AcasăŞtiri201813 Septembrie: Argumentarea martiriului episcopului Valeriu Traian Frenţiu 2

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Argumentarea martiriului episcopului Valeriu Traian Frenţiu 2

Argumentarea martiriului episcopului Valeriu Traian Frenţiu 2

2. Persecuţia împotriva episcopului
Martiriul Servului lui Dumnezeu Valeriu Traian Frenţiu a avut loc în cadrul unei largi persecuţii împotriva Bisericii Greco-Catolice Române, şi implicit împotriva credinţei, persecuţie care prevedea „lichidarea” acestei Bisericii (v. capitolul „Desfăşurarea pe teren a «lichidării» Bisericii Române Unite în 1948”).
Din momentul arestării simultane a episcopilor greco-catolici a început şi ceea ce am numit „Persecuţia împotriva Episcopatului în detenţie” (Calea Cruciicomună, 1948-1956, urmată pentru unii dintre ei de o Cale a Cruciiparticulară).
Ordinele persecuţiei care l-au privit direct pe episcopul Frenţiu sunt:
- actele arestării,
- trimiterea la Dragoslavele,
- ordinul verbal pentru trimiterea la spitalul de la Rucăr,
- ordinul de încarcerare în închisoarea Sighet.
Trimiterea episcopului Frenţiu la închisoarea de la Sighet a fost de facto o condamnare la moarte. Teoretic ar fi existat o şansă să reziste, dar condiţiile şi lipsa îngrijirii medicale l-au doborât, aşa după cum s-a întâmplat şi cu ceilalţi doi episcopi greco-catolici mai tineri decât el, Servii lui Dumnezeu Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, precum şi Fericitul Anton Durcovici, episcop romano-catolic de Iaşi.
3. Atitudinea episcopului
a) În timpul persecuţiei
- Conferinţele episcopale convocate şi prezidate de către PS Frenţiu
În calitate de senior al corului episcopal şi de Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş (1941-1946), PS Frenţiu a condus rezistenţa Bisericii Greco-Catolice Române în faţa atacului stalinist. În cadrul conferinţelor episcopale s-a cerut guvernului să revină asupra măsurilor care încălcau drepturile Bisericii şi libertăţile religioase. Unele conferinţe au reunit Episcopatul Bisericii Catolice de ambele rituri, deoarece persecuţia iniţială (1944 – 27.09.1948) a fost în bună parte comună.
Documentele regăsite în arhiva Mitropoliei Blajului se referă la o serie de conferinţe episcopale pentru care s-au identificat atât procesele-verbale, cât şi memoriile redactate cu acele ocazii:
► 1945 (o conferinţă)
► 1946 (două conferinţe)
► 1947 (trei conferinţe)
► 1948 (cinci conferinţe)
- Ameninţările persecutorului
Din momentul în care s-a intrat în persecuţia iniţială „deschisă” împotriva Bisericii Catolice din România – atunci când Gheorghiu-Dej, secretar general al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc [Comunist] Român a atacat deschis Biserica Catolică şi Vaticanul, în zilele de 21.02.1948, 26.03.1948 şi 9.04.1948 – a devenit evident că orice acţiune a Episcopatului urma să aibă consecinţe.
După alte 7 luni, atunci când a început asaltul pentru „lichidarea” Bisericii Greco-Catolice (v. capitolul „Desfăşurarea pe teren a «lichidării» Bisericii Române Unite în 1948”), ameninţările din presă împotriva unirii cu Roma din 1700 au devenit extrem de grave. Acest gen de acţiuni au fost specifice scenariului din timpul lichidării Bisericii Greco-Catolice din Ucraina sovietică.
Astfel, în chiar ziua în care la Patriarhia Română erau primiţi cei 38 (36) de preoţi care participaseră la „adunarea” de la 1.10.1948 de la Cluj, în ziarulUniversul apărea un articol semnat de arhimandritul Valerian Zaharia în care se putea citi:
Uniaţia, creaţie hibridă şi perfidă a catolicismului habsburgic, a fost lichidată […]. Spionii Vaticanului, mobilizaţi sub pretextul misionarismului creştin, de astăzi înainte şi-au pierdut la noi definitiv terenul de exploatare. […] Actul de trădare de la 1700 [unirea religioasă cu Roma a românilor din Transilvania] s-a consumat cu concursul unor ambiţioşi şi a unor venali pe care poporul nu i-a urmat decât silit, sub odioase presiuni morale şi materiale.
În acest cadru de adversitate deschisă, atât episcopul Frenţiu, cât şi ceilalţi episcopi au continuat fără teamă să conducă Biserica, să o pregătească pentru vremurile de persecuţie în curs şi să protesteze faţă de măsurile care afectau desfăşurarea misiunii spirituale a Bisericii. Vom detalia mai jos câteva momente reprezentative ale acţiunii Servului lui Dumnezeu pe această linie.
- Motivaţia martiriului
PS Frenţiu a semnat, alături de ceilalţi episcopi, documente ale Bisericii în care era expus motivul pentru care nu se poate accepta nicio tranzacţie care ar atinge autoritatea infailibilă a Cuvântului lui Dumnezeu şi legătura cu Scaunul Apostolic. Astfel, în ultima scrisoare colectivă pe care episcopii catolici au încercat să o mai transmită prin curieri credincioşilor din parohii, la 24.07.1948, ei arătau, printre altele:
Evanghelia de la Matei 16,18-19, precum şi Evanghelia de la Ioan 21,15-17, sunt actul scris al întemeierii Bisericii şi Papalităţii. […] Dacă lepădăm o lege, o poruncă, şi împuţinăm descoperirea lui Dumnezeu [chiar] şi numai cu un singur adevăr, ne-am făcut vinovaţi de încălcarea întregii Evanghelii, de lepădarea credinţei întregi (Iac 2,10), deoarece am subsăpat temeiul credinţei, care este negreşelnica autoritate a Cuvântului lui Dumnezeu.
- Momente revelatoare pentru felul în care Servul lui Dumnezeu şi-a apărat Biserica şi i-a pregătit pe preoţi şi pe credincioşi pentru persecuţie
► În urma „caldei chemări părinteşti” de la 15.05.1948 a Mitropolitului ortodox al Transilvaniei, ÎPS Nicolae Bălan, pentru „revenirea” greco-catolicilor la Biserica Ortodoxă, episcopul Frenţiu a difuzat o circulară, la 19.07.1948, în care a arătat, printre altele:
La 3-15 Mai IPS Metropolit de Sibiu ne-a făcut o aşa-zisă invitare frăţească ca să călcăm cuvântul dat de strămoşii noştri şi să rupem sigiliile actului de unire. Dar aceasta a fost o insultă la adresa noastră, ca şi cum noi am fi inconştienţi şi nu am fi din convingere catolici. Dacă ar fi fost ceva serios, s-ar fi adresat nouă, arhiereilor […].
► Întrebat direct, cu ocazia unor exerciţii spirituale ale preoţilor, asupra poziţiei pe care trebuie să o ia preoţii în condiţiile propagandei tot mai intense împotriva unirii religioase cu Roma, episcopul le-a dat un răspuns care i-a responsabilizat pe fiecare în parte. Iată ce-şi aminteşte părintele Emilian Bandici în mărturia sa dată Aurorei Sasu:
În ’48 am avut exerciţii spirituale [16-20 şi 23-27 august] cu fie-iertatul martirul nostru, Preasfinţitul Frenţiu. Deşi exerciţiile spirituale trebuiau ţinute aşa cum trebuie, fără să discutăm, fără să vorbim, totuşi ne-am ales cinci preoţi care ne-am hotărât să mergem la Preasfinţitul … […] şi l-am întrebat:
- Înalt Preasfinţite, ce-i de făcut?
- Nu vă pot spune nimic, întrebaţi-vă conştiinţa, pentru că iuzii sunt în mijlocul nostru.
► La Conferinţa episcopală ţinută la 26/27.08.1948 la Oradea, care urma să analizeze prevederile noii legi staliniste a Cultelor, memoriul adresat autorităţilor, semnat de către episcopi, a fost redactat de către episcopul Frenţiu. Tema centrală a fost aceeaşi: nu se poate imagina o despărţire de Scaunul Apostolic.
Socotim a fi aproape exclus ca aliniatul doi al art. 40 [din legea Cultelor], care admite legături cu „cultele religioase, instituţiuni, sau persoane oficiale în afara teritoriului ţării” numai cu aprobarea Ministerului Cultelor şi prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, să poată fi aplicat la legăturile cultului nostru cu Sf. Scaun al Romei. Se ştie anume că aceste legături de ordin canonic – întemeiate pe adevăruri de credinţă, în sensul cărora „Pontificele Roman are (după cum s-a definit în Conciliul Vatican [I]) deplină şi supremă putere de jurisdicţie în toată biserica, nu numai în chestiunile de credinţă şi de morală, ci şi în acelea care privesc disciplina şi guvernarea bisericii lăţite pe întreg globul… şi că această putere a lui este ordinară şi imediată asupra tuturor şi singuraticelor biserici, ca şi asupra tuturor şi singuraticilor credincioşi” – ţin de esenţa catolicismului, de învăţătura, canoanele şi tradiţiile lui aproape bimilenare. A încerca să i se taie aceste legături organice (şi aplicarea dispoziţiei amintite din art. 40 echivalează aproape cu o atare tăiere) ar însemna să taie mlădiţa cultului nostru catolic de via care i-a dat viaţă […].
► După „congresul simulacru” de la Cluj de la 1.10.1948, care a fost începutul asaltului planificat împotriva Bisericii Greco-Catolice Române (v. capitolul „Desfăşurarea pe teren a «lichidării» Bisericii Române Unite în 1948”), PS Frenţiu a cerut, prin protopopiate, fiecărui preot în parte să condamne „congresul” şi să-şi reînnoiască în scris „Mărturisirea de credinţă” catolică. Iată primul paragraf din documentul care trebuia semnat, în care este vizibilă indignarea episcopului faţă de cele întâmplate:
Înfierez cu cuvintele de sacru foc evanghelic actul sacrilegiu al câtorva clerici greco-catolici, nedemni şi lipsiţi de orice conştiinţă religioasă, care au îndrăznit să-şi asume rolul de reprezentanţi ai clerului Bisericii noastre greco-catolice şi care, cu neruşinare şi obrăznicie, au cutezat la Cluj, într-un congres simulacru, să pună în discuţie şi să proclame revenirea Bisericii noastre la Biserica ortodoxă […].
► După „congresul” de la Cluj, PS Iuliu Hossu, episcop al locului, a emis un decret de excomunicare a participanţilor la „congres”, cerând celorlalte eparhii să difuzeze acest decret. Ca urmare, episcopul Frenţiu a trimis fiecărui preot, personal, cu sigiliul eparhiei de Oradea, decretul de excomunicare venit de la episcopul Iuliu Hossu. Există mărturii din epocă în care se vede că acest decret a sprijinit cu eficacitate rezistenţa greco-catolicilor din eparhia de Oradea în faţa violenţelor la care au fost ei supuşi din partea autorităţilor cu scopul de a semna „trecerea” la ortodoxie.
► În jurul datei de 20.10.1948, aşadar cu câteva zile înainte de arestarea sa, protopopii eparhiei de Oradea au primit de la PS Frenţiu facultăţi extraordinare pe care acesta le-a subdelegat lor pentru „timpuri excepţionale”.
Menţionăm doar două puncte din aceste facultăţi, din care rezultă că episcopul era perfect conştient că urmau arestările:
Facultăţi şi dispense extraordinare, pe care Ordinariatul le poate concede pentru timpuri excepţionale: […]
6. Ca preoţii deportaţi, din închisori sau ascunşi, să poată celebra în orice oră şi fără ajun.
8. Ca anume: Confesorii, în cazul că au început arestările şi deportările, şi nu se mai poate recurge la Ordinariat, să poată dezlega şi de la Apostazie.
- Ultimele momente înainte de arestare
Prezentăm câteva documente care dovedesc faptul că, până în ultima zi de libertate, Servul lui Dumnezeu a afirmat deschis care e rolul Papei în conducerea Bisericii şi le-a cerut preoţilor şi credincioşilor să reziste, şi mai ales să se roage:
► Cuvântul episcopului Frenţiu în catedrala de la Oradea, cu ocazia întoarcerii sale (10.10.1948) de la ultima conferinţă episcopală de la Nunţiatură
Direcţia Regională a Securităţii Oradea informa conducerea Direcţiei Generale a Securităţii Poporului despre afirmaţiile episcopului la liturghia din 10.10.1948:
[…] a vorbit episcopul FRENŢIU despre rolul pe care-l are Papa în conducerea Bisericii lui Hristos, recitând cele opt fericiri (Fericiţi cei ce suferă, cei amărâţi etc.). Din cele spuse de către episcop reiese că îşi ia rămas bun de la credincioşi, cei de faţă fiind foarte emoţionaţi.
► Răspunsul PS Frenţiu la revolta greco-catolicilor din Văşad (26.10.1948)
Preoteasa Emilia, soţia părintelui Emilian Bandici, parohul din Văşad, a reuşit să pătrundă la 26.10.1948 în clădirea episcopiei din Oradea, unde episcopul era blocat, pentru a-l informa despre cele ce se petreceau la Văşad. În raportul Securităţii, redactat după anchetarea preotesei, apare răspunsul episcopului:
[Preoteasa] primeşte instrucţiuni [de la episcop] ca preoţii să reziste mai departe şi ca poporul să fie îndemnat la rezistenţă în continuare cu orice preţ.
► Răspunsul episcopului la refuzul parohului Alexandru Raţiu din Olosig (parohie din Oradea) de a preda cheile bisericii (27.10.1948)
Pentru poziţia sa, părintele Raţiu a ajuns şi el la închisoarea Sighet, alături de episcopul său. Iată relatarea momentului în cartea Stolen Church [Biserica furată], pe care Alexandru Raţiu a publicat-o în SUA după ieşirea sa din închisoare:
I-am raportat tot ceea ce s-a întâmplat [la 27.10.1948] episcopului meu, Valeriu Frenţiu, care a aprobat felul în care am apărat Biserica. El m-a îndemnat să continui să rezist şi, mai presus de toate, să mă rog pentru Biserica Catolică.
b) După arestare
Faptul că PS Frenţiu a insistat şi a obţinut de la agenţii de Securitate, veniţi să-l aresteze, acordul de a celebra o sfântă liturghie înainte de plecarea din reşedinţa episcopală este unic. Acest acord a fost obţinut foarte probabil avându se în vedere scenariul după care episcopul era „invitat” la Bucureşti de către ministrul Cultelor şi nu era arestat.
După două nopţi trăite în celulă, Servul lui Dumnezeu a fost dus în „audienţă” la ministrul Cultelor, unde a respins invitaţia la defecţiune ce li s-a făcut tuturor episcopilor şi şi-a continuat Calea Crucii.
- În lagărul de la Dragoslavele
În primele două săptămâni cât a stat în lagăr, înainte de a fi dus la spitalul din Rucăr, PS Frenţiu a avut mângâierea de a putea participa la sfânta liturghie, unde episcopii pontificau pe rând.
Alături de ceilalţi episcopi, el a respins invitaţia la defecţiune adresată de Patriarhul Justinian cu ocazia primei sale vizite în lagăr, însoţit de ofiţeri de Securitate.
- În lagărul de la mănăstirea Căldăruşani
Vom menţiona trei momente semnificative:
► Liturghia se ţinea zilnic
În relatarea sa, episcopul Hossu indică şi motivaţia acceptării de către episcopi şi preoţi a suferinţelor prin care treceau, şi anume apărarea credinţei şi a Bisericii lor:
La sfânta liturghie pontificam, să zicem, ca protos, episcopii cu săptămâna, şi la sărbători pe rând, fiecare câte o scurtă cuvântare; se făcea totul pentru înălţarea sufletească a obştei noastre […] Moralul, din mila Domnului, înălţat, trăirea conştientă a privilegiului de a urma această cale la chemarea Domnului, pentru credinţă şi scumpa Biserică.
► Tensiunea trăită de preoţii cu familie
Momentul este redat de părintele Alexandru Raţiu în memoriile sale. Se poate observa răspunsul simplu şi tranşant pe care l-a dat episcopul Frenţiu:
In cursul verii anului 1949, la Căldăruşani, unii dintre preoţii căsătoriţi le-au cerut episcopilor să facă un efort pentru a obţine eliberarea preoţilor care aveau familii. PS Frenţiu le-a atras atenţia că episcopii trimiseseră deja guvernului un protest împotriva suprimării Bisericii şi a arestării preoţilor. „Nu-i necesar să-i strângem mâna diavolului pentru a doua oară”, a spus el. „De această dată, el ne va smulge braţul din umăr”.
► Consacrarea episcopală în lagăr a Servului lui Dumnezeu Tit Liviu Chinezu
Datorită unor credincioşi curajoşi, care au ajuns pentru fapta lor la închisoare, Nunţiatura a putut purta o corespondenţă clandestină cu deţinuţii din lagăr. Aşa se face că, la 21.04.1949, Nunţiul i-a putut transmite candidatului la episcopat Tit Liviu Chinezu următorul mandat imperios, care-l privea în modul cel mai direct pe Seniorul episcopilor:
[...] din însărcinarea explicită şi formală a Interpretului [Papa], Vă rog să faceţi, fără amânare, cele necesare pentru a îndeplini integral acea Augustă Dorinţă, cu ajutorul şi prin lucrarea Exc[elentissi]mului Senior [Mons. Frenţiu] şi a doi dintre Colegii aleşi de Dumneavoastră. [...] Vă rog, aşadar, să consideraţi prezenta mea scrisoare, în ciuda aparentei sale forme anticanonice, ca pe un autentic Mandat, şi să-l îndepliniţi şi să faceţi să fie îndeplinit fără întârziere, trimiţându-mi apoi, imediat după ce se va fi săvârşit, un semn de confirmare prin mâna Exc[elentissi]mului Senior şi a colaboratorilor săi [...]
La 25.12.1949, episcopul Frenţiu a prezidat, tot în lagărul de la Căldăruşani şi consacrarea episcopală a canonicului Ioan Chertes. El a răspuns acestei misiuni, conştient fiind că descoperirea consacrării putea avea efecte grave asupra tuturor celor în cauză. În cazul său, după cum arată martorul din celula 44 din Sighet, părintele Coriolan Tămâian, accelerarea bolii care l-a dus la moarte a avut loc în urma şocului şi umilirii la care a fost el supus la Sighet atunci când Securitatea a descoperit consacrările clandestine (v. punctul 1, f).
- În închisoarea Sighet
Măsura spiritualităţii Servului lui Dumnezeu a fost vizibilă, în mod cu totul deosebit, în timpul detenţiei la închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet.
► Viaţa spirituală
Episcopul Hossu aminteşte de viaţa spirituală pe care o trăiau cu toţii, deci şi episcopul Frenţiu:
Rugăciunea cea mai scumpă era viaţa trăită acolo şi închinată Domnului. La orice lucru eram duşi, era rugăciune închinată Domnului. Făceam tot ce era cu putinţă să aflăm ziua Sfintelor Paşti, pentru a ne orienta cu Triodul şi apoi Pentecostarul, Înălţarea Domnului şi Sfintele Rusalii. […]
Ne-a lipsit sfânta liturghie, cu sfânta Împărtăşanie; ne-a rămas sfânta Spovedanie, pe care o făceam săptămânal, şi unii chiar mai des, cu împărtăşania spirituală, străduindu-ne să rămânem strâns uniţi cu Domnul Isus, ştiindu-L împreună cu noi: „În temniţă am fost şi aţi venit la mine[3]...”; am primit de la El marea cinste de a fi întemniţaţi pentru credinţa Lui şi simţeam că, nu numai vine la noi, dar este cu noi zi şi noapte. „Eu cu voi sunt în toate zilele[4]...” […].
În luna iunie 1952, [PS Frenţiu] mi-a spus odată: „Dacă nu ne eliberează până la sfârşitul lunii, pe mine aici mă veţi lăsa”. Dorea eliberarea pentru a putea din nou liturghisi, pentru a putea să se împărtăşească; tot timpul petrecut împreună în lagăre şi în temniţă, s-a mărturisit săptămânal, fără excepţie, în fiecare Sâmbătă; aici, în Sighet, ducea dorul sfintei liturghii, al sfintei Cuminecături; mi-a spus de mai multe ori că această lipsă îl doare mai mult decât orice; […].
► În condiţiile de foamete de la Sighet, episcopii şi-au păstrat deplina stăpânire de sine, întreaga căldură sufletească şi umanitate
Trebuie reamintit faptul că, până la 1.07.1953, la Sighet a domnit o foamete care ar fi făcut ca nici unul dintre deţinuţi să nu poată supravieţui. Ştim din mărturiile foştilor deţinuţi politici că oamenii nu rezistau la această foamete şi atunci ieşeau în evidenţă, în mod trist, instincte primare. În această lumină trebuie citite pasajele în care episcopul Hossu arată cât era de impresionat atunci când episcopul Frenţiu îi oferea o lingură din propria porţie de mâncare:
Cu greu i s’a aprobat [episcopului Frenţiu] regim de lapte, dar rar primea; până atunci n-am mai văzut lapte de când am venit de la Căldăruşani; m-a îmbiat să gust şi eu; ca să nu-l supăr, am luat cu lingura o dată; i-am mulţumit fratelui; am văzut şi eu ce gust are laptele; mai dulce dragostea fratelui decât laptele, aceea m a îmbucurat şi m-a mişcat.
► „Pentru aceea suntem aici, să suferim”
PS Frenţiu a afirmat în mod repetat că motivul pentru care episcopii se află în închisoare este suferinţa (subînţeles: pentru credinţă şi pentru Biserică). Cităm un extras semnificativ din memoriile episcopului Iuliu Hossu:
[PS Frenţiu] suporta toate neajunsurile, toate greutăţile cu eroică răbdare, nicicând nu s-a auzit un cuvânt de tânguire; […] dacă îl întrebam: „Te doare ceva?”, răspundea totdeauna liniştit: „Pentru aceea suntem aici, să suferim”. Tot timpul am fost cu admiraţie faţă de ÎPS frate, pentru tăria cu care suporta toată batjocura la care a fost supus […].
► Realizând că va muri, episcopul Frenţiu a avut un ultim gest de atenţie pentru episcopul Hossu
[PS Frenţiu] avea o bucăţică de săpun parfumat, pe care o aşeza sub perină, între lingerie, să rămână miros mai bun, risipind întrucâtva aerul greu ce stăpânea în celulă, pe care, de altcum, de la o vreme nici nu-l mai băgai în seamă, decât în cazuri excepţionale; cât se putea mai des, ţineam fereştile deschise; chiar şi iarna se făcea aerisirea, cât era numai cu putinţă, pentru frigul mare care era mai tare decât mirosul urât; mi-a dat şi mie bucăţica de săpun, să o pun sub perină; după folosire i-am restituit-o cu mulţumită; pomenesc lucrul mic, pentru a se vedea delicateţea sufletului său bun de totdeauna. […]
Cam prin 7-8 Iulie, stând răzimaţi pe căpătâiele paturilor noastre, povestind cap la cap, pe neobservate îmi trece în mână bucăţica de săpun, şoptindu-mi: „Ţi-o dau ţie”. Am şoptit profund mişcat: „Mulţumesc!”. Cori mi-a pomenit, mai târziu, că a văzut că mi-a trecut ceva în mână, dar nu ştia ce; eu am rămas mult timp emoţionat, cum sunt şi acum, când scriu acestea […].
► Spovada din ziua morţii
La invitaţia pe care i-a făcut-o episcopul Hossu de a anticipa spovada, pe care obişnuia să o facă întotdeauna sâmbăta, Servul lui Dumnezeu, conştient că va muri, aşa cum am arătat mai sus, a acceptat să o facă mai devreme, adică vineri, 11.07.1952. Fiind epuizat, episcopul Hossu i-a ascultat spovada în genunchi, lângă pat, în jurul orei prânzului. La ora 18.10 Servul lui Dumnezeu a încetat din viaţă.
Emanuel Cosmovici, în colaborare cu Pr. Cristian Langa
________________________________________
[1] Panehidă: oficiu funebru, parastas, în ritul oriental.
[2] Bucureşti, ACNSAS, Doss. I 195683, vol. 2, f. 86-87.
[3] Matei 25, 36.
[4] Matei 28, 20.
Sursa: http://www.e-communio.ro

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: Expoziţia „Făuritorii Marii Uniri”, vernisată în Cetatea Oradea » Titlu: 27103.jpg

Anul: 2018
Eveniment: Expoziţia „Făuritorii Marii Uniri”, vernisată în Cetatea Oradea
Titlu: 27103.jpg