AcasăŞtiri201810 Septembrie: Argumentarea martiriului episcopului Vasile Aftenie 1

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Argumentarea martiriului episcopului Vasile Aftenie 1

Argumentarea martiriului episcopului Vasile Aftenie 1

Scurtă biografie
Fiul lui Petru şi al Agafiei Lita, s-a născut la 14 iulie 1899, la Lodroman, judeţul Alba. A primit Botezul şi Mirul la 16 iulie din acelaşi an. După şcoala elementară, urmată în satul natal, a frecventat cursurile Gimnaziului superior de la Blaj. Şi-a luat examenul de maturitate în 1918, pe când se afla în permisie de pe frontul Primului Război Mondial. Întrucât ţinea de Arhieparhia metropolitană de Alba Iulia şi Făgăraş, în 1919 a intrat la Seminarul din Blaj, apoi a fost trimis curând la Roma, ca student la Colegiul Pontifical Grec. Întors în ţară – după obţinerea doctoratului în teologie, în 1925, la Ateneul De Propaganda Fide – a îndeplinit diverse funcţii la Curia arhieparhială din Blaj. Acolo a fost hirotonit preot, la 1 ianuarie 1926.
A fost numit profesor de teologie la Academia Teologică din Blaj şi prefect de studii la Seminar. În 1934 a primit funcţia de protopop de Bucureşti. În 1938 a fost numit canonic în Capitlul de la Blaj, iar în 1939 a devenit rector al Academiei Teologice blăjene. În 1940 a fost numit episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş şi i s-a încredinţat funcţia de vicar general pentru Bucureşti şi Vechiul Regat.
După instaurarea regimului comunist în România, împreună cu toţi ceilalţi episcopi greco-catolici a apărat Biserica, a refuzat toate „invitaţiile” de a trece la ortodoxie şi i-a pregătit pe credincioşi pentru zilele grele care urmau.
A fost arestat în noaptea de 28-29 octombrie 1948 şi întemniţat împreună cu ceilalţi episcopi, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită (Greco-Catolică) din ură faţă de credinţă şi faţă de comuniunea cu Scaunul Apostolic. A fost despărţit de ceilalţi episcopi, rămaşi în lagărul de la Căldăruşani, cu intenţia de a-l determina să se lepede de credinţa catolică, spre a conferi o aparenţă de legalitate parodiei de dizolvare a Bisericii Române Unite în Biserica Ortodoxă Română. A fost încarcerat în subsolurile Ministerului de Interne de la Bucureşti spre a fi anchetat. Din pricina presiunilor la care a fost supus în timpul anchetei, în martie 1950 a suferit un accident cerebral. În urma acestuia, a murit la 10 mai 1950, în „spitalul” închisorii Văcăreşti.
1. Calea Crucii şi moartea episcopului
Episcopul Aftenie a trăit, chiar înainte de arestare, o profundă suferinţă atunci când a înţeles că Biserica Greco-Catolică va fi suprimată.
De asemenea, a fost încercat de nelinişte şi de îngrijorare în faţa prezenţei vizibile a agenţilor care îl urmăreau la tot pasul. De exemplu, atunci când s-a întors din vizita canonică pe care a efectuat-o între 14 18.09.1948 în mai multe parohii din protopopiatul Mediaş, intrând în casa parohială din Bucureşti, de pe str. Polonă 48, el a întâlnit-o pe mama părintelui vicar Vasile Mare. Primele sale cuvinte au fost: „O, bunică, nicio clipă n-am scăpat de ei!”
S-a temut şi la gândul că lupta sa în apărarea Bisericii ar putea fi interpretată ca luptă politică, ceea ce Securitatea a şi încercat să facă. Iată ce raportează un informator în acest sens:
În ceea ce îl priveşte personal, Aftenie se teme să nu fie încadrat în vreo lege pentru apărarea securităţii R[epublicii] P[opulare] R[omâne], interpretându-i-se lupta religioasă ca fiind politică […].
Sursa: Matei
a) Arestarea
În noaptea de 28/29.10.1948, PS Aftenie a fost arestat de Securitate şi a fost „depus” (conform ordinului de arestare) la Ministerul Afacerilor Interne, fiind încarcerat în subsolul clădirii, în aceeaşi celulă cu ÎPS Valeriu Traian Frenţiu.
În seara zilei de 30.10.1948, după două zile petrecute în celulă, a fost dus, împreună cu episcopii Ioan Suciu, Valeriu Traian Frenţiu şi Alexandru Rusu, în „audienţă” la ministrul Cultelor. Ministrul avea misiunea să constate dacă vreunul dintre episcopii greco-catolici, impresionaţi de realitatea arestului Securităţii, ar fi cedat, ceea ce nu s-a întâmplat.
b) Lagărul de la Dragoslavele
În ziua de 31.10.1948, la ora 15, PS Aftenie, împreună cu ceilalţi episcopi aflaţi în subsolul ministerului de Interne, au fost transportaţi în lagărul organizat de Securitate la Dragoslavele, în vila de odihnă a Patriarhului ortodox. A fost un lagăr cu pază militară şi condiţii de închisoare (v. capitolulCalea Crucii comună).
La Dragoslavele, PS Aftenie a avut parte, alături de ceilalţi episcopi, de o nouă invitaţie la defecţiune, lansată de Patriarhul ortodox Justinian Marina, însoţit de ofiţeri de Securitate, cu ocazia primei sale vizite în lagăr (14 15.11.1948). După alte trei săptămâni, la 3.12.1948, Patriarhul, însoţit de ofiţeri de Securitate, le-a propus tuturor episcopilor să se retragă din activitate şi să accepte astfel Decretul nr. 358/1948, care scosese Biserica Greco-Catolică Română în afara legii (v. capitolul Calea Crucii comună).
c) Lagărul de la Căldăruşani
După patru luni de detenţie la Dragoslavele, la 26.02.1949, episcopii au fost duşi în lagărul organizat în fosta şcoală de cântăreţi bisericeşti de la Mănăstirea Căldăruşani. Clădirea era dezafectată după cutremurul din 1940. Şi aici au fost condiţii de lagăr, cu sârmă ghimpată şi pază militară (v. capitolulCalea Crucii comună).
d) Intervalul de prezenţă la mănăstirea Sinaia
La 10.05.1949, episcopul Aftenie a fost dus pentru aproximativ 10 zile la mănăstirea Sinaia. A fost văzut alături de câţiva preoţi ortodocşi, aşa cum au aflat episcopii greco-catolici rămaşi în lagăr la Căldăruşani.
Prezenţa la această mănăstire este confirmată şi în raportul Securităţii, redactat în ziua decesului Servului lui Dumnezeu, la 10.05.1950 :
Episcopul AFTENIE VASILE a stat la Căldăruşani până în luna Mai 1949, când a fost transferat singur la o mănăstire din Sinaia - Prahova, unde a fost ţinut circa 10 zile, apoi adus la D[irecţia] G[enerală] a S[ecurităţii] P[oporului].
e) Ancheta de la Securitate
Trei dintre episcopii greco-catolici aflaţi în lagărul de la Căldăruşani au fost duşi la Direcţia a V-a (cercetări penale) a Securităţii, în încercarea de a li se monta procese pe motive politice sau economice (v. capitolul Calea Cruciicomună). E vorba de PS Vasile Aftenie, PS Ioan Suciu şi PS Alexandru Rusu, preluaţi pentru anchetă, respectiv, la datele: 10.05.1949, 25.05.1949 şi 2.01.1950.
Este edificatoare în acest sens informaţia pe care ne-a transmis-o episcopul Iuliu Hossu în memoriile sale cu privire la ancheta prin care a trecut episcopul Ioan Suciu:
Ascultam cu drag cum ne povestea scumpul frate Ionel tot ce a suportat la Interne, aproape doi ani de zile, cum a fost terorizat să mărturisească că a avut legături cu partizanii din munţi şi cum a fost ameninţat că vor aresta 50 din rudele sale cele mai apropiate; n-a mărturisit nimic în această privinţă, pentru că n-avea ce să mărturisească; insulte, ocări de tot felul; n-au aflat nimic pentru că nu era ce să afle; n-au putut să însceneze proces, cum poate ar fi dorit; la sfârşit l-au adus la Sighet […].
În ziua de 2.06.1949 episcopul Aftenie a fost dus de la Sinaia la Direcţia generală a Securităţii Poporului, în clădirea Ministerului de Interne. Acolo a fost percheziţionat şi i s-a completat un proces-verbal, pe care este trecută menţiunea „C.5.I”, cu lectura probabilă: „arestatul se află în celula nr. 5 de la subsolul I”. În acest proces-verbal este menţionată o reverendă şi un pantalon negru, ale căror resturi au fost identificate cu ocazia deshumării.
I s-a completat apoi o fişă personală de „infractor”, cu amprente digitale. Această fişă conţinea şi o fotografie, care a fost smulsă în momentul morţii, când un ofiţer de Securitate a scris cu creionul o explicaţie pentru lipsa fotografiei: „Decedat în 1950”.
În dosarul de anchetă al episcopului Aftenie, I 154136, există trei declaraţii autografe ale episcopului, dintre care una, din care n-a rămas decât o singură pagină, tratează teme religioase, iar două tratează teme aşa-zis „politice”. Acestea două din urmă (datate: 21.10.1949 , respectiv 26.01.1950) au pe prima pagină certificarea anchetatorului Gheorghe Enoiu: „Dat în faţa noastră”. Asemenea declaraţii autografe a dat şi episcopul martir Anton Durcovici în faţa aceluiaşi anchetator, Gheorghe Enoiu.
Pe episcopul Aftenie, Securitatea a încercat să-l integreze într-o aşa-numită Mişcare Naţională de Rezistenţă, utilizând afirmaţii „incriminatoare” ale unui credincios greco-catolic, avocatul Aurel Mărgineanu, arestat în primăvara anului 1948 şi torturat în anchetă la închisoarea Malmaison, din Bucureşti.
În declaraţiile sale autografe mai sus menţionate, episcopul Aftenie a arătat în mai multe rânduri cele spuse lui Aurel Mărgineanu, că se expune la mari pericole prin această Mişcare Naţională de Rezistenţă, şi că nici el, nici Nunţiul Apostolic nu au ca misiune să se implice în asemenea activităţi.
Probabil că episcopul a respins cu vehemenţă în faţa anchetatorului afirmaţiile lui Aurel Mărgineanu, aşa cum a făcut şi episcopul Suciu, în cadrul anchetei sale. Aşa se face că, la cererea Securităţii, în dosarul episcopului Aftenie, apare o nouă declaraţie manuscrisă a lui Aurel Mărgineanu, după ce acesta a fost transferat la închisoarea Aiud. De această dată, Mărgineanu a scris negru pe alb şi a repetat de două ori că declaraţiile sale de la Malmaison au fost luate „sub presiune” (adică sub tortură) şi că de aceea a susţinut că episcopul Aftenie s-ar fi implicat în Mişcarea Naţională de Rezistenţă, când de fapt episcopul i-a spus încă de la început „că el nu face politică”.
Acest ultim document manuscris al lui Mărgineanu a ajuns în dosarul episcopului Aftenie după moartea acestuia. Securitatea practica uneori aşa-numitele „confruntări”. Au existat asemenea proceduri în anchetele lotului din care a făcut parte Monseniorul Vladimir Ghika. E foarte posibil ca ultima declaraţie a lui Mărgineanu să fi fost cerută cu insistenţă de către episcopul Aftenie însuşi. Din păcate, episcopul nu a rezistat la presiunile ce s-au exercitat asupra lui în timpul anchetei de un an de zile şi a făcut un accident cerebral, deşi, aşa cum considera Nunţiul Apostolic, el era cel mai robust dintre episcopii greco-catolici.
f) Moartea episcopului
- Raportul Securităţii la moartea episcopului Aftenie se încheie astfel:
Sus-numitul era în curs de cercetări.
În ziua de 25 Martie a.c. [1950] i-a paralizat o mână şi un picior.
În ziua de 27 Martie a.c. a fost internat în Spitalul penitenciarului Văcăreşti, cu menţiunea să i se dea îngrijire medicală.
În noaptea de 9-10 Mai a.c., numitul AFTENIE VASILE a sucombat.
- A existat un martor al momentului accidentului cerebral, cunoscutul profesor de psihologie din Cluj, Nicolae Mărgineanu, a cărui mărturie, comunicată părintelui Emil Puni SJ, a fost publicată de părintele Anton Moisin. Iată un extras din relatarea părintelui Puni:
[Profesorul Mărgineanu] fusese închis la Ministerul de Interne atunci când a fost anchetat episcopul Vasile Aftenie şi ştie că preasfinţitul a fost anchetat o noapte întreagă, ţinut în picioare. Fiind un om voinic[1], aceasta l-a epuizat. L-au adus jos, în celulă, unde erau paturi de beton, iar din cauza epuizării nu a mai rezistat şi s-a întins pe pat. Aceasta i-a fost fatal, pentru că nu avea voie să-şi schimbe brusc poziţia de la vertical la orizontal după o şedere forţată atât de îndelungată în picioare şi probabil s-a pornit o hemoragie.
Trebuie făcute câteva comentarii la această mărturie. Nina Anca Bărbuş, fostă deţinută politic, a descris într-un interviu telefonic topografia celulelor din subsolul I de la Ministerul de Interne. Existau 19 celule, numite „garsoniere”, care erau înşirate pe un acelaşi culoar. Fiecare „garsonieră” avea o uşă glisantă metalică, cu o mică vizetă şi încă o uşă ca un grilaj. Uşa metalică se închidea ca un seif şi nu permitea aerisirea celulei. De aceea, uneori era glisată şi rămânea numai grilajul.
Doi deţinuţi din celule alăturate puteau eventual dialoga în şoaptă, în dreptul grilajului. Ei îşi zăreau umbrele, dar nu se puteau vedea. Erau luminaţi din spate prin peretele din sticlă opus uşilor de fier ale garsonierelor. Dincolo de peretele de sticlă se afla un culoar luminat pe care circula în permanenţă un gardian.
Mărturia profesorului Nicolae Mărgineanu este deosebit de preţioasă, deoarece confirmă informaţiile din raportul Securităţii redactat la moartea preasfinţitului Aftenie Vasile (raport pe care profesorul evident că nu a avut cum să-l cunoască), şi anume faptul că episcopul a paralizat după o noapte întreagă de anchetă.
Menţionăm aici şi o referinţă prezentă în memoriile unui fost deţinut politic[2]:
Ştiu de la Mărgineanu, care s-a aflat în subsolul I al Ministerului de Interne într-o celulă alăturată de cea a episcopului greco-catolic Vasile Aftenie, că Mărgineanu îl putea vedea pe episcop printr-o mică gaură din uşa de fier a celulei cum pleca şi cum se întorcea de la anchetă. Într-o noapte l-a văzut cum s-a dus şi cum a coborât de la anchetă. În scurt timp a auzit din celula alăturată o bufnitură puternică, aşa cum ar fi căderea unui corp greu.
- După două zile, aşa cum rezultă din raportul Securităţii redactat la moartea episcopului Aftenie, episcopul a fost trimis la spitalul penitenciarului Văcăreşti, unde a murit după aproximativ alte 45 de zile. Despre acest aşa-numit spital a dat o mărturie preţioasă doctorul Cornel Petrassevich, greco-catolic, fost deţinut politic, într-un document ajuns la Vatican:
Am stat cu el [preotul ortodox Ioan Iovan] în fosta morgă a Penitenciarului Văcăreşti, care servea de spital pentru deţinuţii politici. Condiţiile erau în afara oricărei idei de îngrijire corectă medicală. Era mai mult un depozit de muribunzi. Unii mai scăpau cu viaţă.
În aceste condiţii, fără îngrijiri adecvate, episcopul nu a avut nici o şansă de supravieţuire. Probabil că, fiind paralizat, pantofii i-au fost furaţi de cineva din spital. De aceea, la moarte i s-au pus în picioare doi bocanci cazoni oarecare, ce au fost găsiţi în anul 2010 cu ocazia deshumării. Fiind foarte mari, aceşti bocanci nu au permis să se aşeze bine capacul sicriului, şi de aceea părintele romano-catolic Ioan Baltheiser, care l-a înmormântat pe episcop, a zărit vârfurile „pantofilor” şi pantalonul negru (v. mai jos).
g) Înmormântarea
Înmormântarea s-a făcut în cadrul instituţional de la acea vreme la 11.05.1950 (a doua zi după deces), doar că într-un desăvârşit secret, sub controlul a cinci ofiţeri de Securitate.
Detaliile înhumării au fost clarificate de dubla mărturie a preotului romano-catolic Ioan Baltheiser, vicar la catedrala Sf. Iosif din Bucureşti. Prima sa mărturie a fost dată în scris, la cererea Nunţiului Apostolic, la câteva săptămâni după moartea episcopului. Mărturia nu a putut fi cunoscută de contemporani, ci de-abia cu ocazia cercetărilor efectuate de Postulatură în Arhivele Vaticanului. A doua mărturie ne-a parvenit printr-un interviu audio realizat după 1990 de Aurora Sasu, reporter la Radio România.
Părintele Ioan Baltheiser a declarat că, în ziua înhumării, el nu ştia pe cine îngroapă. Într-adevăr, el nu văzuse actele înainte de înmormântare. Or, autorizaţia de înhumare de la Primărie indica în mod clar numele episcopului şi datele sale de stare civilă.
În timpul ceremoniei, la cererea expresă a părintelui Baltheiser de a i se spune care e numele decedatului, un ofiţer de Securitate i-a răspuns: „Vasile”. Abia a doua zi a realizat părintele că l-a îngropat pe episcopul Vasile Aftenie.
Atât în 1950, cât şi după 1990, părintele Baltheiser a relatat faptul că groparii au vrut să aşeze mai bine capacul sicriului, care era puţin ridicat de vârfurile „pantofilor” mari ai decedatului (se vedea şi o parte din materialul negru al pantalonilor), dar li s-a interzis acest lucru. Cele două mărturii ale sale, date la un interval de 40 de ani, prin faptul că provin de la un martor de visu, primează asupra altor relatări indirecte privitoare la acel eveniment.
h) Documentele care atestă decesul
În afara evenimentelor deja menţionate, mai există următoarele documente legate de moartea episcopului Aftenie:
- Copia, certificată de părintele Ioan Baltheiser, a autorizaţiei de înhumare (pomenită mai sus) emisă de Primăria Sectorului III (din acea vreme) din Bucureşti. Această copie a autorizaţiei a ajuns la Nunţiatură, fiind singurul document, accesibil azi, care confirmă faptul că „decesul a fost constatat de către Spitalul nr. 1 Văcăreşti [Spitalul închisorii Văcăreşti], ce a emis actul de verificare a morţii nr. 507”. Informaţia există totuşi şi în registrul de decese de la primăria de azi a sectorului 4 Bucureşti, dar legea actuală nu permite, în mod ilogic, să se poată comunica oficial această informaţie. Prin bunăvoinţa unui funcţionar de la Primărie, un membru al echipei Postulaturii a putut nota cu creionul pe o hârtie informaţiile despre Spitalul nr. 1 Văcăreşti, care coincid cu informaţiile din copia autorizaţiei de înhumare ajunsă la Nunţiatură.
- Registrele decedaţilor de la intendenţa Cimitirului Bellu Catolic, în care se indică faptul că episcopul Vasile Aftenie a fost înmormântat în locul de veci cu adresa X, b, 12, în acelaşi mormânt cu două surori care fuseseră înmormântate în anul 1917, respectiv 1924. În anul 1956, în registrul cimitirului, în dreptul locului de veci X, b, 12, părintele Eugen Szilaghyi a aplicat menţiunea „pe veci”, astfel încât nimeni altcineva n-a mai fost înmormântat acolo.
- Matricula mortuorum aflată azi la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti. Pagina în care este înscris decesul episcopului Aftenie conţine mai multe falsuri sau are informaţii lipsă. Aceasta se datoreşte faptului că a fost o înmormântare supervizată de Securitate. Astfel, nu este menţionat preotul care i-a administrat ultimele sacramente (deoarece nu a existat un asemenea preot), cauza declarată a morţii este „miocardita”, adică un diagnostic de complezenţă al Securităţii, locul morţii este declarat „domi” (adică acasă), ziua înmormântării este înscrisă în mod fals ca fiind 12.05.1950 (când de fapt înmormântarea a avut loc pe 11.05.1950), nu este menţionat nici un declarant al decesului, ceea ce este un lucru rarisim pentru decedaţii înscrişi înMatricula mortuorum.
- Referatul Securităţii la încheierea anchetei la care a fost supus părintele Ioan Baltheiser după propria sa arestare
În al doilea paragraf al referatului (care era un document intern al Securităţii), s-a menţionat faptul că, la 10.05.1948 (corect 11.05.1948), avusese loc „înmormântarea episcopului Vasile Aftenie”, ceea ce constituie o importantă confirmare a numelui decedatului înmormântat la cimitirul Bellu Catolic de părintele Baltheiser. Teoretic, s-ar fi putut emite dubii cu privire la identitatea decedatului îngropat, deoarece nimeni nu i-a putut vedea faţa, el fiind adus direct de Securitate. Iată că referatul Securităţii apărut în alt dosar decât cel al episcopului Aftenie, mai exact în dosarul părintelui Baltheiser, infirmă asemenea dubii. De asemenea, constatările antropologilor la deshumare au întărit la rândul lor concluzia că decedatul a fost episcopul Vasile Aftenie (v. mai jos).
- Telegrama sosită de la închisoarea Văcăreşti, care anunţa decesul episcopului Vasile Aftenie
După şase sau şapte zile de la înmormântare, a sosit la catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti nepoata din Lodroman a episcopului Aftenie, care i-a arătat părintelui Baltheiser o telegramă semnată de directorul închisorii Văcăreşti, în care se anunţa decesul episcopului Aftenie şi faptul că el este înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, parcela… nr… . Părintele Baltheiser a inserat această informaţie în raportul său adresat Nunţiului.
Menţionăm faptul că în acei ani se proceda în acest fel: închisoarea unde a murit un deţinut anunţa acest fapt familiei (direct sau prin intermediul primăriei locului). Tot aşa a fost anunţată şi moartea Monseniorului Vladimir Ghika în anul 1954, şi anume pe adresa unde locuise el înainte de arestare, adică la casa parohială a bisericii Sacré-Cœur din Bucureşti. Pentru episcopul Aftenie, cea mai apropiată rudă în viaţă era această nepoată din Lodroman, fapt cunoscut cu siguranţă de anchetatori.
          
i) Deshumarea
În ziua de 12.05.2010 a început deshumarea osemintelor episcopului Vasile Aftenie, în urma unei delegaţii date de ÎPS Lucian Mureşan, Arhiepiscopul major de Alba Iulia şi Făgăraş. A fost constituită de către P.S. Mihai Frăţilă o comisie de preoţi şi laici cu competenţe utile pentru acea acţiune. Au fost de faţă reprezentanţi ai administraţiei cimitirului. Lucrările au fost conduse de specialişti arheologi şi antropologi de la institute de specialitate ale Academiei Române.
Printre altele, specialiştii de la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române au precizat următoarele aspecte în raportul lor final:
Având în vedere că femururile şi tibiile au fost descoperite în conexiune anatomică şi la acelaşi nivel, iar ambele rotule erau în conexiune cu tibiile, se poate trage concluzia că defunctul a fost aşezat în coşciug, culcat pe spate, cu picioarele întinse. De asemenea, s-a putut constata că acesta era îmbrăcat în haine realizate dintr-un material de culoare neagră (fragmente textile păstrându-se în special în zona tibiilor şi a membrelor superioare), cu un colar din celuloid de culoare galbenă (descoperit în zona gâtului), şi încălţat într-o pereche de bocanci militari din piele, fără şireturi […].
Am citat fragmentul de mai sus întrucât clarifică definitiv variantele care au circulat cu privire la aşezarea decedatului în coşciug.
Un medic legist de la Institutul de medicină legală, venit la deshumare ca persoană particulară, a ajuns la concluzia că nu se văd urme de oase rupte, în schimb s-ar putea interpreta că sunt urme de lovituri la gambă, cum ar fi lovituri de bocanc. În acest sens, există şi mărturia sorei Clara Laslău, din lotul maicilor arestate la Nunţiatură, care a fost şi ea anchetată de Gheorge Enoiu şi care a relatat că acesta o lovea cu bocancii în tibie.
Putem formula acum câteva concluzii:
- Bocancii militari fără şireturi indică faptul că decedatul fusese adus dintr-o închisoare.
- Colarul de celuloid indică faptul că persoana decedată, care şi-a păstrat hainele proprii în timpul anchetei, a fost un preot.
- Statura medie, rezultată din tabele statistice antropologice, este de 1,80 m.
- Aceste indicii, inclusiv actele menţionate mai sus, nu pot fi integrate în altă ipoteză decât aceea că la cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti, la data de 11.05.1950 a fost înmormântat Servul lui Dumnezeu Vasile Aftenie.

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: Deschiderea anului şcolar 2018-2019 la LTGC » Titlu: 27091.jpg

Anul: 2018
Eveniment: Deschiderea anului şcolar 2018-2019 la LTGC
Titlu: 27091.jpg