AcasăŞtiri201813 Septembrie: Desfăşurarea pe teren a „lichidării” Bisericii Române Unite în 1948 (2)

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Desfăşurarea pe teren a „lichidării” Bisericii Române Unite în 1948 (2)

Desfăşurarea pe teren a „lichidării” Bisericii Române Unite în 1948 (2)

- Dispoziţia I a Ministerului Cultelor (6.10.1948):
Chiar în zilele dinaintea datei de 10.10.1948, ziua „trecerii” poporului la ortodoxie după slujba de duminică, Ministerul Cultelor a emis o primă dispoziţie, care urma să „faciliteze” din mers desfăşurarea acestei „treceri”. Reamintim că această dispoziţie fusese prevăzută în planul Ministerului Cultelor pentru Etapa I astfel:
„Se va citi şi se va explica preoţilor Comunicatul Ministerului Cultelor, referitor la justa interpretare a articolelor 38 şi 39 din legea Cultelor privind trecerile de la un cult la altul”.
Pentru înţelegerea semnificaţiei acestei dispoziţii, dar şi a altor dispoziţii care au urmat, trebuie amintit că legea Cultelor prevedea:
„Art. 38. Declaraţia de părăsire a unui cult se comunică părţii componente locale a cultului părăsit, prin autoritatea comunală locală.
Art. 39. Niciun cult nu va putea înscrie noi adepţi, decât dacă cel ce solicită acest lucru face dovada că a anunţat de părăsirea cultului, cultul căruia i-a aparţinut. […]”.
În legătură cu aceste două articole din Lege, dispoziţia I a Ministerului Cultelor anunţa, printre altele:
„Declaraţia de părăsire a unui cult se poate face, şi individual, şi în grup de mai multe persoane deodată. Când declaraţia este făcută în grup, ea va fi semnată de fiecare declarant. […] În caz când comunitatea locală a cultului părăsit a încetat de a mai exista, în fapt, primăriile locale vor înainta declaraţiile de părăsire a cultului, prin prefecturile respective, Ministerului Cultelor, spre cele legale.”
După cum se vede, „noutăţile” aduse de Dispoziţia I, faţă de art. 37 şi 38 din Legea Cultelor sunt următoarele:
► Apare noţiunea de părăsire a unui cult în grup.
► Dovada de părăsire eliberată de primărie se poate face colectiv, cu listă de nume (deci se uşurează falsificările).
► Iată că Ministerul Cultelor lansa, încă de la începutul Etapei a II-a a „asaltului”, ideea că un anumit cult ar putea înceta să mai existe, iar acest cult nu putea fi, în cazul de faţă, decât cel greco-catolic (se pregătea „lichidarea” Bisericii Unite).
► Într-un asemenea caz, primăria urma să înainteze declaraţiile de părăsire către Ministerul Cultelor (obligativitate inexistentă în lege – trebuia, aşadar, „documentată” la nivel central „dispariţia” greco-catolicilor).
- Ordinul Comisiei CC al PMR de la 15.10.1948
În faţa refuzului parohiilor greco-catolice de „a trece” la ortodoxie, care s-a manifestat chiar şi prin revolte în unele localităţi, şi ca pregătire pentru a doua duminică de strângere a semnăturilor (17.10.1948), la nivelul Comisiei CC al PMR s-a dat, la 15.10.1948, un ordin care încălca grav chiar şi legile atunci în vigoare, şi arunca explicit în violenţă întregul proces al „trecerilor”.
În primele pagini ale documentului, al cărui titlu era, ca de-obicei, neutru: „Situaţia trecerii la ortodoxie a greco-catolicilor din Ardeal”, se prezintă un tabel cu situaţia „trecerilor” de până la acea dată. În partea a doua a documentului apar ordinele pe care le vom prezenta în continuare:
„În judeţele: Mureş, Cluj, Năsăud, Someş şi Severin, operaţiunea merge mai greu. În judeţele din jurul Clujului influenţa lui Hossu este foarte mare şi greutăţile sunt mari. În aceste judeţe, nici Partidul nu a dat suficientă importanţă acestei probleme, lăsând-o mai mult în sarcina comitetului special constituit. Responsabilul trimis de noi, Dr. Stoica Ion, deputat de Cluj, a dat dovadă de slăbiciune, în aceste judeţe trimiţându-se întăriri din altă parte. […]
Contraofensiva catolicilor
[…] Pe teren, [episcopii] au trimis toate forţele lor, pentru a face presiuni asupra preoţilor să nu treacă la ortodoxism, ameninţându-i cu anatemizarea (afurisenie).
În această acţiune au fost trimişi toţi canonicii şi preoţii de pe lângă episcopii.
La cei care au trecut, spun că pentru a scăpa de anatemizare şi efectul ei, mai au 30 de zile de gândire pentru a-şi retrage semnăturile date pentru unire.
Aceşti preoţi şi alţii care sunt împotrivă au început să adune iscălituri de la preoţi şi credincioşi pe declaraţii că cu orice sacrificiu nu vor părăsi catolicismul.
O serie de preoţi au ţinut cuvântări în biserici contra acţiunii de trecere la ortodoxie, atacând făţiş regimul de democraţie populară, iar după ce au terminat slujba au fugit din comună, lăsând impresia că o sa fie arestaţi şi persecutaţi de către organele aparatului de stat pentru aceste atitudini ale lor.
Cei mai periculoşi dintre greco-catolici sunt fostul Episcop Suciu la Blaj şi vicarul Raţiu din Lugoj. […]
S-au luat următoarele măsuri:
[…] Ministerul Cultelor va da o decizie prin care să interzică ca preoţii catolici care nu au trecut la ortodoxie să mai facă liturghie în bisericile din satele unde credincioşii au trecut la ortodoxie.
Ministerul de Interne va supraveghea şi trimite la urmă [expresie codificată pentru „va aresta”] pe toţi preoţii care se vor deplasa în alte sate, ieşind din reşedinţa lor, împiedicând astfel propagandiştii catolici să treacă din sat în sat.
Pentru a scoate pe preoţii catolici, trecuţi la ortodoxie, de sub presiunea morală a anatemizării (afuriseniei), Patriarhul Iustinian va da o dezlegare de orice jurământ făcut de către preoţi faţă de episcopii uniţi, precum şi dezlegare de anatemizarea făcută de către aceşti episcopi.
S-au luat măsuri prin Ministerul Informaţiilor să se dea mai multă atenţie popularizării în ziarele independente, precum şi prin cele din provincie, unde se vor face o serie de reportaje luate de jos, din comune.
Operaţiunea de trecere pe teren continuă până în data de 21 octombrie 1948, până la care dată noi sperăm să fie trecuţi majoritatea, urmând ca după aceasta să fie lichidate şi ultimele comune care au mai rămas.”
Observaţii
Semnalăm faptul că ordinul de mai sus privitor la arestarea preoţilor care se deplasează dintr-o comună într-alta este cu totul ilegal.
Semnalăm, de asemenea, exprimarea nevoalată: „lichidarea comunelor” care nu au „trecut” la ortodoxie. Este cel mai evident ordin abuziv rămas în documente.
„Măsurile” luate la 15.10.1948, deci chiar în timpul Etapei a II-a a „asaltului”, de către Comisia CC al PMR au fost materializate pe teren prin două noi dispoziţii ale Ministerului Cultelor (Dispoziţia a II-a şi a III-a) şi două ordine circulare ale Securităţii, care au blocat practic rezistenţa greco-catolică din acele zile.
Iată conţinutul acestor documente:
- Primul ordin circular al Securităţii (14.10.1948)
„DIRECŢIUNEA GENERALĂ A SECURITĂŢII POPORULUI
Nr. 132/51.971 - Radiogramă -
DIRECŢIUNILOR REGIONALE DE SECURITATE DIN ŢARĂ
Luaţi măsurile necesare pentru ca, în conformitate cu prevederile Legii Cultelor şi cu dispoziţiunile Ministerului Cultelor, niciun preot să nu poată sluji la altă biserică decât aceea ce i-a fost atribuită de M. C. În consecinţă, înlocuirile de preoţi în bisericile greco-catolice cu preoţi fără parohie, teologi şi canonici din centrele episcopale trebuie să înceteze.
Preoţii care circulă fără rost dintr-o comună într-alta, părăsind fără motive temeinice localitatea lor de reşedinţă, să fie trimişi la urmă [cuvânt codificat pentru arestare] de către organele jandarmereşti, în modul cel mai discret.”
Consecinţa acestui ordin circular era aceea că Biserica nu mai putea avea niciun fel de canale de comunicare.
- Dispoziţia a II-a a Ministerului Cultelor (15.10.1948)
„Noi, Ministrul Cultelor […]
Având în vedere că, pentru înfiinţări de parohii, majoritatea cultelor ţin seama de numărul capilor de familie; […]
Decidem:
Art. 1. În toate cazurile de treceri de la un cult la altul, când aceste treceri se produc în grupe [sic], pentru stabilirea proporţionalităţii între credincioşii trecuţi şi cei rămaşi, se va ţine seama numai de numărul capilor de familie.”
Se încălca astfel dreptul soţiei, al bunicilor, al fiilor de a avea o opinie independentă.
- Dispoziţia a III-a a Ministerului Cultelor (16.10.1948)
„Ministerul Cultelor 39.387/948
Direcţia I
Telegramă fulger [16.10.1948]
[Circulară]
1.          Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Sibiului
2.          Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Timişoarei
3.          Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Caransebeşului
4.          Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Aradului
5.          Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Clujului
6.          Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Oradiei
7.          Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Sucevei şi Maramureşului - Sighet[9]
Binevoiţi a pune în vedere tuturor parohiilor ortodoxe sau revenite la ortodoxie că, în conformitate cu dispoziţiunile […], niciun preot a cărui biserică este atribuită, conform legii, cultului la care au trecut credincioşii săi, nu mai poate sluji în această biserică. De asemenea, niciun preot nu poate funcţiona sau servi credincioşii din alte parohii decât dacă posedă actul de numire a chiriarhului său şi recunoaşterea de către Ministerul Cultelor.”
- Al doilea ordin circular al Securităţii (16.10.1948)
„DIRECŢIUNEA GENERALĂ A SECURITĂŢII POPORULUI
Nr. 132/51172-S[ecret] - Radiogramă -
DIRECŢIUNILOR REGIONALE DE SECURITATE DIN ŢARĂ
„Luaţi măsuri pentru întocmirea unor dosare complete [pentru a putea fi trimise în justiţie] împotriva preoţilor care, pretextând antiunificarea, duc agitaţie împotriva regimului. Dosarele vor fi înaintate Direcţiunii Generale [a Securităţii Poporului] pentru a dispune.
Prezentul are caracter permanent.”
Iată cum fidelitatea faţă de propria Biserică era echivalată cu o acţiune contra regimului.
- Mărturia episcopului Ioan Suciu (14.10.1948)
Ordinele Comisiei CC al PMR de la 15.10.1948 au declanşat de fapt „lichidarea” comunităţilor greco-catolice încă din Etapa a II-a a „asaltului”, deci înainte de Etapa a III-a, care avea oricum acest obiectiv.
Mărturiile preoţilor adresate în scris sau direct episcopului Ioan Suciu au fost sintetizate de acesta în protestul său din 14.10.1948 adresat autorităţilor Statului:
„Să nu mai amintim că, până şi în parohiile în care Legea prevede păstrarea bunurilor pe seama Bisericii, Preoţii sunt aruncaţi în drum din casele parohiale, iară bisericile luate cu forţa şi ilegal de autorităţile locale, la porunca Prefecturii.
Mulţi Preoţi zac în beciurile Siguranţei; alţii sunt prigoniţi, unii bătuţi şi păgubiţi de puţinele bunuri pe care le posedă. […]
Ameninţările că se vor impune cote insuportabile, că vor fi duşi în Siberia de maşinile care aşteaptă în stradă, că li se vor lua pensia, pământurile, că vor fi scoşi din case, sunt cele mai inocente, pe lângă ameninţarea cu împuşcarea pe loc şi pe lângă beciurile Siguranţei cu bătăile în care zac îndeosebi Preoţii.”
c) Etapa a III-a (21.10.1948 - 1.12.1948)
- Arestarea episcopilor
Reamintim că arestarea episcopilor a fost prevăzută în planul Ministerului Cultelor pentru Etapa a III-a ca „măsură administrativă”, folosindu-se formularea: „Reglarea situaţiei Episcopatului, cu administraţia lui bisericească şi averile”
De aceea, în chiar prima zi a acestei etape s-a dat ordinul de arestare a episcopului Ioan Suciu, printr-o rezoluţie manuscrisă a ministrului de Interne aplicată pe un memoriu de protest al episcopului. Ordinul a fost pus în aplicare la 27.10.1948, ora 15.
Tot la 27.10.1948, o nouă comisie mixtă, reunind mai multe ministere, a dat ordinul de arestare a tuturor episcopilor şi a „max. 40 de bandiţi” [canonici şi preoţi cu responsabilităţi] care-i sprijineau pe episcopi. Ordinul a fost pus în aplicare începând cu noaptea de 28/29.10.1948.
Observaţie
Amintim aici că acest proces-verbal din 27.10.1948 a fost publicat pentru prima oară în anul 2004[10]. Una dintre formulările procesului-verbal este următoarea:
„Tov. Ministru Stanciu a făcut un raport asupra situaţiei, trăgând concluzia că primele două etape ale operaţiunii de unificare au reuşit […]”.
De atunci şi până în 2012, când Postulatura a identificat noile arhive ale persecuţiei, nu s-a putut şti care au fost aceste „prime două etape” sau în ce a constat „operaţiunea de unificare”.
- Ordine de falsificare a procentelor de „trecere” la ortodoxie:
Reamintim că în planul Ministerului Cultelor pentru Etapa a III-a a „asaltului” se cerea să se ajungă la acele procente de treceri, prevăzute de Legea Cultelor, care să permită luarea bisericilor (treceri de 50%, apoi de 75%, apoi de 100%). Or, poporul nevrând să treacă, obţinerea procentelor s-a făcut în cele din urmă prin falsificări.
O amplă mărturie privitoare la aceste falsificări este dată de raportul protopopului Todea, care primise copiile unor documente autentice de la Pretura Reghin prin credincioasa Ana Macarie[11].
Episcopul Suciu arată, de asemenea, în mai multe memorii şi scrisori de ale sale, că listele cu „treceri” au fost falsificate. Iată un extras dintr-un raport de-al său adresat Nunţiului Apostolic la 18.10.1948:
„Excelenţă Reverendissimă,
În toiul unei furtuni de neimaginat, luptând zi şi noapte pentru a-i susţine pe preoţi şi pe credincioşi, mi-a fost imposibil să fac o dare de seamă asupra evenimentelor.[…] Situaţia reală cu greu o putem aprecia acum.
Listele pentru schimbarea cultului sunt pline de falsuri (sunt trecuţi până şi evrei, ortodocşi, reformaţi) pentru a obţine un anumit număr, pentru a putea justifica în mod legal preluarea bisericii şi a casei parohiale. […]
E un mare haos, înşelăciune, ademeniri şi dezorientare, din imposibilitatea [în care mă aflu] de a comunica cu preoţii.”
E de menţionat că scrisoarea episcopului se referea la evenimente din Etapa a II-a, dar acelaşi tip de falsificări a fost aplicat şi în Etapa a III-a.
- Ordine de preluare în forţă a bisericilor din comunităţile care nu au „trecut”
Reamintim că, la 15.10.1948, Comisia CC al PMR a decis „lichidarea comunelor” care nu ar fi „trecut” încă la ortodoxie până la 21.10.1948 (vezi mai sus).
Punerea în aplicare a acestei „măsuri” a Comisiei s-a făcut prin intermediul unor ordine emise de prefecturi şi de preturi. O copie după un asemenea ordin, (nr. 1229/25.10.1948), transmis de pretura Reghin tuturor notarilor din comunele aparţinătoare acelei preturi, a fost predat de Ana Macarie protopopului Todea. Copia respectivă a ajuns ulterior în dosarul de anchetă al Anei Macarie. Pe document se află şi menţiunile manuscrise atât ale protopopului Todea, cât şi ale Anei Macarie, prin care cei doi recunosc predarea şi primirea documentului.
Iată textul ordinului pretorului din 25.10.1948:
„Constatăm că nu se aplică dispoziţiile noastre cu privire la trecerea de la greco-catolicism la ortodoxie. Pentru curmarea acestei stări de lucruri vă invităm pentru ultima dată să procedaţi chiar azi, cu toată hotărârea, la luarea în primire a bisericilor greco-catolice şi a caselor parohiale şi la evacuarea imediată a preoţilor greco-catolici din aceste case. Cereţi concursul jandarmilor acolo unde este nevoie.”
Fără curajul, plătit scump, al Anei Macarie, noi nu am fi avut astăzi dovada felului în care s-a acţionat pentru „lichidarea comunelor care n-au trecut”. Probabil că asemenea ordine mai există şi în alte arhive. Rămâne de văzut.
- Al treilea ordin circular al Securităţii (27.10.1948)
Acest ordin a fost dat ca urmare a interceptării circularei nr. 3350/6.10.1948 din Eparhia de Maramureş, care cerea de urgenţă preoţilor şi credincioşilor să semneze liste în care să afirme că sunt şi vor rămâne greco-catolici, „chestiunea fiind vitală pentru Biserică”.
Iată textul ordinului:
„DIRECŢIUNEA GENERALĂ A SECURITĂŢII POPORULUI
Nr. 13/55.843 - Radiogramă -
DIRECŢIUNILOR REGIONALE DE SECURITATE DIN ŢARĂ
Întrucât clerici şi mireni, prin circulări consistoriale [sic], ameninţări spirituale, promisiuni şi blesteme, silesc populaţia să iscălească liste nominale antiunioniste, siluind libertatea religioasă constituţională, săvârşind deci abaterile încadrate în art. 327, 345, 351, Cod Penal, treceţi imediat la descoperirea, arestarea şi cercetarea vinovaţilor şi suprimarea acestei activităţi instigatoare antidemocratice.”
Această circulară este un model de cinism. Adică nu Securitatea era cea care siluia conştiinţele, ci episcopii, care cereau credincioşilor să-şi afirme în scris propria religie, cea greco-catolică!
- Exemplu de aplicare a celor trei ordine circulare ale Securităţii
Într-un raport din 28.10.1948 al Direcţiei Regionale de Securitate Timişoara adresat DGSP, se arată următoarele:
„În ziua de 17 Oct. 1948 s-a făcut predarea bisericilor greco-catolice din Juliţa şi Bârzava în prezenţa autorităţilor administrative ale judeţului Arad.
La predarea bisericii, preotul greco-catolic Lăpădat Ioan, din comuna Juliţa/Arad, a refuzat să semneze procesul-verbal de predare a averii, întocmit de delegaţi.
După terminarea slujbei religioase, preotul ortodox a inventariat averea bisericii, fără ca aceasta să-i fi fost predată de cineva, iar la terminarea operaţiunii, a încuiat uşa bisericii şi a luat cheile cu el.
Credincioşii, în număr de cca. 150, au solicitat să rămână la ei cheile bisericii, iar în cele din urmă au ajuns la un acord, ca, până la clarificarea situaţiei, cheile să rămână la şeful postului de jandarmi. Delegaţii au căutat să-i lămurească pe credincioşi, însă nu au obţinut nici un rezultat pozitiv.
În prezent, starea de spirit a credincioşilor din comuna Juliţa este agitată. Referitor la cele de mai sus, Vă rugăm să binevoiţi a ne da ordine de urmare.”
Răspunsul formulat de DGSP rezultă dintr-o rezoluţie manuscrisă aplicată pe document, care cerea încadrarea acţiunii preotului într-unul din cele trei ordine circulare ale Securităţii emise în perioada „asaltului” (vezi mai sus).
Iată textul rezoluţiei:
„A se conforma ordinelor noastre anterioare:
13/50291 [echivalent cu nr. 132/51971],
13/51172
şi 13/55843,
încadrând pe cel în cauză, după aprofundarea problemei, în categoria corespunzătoare.”
Aceste numere de ieşire ale ordinelor se pot vedea în textele celor trei circulare ale Securităţii, doar că, pentru una dintre circulare, a existat şi o variantă purtând un alt număr.
În acest exemplu se vede limpede felul în care cele trei ordine ale Securităţii au permis blocarea oricărei rezistenţe a greco-catolicilor în timpul „asaltului”. Oricine putea fi arestat pe baza lor.
- Dispoziţia a IV-a a Ministerului Cultelor (28.10.1948)
Reamintim că această dispoziţie fusese prevăzută în planul Ministerului Cultelor pentru Etapa a III-a astfel:
„Aplicarea articolelor 37, 38, 39 din legea [Cultelor], prelucrarea comunicatului dat de M[inisterul] C[ultelor] şi a adresei către M.A.I. – Instrucţiuni precise.”
Formularea este aparent neclară. Era vorba de fapt despre o „înscenare” prevăzută, iată, încă de la început, în planul Ministerului Cultelor şi anume: o obscură subunitate a M.A.I. urma să pună întrebări „potrivite”, iar Ministerul Cultelor urma să răspundă.
Astfel, în cele trei puncte ale pseudo-scrisorii cu întrebări din 12.10.1948 a Inspectoratului General Administraţie (din M.A.I.), Circumscripţia III Cluj, se făcea observaţia că greco-catolicii nu mai există „prin însuşi actul unirii de la Cluj şi Bucureşti” şi se punea întrebarea dacă ar mai fi nevoie de notificarea cultul părăsit (greco-catolic) cu privire la părăsirea cultului sau, după caz, să se mai notifice Ministerul Cultelor.
Ministerul Cultelor a răspuns la 28.10.1948 (ziua premergătoare arestării tuturor episcopilor greco-catolici ) prin circulara nr. 39.387/1948, care a fost de fapt ultimul pas pregătitor al Decretul nr. 358/1948. După cum se vede în arhive, deşi răspunsul Ministerului Cultelor s-a adresat instanţei care a pus întrebarea, adică Circumscripţiei a III-a, etc., forul superior, adică M.A.I., a comunicat această circulară/răspuns „spre ştiinţă dlor Inspectori Generali Administrativi ai circumscripţiilor Braşov, Oradea, Cluj, Sibiu şi Timiş”, şi „spre executare dlor prefecţi din Ardeal şi Banat”.
Observaţii
- Iată că, în Etapa a III-a a „asaltului” împotriva Bisericii Greco-Catolice Române, ultimele ordine au fost date şi urmărite prin prefecturile (respectiv preturile) din Ardeal şi Banat.
- Textul Dispoziţiei a IV-a a Ministerului Cultelor afirmă că, după „treceri” cu procente atât de importante, se poate ajunge la „constatarea dispariţiei cultului greco-catolic”. Şi totuşi, acest ultim document al „operaţiunii de unificare” recunoaşte faptul că mai există credincioşi izolaţi ai cultului greco-catolic!
„[Circulară]
La adresa Dvs. Nr. 34644 A din 18 oct. 1948, în legătură cu raportul inspectorului general administrativ al Circumscripţiei III Cluj Nr. 6627/1948, avem onoarea a vă răspunde următoarele:
Treceri de la un cult la altul se pot face şi individual, şi în grupe (capi de familie). În cazul trecerilor greco-catolice la ortodoxism, în momentul de faţă ele se fac în grup [deci numai în grup]. În unele comunităţi locale (parohii) greco-catolice ele ating uneori procentul de 100% şi, în cea mai mare parte, trec de 75%. Acest lucru are drept urmare desfiinţarea virtualmente a acestor parohii, iar averea împreună cu biserica şi edificiile înconjurătoare urmează să revină odată cu credincioşii, comunităţii locale (parohiei) ortodoxe.
În consecinţă, trecerile în discuţiune fac să dispară comunitatea greco-catolică locală chiar şi dacă [ar] exista credincioşi izolaţi. Actul unirii în sine, ca urmare a unei mişcări de mase, poate constitui un element de fapt al constatării dispariţiei cultului greco-catolic.
Primăriile sunt obligate, în principiu, a comunica declaraţiile de părăsire a comunităţii locale a cultului greco-catolic. Unde însă trecerile la ortodoxism reprezintă un procent de cel puţin 75%, comunitatea locală greco-catolică nemaiavând virtualmente existenţă şi rămânând doar credincioşi izolaţi ai cultului [iată că au rămas totuşi greco-catolici], comunicarea declaraţiilor nu se mai poate face şi acestea vor fi înaintate conform comunicatului dat de Minister, Ministerului Cultelor.”
d) Decretul nr. 358/1948
În toată luna noiembrie 1948 a continuat preluarea ilegală a bisericilor greco-catolice din toate localităţile Transilvaniei şi trecerea lor în proprietatea ortodoxă. Prin aceasta s-a putut emite, la 1.12.1948, Decretul nr. 358/1948, care afirma în art. 1:
„În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din decretul nr. 177 din 1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mânăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.”
Ca reacţie la acest decret, menţionăm doar o afirmaţie impresionantă şi atât de veridică din cererea de recurs dictată la 8.07.1957 de episcopul Alexandru Rusu, care se afla încarcerat în închisoarea Gherla:
„Adevărat că se susţine că acest cult ar fi inexistent în ţară, dar această afirmaţie este o simplă prezumţie, întrucât Decretul nr. 358/1948 n-a desfiinţat acest cult, ci a declarat numai că organele centrale şi statutare ale lui încetează de a exista (în funcţiune)”.
În loc de concluzie
a) În scenariul „operaţiunii de unificare” au existat două momente care aveau drept scop să ofere o pseudo-legitimare acţiunilor „asaltului” ce-a urmat:
•          „Caldele chemări” din mai şi iunie 1948 ale celor doi ierarhi ortodocşi:
•          „Consfătuirea” de la Cluj din 1.10.1948.
Într-adevăr, în urma „caldelor chemări” s-a declanşat propaganda publică împotriva unirii religioase cu Roma, iar în urma „consfătuirii” de la Cluj s-a declanşat constituirea „comitetelor de iniţiativă” judeţene, de plasă şi comunale, precum şi întreaga mişcare de „cucerire” a fiecărei biserici greco-catolice.
Aceste pseudo-legitimări făceau parte din scenariul care trebuia să ascundă poporului „lichidarea” în forţă a Bisericii lor. De-abia cunoaşterea etapelor „Planului concret pentru revenirea Bisericii greco-catolice la ortodoxie” ne permite azi să înţelegem realitatea „lichidării” din 1948.
b) Reamintim că episcopii greco-catolici nu au avut cum să cunoască etapele acestui plan. Dar, după ieşirea lor din închisoarea Sighet (4.01.1955), cei trei episcopi supravieţuitori, care s-au aflat timp de un an şi trei luni în Domiciliu Obligatoriu, au putut fi vizitaţi de preoţi din toate eparhiile şi prin aceasta au putut reconstitui cele întâmplate în 1948.
Este impresionant pentru noi, cei de astăzi, să vedem felul în care cei trei episcopi au perceput acele realităţi în memoriul lor comun, redactat din D.O., la mănăstirea Curtea de Argeş, la 23.04.1956:
„Conciliabulul secret de la Cluj din 1 octombrie 1948, în care 36 de preoţi – care s-au proclamat cu dela sine putere „delegaţi” şi „mandatari” ai întregii preoţimi greco-catolice – au fost aduşi să declare „rupte peceţile” unirii bisericeşti cu Sf. Scaun al Romei, a fost urmat, după două zile, de ceremonia fastuoasă de la Bucureşti, în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Românea ratificat hotărârile, zise „istorice”, ale celor câţiva preoţi minori, intimidaţi ori uitaţi de sine, de la Cluj. Aceste două acţiuni iniţiate, îndrumate şi controlate de aproape de organele puterii de Stat, au fost socotite temeiuri de drept suficiente pentru a se porni apoi, tot din partea puterii de Stat (Ministerul Cultelor şi cel pentru Afacerile Interne) acţiunea mai mare de trecere în masă la ortodoxie a celor aproape un milion şi jumătate de credincioşi greco-catolici.
Având binecuvântarea dată, cu mână largă, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, aparatul de Stat, pus în mişcare în acest scop, a dus această lucrare, cu o uimitoare repeziciune, la îndeplinire. În timp de numai două săptămâni, acest aparat de Stat a prins, se spune, în procesele-verbale colective – semnate numai de capii de familie, împuterniciţi de Minister (contrar Legii Cultelor - art. 38 şi 39) să poată schimba religia întregii familii – trecerea la ortodoxie a marii majorităţi (afirmativ 87%) a credincioşilor greco-catolici. Astfel s-a ajuns, în timp cu adevărat record, la Marea Adunare de la Alba-Iulia ţinută la 21 octombrie 1948 […].
Preoţii care nu s-au lăsat amăgiţi să semneze împuternicirile pentru Conciliabulul din Cluj, şi mai ales cei care au avut curajul de a retracta apoi, în orice chip, semnătura ce li se luase, au fost imediat arestaţi ori daţi afară din slujba avută. Iar după numai o săptămână, la 29 octombrie 1948, au fost ridicaţi simultan toţi episcopii greco-catolici.”
În articolul următor al acestei serii, este prezentat „răspunsul” Episcopatului, al preoţilor şi al poporului în timpul persecuţiei care a dus la „lichidarea” Bisericii lor.
Emanuel Cosmovici, în colaborare cu Pr. Cristian Langa
________________________________________
[1] „Lichidare prin unificare”: expresie stalinistă, utilizată în scenariul „lichidării” Bisericii Greco-Catolice din R.S.S. Ucraineană.
[2] „Operaţiunea de unificare”: expresie folosită, printre altele, în procesul-verbal din 27.10.1948 al „întrunirii colectivului de la Ministerul Afacerilor Interne” care a coordonat arestarea tuturor episcopilor greco-catolici. Astfel, în acel proces-verbal se arată: „Primele două etape ale operaţiunii de unificare au reuşit”.
[3] Plasă: subdiviziune a unui judeţ în vechea împărţire administrativă a României.
[4] Vezi articolul „«Lichidarea» stalinistă a Bisericii Române Unite”.
[5] La 30.08.1948 a fost constituită Direcţia Generală a Securităţii Poporului (Securitatea), care a înlocuit Direcţia Generală a Poliţiei de Siguranţă (Siguranţa). Pentru un timp, populaţia a continuat să folosească denumirea „Siguranţa”.
[6] Sublinierile din acest articol figurează în documentele originale.
[7] În realitate a avut loc la 1 octombrie 1948.
[8] In unele documente, evenimentul de la Cluj apare sub diferite nume: conferinţă, adunare, colocviu. sinod.
[9] ANIC, Fond Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Administraţiei Generale de Stat, Serviciul Direcţiei Administraţiei de Stat, Dosar Nr. 63/1948, f. 103.
[10] Articol al lui Adrian Nicolae Petcu în Revista Rost, an II, nr 12/2004, pp. 29-32.
[11] Vezi prezentarea mărturiei protopopului Todea în articolul „«Lichidarea» stalinistă a Bisericii Române Unite”.
Sursa: http://www.e-communio.ro

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: Cursuri de formare pentru preoţi şi soţiile lor » Titlu: 27117.jpg

Anul: 2018
Eveniment: Cursuri de formare pentru preoţi şi soţiile lor
Titlu: 27117.jpg