; pretor; învăţător-director; primar; notar; cenzor statistic; agronom; învăţătoare; agent agricol; moaşă; dactilografă; un membru al Frontului Plugarilor.
Sursa:http://www.e-communio.ro

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: Manifestări dedicate Centenarului la Vintere » Titlu: 27152.jpg

Anul: 2018
Eveniment: Manifestări dedicate Centenarului la Vintere
Titlu: 27152.jpg